Cartea Laurei Pănăzan este o fereastră către o lume spre care cu toții tânjim. O carte despre noi și despre alții ca noi care își doresc relații odihnitoare și pline de sens. O carte cheie, cu povești pe care le citești cu nesaț și gândești: ah, și eu am simțit așa! O carte din care fiecare își ia porția de iubire de care are nevoie pentru a mișca relația de cuplu spre o nouă etapă, mai plină de armonie și conținere. O carte umbrelă. Se pot adăposti sub ea specialiști de tot felul, oameni care în parcursul lor profesional întâlnesc alți oameni. O umbrelă sub care ne regăsim cu toții, părinți, copii, parteneri de cuplu, atenți să nu ne udăm prea tare. Deschide uși spre lumile interioare ale copilăriei noastre și vindecă cu multă blândețe rănile de atunci, vorbitoare încă. Fiecare poveste de cuplu este o ușă magică spre un interior emoționant. Citești cu nesaț despre alții și te regăsești pe tine, vulnerabil și cu speranța că tu vei reuși să faci diferit.

O carte care ne invită la un dialog cu noi înșine, sincer și deseori tare dureros. O începi cu dorința de a găsi formula magică a relațiilor fericite de cuplu, dar o termini cu un mai drag de tine și de relația ta. Este dătătoare de speranță, de idei, de aha- uri pe care autoarea ni le transmite cu blândețea ei specifică, ținându-ne de mână. Ea se dezvăluie pe sine printre cuvinte și emoții, permițând citiorului să se descopere, puternic și responsabil. Învățăm că relațiile de cuplu sunt de fapt șansa noastră de a face diferit, de a închide un cerc al neglijenței emoționale, de a învăța modele funcționale, de a fi împliniți și conectați unii cu alții, așa cum avem nevoie. O carte musai de citit dacă relația ta funcționează și te împlinește și musai de recitit constant dacă relația ta este... așa și așa. Poveștile Laurei Pănăzan ne invită să ne reîntâlnim cu noi cei care am fost odată, mici și invizibili, triști și nehrăniți emoțional. Autoarea ne dă speranța că putem să învățăm un limbaj al iubirii funcționale. Și ne convinge, cu fiecare pagină parcursă, că suntem responsabili de tabloul pe care îl desenăm și că noi alegem culorile care ne definesc.

Mihaela Popa, lector univ. dr.,
Universitatea din București,
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială