Uric cel Bun si Ultimul Capcaun

„Uric cel bun și Ultimul Căpcăun” este o carte despre făpturi mici și prietenoase, atotștiutoare și nemuritoare, care veghează neobosit Tărâmul de la Capătul Curcubeului. Uricii îi ajută pe copii în momentele grele, îi însoțesc, după voie, în cele bune, le păzesc secretele și le împlinesc visurile. Așa s-a întâmplat și cu Zoe, fetița „de vârsta infinitului întors”, care s-a împrietenit cu Uric cel Bun, când avea mare nevoie de ajutor, dar și de … idei. Lucrurile se complică mai ales când se zvonește că Ultimul Căpcăun, Capdecane pe numele lui, umblă slobod în lumea largă. În ce fel de aventură intră toți trei, alături de Chira Măiastra și alți urici, ajutați sau încurcați de încercatul motan Zac și naiva Kare, se dezvăluie pas cu pas în carte, „trebuie doar să priviţi spre coada ochiului”, cum recomandă Uric cel Bun. De acolo începe totul. Și se încheie cu …, hei, vreți să știți cine e Timotei?

Ideea de a scrie o carte pentru copii în care să fie valorificate elemente de cosmogonie populară românească, precum şi despre „primele făpturi mitice“ mi‑a încolţit în minte încă de acum treizeci de ani, de când am citit prima dată Mitologia română, de Romulus Vulcănescu. Am reluat această lectură şi pentru cărticeaua de faţă, pentru care am folosit câteva date şi descrieri cu privire la Fârtate, Nefârtate, căpcăuni, uriaşi şi urici, pe care, în funcţie de situaţie, le‑am simplificat şi le‑am adaptat cu intenţia de a le face familiare cititorilor contemporani.
Pornind de aici, mi s‑a părut foarte interesant să‑mi imaginez o întreagă seminţie a uricilor, precum şi o existenţă neîntreruptă a lor. Am lăsat imaginaţia să zboare şi am construit o întreagă istorie, cu organizare, ierarhie şi tipologii specifice, la care să ne putem oricând întoarce pentru a detalia.
Cu la fel de mare bucurie m‑am lăsat pradă şi dorinţei de a valorifica într‑o carte pentru copii fragmente din poezii în limba spargă ale Ninei Cassian. Vor fi pentru cititori un prilej de a înţelege jocul (şi joaca) cu posibilităţile limbii, dar şi de a intui, înainte de a cunoaşte cuvântul „morfologie“, cum se aplică acesta în cazul unei limbi necunoscute, dar inteligibile.