Ultimul regat (seria Ultimul regat, vol. I)
Epuizat din stoc
SKU
a164800
Preț special 23.55 LEI Preț standard 31.40 LEI
Pe scurt
ULTIMUL REGAT este primul roman din seria de succes cu acelasi nume scrisa de Bernard Cornwell, o cronica a istoriei Angliei de la inceputurile sale, „la fel de captivanta ca Urzeala tronurilor, dar inspirata din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui exceptional serial de televiziune realizat de BBC.
LA MIJLOCUL secolului al IX-lea, fiorosii danezi navalesc pe pamantul britanic, dornici de jafuri si cuceriri. Regat dupa regat cad prada invadatorilor nemilosi, pana cand unul singur ramane. Astfel, soarta intregii Anglii si cursul istoriei ajung sa depinda de un singur om, de un singur rege.
BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric si de aventuri exceptional, un roman despre curaj, tradare, datorie, devotament, maretie, dragoste si lupta, asa cum se vad prin ochii unui tanar razboinic, a carui loialitate este impartita intre doua lumi.
Fragment din romanul "Ultimul regat" de Bernard Cornwell:
„- Cand o sa ajungem acolo, zise Ragnar, urcam in fuga dealul si le cadem saxonilor in spate, iar ticalosii vor fi prinsi in cursa. O sa-i rapunem pe toti!
- Unul dintre ei trebuie sa ramana teafar, ii aminti Ravn.
- Unul? De ce?
- Ca sa spuna povestea celor vazute, desigur. Cautati-l pe bardul lor. Trebuie sa fie vreun tanar chipes. Gasiti-l si crutati-i viata.
Ragnar rase. In oastea lui erau, dupa socoteala mea, cam opt sute de oameni, ceva mai putini decat razboinicii care ramasesera cu Halfdan, iar oastea dusmana era probabil mai numeroasa decat ambele noastre ostiri la un loc. Insa noi toti eram luptatori, in vreme ce multi din fyrdul saxon erau doar tarani obligati sa vina la razboi, asa ca nu ne puteam imagina alt deznodamant decat victoria.
Pe cand trupele noastre ieseau dintr-un crang de stejari, ne-am dat seama ca si dusmanul ne urmase exemplul si isi impartise fortele in doua. O jumatate din oastea saxonilor il astepta pe Halfdan pe deal, in timp ce jumatatea cealalta iesise in intampinarea noastra.
Alfred conducea oastea pe care urma sa o infruntam noi. Stiam asta pentru ca am zarit parul roscat al lui Beocca si, mai tarziu, in timpul luptei, am observat, pret de o clipa, si chipul nelinistit al lui Alfred. Fratele lui, regele Aethelred, ramasese in varful dealului, unde, in loc sa astepte atacul lui Halfdan, coborase cu ostenii lui, napustindu-se asupra danezilor. Se parea ca saxonii asteptau cu infrigurare lupta.
Asa ca i-am infruntat.
Razboinicii nostri se organizara in palcuri sub forma de varf de sageata, pentru a lua cu asalt zidul de scuturi al saxonilor. L-am invocat pe Odin, am strigat, din sute de piepturi, racnetul de razboi, am sarjat, dar linia de aparare a saxonilor nu s-a rupt, nici macar nu s-a curbat, ci a ramas pe loc, si astfel a inceput macelul.
Ravn imi spunea, mereu si mereu, ca destinul guverneaza tolul. Soarta decide. Cele trei ursitoare stau la poalele arborelui vietii si ne deapana firul existentei, iar noi suntem jucariile lor. Desi credem ca hotaram singuri, tot ce este sortit sa ni se intample e tesut de firele ursitoarelor. Destinul nu poate fi sihimbat, iar in acea zi, desi nu o stiam, se tesea si destinul meu. Wyrd bid ful araed - soarta este de neoprit.
