Tolstoi

în stoc
SKU
a259195
119.00 LEI
Pe scurt
„Pentru a scrie biografia unui personaj de anvergura lui Tolstoi, un autor trebuie să aibă un talent de dimensiuni tolstoiene. Henri Troyat este un asemenea autor, iar cartea sa ne oferă portretul ultim, complet al omului care a fost Tolstoi”, afirma Genêt în The New Yorker. Tolstoi și-a fascinat contemporanii, care au văzut în el una dintre cele mai mari figuri ale literaturii universale, dar și un om plin de contradicții. De altfel, scriitorul însuși spunea că în interiorul său există doi Lev, „unul voluptuos și unul sfânt, cusuți în aceeași piele și urându-se”. Aristocrat prin naștere, a predicat virtuțile sărăciei și ale vieții țărănești simple. Aspira să fie un ascet, dar a dus o viață îndestulată pe moșia sa de la Iasnaia Poliana. A fost un ortodox convins, pentru ca mai apoi să întoarcă spatele Bisericii. Era un singuratic, dar și-a dorit cu ardoare să fie aclamat de public. Sfâșiat între familie și propriile doctrine, între pasiuni și morală – astfel apare Tolstoi în această carte monumentală care nu de puține ori ne duce cu gândul la marile sale romane.
Mai multe informații
EdituraPolirom
ISBN 9789734693931
Traducător Paul B. Marian
Număr de pagini 1096
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2023
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsTolstoi
Rating-ul tău

„Pentru a scrie biografia unui personaj de anvergura lui Tolstoi, un autor trebuie să aibă un talent de dimensiuni tolstoiene. Henri Troyat este un asemenea autor, iar cartea sa ne oferă portretul ultim, complet al omului care a fost Tolstoi”, afirma Genêt în The New Yorker. Tolstoi și-a fascinat contemporanii, care au văzut în el una dintre cele mai mari figuri ale literaturii universale, dar și un om plin de contradicții. De altfel, scriitorul însuși spunea că în interiorul său există doi Lev, „unul voluptuos și unul sfânt, cusuți în aceeași piele și urându-se”. Aristocrat prin naștere, a predicat virtuțile sărăciei și ale vieții țărănești simple. Aspira să fie un ascet, dar a dus o viață îndestulată pe moșia sa de la Iasnaia Poliana. A fost un ortodox convins, pentru ca mai apoi să întoarcă spatele Bisericii. Era un singuratic, dar și-a dorit cu ardoare să fie aclamat de public. Sfâșiat între familie și propriile doctrine, între pasiuni și morală – astfel apare Tolstoi în această carte monumentală care nu de puține ori ne duce cu gândul la marile sale romane.

Un bătrân agonizează în casa sărăcăcioasă a unui șef de gară. La căpătâiul lui s-au strâns mai mulți doctori, iar la ușă stau niște paznici neînduplecați. Afară, soția, părăsită după cincizeci de ani de viață conjugală și venită cu un tren special, încearcă să treacă de bariera cerberilor. Ea se scuză, se lamentează, plânge. Nu va fi lăsată să intre decât pentru a-i prinde ultima suflare. Jurnaliștii roiesc prin împrejurimi, Biserica a trimis oameni pentru a obține o retractare din partea bătrânului, iar guvernul – jandarmi pentru a preveni o posibilă răbufnire a mulțimii.
Totul se termină cu această scenă dramatică de la Astapovo. Ea trebuie citită mai întâi. Pentru că apoi vom dori să aflăm cum s-a ajuns la această situație tensionată, ce anume îi face pe protagoniști să se urască cu înverșunare și de ce muribundul este atât de celebru. Explicația – atât cât poate fi explicat misterul uman – se întinde pe sute de pagini. Și nu vom regreta că le-am parcurs.

Le Monde

Tolstoi e un scriitor uriaș. Niciodată nu este plat, stupid, obosit, pedant, teatral. E cu un cap deasupra celorlalți.

James Joyce