Literatură

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 3571-3600 din 15231

  • Dupa cutremur
    28.49 LEI
    Toate povestirile reunite in acest volum sint legate de teribilul cutremur din 1995 care a zguduit regiunea Kobe din Japonia.
  • O zi mai lunga decat veacul
    28.49 LEI
    Epuizat din stoc



    Un batran kazah merge la priveghiul unui prieten si-si aminteste de aventurile prin care a trecut in salbaticia stepei. Un fost soldat rus vrea sa-si puna pe hartie amintirile din cel de-al Doilea Razboi Mondial, insa este persecutat. Cativa astronauti aflati in spatiu intr-o misiune comuna, americano-sovietica, descopera o civilizatie avansata. Pe Pamant insa, aceasta stire este privita cu retinere, oamenii sunt dominati de "teama de o explozie spontana a constiintei universale in cazul ca stirea privind existenta unei civilizatii extraterestre ar fi devenit publica".

    Vazute prin ochii unui personaj supus constrangerii, scrise intr-o perioada in care publicarea lor s-ar fi putut sfarsi cu trimiterea autorului lor in Siberia, intamplarile din romanul lui Aitmatov aduc laolalta bucati din mitologie, fragmente din istorie, franturi de proza realista si SF, toate intr-o tesatura in care se intrevad legende asiatice de care omenirea a uitat si speculatii asupra cosmosului intr-o epoca in care prea putini indrazneau sa ridice ochii spre cer. 



  • Zenobia
    28.49 LEI
    Epuizat din stoc

    „O carte neobisnuita, socanta, provocatoare, de factura singulara in literatura romana. Despre Gellu Naum, poetul extraordinar al avangardei romanesti, nu s-a scris niciodata cu atita competenta ca in Zenobia.” (Lucian Raicu)

  • În supa miso
    28.49 LEI

    Roman distins cu Premiul Yomiuri (1997)

  • Coaja de nuca
    28.49 LEI

    „Cel mai bun roman din ultimii ani al acestui adevarat maestru.” (The Telegraph)

    Noul roman al lui Ian McEwan, Coaja de nuca, lansat simultan in Marea Britanie si SUA la inceputul lunii septembrie 2016, este o poveste clasica despre crima si tradare, relatata din perspectiva unui narator cu o viziune si o voce unice in literatura ultimilor ani – un fetus a carui mama si-a inselat sotul cu fratele acestuia si acum planuieste sa-l otraveasca. Dar un fetus inzestrat cu constiinta, perfect ancorat in actualitatea acuta a atentatelor teroriste din inima Europei, a noului razboi rece dintre Rusia si SUA, a tragediei refugiatilor. Un thriller psihologic plin de suspans, Coaja de nuca este o dovada de virtuozitate literara si, totodata, un omagiu adus lui William Shakespeare la 400 de ani de la moartea acestuia.

    „Un roman inteligent, amuzant si extrem de captivant.” (The New York Times)

    „O carte care nu seamana cu nimic din ce am citit vreodata, Coaja de nuca este o palpitanta drama domestica.” (Tracy Chevalier)

    „Jucaus, dar si grav, incintator si frustrant, acest roman este una dintre cele mai inclasabile opere ale lui McEwan si, in acelasi timp, extrem de interesanta.” (The Times)

    Coaja de nuca este o istorisire socanta despre crima si tradare, prezentata dintr-o perspectiva absolut inedita si scrisa de unul dintre cei mai buni povestitori din lume.” (The Telegraph)

    „Pe masura ce citim acest roman scurt, dar foarte dens – ca un bebelus in pintecele mamei –, el se transforma in ceva mult mai important si mai grav.” (The Spectator)

  • Cititorul
    28.49 LEI
    O poveste de amor ce se petrece în Germania, puţin după cel de-al doilea război mondial. Michael, un tânăr de 15 ani, şi Hanna, cu douăzeci de ani mai mult, se îndrăgostesc. Hanna dispare fără urmă, iar Michael o regăseşte opt ani mai târziu, în timpul unui proces pentru crimă împotriva umanităţii.
  • În noapte
    28.49 LEI
    Epuizat din stoc

    În noapte este un puzzle de personaje cum nu se poate mai diferite: Eri Asai, un fotomodel cufundat într-un somn care durează de luni de zile, sora ei, Mari, o studentă pasionată de lectură, un trombonist de jazz, o tânără prostituată chinezoaică brutalizată și abandonată într-un love hotel, un simplu angajat la o firmă de calculatoare.