Prin urmare, ce-mi ramane sa spun despre o batalie despre care saxonii din vest sustin ca s-ar fi dat intr-un loc numit de ei Dealul luil Aesc? Presupun ca Aesc era thegnul care stapanise candva acel tinut; ei bine, ogoarele lui au fost din belsug udate sange si semanate cu oase in acea zi. Poetii ar putea umple pergamente intregi povestind ce s-a intamplat, dar lupta este lupta. Oamenii mor. In zidul de scuturi simti sudoarea, spaima, simti cum o gheara nevazuta iti sfasie maruntaiele, simti lovituri mai grele sau mai usoare, auzi urlete si vezi, pretutindeni, moartea hada.
De fapt, s-au dat doua batalii la Dealul lui Aesc, una pe deal, alta la poalele lui, si moartea a cosit grabnic. Harald si Bagseg au pierit atunci, Sidroc cel Tanar a cazut rapus sub privirile tatalui sau, care a fost apoi si el spintecat de sabiile saxonilor, la fel ca jarlul Osbern si jarlul Fraena. Preotii crestini se rugau zeului lor sa dea tarie sabiilor saxone, in timp ce noi ne rugam zeilor nostri. In acea zi Odin a dormit, dar zeul crestinilor a fost treaz.
Am fost respinsi si dati inapoi. In varful dealului si in josul vaii, saxonii ne-au frant puterea ostilor si doar oboseala lor ne-a salvat de la un masacru deplin, dand sansa danezilor ramasi in viata sa se retraga de pe campul de batalie in vreme ce tovarasii lor zaceau, morti sau muribunzi, in balti de sange. Toki a fost unul dintre acestia. Capitanul corabiei, atat de priceput in mestesugul sabiei, muri in santul dincolo de care ne astepta zidul de scuturi al lui Alfred. Ragnar, cu fata insangerata si parul naclait de sangele dusmanilor, nu-si putea crede ochilor. Bucurosi nevoie mare, saxonii ne aruncau cele mai batjocoritoare insulte.”
ULTIMUL REGAT este primul roman din seria de succes cu acelasi nume scrisa de Bernard Cornwell, o cronica a istoriei Angliei de la inceputurile sale, „la fel de captivanta ca Urzeala tronurilor, dar inspirata din evenimente reale“ (The Observer), serie care a stat la baza unui exceptional serial de televiziune realizat de BBC.
LA MIJLOCUL secolului al IX-lea, fiorosii danezi navalesc pe pamantul britanic, dornici de jafuri si cuceriri. Regat dupa regat cad prada invadatorilor nemilosi, pana cand unul singur ramane. Astfel, soarta intregii Anglii si cursul istoriei ajung sa depinda de un singur om, de un singur rege.
BERNARD CORNWELL scrie un roman istoric si de aventuri exceptional, un roman despre curaj, tradare, datorie, devotament, maretie, dragoste si lupta, asa cum se vad prin ochii unui tanar razboinic, a carui loialitate este impartita intre doua lumi.
Fragment din romanul "Ultimul regat" de Bernard Cornwell:
„- Cand o sa ajungem acolo, zise Ragnar, urcam in fuga dealul si le cadem saxonilor in spate, iar ticalosii vor fi prinsi in cursa. O sa-i rapunem pe toti!
- Unul dintre ei trebuie sa ramana teafar, ii aminti Ravn.
- Unul? De ce?
- Ca sa spuna povestea celor vazute, desigur. Cautati-l pe bardul lor. Trebuie sa fie vreun tanar chipes. Gasiti-l si crutati-i viata.
Ragnar rase. In oastea lui erau, dupa socoteala mea, cam opt sute de oameni, ceva mai putini decat razboinicii care ramasesera cu Halfdan, iar oastea dusmana era probabil mai numeroasa decat ambele noastre ostiri la un loc. Insa noi toti eram luptatori, in vreme ce multi din fyrdul saxon erau doar tarani obligati sa vina la razboi, asa ca nu ne puteam imagina alt deznodamant decat victoria.
