Teologie şi filosofie între Orient şi Occident

în stoc
SKU
a210453
25.00 LEI
Pe scurt

Simpozionul internațional „Teologie și filosofie intre Orient și Occident" reprezintă prima ediție din ciclul de conferințe organizate de Centrul „Šfinții Petru și Andrei" împreună cu Academia Catolică Val de Seine, dedicate temelor și gânditorilor care ne-au permis să redescoperim rădăcinile dar și aspirațiile comune dintre Orient și Occident.

Berdiaev, Ricoeur, Maritain, Metz, Zizioulas, Henry, Trakl sau Heidegger, sunt doar câteva din figurile fondatoare ale gândirii europene din secolul trecut, spațiu pe care doar artificial îl putem separa în două regiuni geografice distincte. Orientul și Occidentul se coaparțin în propria lor identitate și alteritate. Teme precum recepția ecumenică a sacramentelor inițierii creștine, transmiterea valorilor spirituale și culturale din acest spațiu tinerelor generații, fundamentele dialogului creștin sau data Paştelui între catolici și ortodocși, sunt alte câteva aspecte care completează această panoramă a cărci varietate nu reprezintă mai puțin o mărturie în favoarea diversității și complementarității care au caracterizat încă de la origini Orientul și Occidentul.

Mai multe informații
EdituraGalaxia Gutenberg
ISBN 9789731418599
Număr de pagini 156
Formatul cărţii 16x23 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2020
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsTeologie şi filosofie între Orient şi Occident
Rating-ul tău