  • Noi
    28.49 LEI
    Epuizat din stoc

    Scris in anii 1920, interzis mai bine de sase decenii in Uniunea Sovietica, romanul Noi are in centru o buna parte a vietii lui D-503 si a povestii lui fantastice in Statul Unic.

  • Cazacii • Doi husari
    28.49 LEI
    Epuizat din stoc

    Lev Nikolaevici Tolstoi (1828-1910) este autorul unei opere în care individualul şi naţionalul capătă dimensiuni universale. Începând cu trilogia autobiografică scrisă în perioada 1852-1857 şi alcătuită din romanele CopilăriaAdolescenţa şi Tinereţea, sondarea „fluidităţii” universului interior şi a temeiurilor morale ale omului a devenit principala temă a operelor sale. În nuvela Cazacii, eroul, un tânăr aristocrat, redescoperă bucuria comunicării cu natura, viaţa firească şi integră a omului simplu. Capodopera Război şi pace zugrăveşte viaţa întregii societăţi ruse în perioada războaielor napoleoniene; evenimentele istorice şi interesele personale, căile de autodefinire a personalităţii şi spontaneitatea vieţii populare sunt prezentate drept componente echivalente ale existenţei natural-istorice. La sfârşitul anilor 1870, scriitorul a trecut printr-o criză spirituală amplificată ulterior de ideea desăvârşirii morale şi a „simplificării” (care a dat naştere doctrinei şi mişcării „tolstoismului”) şi a întreprins în operele sale o critică din ce în ce mai accentuată a instituţiilor birocratice, a statului, a Bisericii (în 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă), a civilizaţiei şi culturii, a întregului mod de viaţă specific „claselor cultivate”, ilustrată în romanul Învierea, nuvela Sonata Kreutzer sau dramele Puterea întunericului şi Cadavrul viu. De asemenea, interesul său s-a îndreptat spre temele morţii, păcatului, căinţei şi renaşterii morale, precum în nuvelele Moartea lui Ivan IliciPărintele SerghiHagi Murad. La Editura Polirom au apărut: Anna KareninaRăzboi şi pace, ÎnviereaSonata Kreutzer şi alte povestiriPovestiri din SevastopolCopilăria, Adolescenţa. Tinereţea.

  • Sfârșit de sezon + 5 povestiri noi
    28.49 LEI

    „Marius Chivu are o aplecare notabilă spre înregistrarea cutremurelor interioare, mascate de suprafeţe rigide, insensibile uneori. Durerile surde, resemnările, jumătăţile de adevăr, compromisurile, spaţiile dintre cuvinte şi priviri animă prozele într-un soi de crepuscul perpetuu. Este remarcabil echilibrul pe care reuşeşte să-l menţină între dramă şi comedia deseori absurdă a existenţei, între tandreţea şi lirismul anumitor pasaje şi nonşalanţa, puseurile de cinism ale imediatului.” (Cristina Chevereşan)

    „Marile povestiri ale lui Marius Chivu sunt cele în care desenul epic contează mai puţin decât întorsăturile poveştii. Verva lui de povestitor funcţionează în povestirile despre lumea din Vama Veche şi despre satul alor săi. Aici prozatorul din el îşi dă drumul, cu o uluitoare poftă de a povesti şi cu observaţii tulburătoare.” (Cristian Teodorescu)

    Nominalizări pentru Cartea Anului 2014 la Gala Industriei de Carte, Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi şi Gala Radio România Cultural