Pe cand trupele noastre ieseau dintr-un crang de stejari, ne-am dat seama ca si dusmanul ne urmase exemplul si isi impartise fortele in doua. O jumatate din oastea saxonilor il astepta pe Halfdan pe deal, in timp ce jumatatea cealalta iesise in intampinarea noastra.
Alfred conducea oastea pe care urma sa o infruntam noi. Stiam asta pentru ca am zarit parul roscat al lui Beocca si, mai tarziu, in timpul luptei, am observat, pret de o clipa, si chipul nelinistit al lui Alfred. Fratele lui, regele Aethelred, ramasese in varful dealului, unde, in loc sa astepte atacul lui Halfdan, coborase cu ostenii lui, napustindu-se asupra danezilor. Se parea ca saxonii asteptau cu infrigurare lupta.
Asa ca i-am infruntat.
Razboinicii nostri se organizara in palcuri sub forma de varf de sageata, pentru a lua cu asalt zidul de scuturi al saxonilor. L-am invocat pe Odin, am strigat, din sute de piepturi, racnetul de razboi, am sarjat, dar linia de aparare a saxonilor nu s-a rupt, nici macar nu s-a curbat, ci a ramas pe loc, si astfel a inceput macelul.
Ravn imi spunea, mereu si mereu, ca destinul guverneaza tolul. Soarta decide. Cele trei ursitoare stau la poalele arborelui vietii si ne deapana firul existentei, iar noi suntem jucariile lor. Desi credem ca hotaram singuri, tot ce este sortit sa ni se intample e tesut de firele ursitoarelor. Destinul nu poate fi sihimbat, iar in acea zi, desi nu o stiam, se tesea si destinul meu. Wyrd bid ful araed - soarta este de neoprit.
Prin urmare, ce-mi ramane sa spun despre o batalie despre care saxonii din vest sustin ca s-ar fi dat intr-un loc numit de ei Dealul luil Aesc? Presupun ca Aesc era thegnul care stapanise candva acel tinut; ei bine, ogoarele lui au fost din belsug udate sange si semanate cu oase in acea zi. Poetii ar putea umple pergamente intregi povestind ce s-a intamplat, dar lupta este lupta. Oamenii mor. In zidul de scuturi simti sudoarea, spaima, simti cum o gheara nevazuta iti sfasie maruntaiele, simti lovituri mai grele sau mai usoare, auzi urlete si vezi, pretutindeni, moartea hada.
De fapt, s-au dat doua batalii la Dealul lui Aesc, una pe deal, alta la poalele lui, si moartea a cosit grabnic. Harald si Bagseg au pierit atunci, Sidroc cel Tanar a cazut rapus sub privirile tatalui sau, care a fost apoi si el spintecat de sabiile saxonilor, la fel ca jarlul Osbern si jarlul Fraena. Preotii crestini se rugau zeului lor sa dea tarie sabiilor saxone, in timp ce noi ne rugam zeilor nostri. In acea zi Odin a dormit, dar zeul crestinilor a fost treaz.
Am fost respinsi si dati inapoi. In varful dealului si in josul vaii, saxonii ne-au frant puterea ostilor si doar oboseala lor ne-a salvat de la un masacru deplin, dand sansa danezilor ramasi in viata sa se retraga de pe campul de batalie in vreme ce tovarasii lor zaceau, morti sau muribunzi, in balti de sange. Toki a fost unul dintre acestia. Capitanul corabiei, atat de priceput in mestesugul sabiei, muri in santul dincolo de care ne astepta zidul de scuturi al lui Alfred. Ragnar, cu fata insangerata si parul naclait de sangele dusmanilor, nu-si putea crede ochilor. Bucurosi nevoie mare, saxonii ne aruncau cele mai batjocoritoare insulte.”
| Editura | Litera |
|---|---|
| ISBN | 978-606-33-1984-6 |
| Traducător | Graal Soft |
| Număr de pagini | 398 |
| Formatul cărţii | 200x130 |
| Tip copertă | Necartonata |
| Data apariției | 2017 |
Scrie o recenzie
Validate your login