Tristeţea îngerilor

Când pleci să înfrunţi viscolul şi noaptea ca smoala, e bine să mai fie cineva cu tine. Băiatul, singurul nume pe care îl are eroul din Tristeţea îngerilor, a aflat asta pe pielea lui: nu plecase el, devastat după moartea celui mai bun prieten, peste munţii înzăpeziţi să ducă înapoi o carte de la care blândului pescar i se trăsese moartea? Acum, în volumul al doilea al trilogiei islandeze, porneşte din nou la drum, într-un aprilie întunecat pe care iarna nu vrea să-l părăsească. Însă de data asta nu e singur: îl însoţeşte pe Jens, poştaşul ţinutului, abia înzdrăvenit după ce fusese desprins, sloi de gheaţă, din şa – îl prinsese o furtună de zăpadă pe drum. Călătoria e, ca orice călătorie, prilej de a afla mai multe despre el însuşi decât despre cel alături de care merge, e învăţătură şi descoperire. Şi, când moartea pândeşte la tot pasul printre trâmbele de zăpadă, călătoria e şi mijloc de a preţui cât mai mult viaţa.