  • Farul
    25.68 LEI
    Epuizat din stoc
    Insula Combe de pe coasta Cornwall-ului are o istorie insangerata, plina de acte de piraterie si de cruzime, dar in zilele noastre este o oaza de liniste si de pace pentru oameni importanti din posturi de autoritate care-si doresc o vacanta de liniste, singuratate si siguranta.
  • Miros de roscata amara si alte povestiri scandaloase
    28.52 LEI
    Epuizat din stoc

    „Rar mi-a fost dat, in ultima vreme, sa citesc ceva mai viu si mai vibrant, mai uman si mai firesc, mai arzator, mai dramatic, mai curgator si mai abrupt, mai vesel si mai trist, mai suculent, mai poznas, mai poetic, mai ametitor si amutitor. Si rar am vazut, de când sunt editor de carte, un asemenea talent in (orgolioasa) desfasurare." (Radu Paraschivescu)

  • Casa Verde
    25.69 LEI
    Epuizat din stoc
    Odata cu sosirea lui don Anselmo in Piura, viata locuitorilor din suburbia Mangacheria se schimba cu totul. Misteriosul strain le afla ambitiile si dorintele ascunse si se foloseste de ele pentru a incepe o afacere: bordelul Casa Verde.
  • Un bărbat intră în cameră
    28.52 LEI
    Epuizat din stoc
    O meditaţie tulburătoare asupra pericolelor şi voluptăţilor uitării, a memoriei, istoriei personale şi a singurătăţii.
  • Viață dublă la Veneția
    28.52 LEI

    Viziuni misterioase cu iz renascentist o atrag pe Kate Martin într-o Veneție cuprinsă de frenezia carnavalului, unde pictorul Patrick Stone pare să-i iasă mereu în cale la momentul potrivit.

  • Fancsiko și Pinta
    28.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Péter Esterházy (nascut in 1950, la Budapesta, intr-una dintre cele mai vechi si renumite familii aristocratice din Ungaria) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut in momentul de faţa, una dintre vocile si constiinţele literare definitorii pentru problematica spaţiului central si est-european contemporan. A urmat iniţial studii de matematica la universitatea din orasul natal si a lucrat ca matematician intre 1974 si 1978; a debutat in 1978 in reviste literare, iar de atunci s-a dedicat in intregime literaturii. Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistica, lucrari traduse in peste douazeci si cinci de limbi si incununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care prestigiosul Premiu Kossuth, in 1996) si internaţionale (Herder, in 2002, Grinzane Cavour, in 2004, Premiul Pacii al Uniunii Editorilor si Librarilor din Germania, in 2004, Premiul de Excelenţa al Institutului Cultural Roman, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, in 2007 s.a.). Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie de autor in care au aparut, pana acum, in traducerea reputatei Anamaria Pop, urmatoarele carţi: Verbele auxiliare ale inimii (2007), Harmonia cælestis (2008), Ediţie revazuta (2008), O femeie (2008), Rubens si femeile neeuclidiene (2009), un volum inedit de interviuri, La inceput eram inca un om normal — Dialog cyberspaţial (2010), Péter Esterházy in dialog cu Iolanda Malamen si Nicio arta (2011).

  • Cand a murit don Quijote
    28.52 LEI
    Acum patru sute de ani, odata cu intrarea in scena a lui don Quijote, a inceput o istorie care inca n-a luat sfarsit. Aceasta a fost convingerea care l-a emnat pe Andres Trapiello sa scrie romanul de fata. Scurta existenta cavalereasca a lui don Quijote nu s-a terminat intr-o zi caniculara de octombrie din anul 1614, cum s-ar putea sa creada unii.
  • Pioniera goală
    28.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Pioniera goală de Mihail Kononov este unul din acele romane pe care la început nu le publică nici ruşii, nici americanii, dar despre care se vorbeşte intens şi aprins, pentru că manuscrisul circulă din mână în mână (pe sub mână… Iar „Pioniera goală” a apărut doar după 10 ani de samizdat).

