Undeva sub cer

„‒ Râzi, tu Culaie,râzi! îi zise foarte serios Mateiuş. Da’ eu, iacă, mă uit câteodată noaptea la stele și mi se face frică.

 Mă gândesc mereu la cât de mărunţi şi neînsemnaţi suntem noi aici, pe bucăţica asta mică de pământ, în comparaţie cu măreţia cerului. Aici, în lumea asta smintită, undeva sub cer, am avea loc cu toții şi am putea trăi foarte fericiţi, dacă nu ne-am duşmăni şi nu ne-am înghionti unul pe altul fără nici o noimă, de parcă n-am fi fraţi care ne rugăm la acelaşi Tată.”

„UNDEVA SUB CER” este o carte cu... trei cărți. Pentru că sunt trei capitole care, cel puțin aparent, nu au vreo legătură între ele, am considerat că ar fi mai potrivit să le denumesc cărți și nu capitole.

Cartea I – NECULAI – are ca izvor de inspirație câteva povestiri ale tatălui meu, despre întâmplări reale petrecute într-una din cele mai întunecate epoci ale istoriei noastre (drama deportaților în Bărăgan).

Eroul nuvelei, Neculai, devine martor neputincios la drama strămutaților din Valea Călmățuiului, în satul care urma să fie numit Rubla. Cum a ajuns Neculai la Rubla, câte speranțe l-au însoțit și câte dezamăgiri a trăit, vor fi cu siguranță suficiente motive ca cititorul să parcurgă cu plăcere și curiozitate paginile acestui capitol.

Cartea II – VICĂ – este povestea unui tânăr inginer stagiar, pentru care trecerea de la libertinajul studențesc la regimul riguros și plin de limitări, uneori absurde, dintr-o întreprindere socialistă cu profil energetic nu îl împiedică deloc să găsească întotdeauna motive și subiecte de glume și distracție.

Cartea III – Vârlan –  este o încercare pe cât de curajoasă, pe atât de riscantă, pe care autorul și-o asumă cu deplină responsabilitate, abordând în câteva eseuri de natură religioasă, interpretarea unor dogme și precepte, dintr-o perspectivă pe care mulți credincioși, dar și atei, probabil nu o întâlnesc prea des.

Vasile Munteniță