Cărți

”Proze-liţele Anamariei Smigelschi m-au luat prin surprindere. O ştiam ca pe un plastician foarte talentat şi ca pe o femeie iradiind vitalitate şi farmec. O descopăr acum ca pe un scriitor înzestrat, ca pe un histrion hâtru, ale cărui simţuri sunt inteligente şi a cărui tristeţe e plină de umor.” (Andrei Pleșu)

Cristian Pătrăşconiu: Cu ce personaje din literatură seamănă preşedinţii României de după 1989?
Vladimir Tismăneanu: Iliescu cu Macbeth, Constantinescu cu Hamlet, Băsescu cu Henric V.

Paginile de amintiri ale lui Valentin Uritescu miros a prospeţime şi candoare. Uritescu nu e cochet sau complezent cu sine şi nu-şi fardează trecutul. El nu vrea să se „vândă“ altfel decât e în realitate. Şi tocmai aici se află o bună parte din farmecul cărţii lui. Sa ai grijă de cel bun din tine nu e doar o întoarcere în timp, ci şi o declaraţie de francheţe.

„Câteva personaje literare mi-au marcat viaţa mai profund decât majoritatea fiinţelor în carne şi oase pe care le-am cunoscut. Din toată această sarabandă eterogenă şi cosmopolită, vârtej de năluciri prietenoase reînnoit în funcţie de epocă şi de starea de spirit, nici una nu a fost atât de persistentă ca Emma Bovary, cu nici una nu am stabilit şi întreţinut o relaţie mai categoric pasională.” (Mario Vargas Llosa)

„Tocmai am terminat de recitit, la miez de noapte, cartea. Ei bine, de unde nu o dată m-am declarat nemulţumit , pe parcursul scrierii, observ acum că întregul se susţine. Şi poate captiva, incita, intriga, agasa. Ştiu că las o impresie contradictorie. Din cât sunt mai convins înlăuntrul meu că nu mai am ce să aştept, că toate mizele după care fugi în tinereţe – iubire, carieră, chiverniseală, succes – şi-au consumat forţa de atracţie, dintr-atât lucrez mai efervescent, mă zbengui în arlechinade livreşti şi fac în public figură de impetuozitate impenitentă.“ (Dan C. Mihăilescu)

Istoria intelectuală a liberalismului - prezentare esenţială a fundamentelor istorice şi filozofice ale ideii liberale – a devenit, în ediţiile sale succesive, o carte de referinţă. Această abordare „intelectuală“, obiectivă, surprinde atît valorile, cît şi punctele vulnerabile ale liberalismului.

”Socrate înţelegea filozofia nu ca pe o activitate de soi academic, ci ca pe o activitate a omenescului. Ea avea drept obiect oameni concreţi, care se confruntau cu alegeri etice reale între drept şi nedrept, între bine şi rău. De aceea, un filozof călăuzitor al celorlalţi trebuia să fie mai mult decât un gânditor, mult mai mult.” (Paul Johnson)

Portretele din paginile acestei cărţi se bucură de peniţa unui observator pe cât de atent, pe atât de blajin. Gabriel Dimisianu trimite o rază bună asupra tuturor celor despre care scrie, fiindcă miza volumului de faţă nu e revanşa, ci evocarea. Chiar şi cei care au (au avut) destule a-şi reproşa pe drumul vieţii îl găsesc pe autor pregătit să le acorde circumstanţe atenuante.

Ce putem şi ce nu putem schimba este un ghid cuprinzător şi bine întemeiat ştiinţific pentru succesul în dezvoltarea personală. Este destinat în primul rând publicului larg, oamenilor care încearcă să-şi rezolve problemele precum anxietatea, tulburarea de panică, fobiile, obsesiile, depresia, furia, tulburarea de stres posttraumatic, excesul de greutate, dependenţa de alcool, disfuncţiile sexuale, traumele din copilărie. Dar se adresează şi profesioniştilor (psihologi clinicieni, psihoterapeuţi, psihiatri, medici, asistenţi sociali), sintetizând cele mai recente cercetări şi perspective ştiinţifice. Documentată, bine scrisă şi onestă, această carte va fi o revelaţie pentru toţi cei care speră şi vor cu adevărat să dobândească ştiinţa de a accepta cine sunt.

„În istoria literaturii nu există o parabolă mai simplă şi mai luminoasă decât aceea a Şeherezadei şi a lui Şahriar spre a explica rolul poveştii în viaţa oamenilor.“

„Focul mai pâlpâia încă, aproape să se stingă. Copacii îşi înfiorară trunchiurile negre.

— Nici acum nu auziţi nimic? întrebă Băiatul, uitându-se spre Invincibilul Ş.

— Ba da, şopti şarpele agitat, acuma da."

„Dacă vorbesc despre o Americă înfricoşătoare e pentru că remarc o degradare a acestei societăţi, apariţia unui separatism nu numai etnic, ci şi sexual, cauţionat de noile dogme. O limbă de lemn multiculturală, sub pretextul de a proteja anumite segmente marginale ale societăţii, nu a făcut decât să obţină efectul invers: o animozitate crescândă între grupurile sociale.“ (Edward Behr, L'Express)

În istoria de peste cinci sute de ani a tiparului, mijlocul secolului al XIX-lea a reprezentat un punct de cotitură: apariţia pe piaţa cărţii a unui fenomen aparte, bestsellerul, care a schimbat din temelii tendinţele producţiei editoriale, criteriile de evaluare şi mentalitatea publicului.

Ceea ce uneşte aceste trei eseuri este prestigiul pe care îl au temele lor în viaţa noastră. Toate trei pleacă de la prezumţia că, citindu-le, am putea dobândi un profit în privinţa felului în care vom înţelege să trăim. Vom deveni poate mai „înţelegători“, mai „inteligenţi“ şi, astfel, într-o epocă a demagogiei dotate cu multiple resurse, mai greu manipulabili.

„Filozofii au în mod constant în faţa ochilor metoda ştiinţelor naturii şi sunt tentaţi în mod irezistibil să pună întrebări şi să răspundă la ele în felul ştiinţelor naturii. Această tendinţă este adevărata sursă a metafizicii şi îl conduce pe filozof într-un întuneric complet. Aş vrea să spun aici că treaba noastră nu poate fi niciodată aceea de a reduce ceva la altceva sau de a explica ceva. Filozofia este într-adevăr «pur descriptivă».“ (Ludwig Wittgenstein)

„Îl consider pe Wittgenstein un geniu filozofic, nu numai datorită marelui său talent de a vedea neîncetat esenţialul la o problemă, ci şi datorită forţei copleşitoare a minţii sale, a intensităţii gândirii sale, cu ajutorul căreia merge spre temeiul întrebărilor şi nu se mulţumeşte niciodată cu ipoteze pur şi simplu probabile.“ (Frank Ramsey)

„Bucuria pe care mi-o dau gândurile mele este bucuria pe care mi-o dă viaţa, pe care mi-o dă ciudata mea viaţă. Este aceasta bucuria de a trăi? Numai dacă gândim mult mai nebuneşte decât filozofii putem dezlega problemele lor. Dacă ceva este bun, este şi divin. Oricât de ciudat ar suna, aceasta rezumă toată etica mea. Nimic nu este atât de greu ca a nu te înşela pe tine însuţi.“ (Ludwig Wittgenstein)

„Noi spunem că sensurile originare ale cuvintelor contează, aşa cum are importanţă şi felul în care ele s-au schimbat, şi felul în care ele au fost vremuite de intemperiile confuziilor omeneşti. Nu doar «Cuvântul» ne interesează, ci şi, mai ales, cuvintele, bietele cuvinte hărţuite, tocite, păcălite, ba chiar falsificate, a căror geografie şi istorie ne determină, în bună măsură, vieţile! (Andrei Cornea)

”Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală” (Andrei Pleșu)

„A fi căpşunar e o stare de spirit. După mai bine de douăzeci de ani trăiţi şi munciţi în străinătate, tot căpşunar mă simt. Un om plecat provizoriu din ţară, oscilând între două lumi. Un om în căutarea mai-binelui, căci binele nu-i e de ajuns. Povestirile din cartea de faţă nu sunt inspirate din realitate, ci sunt chiar realitate. Cu nume schimbate şi câteva mici adaptări cerute de forma literară, ce se întâmplă în carte s-a întâmplat de-adevărat. Realitatea bate filmul, se zice. Şi chiar aşa e. Viaţa, aşa cum e ea, nu are nevoie de multe artificii stilistice pentru a se lăsa citită şi a ne da de gândit. Trăim într-o lume bizară, în care politicoasa minciună ţine loc de drapel. Am vrut ca, măcar în scris, modul în care am privit şi am simţit eu lumea să capteze fărâma mea de adevăr." (Dani Rockhoff)

„Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar e ceva ce oarecum îi seamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi.“ (Lucian Boia)

”În vremurile de azi, o carte ca aceasta e mai mult decît binevenită. Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de «otium» fertil sunt, practic, evacuate) reduc pînă la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii. Cine îşi mai permite astăzi luxul de a citi, în linişte, Pentateuhul, Cărţile Regilor, Cronicile, Psalmii, Proverbele, Ecleziastul şi marea literatură profetică, de la Osea la Daniel?” (Andrei Pleșu)

„Junimismul şi pasiunea moderaţiei propune cititorului de astăzi revizitarea unui moment intelectual esenţial pentru geneza modernităţii româneşti. Între 1864 şi 1918, Junimea a fost unul dintre grupurile cele mai influente, impunând nu doar un canon literar, ci şi o gramatică a înţelegerii societăţii. De aici, utilitatea unei priviri asupra imaginarului ideologic şi politic generat de această asociere de spirite. O asemenea examinare este cu atât mai necesară cu cât decenii de-a rândul proiectul politic junimist, ca parte a proiectului conservator românesc şi occidental, a fost supus unei logici procustiene şi reducţioniste a lecturii.” (Ioan Stanomir)

Ştiinţa voioasă este rodul experienţei lăuntrice a celui ce a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a îndurat povara îndelungată, strivitoare şi a reuşit să afle în sine, într-un sfârşit, speranţa însănătoşirii. E drept că nu e foarte clar dacă se va însănătoşi pe deplin sau nu. Dar ce mai contează asta când el reuşeşte să ofere o perspectivă cu totul nouă asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, când se întoarce din această lume a suferinţei îmbogăţit cu nemaiauzite cunoştinţe? (Friedrich Nietzsche)

"Nimic nu poate schimba faptul ca am trait, am fost eu, chiar daca pentru atat de scurt timp" isi spune Barbellion "intr-unul dintre cele mai emotionante jurnale scrise vreodata". H.G. Wells, Raymond Queneau sau Emil Cioran erau fascinati de "Jurnalul unui om dezamagit". Autorul a fost comparat cu Joyce si Kafka. Cartea facea furori printre intelectualii romani din interbelic.

Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea.

M-am apropiat atunci cu sfiala si imensa curiozitate de cristalul din care emana frig si ceata. Fiinta inclestata-n interior nu semana cu nimic din ce poti vedea pe pamint, desi zimbetul cam nating ii dadea un straniu aer uman. Dar cele zece coarne care-i tisneau din teasta masiva, penajul care-i iesea din operculele din dosul urechilor, si care inca mai pastra o nuanta violeta, si mai ales sirul formidabil de solzi care-i tiveau coloana vertebrala, din crestet pina la coada vag reptilina, ii dadeau aspectul fantastic al unei creaturi dantesti. Creatura era implatosata si avea la briu un formidabil iatagan de otel, pe lama caruia se insirau un fel de rune. In pumnul cu patru degete dotate cu gheare inca mai stringea un buzdugan ce trebuie sa fi cintarit citeva tone.

Televiziunea rămâne cel mai puternic comunicator public, deşi Internetul vine tare din urmă. La rândul lui, televizorul este obiectul în faţa căruia oamenii petrec ore întregi pe zi. Privitorul riscă, mai mult ca oricând, să se transforme într-un potato couch, o legumă bipedă înarmată cu o telecomandă. Şi nu e singurul risc – nici pe departe.

”Dacă istoria este în primul rând acţiune, poezia lui Penna este în primul rând pasiune, în toate sensurile cuvântului. Iar rezultatele ei cele mai înalte apar atunci când dorinţa, uimirea, cugetarea se contopesc în aforisme iluminante: cele mai frumoase sunt construite pe câte o figură retorică, cum este cvasi-oximoronul «o stranie bucurie de viaţă» din titlul culegerii omonime.” (Alberto Casadei)

Amândoi sunt severineni, amândoi trăiesc în Timişoara, amândoi sunt poeţi. Însă acum, ca la un semn, cadrul şi convenţia se schimbă. Unul aranjează platoul, verifică luminile, se uită în cameră şi se asigură că totul merge bine. Celălalt îşi râde în barbă şi aşteaptă semnalul de începere a spectacolului. Un regizor şi un artist. Robert Şerban şi Şerban Foarţă.