Ștefan Aug. Doinaș. Avatarurile primei postumități

Să îl redai publicului prin interpretare in intentio operis pe Ștefan Aug. Doinaș ‒ unul dintre poeții cei mai cunoscuți prin opera lor, cei mai necitiți, dar al căror nume este privit prin prisma simplificării și generalizării ‒ nu e tocmai ușor. Să îl iei pe un Doinaș, a cărui etichetă a devenit „baladescul cerchist”, un clișeu al criticii (în multe cazuri, stereotipul asociindu-l pe poet doar cu Mistrețul cu colți de argint) și să îl oferi în lumina unei astfel de interpretări: „Am încercat să-l citim pe Doinaș printr-un anti-Doinaș, care-și reprimă biograficul într-o «imagine-prezență reductibil artistică»”, după ce vei fi făcut deja proiecția orizonta­lității în bogăția profunzimii ei, nu doar a întinderii, în adân­-ci­mea ei creatoare (ca spațiu inconștient), înseamnă să pătrunzi, ca poet și interpret critic deopotrivă, cu teama de a nu strica ceva din funcționalitatea organică a operei lirice doinașiene. 

Personal, cred că, în cazul lui Doinaș, al sensurilor pe care le‑a dat „clovnului”, „martorului”, ar trebui optat nu pentru sensul lui Pessoa, de „ficțional” („Un poet e un imaginator:/ El le‑nchipuie pe toate cele/ Până‑și face o închipuire/ Chiar și din reala lui durere” – Autopsihografie), ci de disimulare ‒ o „mască mascată”: care nu numai că ascunde ceea ce este, ci și simulează ceea ce nu este… Ștefan Aug. Doinaș a avut premoniția unei judecăți a urmașilor: o culpă are nevoie de un „martor”. Doinaș a purtat un martor prin multe dintre poemele sale – propriul său ego, limita pe care o poate îndura, iluzia că opera poate fi un „martor”, o disculpare. Paginile acestui studiu (la origine teză de doctorat) conti­nuă lu­cra­rea noastră Ștefan Aug. Doinaș. „Tiparele eterne” și poetica orizontalității, publicată în 2018 la Editura Școala Ardeleană, Colecția Şcoala Ardeleană de Critică şi Istorie Literară, Cluj‑Napoca. Ele se doresc un omagiu adus poetului la aniversarea a 100 de ani de la naștere.