Terapia schemelor pentru copii și adolescenți

în stoc
SKU
a249238
89,00 LEI
Pe scurt

În ultimii ani terapia schemelor și-a demonstrat eficiența în cazul dificultăților psihice întâmpinate de adulți. Dar pot fi luate anumite măsuri preventive, înainte ca „răul să se producă"? Poate fi transpusă această formă de terapie în lucrul cu copiii și adolescenții?

În această carte autorii demonstrează cum se poate realiza acest lucru. Perspectiva dinamică asupra dezvoltării, specifică terapiei centrate pe scheme, este integrată în terapia comportamentală a tulburărilor psihice și este extinsă și către un orizont sistemic, bazat pe privirea asupra interacțiunilor din cadrul familiei. Autorii reușesc să ilustreze modul în care pot fi acoperite toate fazele dezvoltării, de la naștere și până la începerea vieții adulte și să acorde o formă de „asistență primară pentru dezvoltare". Este prezentat și modul în care părinții sunt implicați în terapie, consilierea părinților reprezentând cea mai importantă strategie de prevenție primară a tulburărilor psihice, proces care oferă posibilitatea evitării „reparentajului" ulterior cu ajutorul terapeuților.

Psihologii și psihoterapeuții vor găsi în această lucrare o introducere completă și accesibilă în terapia schemelor aplicată pentru copii și adolescenți.

Mai multe informații
EdituraTrei
Colecție Psihologie-Psihoterapie
ISBN 9786064015686
Traducător Ioana Brigle
Număr de pagini 592
Formatul cărţii 14 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsTerapia schemelor pentru copii și adolescenți
Rating-ul tău

În ultimii ani terapia schemelor și-a demonstrat eficiența în cazul dificultăților psihice întâmpinate de adulți. Dar pot fi luate anumite măsuri preventive, înainte ca „răul să se producă"? Poate fi transpusă această formă de terapie în lucrul cu copiii și adolescenții?

În această carte autorii demonstrează cum se poate realiza acest lucru. Perspectiva dinamică asupra dezvoltării, specifică terapiei centrate pe scheme, este integrată în terapia comportamentală a tulburărilor psihice și este extinsă și către un orizont sistemic, bazat pe privirea asupra interacțiunilor din cadrul familiei. Autorii reușesc să ilustreze modul în care pot fi acoperite toate fazele dezvoltării, de la naștere și până la începerea vieții adulte și să acorde o formă de „asistență primară pentru dezvoltare". Este prezentat și modul în care părinții sunt implicați în terapie, consilierea părinților reprezentând cea mai importantă strategie de prevenție primară a tulburărilor psihice, proces care oferă posibilitatea evitării „reparentajului" ulterior cu ajutorul terapeuților.
Psihologii și psihoterapeuții vor găsi în această lucrare o introducere completă și accesibilă în terapia schemelor aplicată pentru copii și adolescenți.

Christof Loose este psiholog clinician și psihoterapeut specializat în lucrul cu copii și adolescenți, își desfășoară activitatea în Dusseldorf, în cabinetul său individual și este cercetător asociat la Universitatea Heinrich Heine, Departamentul de Psihologie clinică.

Peter Graaf este psihoterapeut specializat în psihoterapia copilului și adolescentului.

Gerhard Zarbock este psiholog clinician și psihoterapeut specializat în terapia schemelor, terapie cognitiv-comportamentală și terapie dialectic comportamentală.

Pentru copii, noțiunea de „schemă" este adesea prea abstractă. Terapeuții nu trebuie să discute neapărat schemele cu pacienții lor, întrucât ele sunt mai puțin descriptive și prea cognitive. Însă psihoterapeuții ar trebui să aibă în minte schemele care activează modurile, precum și nevoile fundamentale frustrate, pentru a putea coordona procesul terapeutic. Uneori, chiar și unii copii de vârstă școlară mică reușesc să-și descrie comportamentul și trăirile cu ajutorul modurilor. În fond, este vorba doar despre un cuvânt ce trebuie învățat: mod = stare. Prin achiziționarea acestui cuvânt nou, este deschis drumul spre procesul de a intra în armonie cu propria persoană.
Autorii

Plânsetele fiului ei au activat în doamna K. modul Copilului Vulnerabil („El se simte singur pentru că nu sunt cu el") și astfel a devenit evident faptul că doamna K. era afectată de schema Abandonului. Din cauza unei boli respiratorii, ea a trebuit să suporte, pe vremea când era copil, o internare în spital de mai multe luni de zile, fără să aibă sprijinul unei figuri de atașament, întrucât la acea vreme nu se obișnuia internarea unui părinte împreună cu copilul. Pacienta își amintește cum se uita după mama ei care se îndrepta spre parcare, simțindu-se singură și părăsită. Atunci când ea presupunea seara că fiul ei nu se poate separa de ea, de fapt, doamna K. își satisfăcea sieși propriile nevoi infantile de apropiere.

Autorii