Viața mea
Ediție îngrijită de Mihai-Răzvan Ungureanu
Golda Meir, prima femeie prim-ministru în Israel, a fost adulată și contestată deopotrivă. Autobiografia ei intitulată Viața mea a devenit imediat după publicare, în 1975, un bestseller. Și așa rămâne până astăzi, figurând în toate clasamentele comerciale, indiferent de epocă sau de referințe culturale. Însă nu este cartea doveditoare a unui succes, ci mărturia unei continue lupte.
„La un moment dat, mi-a spus: «Ați vrea să facem o fotografie, domnule senator?» Am răspuns onorat, «Da, doamnă», ușile s-au deschis, am ieșit din birou, iar fotografii, care așteptau, și-au pus aparatele în mișcare. Presupun că arătam îngrijorat pentru că, fără să-și ia ochii de la fotografi, mi s-a adresat: «Domnule senator, păreți atât de îngrijorat». I-am răspuns «Doamnă prim-ministru, mi-ați descris o imagine… Dumnezeule!», și ea mi-a zis: «Oh, nu vă faceți griji. Avem o armă secretă în conflictul nostru cu arabii…». M-am întors către ea, crezând că îmi va face o destăinuire, și am întrebat-o: «Care este aceasta, doamnă prim-ministru?». Mi-a spus: «Vedeți, noi nu avem unde să plecăm de aici».”
Joe Biden, Președintele SUA, după întâlnirea cu Golda Meir din 1973
| Editura | Omnium |
|---|---|
| ISBN | 9786069562536 |
| Traducător | Dan Doboș |
| Număr de pagini | 480 |
| Formatul cărţii | 14 x 21 cm |
| Tip copertă | cartonată |
| Data apariției | 2023 |
Ediție îngrijită de Mihai-Răzvan Ungureanu
Golda Meir, prima femeie prim-ministru în Israel, a fost adulată și contestată deopotrivă. Autobiografia ei intitulată Viața mea a devenit imediat după publicare, în 1975, un bestseller. Și așa rămâne până astăzi, figurând în toate clasamentele comerciale, indiferent de epocă sau de referințe culturale. Însă nu este cartea doveditoare a unui succes, ci mărturia unei continue lupte.
„La un moment dat, mi-a spus: «Ați vrea să facem o fotografie, domnule senator?» Am răspuns onorat, «Da, doamnă», ușile s-au deschis, am ieșit din birou, iar fotografii, care așteptau, și-au pus aparatele în mișcare. Presupun că arătam îngrijorat pentru că, fără să-și ia ochii de la fotografi, mi s-a adresat: «Domnule senator, păreți atât de îngrijorat». I-am răspuns «Doamnă prim-ministru, mi-ați descris o imagine… Dumnezeule!», și ea mi-a zis: «Oh, nu vă faceți griji. Avem o armă secretă în conflictul nostru cu arabii…». M-am întors către ea, crezând că îmi va face o destăinuire, și am întrebat-o: «Care este aceasta, doamnă prim-ministru?». Mi-a spus: «Vedeți, noi nu avem unde să plecăm de aici».”
Joe Biden, Președintele SUA, după întâlnirea cu Golda Meir din 1973


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou