Viata Romaneasca. Revista - nr. 168
Revista Viaţa Românească apare în martie 1906, la Iaşi, avându-i ca directori pe Constantin Stere şi Paul Bujor, acesta din urmă pentru partea ştiinţifică. Din 1907, Paul Bujor se retrage. În fapt, motorul revistei ieşene este G. Ibrăileanu, critic literar şi scriitor, cunoscut publicului larg mai mult datorită romanului Adela decât prin celebra sa carte, pentru iniţiaţi, Spiritul critic în cultura românească. G. Ibrăileanu era secretar de redacţie al revistei, ceea ce, în acei ani, nu însemna un post subaltern ca astăzi, sau nu pentru marele critic. Oricum, G. Ibrăileanu era, în realitate, cel care dădea direcţia revistei. La Viaţa Românească din acei primi ani au mai colaborat I. L Caragiale, Octavian Goga, Al. Vlahuţă (care ar fi sugerat într-o conversaţie la Bucureşti şi titlul revistei), sau azi uitaţii Leon Feraru şi G. Rotică. Ideologia revistei, căci Viaţa Românească poseda în acei ani şi aşa ceva, era poporanismul. Să nu uităm că C. Stere fusese socialist, deportat mulţi ani în Siberia, ca supus rus, şi apoi alesese între a se refugia în Elveţia sau România, stabilindu-se la Iaşi. Aici se alăturase liberalilor, consideraţi încă, precum le spunea cândva Mihai Eminescu, „roşii”, odată cu grupul „generoşilor”, prezentaţi mulţi ani de istoriografia comunistă drept trădători ai mişcării muncitoreşti, în 1898. Articolul program din primul număr al revistei, intitulat Către cetitori, subliniază: „Atunci, luând parte la viaţa culturală tot poporul românesc, adevăratul popor românesc, vom putea avea o cultură naţională, dând în armonia culturii europene răsunetul sufletului nostru.” Un ideal curat poporanist, deşi socialistul de altădată C. Stere era acum un reputat liberal. Viaţa Românească era deschisă şi actualităţii culturale europene, cu articole despre Richard Wagner, de pildă, prezentat de Pompiliu Eliade, dar aici îşi publică G. Ibrăileanu şi cunoscutul studiu despre „Postumele” lui Eminescu. Aici publică în primii ani ai apariţiei Vieţii Româneşti şi E. Lovinescu, H. Sanielevici, Al Philippide, se publică traduceri din poeţi germani sau francezi. O cronică externă semnează în 1908 I. G. Duca, scrisori din Germania publică G. I. Ionescu-Siseşti. Sunt prezenţi cu poezii, alături de G. Topârceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Şt. O. Iosif, Victor Eftimiu, Artur Stavri, D. Anghel, cu proză Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Constanţa Moscu. Dar revista nu este dedicată numai literaturii. Cuprinde o cronică ştiinţifică, semnată în primii ani de Paul Bujor, mai târziu de N. Leon, o cronică pedagogică (D. Drăghicescu), una artistică (Spiridon Antonescu) etc. Revista apărea cu 12 numere pe an, în afară de primul şi ultimul al acestei perioade. Viaţa Românească apare într-o primă perioadă, din martie 1906 până în iunie 1916, când îşi încetează apariţia din cauza intrării României în război.
Revista Viaţa Românească apare în martie 1906, la Iaşi, avându-i ca directori pe Constantin Stere şi Paul Bujor, acesta din urmă pentru partea ştiinţifică. Din 1907, Paul Bujor se retrage. În fapt, motorul revistei ieşene este G. Ibrăileanu, critic literar şi scriitor, cunoscut publicului larg mai mult datorită romanului Adela decât prin celebra sa carte, pentru iniţiaţi, Spiritul critic în cultura românească. G. Ibrăileanu era secretar de redacţie al revistei, ceea ce, în acei ani, nu însemna un post subaltern ca astăzi, sau nu pentru marele critic. Oricum, G. Ibrăileanu era, în realitate, cel care dădea direcţia revistei. La Viaţa Românească din acei primi ani au mai colaborat I. L Caragiale, Octavian Goga, Al. Vlahuţă (care ar fi sugerat într-o conversaţie la Bucureşti şi titlul revistei), sau azi uitaţii Leon Feraru şi G. Rotică. Ideologia revistei, căci Viaţa Românească poseda în acei ani şi aşa ceva, era poporanismul. Să nu uităm că C. Stere fusese socialist, deportat mulţi ani în Siberia, ca supus rus, şi apoi alesese între a se refugia în Elveţia sau România, stabilindu-se la Iaşi. Aici se alăturase liberalilor, consideraţi încă, precum le spunea cândva Mihai Eminescu, „roşii”, odată cu grupul „generoşilor”, prezentaţi mulţi ani de istoriografia comunistă drept trădători ai mişcării muncitoreşti, în 1898. Articolul program din primul număr al revistei, intitulat Către cetitori, subliniază: „Atunci, luând parte la viaţa culturală tot poporul românesc, adevăratul popor românesc, vom putea avea o cultură naţională, dând în armonia culturii europene răsunetul sufletului nostru.” Un ideal curat poporanist, deşi socialistul de altădată C. Stere era acum un reputat liberal. Viaţa Românească era deschisă şi actualităţii culturale europene, cu articole despre Richard Wagner, de pildă, prezentat de Pompiliu Eliade, dar aici îşi publică G. Ibrăileanu şi cunoscutul studiu despre „Postumele” lui Eminescu. Aici publică în primii ani ai apariţiei Vieţii Româneşti şi E. Lovinescu, H. Sanielevici, Al Philippide, se publică traduceri din poeţi germani sau francezi. O cronică externă semnează în 1908 I. G. Duca, scrisori din Germania publică G. I. Ionescu-Siseşti. Sunt prezenţi cu poezii, alături de G. Topârceanu, Ion Minulescu, Elena Farago, Şt. O. Iosif, Victor Eftimiu, Artur Stavri, D. Anghel, cu proză Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Constanţa Moscu. Dar revista nu este dedicată numai literaturii. Cuprinde o cronică ştiinţifică, semnată în primii ani de Paul Bujor, mai târziu de N. Leon, o cronică pedagogică (D. Drăghicescu), una artistică (Spiridon Antonescu) etc. Revista apărea cu 12 numere pe an, în afară de primul şi ultimul al acestei perioade. Viaţa Românească apare într-o primă perioadă, din martie 1906 până în iunie 1916, când îşi încetează apariţia din cauza intrării României în război.
Editura | Uniunea Scriitorilor din Romania |
---|---|
Colecție | Viata Romaneasca |
ISBN | 1220-6277 |
Număr de pagini | 256 |
Formatul cărţii | 17 x 24 |
Tip copertă | necartonata |
Data apariției | 2018 |