Teatru III. Victimele datoriei

Am incercat, in Victimele datoriei, sa inec comicul in tragic. Amedeu e, inainte de toate, drama cuplului. O drama realista, dar tratata cu mijloace neobisnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat intre doua personaje, e intruchiparea unui duh neinduplecat: neputinta lor de a iubi provoaca, fara indoiala, un soi de pasivitate latenta. E o piesa din care n-am putut niciodata iesi. E fara iesire si, in realitate, ar fi trebuit sa ramina fara iesire. In logica si in adevarul personajelor, totul ar fi trebuit sa continue nedefinit, pina la sufocarea completa. Tabloul ar putea fi o poveste cu zine si cu batrine vrajitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor stiintei medicale (succese ale tratamentelor de intinerire, de grefe, implantari de organe si membre care lipsesc etc.) si ale chirurgiei estetice. Daca e altceva, spectatorii isi vor da seama. Comicul nu e bun decit daca e ingrosat; trag nadejde ca e asa. Si comicul nu e comic decit daca e putin inspaimintator. Al meu este oare asa? EUGÈNE IONESCO
Grafica: Ioana Dragomirescu Mardare
Editor: Manuela Maxineanu