Vise, reverii, vedenii

în stoc
SKU
a250287
50.00 LEI
Pe scurt

Volum apărut la aniversarea a 70 de ani ai autorului

Pe copertă: Ion Barbu, ROZAPIN. O instalație artistico-horticolă (artFORest 2022, Dosul Gârciului, Sângeorz-Băi)

Tăietura versurilor nu e atât de vehementă, Mircea Bârsilă etalând un simț aparte al apocalipticului și promovând imaginarul la modul catastrofic. Subtilitățile și nuanțele își pierd delicatețea în limbajul său frust și imperativ, explodând ca niște evenimente și ținând nervul poetic într-o continuă flamă. (AL. CISTELECAN)

Mircea Bârsilă sparge așa-zisa „monotonie a realității”, mitologizând și sacralizând în marginea acesteia în poeme convingătoare, în care textualismul stă alături de suprarealism, după cum „reflecția” stă alături de ceea ce s-ar putea numi obscurități ale sufletului colectiv. (DAN CRISTEA)

Mircea Bârsilă scrie o poezie ca un curs de apă adâncă, de amplă respirație și temerară imagistică. (VALERIU CRISTEA)

Echilibrul său moral se transmite discursului liric, eliminând în mare măsură terificul excesiv ca și grandilocvența care marcau ruralismul turbulent al deceniilor șapte și opt. Senzualitatea devine dureroasă, iar durerea se sensualizează prin plenitudine existențială, care nu mai simte nevoia de a recurge, în cele mai bune texte, la aparatul violent deformator. (GHEORGHE GRIGURCU)

În definitiv, la Bârsilă, este același naturism ca la Ion Cristofor, într-o notă mai elaborată, mai amplu orchestrată, mai senină (ceea ce îl îndepărtează încă o dată de tensionatul Fundoianu). Dacă este un clasic care ar trebui citat aici, acesta e Blaga, într-o „sinteză” a tânărului din Pașii profetului și a celui din poeziile (aproape) postume. (NICOLAE MANOLESCU)

Mai multe informații
EdituraScoala Ardeleana
ISBN 9786067979268
Număr de pagini 102
Formatul cărţii 16 x 23 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsVise, reverii, vedenii
Rating-ul tău

Volum apărut la aniversarea a 70 de ani ai autorului

Pe copertă: Ion Barbu, ROZAPIN. O instalație artistico-horticolă (artFORest 2022, Dosul Gârciului, Sângeorz-Băi)

 

Tăietura versurilor nu e atât de vehementă, Mircea Bârsilă etalând un simț aparte al apocalipticului și promovând imaginarul la modul catastrofic. Subtilitățile și nuanțele își pierd delicatețea în limbajul său frust și imperativ, explodând ca niște evenimente și ținând nervul poetic într-o continuă flamă. (AL. CISTELECAN)

Mircea Bârsilă sparge așa-zisa „monotonie a realității”, mitologizând și sacralizând în marginea acesteia în poeme convingătoare, în care textualismul stă alături de suprarealism, după cum „reflecția” stă alături de ceea ce s-ar putea numi obscurități ale sufletului colectiv. (DAN CRISTEA)

Mircea Bârsilă scrie o poezie ca un curs de apă adâncă, de amplă respirație și temerară imagistică. (VALERIU CRISTEA)

Echilibrul său moral se transmite discursului liric, eliminând în mare măsură terificul excesiv ca și grandilocvența care marcau ruralismul turbulent al deceniilor șapte și opt. Senzualitatea devine dureroasă, iar durerea se sensualizează prin plenitudine existențială, care nu mai simte nevoia de a recurge, în cele mai bune texte, la aparatul violent deformator. (GHEORGHE GRIGURCU)

În definitiv, la Bârsilă, este același naturism ca la Ion Cristofor, într-o notă mai elaborată, mai amplu orchestrată, mai senină (ceea ce îl îndepărtează încă o dată de tensionatul Fundoianu). Dacă este un clasic care ar trebui citat aici, acesta e Blaga, într-o „sinteză” a tânărului din Pașii profetului și a celui din poeziile (aproape) postume. (NICOLAE MANOLESCU)

O mențiune aparte merită discursul liric de mare rafinament imagistic al lui Mircea Bârsilă, nou „miliardar de imagini”, ca pe vremuri Ilarie Voronca, numai că deloc interesat de „ritmul epocii”, ci întors, dimpotrivă, cu o emoție profundă, către miracolul mereu redescoperit al lumii simple, elementare. (ION POP)

