Tiganii. Originile, migratia si prezenta lor in Europa

în stoc
SKU
HU002381/5C
54.00 LEI
Pe scurt

Țiganii au refuzat încă de la misterioasa lor apariție în Europa, acum mai bine de nouă secole, să se adapteze stilului de viață sedentar și convențional pe care l-au întâlnit aici. Şi astăzi, cultura și obiceiurile lor sunt privite cu același ochi sceptic și cu aceleași prejudecăți, iar societatea modernă se încăpățânează în continuare să nu-i accepte ca atare și-i îndeamnă necontenit să se conformeze. Cu toate acestea, țiganii şi-au păstrat neatins miezul identitar. În această carte de căpătâi, Angus Fraser ne poartă, cu mare acuratețe documentară și cu talent literar, prin meandrele destinului cu totul excepțional al acestui popor.
Sir Angus Fraser s-a distins prin pasiunea pentru istoria puțin cunoscută a țiganilor. Contribuția lui rămâne unică prin îmbinarea de rigoare academică și empatie față de destinul acestui popor, pe care îl privește nu romanțat și sentimental, ci realist, ca pe un neam care a trecut prin multe încercări de-a lungul istoriei: de la migrația triburilor romani din nord-vestul Indiei la persecuțiile îndurate în țările unde s-au așezat; de la Holocaust până la dificultățile cu care țiganii se confruntă în prezent în Europa de Est și nu numai.

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Humanitas Istorie
Ediția cărții a III-a
ISBN 978-973-50-5737-4
Traducător Dan Șerban Sava
Număr de pagini 380
Formatul cărţii 14,5x20,5 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsTiganii. Originile, migratia si prezenta lor in Europa
Rating-ul tău