Universul, zeii, oamenii

Epuizat din stoc
SKU
a131005
31.50 LEI
Pe scurt

În această carte am încercat să împărtăşesc direct, ca de la om la om, un pic din acest univers grecesc, de care sunt ataşat şi a cărui supravieţuire în fiecare dintre noi mi se pare, în lumea de azi, mai necesară ca oricând. Îmi plăcea şi faptul că această moştenire îi parvine cititorului în maniera a ceea ce Platon numeşte mituri povestite de dădace, la fel ca lucrurile care trec de la o generaţie la următoarea în afara oricărui învăţământ oficial.

Am încercat să povestesc ca şi cum tradiţia acestor mituri s-ar putea încă perpetua. Voiam ca vocea care, odinioară, de-a lungul secolelor, se adresa direct ascultătorilor greci şi care a amuţit să se facă din nou auzită de cititorii de azi şi ca, în anumite pagini ale acestei cărţi, dacă voi fi ajuns acolo, să continue să răsune ca un ecou. Jean-Pierre VERNANT

Mai multe informații
EdituraCartier
Colecție Civilizatii Mitologie
ISBN 978-9975-79-809-9
Traducător Dorin Onofrei
Număr de pagini 204
Formatul cărţii 195x130
Tip copertă cartonata
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsUniversul, zeii, oamenii
Rating-ul tău