  • Scrisori catre Mihai
    28.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Nascut in 1956, absolvent al Facultaţii de Medicina din Bucuresti, profeseaza opt ani ca medic. Este descoperit in 1986 de criticul literar Mircea Martin si frecventeaza cenaclul Universitas pina in decembrie ’89. Renunţa la medicina in 1990 si lucreaza la revistele Cuvintul si Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All si Curtea Veche Publishing. La Cartea Romaneasca ii vor aparea volumele de proza scurta Gradina de vara (1989, Premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, Premiul orasului Tirgoviste), Intr-o dupa-amiaza de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de proza a anului si Premiul pentru proza al Asociaţiei Scriitorilor din Bucuresti), metajurnalul Foxtrot (2008, Premiul Radio Romania Cultural). In 2013 i se publica volumul Variaţiuni pe o tema de Vater-Puccini — interviuri in proza (Curtea Veche Publishing, 2013). A scris doua piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, Premiul UNITER) si Primavara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediţia I, si Premiul Uniunii Scriitorilor). E distins in fiecare an cu Ordinul Muncii clasa a III-a in grad de cavaler. Deoarece a facut un copil legal, a fost tradus in Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010) si Anglia (University of Plymouth Press, 2012). Ii plac murele.

  • Vointa si norocul
    28.52 LEI
    Epuizat din stoc

    Iosua si Ierihon repeta infruntarea arhetipala dintre Cain si Abel, intr-o lume in care granita dintre bine si rau este mai degraba o iluzie. Fuentes pune sub lupa toate fortele care se infrunta in societatea mexicana contemporana, cu convingerea ca in Mexic nu exista tragedie, ci totul se transforma in telenovela.

  • Violonista
    28.53 LEI
    Epuizat din stoc
    Martoră la dezastrul în care se transformă viaţa celei mai bune prietene, Karina simte că a venit momentul să îşi cerceteze rădăcinile propriei existenţe.
  • Orasul din munti (seria Wayward Pines, partea I)
    28.53 LEI

    Agentul secret Ethan Burke ajunge in Wayward Pines, Idaho, cu o misiune clara: de a localiza si recupera doi agenti federali disparuti cu o luna in urma in acest orasel bucolic. Insa la cateva minute de la sosirea lui are un accident grav. Ajunge la un spital, fara acte de identificare, fara telefon mobil, fara servieta. Personalul medical pare destul de prietenos, dar ceva pare... ciudat. Pe masura ce zilele trec, ancheta lui Ethan legata de disparitia colegilor lui scoate la iveala mai multe intrebari decat raspunsuri.

  • Scris pe trup
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    Cărțile scriitoarei britanice Jeanette Winterson sunt publicate în peste 35 de țări.


    „De ce măsura iubirii este pierderea ei?" Așa începe un roman frumos ca o scrisoare de dragoste, în care protagoniștii se caută, se găsesc într-o noapte ploioasă, se iubesc nebunește și în cele din urmă rătăcesc iremediabil drumul unul spre celălalt. Pe ea o cheamă Louise. Are păr prerafaelit și pielea albă ca laptele. Dar persoana pe care o iubește și care-i așterne pe hârtie povestea n-are nici nume, nici chip, nici sex. Însă dragostea nu cunoaște astfel de îngrădiri. E, așa cum descoperă protagoniștii, un drog care se consumă febril, cu disperare, și care lasă urme vizibile și invizibile scrise pe trup.

  • Imparateasa
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    Impărăteasa, o poveste scrisă într-o cheie aproape naturalistă, ilustrează în detaliu o lume rurală modernă, de secol XX, în care oamenii nu se mai confruntă cu timpul ce nu mai are răbdare, ci cu un duşman nevăzut, îndepărtat — Italia, acea „gaură neagră care-i înghiţea pe toţi“. Satul românesc din zilele noastre ni se dezvăluie cu bunele şi relele sale, surprinse prin ochii naratoarei, în a cărei poveste rolul central îl ocupă Olga — cea „mândră ca pe-un tron împărătesc, cu capotul cel bun şi şorţ pe deasupra“ —, o femeie puternică, care se îngrijeşte de gospodărie, munceşte pământul şi înfruntă viaţa de una singură cu capul sus şi cu orgoliul omului care a obţinut totul prin propriile forţe. Aprigă, plină de viaţă şi războindu-se ca o adevărată împărăteasă cu toţi cei pe care îi consideră potrivnici, Olga se îndreaptă cu paşi mărunţi spre un deznodământ neprevăzut, aşa cum numai soarta însăşi, cu ironie, poate pune la cale.


