Teatru II

M-am întâlnit cu Eugène Ionesco după șaizeci de ani de profesie în teatru. Pentru mine, vârsta de optzeci de ani a fost vârsta potrivită pentru a-l înțelege pe acest imens dramaturg și om.
MARIANA MIHUȚ

Îmi era frică de teatrul absurdului, de această creație specială a lui Eugène Ionesco, pentru că nu înțelegeam care putea fi absurditatea unui text, și, dacă exista această absurditate, de ce s-o jucăm? Când am fost distribuit în Regele moare, am fost surprins de umanitatea textului, care m-a copleșit și care m-a făcut să-mi dau seama de profunzimea lui Ionesco. Eram deja la o vârstă la care moartea nu mă mai speria și munca la acest rol m-a făcut să înțeleg cât de prezentă este ea în viața mea. Bérenger mi-a devenit prieten apropiat și l-am însoțit cu multă înțelegere pe drumul lui spre moarte.
VICTOR REBENGIUC

Am petrecut douăzeci de ani în universul lui Eugène Ionesco jucând Scaunele… Întâi în limba română și de doi ani și în limba franceză. Ce univers genial! N-am înțeles niciodată de ce opera lui Ionesco este considerată ca făcând parte din genul absurdului… Este universul unui geniu, în toată splendoarea umanității, a inteligenței, a umorului și a tragismului său. Ești binecuvântat dacă ai acces la această Lume! Domnule Eugène Ionesco, chapeau bas!
OANA PELLEA

În facultate, mi-am luat libertatea să judec eu, cu mintea mea, din perspectiva mea și să exprim sincer ceea ce îmi transmitea mie teatrul lui Eugène Ionesco. Am îndrăznit să mă apropii de personaje, de universul lui Ionesco, dincolo de tot ceea ce ni se preda la școală. Habar n-am dacă ziceam bine sau nu… Eram liberă. Cu desăvârșire liberă să-l „gândesc“ pe Ionesco așa, cu mintea mea de studentă la actorie. Și m-am simțit grozav de bine.
MAIA MORGENSTERN

„Lumea e o iluzie. E ireală, dar fondată pe o realitate superioară, pe care căutăm să o înțelegem. Sau poate e un fel de farsă teribilă pe care Cel de Sus i-a jucat-o omului. Există doar un recurs: să intrăm în jocul Domnului și să râdem de această glumă tragică!“

Această confesiune a autorului definește toată opera lui. În întâlnirile pe care le-am avut cu el, am simțit că întrebarea despre sensul adevărat al vieții e mai adâncă decât teoria teatrului absurdului.
ANDREI ȘERBAN

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste câțiva ani, a devenit profesor de limba franceză. A debutat ca poet în anul 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate publicații ale vremii. În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cântăreața cheală, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care au făcut din el marele dramaturg francez, alături de Samuel Beckett.

Descoperiri este singurul volum ilustrat cu desenele sale, tradus pentru prima oară în limba română. Dramaturg, prozator, eseist, critic literar, Eugène Ionesco a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1964, alături de Jean-Paul Sartre. Pe 28 martie 1994, s-a stins din viață la Paris și a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse.