Ştiinte politice

Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit, în 1994, liceul de matematică-fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere Filosofie și Istorie a Universității de Vest – Timiștoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea lor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup, IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, Salvatoarea Iernii, O iarnă de povești (coautor), Țup și Pădurea Încremenită, Țup, nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Întâmplări Vindecătoare (coautor), Comoara lui Ben și Ale și sufletul cărților.

Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului Poveștile Cristinei, un site cu povești audio, scrise de ei, pentru fetița lor.

Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit, în 1994, liceul de matematică-fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere Filosofie și Istorie a Universității de Vest – Timiștoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea lor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup, IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, Salvatoarea Iernii, O iarnă de povești (coautor), Țup și Pădurea Încremenită, Țup, nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Întâmplări Vindecătoare (coautor), Comoara lui Ben și Ale și sufletul cărților.

Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului Poveștile Cristinei, un site cu povești audio, scrise de ei, pentru fetița lor.

Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit, în 1994, liceul de matematică-fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere Filosofie și Istorie a Universității de Vest – Timiștoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea lor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup, IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, Salvatoarea Iernii, O iarnă de povești (coautor), Țup și Pădurea Încremenită, Țup, nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Întâmplări Vindecătoare (coautor), Comoara lui Ben și Ale și sufletul cărților.

Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului Poveștile Cristinei, un site cu povești audio, scrise de ei, pentru fetița lor.

Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit, în 1994, liceul de matematică-fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere Filosofie și Istorie a Universității de Vest – Timiștoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea lor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup, IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, Salvatoarea Iernii, O iarnă de povești (coautor), Țup și Pădurea Încremenită, Țup, nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Întâmplări Vindecătoare (coautor), Comoara lui Ben și Ale și sufletul cărților.

Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului Poveștile Cristinei, un site cu povești audio, scrise de ei, pentru fetița lor.

GUZEL IAHINA s-a născut în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A lucrat în relații publice, publicitate și marketing și a colaborat cu articole la revistele Neva, Oktiabr, Sibirskie ogni etc. În 2015 publică primul roman, Zuleiha deschide ochii (Zuleiha otkrîvaet glaza; Humanitas Fiction, 2018). Inspirat din relatările bunicii ei, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul s-a bucurat imediat de un succes răsunător și a primit mai multe premii prestigioase. În Rusia, în 2015: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Premiul întâi și Premiul cititorilor – Locul întâi; Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) și Premiul Zviozdnîi Bilet (Bilet spre stele) al Festivalului Aksionov. A fost finalist la Russkii Buker (Booker Rus), în 2016 i s-a acordat Premiul Cyrano, iar în Franța a apărut în 2017 și a primit Premiul revistei Transfuge. A fost, de asemenea, finalist la Premiul Médicis Étranger. Cel de-al doilea roman al său, Copiii de pe Volga (Deti moi; Humanitas Fiction, 2020), publicat în 2018, a câștigat în anul 2019 Bolșaia Kniga -- Premiul al treilea și Premiul cititorilor – Locul întâi, Marele Premiu Ivo Andrić în Serbia și este la rândul său finalist al Premiului Médicis Étranger, în 2021. Cel mai recent roman semnat de Guzel Iahina, Trenul spre Samarkand, apărut în 2021, se inspiră, ca și Zuleiha deschide ochii, din istoria familiei sale – bunicul patern al scriitoarei a făcut parte dintr-un eșalon de copii trimiși în Turkestan, în 1922. Actualmente este în curs de traducere în peste 20 de limbi, iar drepturile de ecranizare au fost deja cumpărate de cunoscutul regizor rus Aleksei Efimovici. În total, cărțile lui Guzel Iahina sunt în curs de traducere în peste 40 de țări.

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand pentru problema libertăţii şi a liberului arbitru în societăţi din ce în ce mai mecaniciste şi mai totalitare. A fost preşedinte al British Academy (1974–1978). Scrieri importante: Karl Marx: His Life and Environment (1939); Historical Inevitability (1955; The Age of Enlightenment: The Eighteenth-Century Philosophers (1956); Four Essays on Liberty (1969); Vico and Herder: Two Studies in the History of Ideas (1976); Russian Thinkers (1978); Concepts and Categories: Philosophical Essays (1978); Against the Current (1979); Personal Impressions (1980); The Crooked Timber of Humanity: Chapters in the History of Ideas (1996).

Emilia Zăinel s-a născut în 1990, în Craiova. A debutat cu volumul de poezie În afara timpului, editura Tracus Arte, 2015. Este prezentă cu versuri în mai multe antologii și reviste literare din România și din străinătate. Este Growth Hacker, Behavioral Designer și Content Creator.

Născută în Rochester, New York, Abby Wambach a crescut în suburbia Pittsford din Rochester. Este mezina unei familii cu șapte copii și a început să joace fotbal la vârsta de patru ani, încurajată de frații și surorile ei. Este dublă medaliată la Jocurile Olimpice și câștigătoare a Cupei Mondiale FIFA pentru fotbal feminin. Locuiește în Florida, împreună cu soția sa, Glennon Doyle – la rândul ei autoare de bestseller-uri –, și trei copii.

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila˝. Din 2002 locuiește în Statele Unite ale Americii, unde este profesor la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017 cu romanul Cu titlu provizoriu.

„«Decuplajul» Chinei și al SUA, precum și transformarea competiției în confruntarea lor, la care forțează unii fără a lua în considerare consecințele, periclitează ordinea lumii. Dezvoltările la care umanitatea se angajase după anul 1972 vor fi înlocuite cu o serie de conflicte. Este improbabil ca acestea să rezolve ceva în epoca în care proliferarea nucleară nu s-a oprit, iar o nouă generație de arme a intrat pe scenă. Terorismul se va simți din nou în largul său, după ce a putut fi redus grație înțelegerilor dintre SUA, Rusia, China și UE. Particularismele – etniciste, confesionale, culturaliste etc. – vor izbucni cu o forță nouă pe fondul unor acțiuni ce nu au cum să rămână raționale. Pe scurt spus, distrugerea «cuplajului» va antrena falii mai mari în umanitatea actuală decât se discută și se anticipează astăzi. Fiecare om îi va resimți efectele.”

ANDREI MARGA

Miguel Bonnefoy s-a născut în 1986, în Franța, dintr-o mamă venezueleană și un tată chilian. Romanele sale Le Voyage d'Octavio (finalist la Premiul Goncourt pentru roman de debut, mențiune specială la Premiul celor cinci continente ale Francofoniei) și Sucre noir (finalist la Premiul Fémina și la Premiul Mille Pages) s-au vândut în Franța în peste 30 000 de exemplare și au fost traduse în mai multe limbi.
În 2013, Miguel Bonnefoy a fost recompensat cu Premiul Tânărului Scriitor de limbă franceză pentru Icare et autres nouvelles.
Ereditate s-a bucurat de un mare succes încă de la apariție: a fost nominalizat la Premiul Fémina și la Marele Premiu al Academiei Franceze.
A obținut Premiul Librarilor din Franța în 2021.

Ion Ianoși (Ioan-Maximilian Janoși) (1928-2016) a urmat școala primară și liceul la Brașov, iar studiile universitare – la Cluj (filologie) și Leningrad (filosofie). Doctor în filosofie (1955). A predat estetica și filosofia culturii, în principal, la Facultatea de Filosofie a Universității București. A condus doctorate timp de patru decenii.
Domenii de interes: estetică, filosofia culturii, istoria ideilor, istoria și teoria literaturii.
Axa preocupărilor: interacțiunile dintre filosofie și arte, îndeosebi dintre filosofie și literatura, dar și relația dintre literatură și morală, literatură și religie – cu aplicații la culturile rusă, germană, romană.

A publicat și memorialistică. Printre cele 40 de cărți de autor se numără: Dostoievski (1968, 2000, 2004); Tolstoi (1991, 1998); Dostoievski și Tolstoi (1978, 2000, 2004); Sankt Petersburg (1972, 2004); Thomas Mann (1965, 2002); Hegel și arta (1980, 2005); O istorie a filosofiei romănești (1986, 1996); Constantin Noica (1998, 2006); Schiță pentru o estetică posibilă (1975); trilogia Sublimul (1983, 1984, 1987); dilogia Nearta – artă (1982, 1985); Alegerea lui Iona (1974, 1994); Izvoare biblice (1994); Vîrstele omului (1998); Prejudecăți și judecăți (2002); Autori și opere – Culturi occidentale (2007); Autori și opere – Cultura rusa (2009); Secolul nostru cel de toate zilele (1980); Opțiuni (1989); Idei inoportune (1995); eu – și el (2003, 2006).

Ion Ianoși – membru de onoare al Academiei Române (2001).

Ilya Kaminsky
(n. 18 aprilie 1977)
este un poet și traducător american. Născut la Odessa, și-a pierdut auzul la vârsta de patru ani din cauza unui diagnostic greșit, iar în 1993 a emigrat împreună cu părinții săi în Statele Unite ale Americii. Considerat unul dintre cei mai importanți și premiați poeți de astăzi, Ilya Kaminsky a publicat două volume de versuri elogiate: Dancing in Odessa, în 2004 (versiunea în limba română a apărut la Editura Vinea în 2007, în traducerea lui Chris Tănăsescu / MARGENTO), și Deaf Republic, în 2019.
De-a lungul anilor, Kaminsky a devenit cunoscut și datorită pledoariei sale pentru traducerea literaturii internaționale în Statele Unite, fiind editorul revistelor „Words Without Borders” și „Poetry International”, în care au fost publicate traduceri din mii de autori, și „Poets in the World”, o serie de cărți dedicată poeților proveniți din diverse culturi ale lumii. De asemenea, a editat antologii de poezie, printre care Ecco Anthology of International Poetry (împreună cu Susan Harris, în 2010).
Cărțile lui Ilya Kaminsky au fost traduse în peste douăzeci de limbi.

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Singuratic fiu al unui pictor peisagist, WILKIE COLLINS (1824-1889) avea sa se indrepte catre scris dupa finalizarea studiilor de Drept si pastrand gustul pentru procesele criminalilor si pentru dizertatiile judiciare. Din 1855 scrie la revista Household Words, si la fel ca in cazul lui Arthur Conan Doyle, succesul sau nu se va datora, la inceput, romanelor, ci foiletoanelor publicate in ziare bine vandute unui public sedus de sensation novel, intr-o Anglie in care tema crimei e la moda. Din noiembrie 1859 pana in octombrie 1860, publicul isi smulge din mana The Woman in White, urmat de romane ca No Name (1862) sau Armadale (1866). In 1868, cand apare, tot in forma de foileton, Piatra Lunii ii aduce confirmarea definitiva si va servi, se pare, lui Charles Dickens drept sursa de inspiratie pentru romanul neterminat The Mystery of Edwin Drood.

Critic literar, doctor în ştiinţe filologice, Corina Ciocârlie trăieşte în Luxemburg din 1991. Predă limba română la Curtea Europeană de Justiţie, literatură comparată la Universitatea din Luxemburg, teoria şi practica editării la Universitatea din Bucureşti. Dirijează colecţia „Afinităţi” a Editurii Phi din Luxemburg. Redactor-şef al suplimentului literar Livres-Bücher Tageblatt. Volume în română: Pragmatica personajului (1992, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fals tratat de disperare (1995, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara), Femei în faţa oglinzii (1998), În căutarea centrului pierdut (Art, 2010, Premiul Observator Cultural), Un ţărm prea îndepărtat (Cartea Românească, 2013), Dicționar de locuri literare bucureștene (Humanitas, 2019, scris împreună cu Andreea Răsuceanu, Premiul AgențiadeCarte.ro). Volume în franceză: Un miroir aux alouettes (Phi, 1999), Laissez-passer. Topographie littéraire d’une Europe des frontières (Phi, 2004), Il n’y a pas de dîner gratuit (Ultimomondo, 2011, Lëtzebuerger Bicherpräis; apărută în versiune românească la Editura Tracus Arte, 2012), Prendre le large (Centre national de littérature, 2014).

Născut în 1975 la Bâle (mama, de origine franceză, tatăl – slovac), Pascal Janovjak a studiat literatura comparată şi istoria artei la Strasbourg, a predat în Orientul Apropiat şi a condus Alianţa franceză de la Dhaka (Bangladesh), a predat literatură în Palestina, unde a început să-şi scrie primele cărţi. După obţinerea unei burse de rezident la Institutul elveţian din Roma, în 2011, se instalează în capitala italiană, unde locuieşte şi azi, şi unde se naşte ideea cărţii Un zoo la Roma. Mai multe  premii – printre care Premiul elveţian de literatură, premiul publicului RTS, cât şi premiul „Michel Dentan” – i-au recompensat activitatea de până acum. A mai publica: Coléoptères, culegere de poeme în proză, éditions Samizdat, Geneva, 2007; L’Invisible, roman, BuchetChastel, Paris, 2009; À toi, povestiri încrucişate, în colaborare cu Kim Thúy, Editura Librex, Montréal, 2011.

Universitar și eseist, George Banu a practicat „critica de proximitate”, situându-se consecvent „aproape de scenă” și „aproape de artiști”. El a publicat un număr important de volume consacrate unor mari regizori moderni ca Peter Brook, Tadeusz Kantor, Antoine Vitez, Krzysztof Warlikowski și de dialoguri cu figuri de referință ale scenei contemporane precum Patrice Chéreau, Luc Bondy, Thomas Ostermeier – texte traduse în numeroase limbi. La festivalurile de la Avignon și Sibiu, a animat ani de-a rândul dezbaterile cu artiști invitați ca Robert Wilson, Krystian Lupa, Peter Stein, Pippo Delbono, Andrei Șerban. El reunește aici portrete și mărturii intime ale acestor creatori pe care i-a însoțit în timp. Povestirile lui Horatio – o panoramă personală a protagoniștilor care au marcat teatrul european. Autor, de asemenea, al unor eseuri reputate apărute la editurile Nemira și Polirom: Spatele omului, Livada de vișini, teatrul nostru, Japonia, imperiul teatrului, Parisul personal, Scena lumii. Membru de onoare al Academiei Române, laureat al Marelui Premiu al Academiei Franceze (2014). A primit premiul pentru „opera omnia”  al revistei Observator cultural, premiul de excelență UNITER și premiul fundației Anonimul. Doctor honoris causa al mai multor universități europene. Colaborator al festivalurilor de la Avignon, Sibiu, București, Craiova. Asigură lunar rubrica „Scena lumii” în Dilema veche.

Forugh Farrokhzād (1935-1967) este cea mai mare poetă iraniană modernă. S-a născut la Teheran, într-o familie cu șapte copii. După studii primare și secundare, se căsătorește, în 1950, cu Parviz Șāpur, fiul cel mic al mătușii maternale. În 1952, se naște unicul lor fiu, Kāmyār, care, dupā divorțul părinților, în 1955, rămâne în custodia tatălui. După divorț, în 1958, îl cunoaște pe marele scriitor, cineast și producător de film Ebrāhim Golestān, devenind secretar al studioului „Golestān Film”. Pe lângă alte scurtmetraje, realizează celebrul film documentar Casa este neagră (despre leprozeria de lângă Tabriz), prilej cu care îl înfiază pe Hosein Mansuri, copilul de șase ani al unei familii de leproși, neatins de teribila boală. Colaborează la diverse publicații, scrie poezie și proză, amintiri din călătorii, critică literară, joacă în piese de teatru și în filme, participă la diverse festivaluri și simpozioane, luptă pentru emanciparea femeii musulmane, e extrem de activă în viața socială și culturală. Moare la 14 februarie 1967, în urma unui cumplit accident rutier, neelucidat încă. A publicat volumele de versuri: Captivă (1952), Zidul (1956), Revolta (1958), O altă naștere (1963), Să dăm crezare începutului de anotimp rece (postum).

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd