Teologica. (vol. 2): Adevarul lui Dumnezeu

Volumul al doilea tratează despre adevărul pe care Dumnezeu ni l-a făcut cunoscut din proprie inițiativă prin revelația sa liberă şi care a devenit astfel norma ultimă, supremă, a adevărului lumesc. Pentru a descrie și înțelege modul în care adevărul lumesc, departe de a fi astfel anulat, este elevat și desăvârşit mai presus de sine, sunt necesare însă şi presupuse analizele din acest prim volum.

În primele două părți s-a considerat ca un fapt de la sine înțeles că Dumnezeu poate să se facă înțeles de om și să-l facă pe acesta capabil să-l urmeze, dar nu s-a reflectat la modul în care adevărul infinit al lui Dumnezeu și al Logosului său poate fi în stare să se exprime, nu doar vag și aproximativ, ci în mod adecvat, în vasul cel strâmt al logicii umane. Nu există oare cea mai profundă contradicție internă în cuvântul „teo-logie"? Nu înseamnă acest cuvânt „exprimarea a ceea ce este inexprimabil și de neconceput"? Dar omul nu este doar o ființă care percepe și acționează, ci și una care gândește, vorbește, formulează. Ce valoare are atunci această “quasi-scientia” pe care el o practică sub numele de „teo-logie" și în care încearcă în mod evident să traducă logica lui Dumnezeu în propria-i logică? Dacă mai înainte am spus că nu există practică creștină fără lumina și normele date de o theoria, în încheiere trebuie să reflectăm la modul în care această praxis poate fi exprimată și justificată în concepte și cuvinte umane. Dar, la fel ca mai înainte, nici aici nu vom putea răzbi fără o fundamentare trinitară. Teologia nu va fi în primul rând o realizare a omului, ci una a Tatălui divin, care este într-adevăr capabil să se explice și să se facă înțeles în Cuvântul său întrupat, chiar dacă numai acelora cărora, prin Duhul Sfânt pus în ei, le dă puterea să înțeleagă această interpretare-de-sine. Iar aici se întâmplă lucrul ciudat: că Dumnezeu, care se expune cu adevărat pe sine și fără rezerve, nu încetează a fi totuși un mister. - Hans Urs von Balthasar