Artă

12 Umbre este o carte despre explorare, calatorii spre capatul lumii, dar și despre frumoasa știința a astronomiei. Autorul pleaca in aventurile sale cosmice inca din copilarie, de cand se juca „de-a v-ați ascunselea” in fața blocului, și ajunge pe șase continente, „fugarind” eclipsele totale de Soare. Vom calatori cu gandul, alaturi de Catalin Beldea, prin tundra siberiana, prin labirintul uman al Shanghaiului, vom zbura cu balonul in stratosfera de deasupra Australiei, pentru ca apoi sa aterizam in deșertul din Atacama sau pe un atol de corali din Pacificul de Sud. Zburam deasupra norilor și deasupra Africii, dar și dincolo de Cercul Polar de Nord, in cautarea umbrei Lunii. Vedem cum Soarele rasare de doua ori in aceeași zi din cele doua Americi și admiram un album fotografic cu adevarat excepțional de la cele 12 expediții spre cate un punct fictiv. Care e cea mai frumoasa eclipsa și cea mai interesanta dintre cele 12 expediții? Raspunsul autorului va fi intotdeauna același: Urmatoarea!

„Bucureștiul este plin de sculpturi, instalații și compoziții de o rară calitate artistică, dar nici una dintre miile de lucrări de artă contemporană accidentală nu este semnată de vreun reprezentant de seamă al artei plastice contemporane. Și nu sunt plănuite, nu au trecut prin comisii, nu au fost jurizate sau bugetate. Sunt accidente artistice cu un unic autor comun – bucureștenii. În ele se reflectă starea unui oraș cârpit cu multe straturi de asfalt, un oraș unde nici o bordură sau țeavă nu sunt la fel, unde se trag marcaje pietonale verticale peste cele orizontale, tuburi pentru instalația electrică ies alandala din asfalt, și lucrările nu se termină niciodată.

Am făcut prima fotografie pe 18 aprilie 2014 și ultima pe 1 decembrie 2021.“

Ediție Bilingvă: Română/Engleză

Aurel Jiquidi este un nume aproape necunoscut pe piața cărții de artă romanești, iar creația lui artistică, deosebit de bogată și de talentată, este greu accesibilă chiar și unui public dornic și abil să descopere sau să recupereze valori neștiute, pierdute, uitate. Istoricul și criticul de artă Pavel Șușară incearcă să „repare” această nedreptate printr-un demers fără precedent, o superbă monografie inchinată pictorului și graficianului Aurel Jiquidi (1896 - 1962), insumand un număr impresionant de ilustrații (in jur de 300), menite să convingă, cu indrumările de interpretare ale specialistului, că istoria trebuie să rețină acest nume. Fiu al unui talentat grafician, Constantin Jiquidi, de la care a moștenit tușa caricaturală, satirică, Aurel Jiquidi a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din București, după care a studiat pictura la Paris și la Roma. Lucrările sale sunt variate ca tehnică, de la desene abia creionate și ilustrații pentru cărți ori reviste la acuarele fine și uleiuri elaborate. In centrul lor „se găsește Omul, in totalitatea ipostazelor și a expresiilor sale”, omul prins in realitățile vremii sale, dar și omul atemporal, cu ceea ce il definește ca esență de-a lungul vremurilor.

„Privit insă de aproape și eliberat de prejudecățile unei receptări trunchiate, dar cu atat mai sigure de sine, Aurel Jiquidi iși dezvăluie adevăratul său chip de creator cu disponibilități multiple și de cercetător meticulos al celor mai complicate și mai imprevizibile stări (și manifestări) ale naturii umane. Dincolo de genurile artistice ilustrate și de stilistica sa ocazională, care de multe ori au indus in eroare și au creat iluzia unui acces facil la mesajul comic al unei arte directe și de consum imediat, artistul oferă imaginea surprinzătoare a personalității sale profunde, una gravă și interogativă, cand bantuită de spaime, de angoase și de coșmaruri, cand străbătută de reflecții metafizice, de stări meditative și de viziuni luminoase asupra unei umanități care iși găsește mereu resursele de a depăși marile și micile adversități ale istoriei diurne și ale propriei sale condiții.” (Pavel Șușară)

Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România o are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.” Dan Dinu

„Nimeni, înainte de Bazin, nu a explicat atât de clar și de meticulos ce se întâmplă, ce se schimbă dacă un regizor alege să pună în scenă o acțiune într‑un singur cadru sau dacă, dimpotrivă, alege s‑o construiască prin montaj. Înainte de Bazin se făcea puțină analiză de felul ăsta. Scrierile lui Bazin rămân deschizătoare de ochi – puncte de plecare în înțelegerea regiei de film ca o chestiune de alegeri dintre care fiecare produce un efect diferit. Cineaști, critici și apreciatori ai artei filmului au în continuare ce să învețe. Înaintea morții sale din 1958, André Bazin a apucat să‑și selecteze o mică parte din publicistică pentru o carte intitulată Qu’est‑ce que le cinéma? Cartea a apărut între 1958 și 1962 în patru volume: Ontologie et Langage, Le cinéma et les autres arts, Cinéma et sociologie și Une esthétique de la réalité: le néo‑réalisme. Volumul de față reunește primele două volume franceze: Ontologie și Limbaj și Cinemaul și celelalte arte. El va fi urmat de încă un volum, reunind Cinema și sociologie și O estetică a realității: neorealismul.” (Andrei Gorzo)

Plin de fotografii uluitoare, acest tribut fascinant oferă o perspectivă despre viața lui Hepburn. De la primii ei ani până la statutul de star internațional al eleganței, acest mic ghid dezvăluie modul în care frumusețea ei unică a făcut-o un subiect de vis pentru designeri și fotografi deopotrivă.

Descriind colaborările ei cu Givenchy și fotografiile din decorurile celor mai faimoase filme ale ei de la Hollywood, „Micul ghid al stilului. Audrey Hepburn” poartă cititorul într-o călătorie prin cariera actriței și dezvăluie cât de puternic rezonează imaginea ei pe tot globul, mult timp după moartea ei.

De la începuturile ei în modă, prin invențiile ei revoluționare, piese de îmbrăcăminte clasice care îi poartă numele, cum ar fi jacheta cardigan Chanel și rochia neagră, până la imperiul global al mărcii condus de Karl Lagerfeld, această carte frumos ilustrată oferă o relatare fascinantă a evoluției și inovației Chanel. Fotografii detaliate și schițe ale modelelor ei, împreună cu fotografii de modă și fotografii de pe podium, aduc un omagiu uneia dintre cele mai apreciate case de modă din lume și femeii din spatele acesteia.

C.D. Preda e profesor la Universitatea din București și a publicat mai multe cărți și articole despre istoria liberalismului, sisteme electorale și politică românească. În 2016, la Baroque Books & Arts a apărut primul său album de fotografii, intitulat Strada.

În cimitirul brandurilor de modă, dispăruții nu se numără cu zecile, ci cu „pachetele“ de câte cincizeci: Montana, Grès, Schiaparelli, Philippe Venet, Per Spook, Jean-Louis Scherrer, Patou și câte alte mărci au depins, în sensul supraviețuirii, de investițiile făcute la noroc de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin avizați.

Dacă imperiul modei și-a trăit clipele de glorie înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, începând din anii 1980 și continuând până în 2000, s-au înregistrat cele mai mari mutații de capital din domeniul luxului. Una după alta, familii care, încă de la început, și-au condus impecabil afacerile din imperiul luxului, au abandonat controlul fie de bunăvoie, fie, cel mai adesea, din imprudență, lăsându-se seduse de ocaziile ce le-au fost prezentate de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin bine intenționați. Așa au ieșit din scenă familiile Guerlain, Gucci și Cartier și așa au intrat în lumina reflectoarelor magnații financiari mercenari. Iar când aceste afaceri au reușit totuși să supraviețuiască, e interesant de văzut cum au depășit șocul preluării și ce a mai rămas din ele. Trecutul trebuie șters cu totul sau, dimpotrivă, viitorul trebuie croit după tiparele începutului?

