Ura, prietenie, dragoste, casatorie

Vietile personajelor lui Alice Munro intra brusc intr-un con de lumina gratie unor evenimente singulare sau unor amintiri neasteptate care trezesc, rascolitor, trecutul. Iar trecutul, asa cum descopera eroinele ei, este facut nu doar din ceea ce ramane in amintire, ci si din ceea ce a fost uitat. Trecutul dainuie undeva, in imediata vecinatate a aducerii aminte - pana in clipa in care piesele de puzzle se regrupeaza subit, starnind de cele mai multe ori suferinta. Femeile privesc inapoi la cele care-au fost in tinerete, la casatoriile facute de timpuriu, pe cand erau naive si increzatoare, la sotii dificili, cu tabieturile lor pretentioase. Toate traiesc un fel de disperare subliminala, regretul a ceea ce ar fi putut sa fie, al alegerilor pe care nu le-au facut, al amintirilor suprimate intr-un gest precaut de echilibru emotional. Dar in vietile acestea exista in acelasi timp speranta, exista o a doua sansa, exista oameni care se reinventeaza, care se iau la tranta cu viata, care au mers inainte si au curajul de a regasi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a retinut memoria. 

„O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degraba ca o casa. Intri in ea si ramai acolo o vreme, ii cutreieri toate incaperile, te asezi oriunde iti place si descoperi cum se leaga unele de altele odaile si coridoarele si cum se schimba lumea de afara atunci cand o privesti prin ferestrele ei.“ (Alice Munro)