Combinația de realism și spirit vizionar, de pictură (terestră) și muzică (celestă) conferă o ireductibilă originalitate poeziei lui Mircea Bârsilă. (ALEX. ȘTEFĂNESCU)

Fiecare poet se leagă, la fel ca Ulise de catarg, de o anumită modalitate lirică. Eu am optat pentru poezia zămislită, adică pentru o poezie trăită, în toate etapele ei. Dacă poezia făcută (în conformitate cu rețetele canonice impuse și cerute de paradigma poetică dominantă) preferă, în principiu, aplauzele la scenă deschisă, poezia trăită (zămislită) își asumă soarta de a umbla prin lume (lumea postmodernă apăsată de o febrilă dezorientare ontologică) sprijinindu-se în „cârja” numită: Neliniște existențială. (MIRCEA BÂRSILĂ)

Semn rău

Dacă spargi, furios, o vitrină, iar celelalte

aflate pe aceeași stradă (de o parte și cealaltă a ei)

nu se sparg, în următoarele clipe, de la sine,

e semn rău: înseamnă că ești un poet despre care

nu se va mai scrie nimic în lungii ani ai posterității.

Un poet al cărui nume nu va dăinui, după moartea sa,

mai mult decât mirosul de pui de găină pus la fript,

pe cărbuni, în vatra unui cuibar de ereți.

Decât în situația asta ar fi fost mai bine

să nu te fi născut. Să fi căzut într-o fântână – și gata –

în timpul atât de scurtei vieți prenatale:

într-o fântână adâncă

din întunericul încuiat fără cheie în pântecul matern.

Mircea Bârsilă (19 octombrie 1952, Cârciu, comuna Văgiulești/Gorj) este poet, publicist și critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Vest din Timișoara (1978). În anii studenției, a frecventat Cenaclul literar „Pavel Dan” și a pus la cale, împreună cu Ion Monoran și Adrian Derlea, un (efemer) proiect liric intitulat Monodersilism. A fost profesor în comuna Independența (Ialomița), după care, pentru a se alătura familiei la Pitești, acceptă funcția de lucrător gestionar în cadrul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost redactor (din 1991) și redactor-șef (2005-2007) la revista Calende și secretar literar al Teatrului „Alexandru Davila” Pitești. În anul 2000, devine doctor în literatură cu teza Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu. Inițial lector la Facultatea de Litere a Universității din Pitești, în 2006 obține titlul de Profesor universitar doctor. În prezent, activează în calitate de coordonator de doctorate în cadrul Școlii Doctorale de Filologie a aceleiași universități și, respectiv, ca redactor la revista Argeș. A publicat (selectiv):

Volume de poezieObrazul celălalt al Lunii (1982), Argint galben (1988), Scutul lui Perseu (1993), O linie aproape neagră (2000), Acordeonul soarelui (antologie, 2001), Anotimpurile unui cătun (2003), Monede cu portretul meu (2009), Sonete desuete (împreună cu Traian Gărduș, 2014), Viața din viața mea (2014), Souterraines (trad.: Linda Maria Baros, Paris, 2017).

Studii și eseuriFecioara divină și cerbul (1999), Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu (2001), Teme literare (2009), Vârsta de Fier în lirica lui Al. Philippide (2014), Evaziuni critice (2014), Poezia optzecistă (2021).

Premii literare

    2016: „Cununa de lauri de la Tomis”, la Turnirul de Poezie (Neptun) organizat de Uniunea Scriitorilor din România

    2015: „Opera Omnia” la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”; Premiile pentru Poezie ale revistelor Luceafărul de dimineață și Convorbiri literare

   2010: Pentru Monede cu portretul meu este distins cu: Premiul pentru Poezie al revistei Viața Românească; Premiul pentru Poezie la Festivalul Național de Literatură „Generația 80 la maturitate” și Premiul „Cartea anului” al Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor

    2004: Premiul Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor pentru Anotimpurile unui cătun

    2001: Pentru O linie aproape neagră este distins cu: Premiul Asociației Scriitorilor București; Premiul „Cea mai bună carte de poezie a anului” la Festivalul „Zilele Culturale Poesis”

    1989: Premiul revistei Argeș pentru Argint galben