    Împărăteasa este o îmbrăţişare şi o lumânare aprinsă. O îmbrăţişare pentru toţi acei ţărani care se zbat de azi pe mâine să supravieţuiască într-o lume în care nu mai sunt la loc de cinste mâinile bătătorite, ci capacitatea de a face bani fără să munceşti prea mult. O lumânare aprinsă în memoria ţăranilor care au plecat dintre noi, ducând cu ei tradiţii şi sfaturi înţelepte, închise în câteva vorbe pe care doar ei ştiau să le spună.“ (LILIANA NECHITA)


    Ilustraţia copertei: fotografie din Colecţia Costică Acsinte, proiect al Asociaţiei Culturale Atelierele Albe și al Muzeului Judeţean Ialomiţa

  • Doamna Dalloway
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    VIRGINIA (ADELINE) WOOLF s-a născut pe 25 ianuarie 1882, la Londra. Este educată acasă, de tatăl său, Sir Leslie Stephen. La treisprezece ani îşi pierde mama şi are prima dintr-un lung şir de căderi nervoase. În 1900 începe să scrie articole în Times Literary Supplement.

  • Valurile
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    Roman experimental, ilustrativ pentru tehnica fluxului conştiinţei, Valurile este considerat una dintre capodoperele Virginiei Woolf.


    Un roman de o senzitivitate acută, care sondează abisurile percepţiei, testând totodată capacităţile metamorfotice ale limbajului, Valurile a fost considerată cea mai inovatoare carte a Virginiei Woolf. Prin intermediul unor monologuri care, deşi distincte, ajung uneori aproape să se confunde, într-o viziune comună asupra lumii, este surprinsă povestea a şapte personaje. Dacă povestitorul Bernard (inspirat de romancierul E.M. Forster) e obsedat de perfecţiunea frazelor şi de mecanismele limbajului, Louis este un singuratic care tânjește după acceptarea şi simpatia celor din jur, asociat fiind, de unii critici, unui alt prieten al autoarei, poetul T.S. Eliot. Lui Neville, cu obsesia lui de a regăsi iubirea, pare să-i corespundă profilul scriitorului Lytton Strachey, iar lui Percival (singurul personaj căruia nu i se aude vocea, fiind prezent doar în evocările celorlalţi), cel al fratelui Virginiei Woolf, Thoby Stephen, mort la douăzeci şi şase de ani. De la prima scenă a cărţii, petrecută într-o grădină de la malul mării, când Jinny îl sărută pe Louis declanşând inconştient o mică dramă, până la întâlnirea finală dintre personaje, ajunse la vârsta senectuţii, romanul cuprinde o serie de consideraţii filozofice asupra percepţiei, a naturii sinelui şi identităţii, ceea ce i-a determinat pe unii critici să-l numească un demers fenomenologic în proză.

  • Marele Gorsky
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    Marele Gorsky este flamboaianta poveste pereche a romanului-cult Marele Gatsby, a cărui acțiune e acum strămutată în Londra secolului XXI, cu nimic mai puțin spectaculoasă și mai puțin efervescentă decât New Yorkul din anii nebuni ai epocii jazzului. Romanul a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction, fiind bestseller în Marea Britanie și în alte 15 țări.


    Într-o după-amiază londoneză ploioasă, în vechiul cartier Chelsea, un oligarh rus fermecător, Gorsky, intră într-o librărie modestă și oferă pentru reamenajarea ei prima dintr-o serie de sume uriașe. Pentru acei bani, Nikola, librarul plictisit, dar cu o minte și o cultură strălucite, trebuie să-i alcătuiască oligarhului o bibliotecă personală impresionantă. Aceasta va fi instalată în casa de dimensiunile unui palat pe care Gorsky se întâmplă să o reconstruiască chiar lângă modesta locuința a librarului. Gorsky îi cere lui Nikola să adune o colecție plină de gust de titluri din literatura rusă, pe care intenționează să o ofere marii sale iubiri de altădată, Natalia, regăsită la Londra. Pasiunea oligarhului pentru frumoasa acum măritată cu un englez e mai mare chiar decât averea sa inestimabilă, iar Nikola se va trezi târât el însuși într-o lume a opulenței, lăcomiei, sexului și crimei, în timp ce încearcă să-l ajute pe Gorsky să-și recapete dragostea pierdută.


    „Gorsky, personajul central al romanului, le datorează la fel de mult celebrilor iubiți din literatura rusă, ca Oneghin, Vronski și Jivago, ca și lui Gatsby. Povestea mea e, de fapt, o poveste de iubire cu cărți." (Vesna GOLDSWORTHY)

  • Raiul inocenților
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    „Să biruieşti suferinţa suferind, ăsta-i secretul. Trebuie să ajungi să-l descoperi singur, nu-l poţi învăţa de la alţii.“
    Ana asculta dusă pe gânduri. Ştia că soarta lui Ioachim e pecetluită şi-i venea greu să-şi ascundă disperarea. „Cum poate el să se gândească la altceva, în aşteptarea morţii?“ Văzuse atâţia oameni murind, dar niciodată o seninătate şi o linişte atât de copleşitoare. „Ce ştie el, şi eu nu ştiu? Ce-i dă lui curajul pe care eu nu-l pot avea? Are acces la nişte mistere pe care eu n-am să le pătrund niciodată.“
    Mai târziu repeta mereu, pentru sine, cuvintele dragului ei dispărut. Voise să nu le uite şi, într-adevăr, nu le putea uita. „Omul nu-i o poză frumoasă ca o reclamă la pastă de dinţi, nici o frază moralizatoare şi uscată într-un text monoton. Perfecţiunea n-ar fi perfecţiune dac-ai căpăta-o de-a gata şi n-ar trebui să arzi, să te chinui, ca să poţi spera să te apropii de ea. E o zbatere reală, nu o abstracţiune pe care-o subliniezi într-un pasaj de carte şi apoi pleci liniştit la culcare.“

  • Oameni din Dublin
    28.54 LEI
    Epuizat din stoc

    Seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction o dedică scriitorului irlandez James Joyce (1882–1941) se deschide cu celebrul volum de povestiri din 1914 Oameni din Dublin.


    „Literatura de azi este de neconceput fără Joyce, aşa cum nu ne-am putea imagina fizica fără Einstein“ (Hugh KENNER)


    Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile, deznădejdile, renunţările şi elanurile celor care-l populează: reverendul Flynn rămas amintire în mintea unui copil, necunoscutul care vorbeşte ciudat, fata care nu ştie să scape de acasă, tinerii burlaci Corley şi Lenehan, locatarii din Pensiunea Mooney, ratatul Farrington, Gabriel Conroy şi, in final, ninsoarea „peste toţi cei vii şi cei morţi“.

  • Viata de vanzare
    28.54 LEI

    Roman-cult, apărut inițial în foileton în revista Shukan Playboy, în 1968, Viață de vânzare a fost relansat în 2015, în timpul evenimentelor dedicate împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Yukio Mishima. Noua ediție, publicată în volum, a cunoscut un mare succes, în nici două luni ajungând pe primul loc în topurile vânzărilor de carte, iar în ianuarie 2018 postul de televiziune BS Japan a început difuzarea unui serial inspirat de roman. În colecția „Raftul Denisei“ apare prima traducere din lume a acestei capodopere recent redescoperite.


    Într-o bună zi, tânărul Hanio are o halucinație care-l afectează atât de puternic, încât se hotărăște să-și pună capăt zilelor. Tentativa sa de sinucidere eșuează, de aceea caută altă cale pentru a-și atinge scopul: publică un anunț în ziar, oferindu-și viața spre vânzare oricui ar avea nevoie de ea. Clienții nu întârzie să apară, transformându-l pe Hanio în eroul unor aventuri ieșite din comun, de multe ori la limita fantasticului.

Filter by

Categorie

Preț

Voce audiobook

Editura