Ursuletul lui Freud

Nici nu știu ce să laud prima dată: faptul că, nefiind concepute după același tipic, textele din Ursulețul lui Freud au tensiunea unor proze-episoade-capitole-de-roman, un roman-fluviu despre cărți și cititori deopotrivă. Așadar, nu te plictisești nici o clipă, ești mereu în tensiune, vrei să știi ce urmează. Sau faptul că umorul e de cea mai bună calitate, așa că, de multe ori, te trezești că ți-au dat lacrimile de rîs citind. Scrisul lui Răzvan Petrescu – aici, poate mai evident decît în alte părți – îți ia ochii, dar nu o face prin brizbrizuri stilistice (ar fi prea la îndemînă!), ci prin inteligența vie, zdrobitoare, cu care e greu să ții pasul. (Florina Pîrjol)
Răzvan Petrescu știe să-și țină foarte bine în frîu ritmul scrierii, păstrează mereu cititorul cu sufletul la gură, apelează constant la sarcasm, face paralele cînd savante, cînd hazlii, fără a fi sub nici o formă prețios. Însă, mai presus de orice, ne arată un paradox: acela că și literatura proastă are un rost pe lume – poate produce o literatură de cea mai bună calitate, cum e cea din Ursulețul lui Freud. (Razvan Nastase)