„Această carte este o poveste despre București, mărturisită și imortalizată de străini iubitori ai orașului nostru din primele clipe ale modernității. O carte despre noi scrisă de alții, veniți pe neașteptate, fiecare pe drumul lui, cu propriile vise de împlinire, iar acest oraș le-a trasat, în viteze diferite, următorii pași prin viață. Se deschidea o perioadă foarte interesantă, de mare explozie a migrației unor profesioniști occidentali către orașele și târgurile României mici, care se desprindeau de un timp medieval, pentru a micșora decalajul de civilizație față de cealaltă lume, care o aștepta. Este cartea primilor exploratori ai spațiului românesc după 1830, atrași tocmai de această frontieră unică, a desprinderii dintr-o lume străveche pentru a modifica întreaga societate, cu mari eforturi, în ceea ce va urma să fie peste un secol România modernă.

În acest volum, Edwards clarifică o altă piesă din puzzle-ul creativității, dezvăluind rolul pe care ochiul nostru dominant îl joacă în modul în care percepem, creăm și suntem văzuți de ceilalți. Studiile arată că, așa cum suntem dreptaci sau stângaci, fiecare avem un ochi dominant care corespunde emisferei dominante din creierul nostru. Învățând caracteristicile fiecăruia și încercând exercițiile de desen simple din această carte, vei căpăta informații noi despre modul în care percepi, gândești și creezi. Vei învăța cum să vezi cu adevărat, nu doar să privești.

Bogat ilustrat, acest ghid remarcabil te poartă prin istoria artei, prin psihologie și prin procesul creativ și este o lectură necesară tuturor celor care caută să-și îmbogățească înțelegerea artei, a creierului și a propriei persoane.

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Cum anume înțelegea ideea de frumos cel mai mare geniu al tuturor timpurilor? Pentru Leonardo, frumosul în Natură poate fi reprezentat, prin intermediul picturii și al desenului, în funcție de două categorii fundamentale: peisajul și portretul. Desenele, care adeseori nu sunt cu nimic mai prejos decât picturile, erau fie simple schițe, trasate rapid, dar cu o mână sigură, fie veritabile opere desăvârșite, destinate să marcheze pentru întotdeauna cursul istoriei artei.

Volumul de față conține numeroase imagini, care cuprind toate picturile și desenele considerate a fi cele mai frumoase, la modul absolut, realizate de Leonardo în decursul vieții sale cu totul ieșite din comun.

Alexandra-Elena Marcu este jurnalist, specialist în comunicare, călător pasionat de România, de cuvinte și de experiențe autentice. S-a născut în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, în 20 mai 1990. A studiat comunicare și relații publice în cadrul Facultății de Litere a Universității București și a urmat programul de masterat în comunicare audio-video al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative București. Și-a început activitatea de jurnalist în televiziune lucrând ca reporter, ulterior ca prezentator și moderator. A organizat și moderat evenimente naționale și internaționale în diverse domenii precum medicină și politici publice. Pe lângă primele două volume lansate în copilărie, de versuri și proză pentru copii, a publicat alături de Răzvan Marcu în anii 2020–2021 ghidurile de călătorie prin România Călători în propria țară, în două ediții, și este parte a proiectului de țară Romanian Romance, care promovează destinațiile și experiențele autentice ale României.

Răzvan Marcu este director de vânzări și marketing, cu experiență în domeniul distribuției de utilaje de construcții și minerit. Este pasionat de pământurile României, de peisajele sale diferite, de interacțiunea cu oamenii, de fotografie. S-a născut în București, în 11 august 1981. A studiat în cadrul Facultății de Management a Academiei de Studii Economice din București și a absolvit masteratul de marketing internațional în cadrul ASE. Activează încă de la început într-o companie ce are ca domeniu de lucru distribuția de utilaje, ajungând astfel să călătorească prin România și să îi observe bine nuanțele, zonele, oamenii, dinamica, schimbarea. A inițiat, din pasiune pentru propria țară, proiectul Romanian Romance, împărtășind, atât cu românii, cât și cu expații, poveștile, locurile și tainele României. Pentru cele două ghiduri Călători în propria țară a realizat fotografiile și a selectat destinațiile în urma unor principii proprii proiectului Romanian Romance.

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Principesa Sofia este recunoscută drept călătoarea familiei regale române. Devotamentul său pentru arta fotografică nu este egalat, poate, decât de marea sa capacitate de a empatiza cu viața celor care adesea nu stârnesc interesul camerelor foto. Așa cum, pe bună dreptate, spune Adrian Cioroianu în Prefață, „lumea surprinsă în aceste minunate fotografii este una pe care majoritatea românilor, de fapt, nu o cunosc decât la suprafață – deși, se știe, Biserica este una dintre instituțiile cele mai populare și mai respectate în țară. Mulți români merg cu regularitate la biserică, mulți vizitează numeroasele mănăstiri cu valoare istorică ale țării, dar puțini sunt cei care ajung să cunoască viața din interiorul acestora”.

În pelerinajul său la cele patru mănăstiri reprezentative pentru istoria și cultura noastră, Principesa Sofia a fost găzduită timp de câteva zile atât la Horezu, cât și la Sâmbăta de Sus, Văratec și Suceava. Astfel, a putut observa și contempla, alături de comunitățile de maici sau de călugări, viața de zi cu zi a acestora – cum se gospodăresc, cum interacționează cu cei din afara sfintelor lăcașuri, serviciul religios etc. A fost mereu însoțită, nu doar de maici ori călugări, ci și de fiica sa Elisabeta-Maria (Elaz), fără să se despartă însă de aparatul foto.

Imaginile „salvate” de Principesa Sofia, care beneficiază și de explicații pe măsură, constituie adevărate fragmente de interpretare istorică și de antropologie culturală. Prin Albumul propus, Principesa Sofia aduce într-o binemeritată actualitate spiritul locului și al timpului celor patru mănăstiri ortodoxe din România, nu doar prin bunurile patrimoniale la a căror conservare contribuie zi de zi călugărițele și călugării care le locuiesc, perpetuând o tradiție de multe secole, ci mai ales prin devotamentul lor față de oameni și de Dumnezeu. Albumul realizat de Principesa Sofia este o remarcabilă demonstrație prin intermediul fotografiilor a modului în care o comunitate, mai strict sau mai lejer delimitată, poate trăi frumos, sănătos și demn în comuniune. Totodată, Albumul poate fi perceput ca dovadă materială a puternicei legături spirituale a Pricipesei Sofia cu patria tatălui său, Regele Mihai, patrie care i-a fost interzisă de regimul comunist jumătate de secol.

Cuprins

Introducere

Spațiul analitic este mai mult decât o încăpere | Estetica vizuală preoedipiană a catalogului de mobilă | Estetica vizuală din psihanaliză | Despre importanța cadrului în psihanaliză | Analistul își recunoaște divanul | Atenția sporită față de mobilier | Salvarea propriei canapele | Design personalizat | Moșteniri de familie | Dificultăți în luarea deciziilor | Noi căi spre propriul divan | Interiorul complet | Dureri de spate | Fotoliu cu statut | Fotolii ortopedice | Alte tipuri de fotolii | Mobilier internalizat | Modele | Reprezentări despre spațiu | Regulile divanului | Ritualuri în cabinetul de analiză | Tradiții de amenajare | Despre originile cadrului |
Despre efectul cadrului asupra procesului psihanalitic | Despre cum poate fi utilizat acest volum

