The Final Lockdown

O inițiativă de interviuri online ce au ajuns să se transforme într-o carte, aceasta este propunerea autorului Cristi I. Popescu pentru volumul de față. Un demers nu doar lăudabil, ci mai ales necesar în condițiile în care comunitatea rock, cu tot personalul adiacent imaginii prezentate pe scenă de artiști și formații, a fost cel puțin la fel de afectată de rigorile ce au decurs din pandemia de Covid-19 și ale cărei urmări încă se văd - atât online, cât și offline.

Numele adunate în cartea în discuție sunt unele mari, reprezentative pentru comunitatea rock - și aici nu ne referim doar la cei care cântă și sunt văzuți în prim-plan în cadrul unui concert sau pe un afiș oarecare, ci și la fotografi, realizatori de emisiuni de radio, jurnaliști, pictori sau scriitori. Așadar, intervievații din #RockÎnStareDeUrgență și, prin urmare, din volumul The Final Lockdown, sunt: Alin (Coiotu’) Dincă (de la TROOPER), Paul Ciuci (de la COMPACT), Cristian Hrubaru (vorbind aici mai ales despre Bikers For Humanity), Ovidiu ANTON, Alex Dona (Despre vin), Florin Țibu (cunoscut și drept Crivăț, de la BUCOVINA), Iulian Agapie (Rock’N’Paint), Tibor Kati (Sur Austru), Titus Constantinescu (Let’s ROCK), Dan BYRON, Mihai Vasilescu, Dan Costea (COMA), Alex Florescu (FREE RIDERS), Adelin Petrișor, Cezar Paul-Bădescu și Laurențiu Mandu.

Deși distincte în afirmațiile făcute, toate aceste voci păstrează un numitor comun, un ton unitar, convins și informat, subliniind importanța și relevanța socială a fenomenului rock din România și, extins, din Europa de Est, speranța pentru un viitor optimist, care să nu afecteze, prin prisma pandemiei, concertele ce ar urma să aibă loc, toate acestea având potențialul uriaș de a contrazice - poate fără să-și propună neapărat - un sceptic sau un contestatar al imaginii rockerului român. Deseori, acesta este perceput, în afara contextului familiar, drept un pericol sau rău social. În realitate și-n vorbele și faptele celor intervievați, rockul este o mare familie, una pusă mereu pe fapte bune, care ajută necondiționat și fără să facă prea mare caz de asta (a se vedea campaniile constante cu care este asociat, printre alții, Cristian Hrubaru, de exemplu). Însă cartea pare să nu se adreseze neapărat novicilor, cât mai degrabă celor cu adevărat interesați de evoluția din pandemie a vieților reprezentanților unora dintre cele mai cunoscute formații din România.

Bonus, pe lângă discuțiile de neratat, ar fi recenziile făcute de autor albumelor noi ale celor invitați la discuții, dând astfel un context mai larg muncii lor – pre și post pandemice deopotrivă. Și această manieră de contextualizare, de recenzare a muncii artiștilor adunați în carte persistă și când Cristi I. Popescu vorbește despre cărți („Frica de umbra mea”, noua carte a lui Cezar Paul-Bădescu), despre pictură (și talentul extraordinar de care dă dovadă lângă scenă Iulian Agapie atunci când pictează pe durata unui concert) sau fotografie (cu Mihai Vasilescu vorbește atât despre radio, cât și despre calitatea lui de fotograf, urmând câteva direcții ale vieții unui astfel de artist - la fel, înainte și în timpul pandemiei, de vreme ce un „după” nu poate fi ferm intuit, ci doar visat) ori jurnalism (Adelin Petrișor fiind, cel mai probabil, cel mai potrivit om pentru a face paralele între starea de război și cea de urgență, nevoile și piedicile în cazul durerii cauzate de arme și cele provocate de boala pentru care încă nu se găsise leac atunci când se înregistrau aceste materiale).

Un volum bine închegat, fără prea multă „poezie”, fără „bijuterii” inutile, ci unul calm și cald, ca o discuție între prieteni pe care poate și cititorul visează să-i aibă drept prieteni, și la care avem acces într-o formă curatoriată cu succes – și cu siguranță că și cu multă plăcere – de autor, răspunzând unei nevoi a publicului rock român.

Anca Zaharia