Teme, personaje, sărbători creștine și tradiționale românești
în stoc
SKU
a297161
210.90 LEI
Pe scurt
Scopul acestei enciclopedii esențiale și ilustrate a creștinismului este de a-l convinge pe cititor să meargă mai departe în călătoria lui, să nu se oprească la nivelul faptului istoric, filologic sau vizual, ci să dorească să-şi continue, pe cont propriu, căutarea. Să se apropie altfel, cu cinste și curaj, de Evanghelii, de scrierile patristice, de autentica sa tradiție, precum și de alte tradiții, să iasă din comoditatea opiniilor necritice şi să intre cu adevărat în orizontul credinței libere și eliberatoare.
O Enciclopedie unică în cultura noastră, datorată unui specialist al creștinismului cu recunoaștere internațională. Albumul prezintă, într-un stil clar și alert, temele, personajele și sărbătorile importante ale religiei creștine, cu incursiuni vaste și în tradiția populară. Cele 350 ilustrații, care însoțesc capitolele, reprezintă o adevărată cateheză vizuală. Albumul se adresează atât specialiștilor preoți, studenți la teologie, cât și publicului larg, de toate confesiunile. Un instrument esențial, scris cu rigoare științifică, de un creștin al secolului XXI pentru cititori ai secolului XXI. Un cadou special pentru orice ocazie.
| Editura | Universitatea Babes-Bolyai |
|---|---|
| ISBN | 978-606-37-2689-7 |
| Număr de pagini | 250 |
| Formatul cărţii | 21.5x25.5 cm |
| Tip copertă | Cartonata |
| Data apariției | 2025 |
Scrie o recenzie
Scopul acestei enciclopedii esențiale și ilustrate a creștinismului este de a-l convinge pe cititor să meargă mai departe în călătoria lui, să nu se oprească la nivelul faptului istoric, filologic sau vizual, ci să dorească să-şi continue, pe cont propriu, căutarea. Să se apropie altfel, cu cinste și curaj, de Evanghelii, de scrierile patristice, de autentica sa tradiție, precum și de alte tradiții, să iasă din comoditatea opiniilor necritice şi să intre cu adevărat în orizontul credinței libere și eliberatoare.
O Enciclopedie unică în cultura noastră, datorată unui specialist al creștinismului cu recunoaștere internațională. Albumul prezintă, într-un stil clar și alert, temele, personajele și sărbătorile importante ale religiei creștine, cu incursiuni vaste și în tradiția populară. Cele 350 ilustrații, care însoțesc capitolele, reprezintă o adevărată cateheză vizuală. Albumul se adresează atât specialiștilor preoți, studenți la teologie, cât și publicului larg, de toate confesiunile. Un instrument esențial, scris cu rigoare științifică, de un creștin al secolului XXI pentru cititori ai secolului XXI. Un cadou special pentru orice ocazie.


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou