Fotografie

Mihaela Noroc a călătorit în peste 50 de țări, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Această colecție impresionantă de portrete și povești e o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate și mai ales pentru puterea de a accepta și descoperi frumusețea din noi și din ceilalți.

„În carte sunt multe imagini și povești care n-au apărut niciodată online. Atlasul Frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete nu e varianta tipărită a paginii de facebook, ci mult mai mult decât atât. Sunt bucuroasă că ediția românească publicată de Humanitas nu va fi o simplă traducere a celei din limba engleză. Am adăugat câteva imagini noi, am lucrat la texte, am creat o nouă copertă și sper că albumul va avea la fel de mult succes acasă, pe cât a avut și peste hotare.“ (Mihaela Noroc)

Primul album de fotojurnalism editat de agenția de presă Inquam Photos, o trecere cronologică prin nouă ani de istorie recentă cu ajutorul a peste 400 de imagini din fluxul Inquam.

12 Umbre este o carte despre explorare, calatorii spre capatul lumii, dar și despre frumoasa știința a astronomiei. Autorul pleaca in aventurile sale cosmice inca din copilarie, de cand se juca „de-a v-ați ascunselea” in fața blocului, și ajunge pe șase continente, „fugarind” eclipsele totale de Soare. Vom calatori cu gandul, alaturi de Catalin Beldea, prin tundra siberiana, prin labirintul uman al Shanghaiului, vom zbura cu balonul in stratosfera de deasupra Australiei, pentru ca apoi sa aterizam in deșertul din Atacama sau pe un atol de corali din Pacificul de Sud. Zburam deasupra norilor și deasupra Africii, dar și dincolo de Cercul Polar de Nord, in cautarea umbrei Lunii. Vedem cum Soarele rasare de doua ori in aceeași zi din cele doua Americi și admiram un album fotografic cu adevarat excepțional de la cele 12 expediții spre cate un punct fictiv. Care e cea mai frumoasa eclipsa și cea mai interesanta dintre cele 12 expediții? Raspunsul autorului va fi intotdeauna același: Urmatoarea!

Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România o are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie.” Dan Dinu

C.D. Preda e profesor la Universitatea din București și a publicat mai multe cărți și articole despre istoria liberalismului, sisteme electorale și politică românească. În 2016, la Baroque Books & Arts a apărut primul său album de fotografii, intitulat Strada.

„Această carte este o poveste despre București, mărturisită și imortalizată de străini iubitori ai orașului nostru din primele clipe ale modernității. O carte despre noi scrisă de alții, veniți pe neașteptate, fiecare pe drumul lui, cu propriile vise de împlinire, iar acest oraș le-a trasat, în viteze diferite, următorii pași prin viață. Se deschidea o perioadă foarte interesantă, de mare explozie a migrației unor profesioniști occidentali către orașele și târgurile României mici, care se desprindeau de un timp medieval, pentru a micșora decalajul de civilizație față de cealaltă lume, care o aștepta. Este cartea primilor exploratori ai spațiului românesc după 1830, atrași tocmai de această frontieră unică, a desprinderii dintr-o lume străveche pentru a modifica întreaga societate, cu mari eforturi, în ceea ce va urma să fie peste un secol România modernă.

Alexandra-Elena Marcu este jurnalist, specialist în comunicare, călător pasionat de România, de cuvinte și de experiențe autentice. S-a născut în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, în 20 mai 1990. A studiat comunicare și relații publice în cadrul Facultății de Litere a Universității București și a urmat programul de masterat în comunicare audio-video al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative București. Și-a început activitatea de jurnalist în televiziune lucrând ca reporter, ulterior ca prezentator și moderator. A organizat și moderat evenimente naționale și internaționale în diverse domenii precum medicină și politici publice. Pe lângă primele două volume lansate în copilărie, de versuri și proză pentru copii, a publicat alături de Răzvan Marcu în anii 2020–2021 ghidurile de călătorie prin România Călători în propria țară, în două ediții, și este parte a proiectului de țară Romanian Romance, care promovează destinațiile și experiențele autentice ale României.

