Versuri

Ion Minulescu (1881-1944), poet si prozator, a fost un reprezentant de seama al Simbolismului romanesc. Director al Teatrului National din Bucuresti (1926) si al artelor in Ministerul Artelor si Cultelor, din 1922 pana in 1940, acesta a semnat volume de poezii – Romante pentru mai tarziu, De vorba cu mine insumi, Nu sunt ce par a fi…, proza fantastica – Masti de bronz si lampioane de portelan, Cetiti-le noaptea, romane – Rosu, galben si albastru si piese de teatru – Pleaca berzele, Manechinul sentimental.

 

Daca Bacovia se pune in scena pentru a se exprima, Ion Minulescu joaca teatru pentru a se disimula. La el, estetismul caracteristic simbolistilor pare asa de evident incat nu mai trebuie dovedit. Toata poezia minulesciana consta in ceremonialul pe care-l propune, in afectare si grandilocventa, in bufoneria pura. Ea este cel dintai exemplu limpede de poezie a poeziei din literatura romana. Valoarea vine nu din „sinceritatea” limbajului, ci din disproportia pe care poetul o cultiva intre ceea ce are de spus si felul in care spune.

 

La drept vorbind, Minulescu nu spune nimic (sub acest raport, emotiile lui sunt de o banalitate desavarsita); si atunci se preface ca spune. Indiferent de tema – totul este simulat: iubirea, tristetea, nostalgia metafizica. Poetul este un simulant, dar unul plin de talent, in stare sa joace orice rol, inclusiv pe al sau propriu. – Nicolae Manolescu