Bibliografie | Lista de abrevieri

Fotografii și dialoguri despre spațiu și cadru în psihanaliză

1 | Sigmund Freud, Londra
2 | Bernd Ahrbeck, Hamburg
3 | Ingrid Angermann, Hamburg
4 | Anonim
5 | Thed Beaucamp, München
6 | Rosemarie Böhme, Hamburg
7 | Irma Brenman Pick, Londra
8 | Eric Brenman, Londra
9 | George Brownstone, Viena
10 | Donald Campbell, Londra
11 | Elizabeth Campbell, Londra
12 | Cornelie Chlond-Frölich, München
13 | Veronika Dalheimer, Viena
14 | Sigrid Damm, Weil der Stadt
15 | Gertraud Diem-Wille, Viena
16 | Sibylle Doch, Stuttgart
17 | Ulrich Ehebald, Hamburg
18 | Justus Engelhardt, Hamburg
19 | Heinz Ferstl, Hamburg
20 | Helmuth Figdor, Viena
21 | Ingo Focke, Stuttgart
22 | Anna Freud, Londra
23 | Georg Richard Gfäller, München
24 | Patrizia Giampieri-Deutsch, Viena
25 | Sadie Marvis Gillespie, Londra
26 | William Gillespie, Londra
27 | Uta Gregor, Olching
28 | Wolf-Dietrich Grodzicki, Hamburg
29 | Gisela Groenewold, Hamburg
30 | Ilse Grubrich-Simitis, Frankfurt pe Main
31 | Antje Haag, Hamburg
32 | Manfred Hiese, Hamburg
33 | Alex Holder, Hamburg
34 | Monika und Franz Huber, Viena
35 | Wulf Hübner, Hamburg
36 | Helmut Junker, Hamburg
37 | Paul Keibel, Hamburg
38 | Pearl King, Londra
39 | Heribert Knott, Stuttgart
40 | Maria Knott, Stuttgart
41 | Renate Kohlheimer, Viena
42 | Dieter Lagenstein, Hamburg
43 | Ulrich Lamparter, Hamburg
44 | Ingrid Lechtenfeld, München
45 | Torsten Maul, Hamburg
46 | Tilmann Moser, Freiburg
47 | Carl Nedelmann, Hamburg
48 | Brigitte Niemann, Hamburg
49 | Paul Parin, Zürich
50 | Thekla Pesta, Viena
51 | Hansjörg Pfannschmidt, Markt Schwaben
52 | Eva S. Poluda-Korte, Brühl
53 | Horst-Eberhard Richter, Frankfurt pe Main
54 | George Rodwell, Auckland
55 | Wolfgang Schmidbauer, München
56 | Heidede Schneider, Hamburg
57 | Nils Schüle, Gießen
58 | Heide Schulze-Schlutius, München
59 | Mathes Seidl, Zürich
60 | Ulrich Stuhr, Hamburg
61 | Manuela Torelli, München
62 | Norbert Trabold, Stuttgart
63 | Thomas Truxa, München
64 | Beate Unruh, München
65 | Rudolf Walter, Hamburg
66 | Ursula Wienberg, Markt Schwaben
67 | Doris Willems-Pleger, Köln
68 | Jakoba Wochinger-Behrends, München
69 | Volker Zentner, Hamburg
70 | Franz Zimmermann, München
71 | Sylvia Zwettler-Otte, Viena

Povestea artei occidentale s-a scris în ritmul sacadat al scandalurilor. În fața canoanelor religiei, ale academismului, ale decenței și tradiției, în fața codurilor și regulilor în vigoare, artiștii au căutat să-și afirme identitatea și convingerile.

De la Judecata de apoi a lui Michelangelo la Rondul de noapte al lui Rembrandt, trecând prin capodoperele de un realism crud ale lui Gustave Courbet și invațiile lui Andre Derain și Georges Braque, cartea spune povestea 50 de scandaluri care au deconcertat lumea artei, au zdrobit conformismul și au afirmat o libertate nouă, niciodată dobândită până atunci.

Controverse, respingeri, cenzuri, procese... Istoria picturii așa cum ați mai citit-o până acum. 

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd