Vinul de-altadata

Epuizat din stoc
SKU
a172576
29.90 LEI
Pe scurt

Antologie din lirica lui Ion Pillat alcătuită de Monica Pillat şi Dana Vasiliu
ilustraţia copertei: Maria Pillat-Brateş, Portretul lui Ion Pillat la Miorcani, acuarelă pe carton, colecţia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române

„M-am născut la 31 martie stil vechi, 1891, la Bucureşti, în strada Dorobanţilor. Această dată fatidică îmi leagă viaţa de o anumită epocă şi fatal îmi determină astfel în mare parte dezvoltarea sufletească. Cine ar vrea însă să tragă din originea bucureşteană a omului – oarecare premise faţă de poet – s-ar înşela amarnic. Dacă trupeşte m-am născut la Bucureşti, sufleteşte sunt produsul corcit al dealului de la Florica, a podgoriei din preajma Argeşului piteştean – cu stepa ondulată din marginea Prutului, cu pamântul negru de la Miorcanii Dorohoiului.“ - ION PILLATMãrturisiri, 1942

„Antologia invită cititorul «să deguste» vinul mitologiilor eline şi romane, să se lase pătruns de umbrele, ecourile şi reverberaţiile unor locuri ca Balcicul, de pildă, răscruce culturală greco-latină şi tracică. Personaje antice ca Eros, Pan, Minerva, Dionysos, Apollo, nimfe şi fauni, care asociazã frenezia muzicii cu voluptatea băuturii şi a iubirii, dar şi vestigii ale civilizaţiilor de demult ca: amfore, urne, sarcofage, păstrătoare ale absenţei, sunt invocate de Ion Pillat în procesul de filtrare al propriilor trăiri, decantate prin lectură şi contemplaţie. Vinul vechi ce leagă prezentul de trecut e totodată simbolic înrudit cu apele mării care înghit fără încetare ţărmurile. Versul Pe noi ne-mbată numai Timpul («Unei amfore»), devine astfel semnificativ pentru percepţia pillatiană asupra extazului resimţit de efemer.“ - MONICA PILLAT şi DANA VASILIU

Vinul de-altădată, cartea cu care se îmbogățește în mod fericit colec­ția In vino veritas, dezvăluie un amplu și arborescent poem al viței-de-vie și al vinului. Subtitlul „Antologie din lirica lui Ion Pillat“ este înșelător. Monica Pillat (nepoata poetului, ea însăși poetă distinsă și talentată, dar și descendenta directă a lui Ion C. Brătianu, întemeietorul „raiu­lui“ de la Florica, în locurile unde și Constantin Brâncoveanu se retrăgea la culesul viilor, iar, ceva mai târziu, Liviu Rebreanu și-a cumpărat propria vie) și Dana Vasiliu nu au făcut o simplă selecție de poezii, ci au reîntregit din versuri mai mult sau mai puțin răspândite (Calendarul viei este, prin el însuși, foarte adunat) în opera poetică a lui Ion Pillat, un poem unitar, de mare întindere – cel mai frumos, cel mai profund, cel mai încărcat de semnificații și cel mai seducător –, dedicat viței-de-vie și vinului din literatura română.“ - VALERIU STOICA

Mai multe informații
EdituraBaroque Books & Arts
Colecție In vino veritas
ISBN 978-606-8977-06-5
Număr de pagini 128
Formatul cărţii 13.5x21
Tip copertă cartonata
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsVinul de-altadata
Rating-ul tău