Răzvan Marcu este director de vânzări și marketing, cu experiență în domeniul distribuției de utilaje de construcții și minerit. Este pasionat de pământurile României, de peisajele sale diferite, de interacțiunea cu oamenii, de fotografie. S-a născut în București, în 11 august 1981. A studiat în cadrul Facultății de Management a Academiei de Studii Economice din București și a absolvit masteratul de marketing internațional în cadrul ASE. Activează încă de la început într-o companie ce are ca domeniu de lucru distribuția de utilaje, ajungând astfel să călătorească prin România și să îi observe bine nuanțele, zonele, oamenii, dinamica, schimbarea. A inițiat, din pasiune pentru propria țară, proiectul Romanian Romance, împărtășind, atât cu românii, cât și cu expații, poveștile, locurile și tainele României. Pentru cele două ghiduri Călători în propria țară a realizat fotografiile și a selectat destinațiile în urma unor principii proprii proiectului Romanian Romance.

Principesa Sofia este recunoscută drept călătoarea familiei regale române. Devotamentul său pentru arta fotografică nu este egalat, poate, decât de marea sa capacitate de a empatiza cu viața celor care adesea nu stârnesc interesul camerelor foto. Așa cum, pe bună dreptate, spune Adrian Cioroianu în Prefață, „lumea surprinsă în aceste minunate fotografii este una pe care majoritatea românilor, de fapt, nu o cunosc decât la suprafață – deși, se știe, Biserica este una dintre instituțiile cele mai populare și mai respectate în țară. Mulți români merg cu regularitate la biserică, mulți vizitează numeroasele mănăstiri cu valoare istorică ale țării, dar puțini sunt cei care ajung să cunoască viața din interiorul acestora”.

În pelerinajul său la cele patru mănăstiri reprezentative pentru istoria și cultura noastră, Principesa Sofia a fost găzduită timp de câteva zile atât la Horezu, cât și la Sâmbăta de Sus, Văratec și Suceava. Astfel, a putut observa și contempla, alături de comunitățile de maici sau de călugări, viața de zi cu zi a acestora – cum se gospodăresc, cum interacționează cu cei din afara sfintelor lăcașuri, serviciul religios etc. A fost mereu însoțită, nu doar de maici ori călugări, ci și de fiica sa Elisabeta-Maria (Elaz), fără să se despartă însă de aparatul foto.

Imaginile „salvate” de Principesa Sofia, care beneficiază și de explicații pe măsură, constituie adevărate fragmente de interpretare istorică și de antropologie culturală. Prin Albumul propus, Principesa Sofia aduce într-o binemeritată actualitate spiritul locului și al timpului celor patru mănăstiri ortodoxe din România, nu doar prin bunurile patrimoniale la a căror conservare contribuie zi de zi călugărițele și călugării care le locuiesc, perpetuând o tradiție de multe secole, ci mai ales prin devotamentul lor față de oameni și de Dumnezeu. Albumul realizat de Principesa Sofia este o remarcabilă demonstrație prin intermediul fotografiilor a modului în care o comunitate, mai strict sau mai lejer delimitată, poate trăi frumos, sănătos și demn în comuniune. Totodată, Albumul poate fi perceput ca dovadă materială a puternicei legături spirituale a Pricipesei Sofia cu patria tatălui său, Regele Mihai, patrie care i-a fost interzisă de regimul comunist jumătate de secol.

Cuprins

Introducere

Spațiul analitic este mai mult decât o încăpere | Estetica vizuală preoedipiană a catalogului de mobilă | Estetica vizuală din psihanaliză | Despre importanța cadrului în psihanaliză | Analistul își recunoaște divanul | Atenția sporită față de mobilier | Salvarea propriei canapele | Design personalizat | Moșteniri de familie | Dificultăți în luarea deciziilor | Noi căi spre propriul divan | Interiorul complet | Dureri de spate | Fotoliu cu statut | Fotolii ortopedice | Alte tipuri de fotolii | Mobilier internalizat | Modele | Reprezentări despre spațiu | Regulile divanului | Ritualuri în cabinetul de analiză | Tradiții de amenajare | Despre originile cadrului |
Despre efectul cadrului asupra procesului psihanalitic | Despre cum poate fi utilizat acest volum

