Ultimul meteorolog
Mugur Ioniță (n. 1972, la Timișoara) a absolvit Școala de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu”, Secția meteorologie, din Boboc, județul Buzău, Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București precum și Școala de Înalte Studii Europene Comparative din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Din anul 1993 este meteorolog, desfășurându-și activitatea în mai multe locații din țară și din străinătate, inclusiv doi ani în cadrul Misiunii ONU din Republica Democratică Congo și zece ani în cadrul Misiunii Uniunii Europene din Bosnia și Herțegovina. La începutul anilor 2000, a fost corespondent pentru vestul țării al săptămânalului „Observatorul Militar”. „Ultimul meteorolog” este volumul său de debut.
„Cum este vremea? O întrebare pe cât de banală, pe atât de complicată. Ați crede probabil că este de ajuns un răspuns simplu: vremea este frumoasă sau călduroasă, sau ploioasă. Dar oare pentru a caracteriza un tablou, putem da un răspuns atât de simplu? Răspunsul este da, putem răspunde printr-un singur cuvânt, dar un artist va vedea o sumedenie de nuanțe, de tente, de tușe, de explozii de culori sau de umbre. Putem caracteriza o femeie printr-un singur cuvânt? Răspunsul și de această dată este afirmativ, însă niciodată nu vom cuprinde într-un singur cuvânt misterul, profunzimea, perfecțiunea sau toanele feminine. Desigur, sunt oameni, precum Vladimir Nabokov, care, rugat să-și descrie căsnicia cu Vera Slonim, a caracterizat-o sintetic, printr-un scurt raport meteorologic: „fără nori”.
Mariajul meu cu meteorologia a fost învăluit în nori, turbulențe, zile senine, furtuni, înghețuri, rătăciri prin ceață și o secetă cumplită, care nu se mai termina. Nimic însă, pe parcursul acestui slalom printre fenomene și prin viață, nu m-a împiedicat să țin privirea ridicată către cer căutând răspunsul la întrebarea care m-a frământat dintotdeauna: „cum este vremea?” (Mugur Ioniță)
| Editura | Lebada Neagra |
|---|---|
| Colecție | Red Spot |
| ISBN | 9786069497104 |
| Număr de pagini | 240 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2021 |


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou