Un fluture s-a așezat sub talpă și alte câteva lucruri mici de foarte mare importanță

Dan Petru Cristea scrie bine, are simțul umorului și o imaginație plină  de nuanțe. (MARIUS MIHEȚ)

Purtând un titlu ce sugerează ideea de frumusețe a vârstelor, dar și de efemer al acestora în zborul lor prin viață, acest roman se așază, structural, sub semnul unui bildungsroman, trimițând spre tiparul narativ din Portret al artistului la tinerețe al lui Joyce. Autorul transpune un indelebil timp alipit primelor vârste, copilăria și adolescența, până în pragul primei tinereți, cu zăbovire asupra specificului fiecăreia și utilizând amalgamul vocilor narative redate prin toate cele trei persoane ale narației. „Seria noastră de întrupări”, cum le numește naratorul, devine echivalentul unor veritabile exuvii ale vârstelor, cu marcarea unor momente decisive, portrete și descrieri încărcate de o afectivitate pregnantă, ori întâmplări memorabile redate sub paleta umorului sau cu modulații la limita dramaticului.  (ȘTEFAN MELANCU)

Dan Petru Cristea este un autor insolit din multe puncte de vedere, revelând  un talent autentic, cu totul neconvențional ca formulă, precum neobișnuită este și substanța reflexivă, plină de vigoare și originală. (RODICA MARIAN)

Un stil fastuos, când calm, când dramatic, când narativ și grandios, când  colorat și poetic. Se poate vorbi despre două trăsături definitorii ale acestuia: o bogăție a vocabularului, care conduce la o bogăție a ideilor, precum și o perfectă aranjare a cuvintelor în fraze, uneori de lungimi surprinzătoare, care imprimă patos și creează sentimentul unei participări afective la lumea din jur. (CRISTINA POPESCU)

Stăpânirea limbajului în condiții de excelență, supunerea acestuia unor  anumite intenții de comunicare, nu constituie decât una din căile, ce-i drept regală, de seducere a cititorului. (MARIA CARPOV)

Suntem în fața unui roman existențialist recrudescent, care explorează  sensul și scopul existenței umane prin prisma experienței individuale și cu instrumentarul conjugat al percepției subiective, sondării psihologice și analizei filosofice. Scrisul său are funcție revelatorie și eugenetică, de descoperire și răsfrângere a identității peste marginile biografismului. (ALINA HUCAI)

Fragmente din roman:

Ai învățat oare ceva în acele veri de indecise atingeri și de abia ghicite alinturi? Ai înțeles poate că plecările nu sunt bune și că ziua trebuie terminată cu un fel de concluzie bine conturată, pentru că incertitudinile care abia scot capul, dacă nu sunt lămurite la timp, se pot croniciza în mistere fără rezolvare. Chiar și eu, cel de acum, aș vrea să-i pun câteva întrebări acelei fetițe meteorice, dar, vezi tu, eu nu mai am de unde s-o iau. Lumea largă a înghițit-o și cu ea musai trebuie să se fi petrecut același gen de transformări pe care le-am îndurat noi, dragul meu predecesor, căci nici ea nu mai poate fi cea de care te-ai atins tu atunci, cum nici eu nu mai sunt cel care încă ești tu acolo, lăsat atât de departe în urma timpului meu. (...)

În fiecare dintre noi trăiesc mai multe întrupări, la câțiva ani un alter ego de-al nostru se trezește din cel ce eram mai deunăzi, celălalt rămânând în urmă, transferându-se într-un alt timp, pe un tărâm de care uneori ne aducem aminte, alteori nu reușim, ori poate chiar am voi să-l dăm cu totul uitării. Toate aceste ipostaze ale noastre continuă să trăiască în timpul lor, pe trasee care sunt paralele cu eul actual, niciodată însă nemaifiind în stare să-l intersecteze.