Bibliografie | Lista de abrevieri

Fotografii și dialoguri despre spațiu și cadru în psihanaliză

1 | Sigmund Freud, Londra
2 | Bernd Ahrbeck, Hamburg
3 | Ingrid Angermann, Hamburg
4 | Anonim
5 | Thed Beaucamp, München
6 | Rosemarie Böhme, Hamburg
7 | Irma Brenman Pick, Londra
8 | Eric Brenman, Londra
9 | George Brownstone, Viena
10 | Donald Campbell, Londra
11 | Elizabeth Campbell, Londra
12 | Cornelie Chlond-Frölich, München
13 | Veronika Dalheimer, Viena
14 | Sigrid Damm, Weil der Stadt
15 | Gertraud Diem-Wille, Viena
16 | Sibylle Doch, Stuttgart
17 | Ulrich Ehebald, Hamburg
18 | Justus Engelhardt, Hamburg
19 | Heinz Ferstl, Hamburg
20 | Helmuth Figdor, Viena
21 | Ingo Focke, Stuttgart
22 | Anna Freud, Londra
23 | Georg Richard Gfäller, München
24 | Patrizia Giampieri-Deutsch, Viena
25 | Sadie Marvis Gillespie, Londra
26 | William Gillespie, Londra
27 | Uta Gregor, Olching
28 | Wolf-Dietrich Grodzicki, Hamburg
29 | Gisela Groenewold, Hamburg
30 | Ilse Grubrich-Simitis, Frankfurt pe Main
31 | Antje Haag, Hamburg
32 | Manfred Hiese, Hamburg
33 | Alex Holder, Hamburg
34 | Monika und Franz Huber, Viena
35 | Wulf Hübner, Hamburg
36 | Helmut Junker, Hamburg
37 | Paul Keibel, Hamburg
38 | Pearl King, Londra
39 | Heribert Knott, Stuttgart
40 | Maria Knott, Stuttgart
41 | Renate Kohlheimer, Viena
42 | Dieter Lagenstein, Hamburg
43 | Ulrich Lamparter, Hamburg
44 | Ingrid Lechtenfeld, München
45 | Torsten Maul, Hamburg
46 | Tilmann Moser, Freiburg
47 | Carl Nedelmann, Hamburg
48 | Brigitte Niemann, Hamburg
49 | Paul Parin, Zürich
50 | Thekla Pesta, Viena
51 | Hansjörg Pfannschmidt, Markt Schwaben
52 | Eva S. Poluda-Korte, Brühl
53 | Horst-Eberhard Richter, Frankfurt pe Main
54 | George Rodwell, Auckland
55 | Wolfgang Schmidbauer, München
56 | Heidede Schneider, Hamburg
57 | Nils Schüle, Gießen
58 | Heide Schulze-Schlutius, München
59 | Mathes Seidl, Zürich
60 | Ulrich Stuhr, Hamburg
61 | Manuela Torelli, München
62 | Norbert Trabold, Stuttgart
63 | Thomas Truxa, München
64 | Beate Unruh, München
65 | Rudolf Walter, Hamburg
66 | Ursula Wienberg, Markt Schwaben
67 | Doris Willems-Pleger, Köln
68 | Jakoba Wochinger-Behrends, München
69 | Volker Zentner, Hamburg
70 | Franz Zimmermann, München
71 | Sylvia Zwettler-Otte, Viena

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Albumul are la baza un concept elegant si un format perfect pentru cei carora nu le place sa-si încarce bagajele cu "suvenire" ce cântaresc prea greu. În Romania - Suvenir Florin Andreescu contureaza un portret fotografic reprezentativ al oamenilor si locurilor din tara sa, oferind celor interesati 10 motive pentru a vizita România.

A.S.R. Principele Radu s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, ca fiu al prof. dr. René Duda și al medicului Gabriela Constandache. S-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, la 21 septembrie 1996 și a fost învestit cu titlul de Principe al României și Alteță Regală în anul 2005.

Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1984, și al Colegiului Național de Apărare, seria a XI-a (2002), cu un doctorat în Științe militare (2006). Din 1974 până în 1999, a avut o carieră artistică în teatru, film și televiziune atât în România, cât și în străinătate. A jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 și 2002, pentru integrarea României în NATO și UE. În 1997–2014, Principele Radu l-a însoțit pe Regele Mihai I în călătoriile lui în România, Europa și SUA.

A fost Reprezentant Special al Guvernelor României 2002–2008, consilier al Regelui Mihai I 2001–2017 și membru al Consiliului Regal (2010–2017). Încă din anul 2001, împreună cu Majestatea Sa Margareta, reprezintă Familia Regală în sute de acțiuni publice anual, în București, în țară și în străinătate. A susținut peste 400 de conferințe despre România în țară și în străinătate și semnează câteva zeci de volume cu tematică regală.

„Să construiești, să construiești! Aceasta este cea mai nobilă dintre toate artele.“ Henry Wadsworth Longfellow

Descoperă cele mai incredibile statui, monumente, temple, poduri și orașe antice, de la Stonehenge la Sagrada Família, cu această carte fără egal care îți prezintă cu text și imagini cele mai faimoase clădiri și structuri create de om.

A.S.R. Principele Radu s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, ca fiu al prof. dr. René Duda și al medicului Gabriela Constandache. S-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, la 21 septembrie 1996 și a fost învestit cu titlul de Principe al României și Alteță Regală în anul 2005.

Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1984, și al Colegiului Național de Apărare, seria a XI-a (2002), cu un doctorat în științe militare (2006). Din 1974 până în 1999, a avut o carieră artistică în teatru, film și televiziune atât în România, cât și în străinătate. A jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 și 2002, pentru integrarea României în NATO și UE. În 1997–2014, Principele Radu a însoțit pe Regele Mihai în călătoriile lui în România, Europa și SUA.

A fost Reprezentant Special al Guvernelor României 2002–2008, consilier al Regelui Mihai I 2001–2017 și membru al Consiliului Regal (2010–2017). Încă din anul 2001, împreună cu Majestatea Sa Margareta, reprezintă Familia Regală în sute de acțiuni publice anual, în București, în țară și în străinătate. A susținut peste 400 de conferințe despre România în țară și în străinătate și semnează câteva zeci de volume cu tematică regală.

Volumul ,,O viață dublă. Între Est și Vest” este un dens jurnal de călătorie împărtășit cu generozitate privitorului de către artist. Suntem călători în acest tur al lumii prin Bolivia, Cairo, Cernobîl, Coreea de Nord, Cuba, Etiopia, Filipine, Iran, Kiev, Kyrgyzstan, Vietnam…

Prof. dr. MARIANA NEȚ este cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”. A publicat circa 200 de articole în reviste și volume de specialitate românești și străine și a fost invitată să țină cursuri și conferințe la mai multe universități din Europa și Statele Unite ale Americii. Prima ei carte, O poetică a atmosferei, a apărut la Editura Univers, în 1989; o ediție revizuită a acesteia, Literature, Atmosphere and Society, a fost publicată la Viena, la Editura Institutului de Studii Socio-Semiotice, în 2000. Doi ani mai târziu, la aceeași editură a apărut lucrarea Literature, Strategies and Metalanguage. A Semiotic Approach. A publicat și alte volume de specialitate la edituri românești și străine: Eminescu, altfel. Limbajul poetic eminescian. O perspectivă semiotică (2002), Filosofia limbajului, semiotică, mentalități (2005), Alexandre Dumas, écrivain du 21e siècle (2008) și Capricii pe teme de basm (2016). Tot în 2016, la editura americană Common Ground, a apărut volumul Once upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, a cărui traducere în limba română o reprezintă cartea de față.

„Cartea de faţă este ediţia a doua, de data aceasta în limba română, revizuită, a volumului Once Upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900, apărut la editura americană Common Ground în anul 2016. Pentru cercetarea detaliată aici îmi exprim recunoştinţa faţă de Comisia Fulbright România-SUA, care mi-a permis să petrec şapte luni la NewYork University şi în diferite arhive newyorkeze în anul universitar 2007-2008.” •Mariana Neț

