Texte cu vedere la stradă

Când scrie, Mihai Pleșu se ține bine de un principiu: „Io pot să scriu, iar voi puteți alege să nu citiți.“ Așadar, acordându-i potențialului cititor, din capul locului, maxima libertate, autorul și-o acordă implicit lui însuși. Foarte des, asta înseamnă că Mihai Pleșu scrie neținând cont de sensibilitățile unuia sau ale altuia. De fapt, nu ține cont de sensibilitățile nimănui. Loial până la capăt își rămâne doar sieși. Dar nu ca eu răzleț prin timpul care i-a fost dat, la cheremul hazardului, ci puternic ancorat în ceea ce a primit de la predecesori – părinți, prietenii părinților, profesori, mentori – și se consideră dator să le transmită generațiilor următoare.

E o cheie de lectură pe care o propun cititorului liber ca pe un îndemn la neîmpiedicare în aparențe și concluzii pripite. Scrisul lui Mihai Pleșu e un scris-scrâșnet, care încastrează clocotul clipei în care a izbucnit și îl asumă până la capăt, dincolo de clipă. Textele lui, viscerale și puse în mișcare de un acut discernământ, depun mărturie pentru un fel de obrăznicie care nu este altceva decât golănia bunului-simț.

Pagină cu pagină, vom coborî tot mai adânc în stradă și în noi.

Anca-Maria Pănoiu

Avertisment pentru cititori! Ce-i aici e o aglomerare de furie, deznădejde, neputință, dorință, speranță, sterilitate. Sunt gândurile cuiva care și-a petrecut ultima jumătate de secol căutându-se fără să își găsească locul, modelând în lut fără să știe de ce, pictând fără să aștepte recompensă, restaurând fără să participe la inaugurare. Nu veți găsi o eleganță cursivă presărată cu umor elevat și profunzime erudită. Sunt gânduri răzlețe, țâșnite din viață, întâmplări brutale prin care trecem toți, un drum întru aflarea drumului. Descoperiți un alt Pleșu, Mihai de această dată, frust, cinstit, disecat și în pielea goală. Bon courage, cititori!

– Mădălina Rădulescu

Autorul acestor pagini nu își propune să educe pe cineva, nici să informeze ori să disece lumea în care trăim. Ci doar să o surprindă din unghiul celui care nu își cenzurează mirarea, emoția, neputința, stările sau exprimarea și să o treacă prin filtrul unui om liber, sincer cu el însuși și cu cititorul său. Asta iese când vrei să te iei în serios neluându-te în serios: texte cu vedere la stradă, la oameni, la viață. Fiecare generație merită un Pleșu.

– Rafael Marinescu