Viziunea vizuinii

„Jocul din Viziunea vizuinii este unul complicat şi riscant: joc cu ipostazele personajelor, în continuă metamorfoză, devenire şi fugă, joc cu inserturile tematice grave şi referinţele savante, care răzgândesc firul poveştii, joc cu convenţiile compoziţionale de gen şi specie, joc cu sensurile cuvintelor şi, până la urmă, joc cu şansa literaturii de a fi citită ca literatură într-o epocă dominată de lectura suspicioasă.

Viziunea vizuinii explorează o lume a aspiranţilor la gloria artistică, în registru buf, radicalizând efectul de gratuitate. Ţinta predilectă a ironiilor rămâne, desigur, tot codul oficial din anii '50 şi început de '60. În decor silvestru şi cu identităţi zoomorfe, personajele participă la un cenaclu condus de o autoritate pur birocratică, se lansează în denunţuri şi îşi fac la comandă autocritica, meditează asupra artei angajate şi compun versuri pe schemă dată, citesc din datorie patriotică romane cu titluri <> precum Victimele exploatării ş.a.m.d." (Sorina Sorescu)