The stews and the mesmerizing instrumental music took over our senses. We’d talked about it taking such a trip over the years, but covering her head had always been an argument against such an adventure. And yet, on that particular evening, the Persian smells and sounds seemed to convince her to take the leap. „I’m going,” she said. It's a country with beautiful places and open and hospitable people. I have never met anywhere in the world people taking out for a walk their caged birds. Beautiful. Or people asking you over and over again if we are enjoying ourselves, if we are taken good care of, or constantly attempting to feed us or pay for our food, just like that, because we are the guests. Then we spent the afternoon with Mojtaba, a nomad from Hamseh tribe. Slowly, I learned more about the nomads from Iran. The idea to document their changing life came up, of course. After a brief search through local bookstores and the Internet I saw books showing staged nomadic, idyllic pictures, smiling faces. No regime in the world wants to show poor and struggling citizens. Iran is no exception. That is how I came up with the idea and visited Iran four more times. Fifteen thousand kilometers throughout Iran staying with ten tribes, many of them losing their ways or already settled. Still, most nomads are migrating to this day. This is how this book came to be, as an essence of the experiences lived in Iran in search of the black chador: the true nomadic tent from the black wool. There are about one million nomads remaining in Iran, unique in the world. Twice a year one million people load their belongings on cars or donkeys and travel, along with their animals, 300-400 kilometers between summer and winter locations. A life at the limit of survival, at the mercy of nature but also of dictated by climate, technology or education opportunities. 

I decided to layout the pictures in the book exactly as I met the nomads throughout my travels: never knowing when they will get in my way. These are the pictures that show the real life, with all of their joys and sorrows and daily struggles of survival. And their life is sometimes a combination of Middle Ages and modern technology. Solar panels, primary schools following the nomads, cars or weddings in restaurants. The process of this life disappearing is inevitable and what the Shah wanted to do 50 years ago is happening by itself. And with that the nomadic culture and traditions are going to the dust as well. There are 111 pictures, exactly how many steps are at the entrance of Persepolis, a holy place for Iranians, regardless of ethnic group, political inclinations or place of residence.The current pandemic will only speed up the settling of nomads adding pressure along regional conflicts, endless droughts and poor governance. My thoughts are with each of the people I met who shared the last piece of food or cup of water with me. I thank them from my heart and I hope that fate will be good with them in this complicated times we live in.

Un roman de dragoste vizual în România anilor ’80, ani în care noi, tinerii de atunci, căutam să trăim normalitatea în acea lume orweliană, cu nepăsarea tinereții și plini de speranță. O poveste de dragoste spusă de mine, Andrei, fotografie cu fotografie, cu naturalețe și emoție, ce dezvăluie momentele petrecute împreună cu iubita mea Mihaela.

Andrei Bîrsan

Un roman vizual unic în publicistica românească, albumul este bilingv (română-engleză).

Albumul a câștigat premiul juriului „Antalis Award 2020”.

„Suntem rareori vizitați de profesioniști, artiști, jurnaliști sau scriitori din Occident, dornici nu numai să afle cine suntem și cum trăim, ci și să povestească despre aceasta. Unul dintre ei este Alessandro Vincenzi, cunoscut fotojurnalist italian stabilit la Barcelona și autor al acestei cărți-album despre Găgăuzia.

Din 2008, Alessandro Vincenzi călătorește cu regularitate în fostele republici unionale, inclusiv în Moldova. Îl mobilizează destinul comunităților mici (etnice, culturale etc.), izolate și abandonate, pe cale de a-și pierde identitatea și unicitatea. Opțiunea „geografică” nu este nici ea întâmplătoare: descendent dintr-o familie de comuniști italieni, Alessandro a beneficiat de o educație ce privilegia în mod vădit interesul pentru spațiul cultural creat de imperiul de la Răsărit.

Găgăuzii din Republica Moldova s-au înscris perfect în profilul comunitar căutat de autor, fiind marcați de o cel puțin cvintuplă izolare:
# sunt despărțiți teritorial și cultural de restul populațiilor turcice;
# spre deosebire de majoritatea popoarelor turicice, islamizate, găgăuzii sunt creștini;
# sunt situați la mii kilometri distanță față de Rusia, țara pe care o consideră drept garantul de facto al autonomiei (cu toate că, de iure, această obligație a fost asumată nu numai de Rusia, ci și de Turcia, în 1994) și, pe viitor, al suveranității lor în cazul reunificării moldo-române;
# nu percep cu ochi buni guvernarea de la Chișinău, pentru mulți dintre ei, un accident al istoriei, condiționându-și loialitatea prin păstrarea independenței Republicii Moldova față de România;
# o bună parte a populației găgăuze se află pe teritoriul țării vecine, Ucraina, relațiile dintre cele două comunități fiind precare și răzlețe.” (Adrian Ciubotaru)