Tratat despre spirit

Prezentul tratat despre spirit poate inaugura − sau, dimpotrivă, poate încheia − discursul despre fiinţa-ca-logos propus de altă lucrare. Cele două perspective ale cercetării se completează creator, pentru a se regăsi în sinteza aceluiaşi întreg. Dorința rațiunii de a înțelege sensul prezenței pure se împletește cu nevoia sa de a se cunoaște, în aceeași măsură, ca spirit. Așa se face că, în clipa în care îmi pun întrebarea: „ce este ființa?”, dau glas unei interogații complementare ce mă frământă la fel de mult: „cine sunt?”. (...)

Voi încerca să înțeleg (...) ce este de fapt spiritul meu și cum se oglindește în el esența principiului originar, așa  după cum voi încerca să înțeleg ce relație există între realitatea materială a corpului meu fizic și spiritul reflexiv. Cele două entități se confundă oare, se întrepătrund și se condiționează reciproc, ori sunt autonome? Cum trebuie înțeleasă, în esența sa, prezența spirituală: ca o entitate omogenă sau mai curând ca un întreg structurat, guvernat de legi specifice?

Logos-ul spiritului gânditor – în care se oglindește logos-ul ființei – mă va conduce, pas cu pas, dintr-o dimensiune sufletească în alta, spre începutul-fără-de-început (al meu și al ființei, simultan). Din acest motiv, mare parte dintre noțiunile psihologiei și fenomenologiei vor trebui reinterpretate, revalorizate și înțelese în profunda lor devenire și articulare. Nu pot apoi să nu dau glas unei tulburătoare întrebări: de ce oare termenul „spirit”, definitoriu pentru ființa mea individuală, coincide cu termenul prin care Anaxogora a definit principiul originar? Care ar fi relația dintre spiritul meu gânditor și Spiritul universal? Nu cumva această coincidență a termenilor are o semnificație revelatoare pe care doar o cercetare temeinică mi-o va putea pune în evidență?

 „Cercetând hotarele sufletului, nu le vei găsi, oricare ar fi calea pe care ai merge; atât de adânc logos are” spusese, odinioară, profundul Heraclit. De ce nu aș putea afla hotarele sufletului? Să fie, într-adevăr, spiritul gânditor fără de margini? După cum se vede, câmpul cercetării s-a deschis dintr-o dată, neașteptat de vast. Sunt nevoit să-i dau crezare lui Heraclit. Atras de zarea ce se va deschide progresiv, simt încă de pe acum că mă apropii de un adevăr ce nu va întârzia să îşi deconspire misterul, în aventura plină de promisiuni care se anunţă.

Corneliu Mircea