Literatură

Gregor si Profetia despre Napasta. Seria Cronici din Subpamant, partea a II-a

Aventurile lui Gregor in Subpamant continua in acest roman fantasy scris de Suzanne Collins, autoarea seriei Jocurile Foamei.

Dupa peripetiile din Gregor Pamanteanul, primul volum al seriei, Gregor jura ca nu se va mai intoarce niciodata in lumea intunecata din Subpamant. Insa gandacii stiu ca el este singurul care poate dezlega Profetia despre Napasta. Asa ca o rapesc pe sora lui, Boots, pentru a-l aduce inapoi ca sa-i salveze.

Impreuna cu Ares, liliacul cu care avea legamant, Luxa, printesa rebela din Subpamant, si cativa prieteni din Subpamant, Gregor porneste intr-o noua aventura traversand primejdiosul Canal subteran, pana la galeriile sobolanilor.

In acest volum, Gregor afla ca un erou trebuie sa infrunte, pe langa nenumaratele pericole, posibilitatea de a pierde pe cineva drag si ca deciziile sale pot afecta nenumarate vieti nevinovate. Pentru ca, daca el nu reuseste sa rupa blestemul din profetie, atat viata lui, cat si existenta intregului Subpamant, nu vor mai fi niciodata la fel.

„...De cîte ori privesc un ceas, văd limpede cum, pe măsură ce se rotesc, limbile i se erodează, devin subţiri ca liţa sub atacul ruginii, apoi dispar cu desăvîrşire

...De cîte ori vorbesc cu tine, văd limpede cum îmbătrîneşti. Cum ridurile te acoperă.

...De cîte ori îmi cumpăr un oraş şi-l ţin pe palmele amîndouă (cum ctitorii ţineau odată biserici de jucărie) oraşul meu nu durează. Mi se fură, mi se fură clipă de clipă. Niciodată n-am trăit într-un oraş fără ca el să se dizolve în jurul meu ca zahărul în apă. Niciodată n-am privit o casă fără s-o văd cum se apleacă pe-o rînă.

...De-aici şi meseria mea: constructor de ruine. Vocaţia mea: arhitect al ruinelor. Viciul meu: voyeur al ruinelor. Nu mă-ntrebaţi pe mine despre locuri uitate şi părăsite din Europa. Mama însăşi a fost un astfel de loc. Eu însumi sînt un astfel de loc. Adunaţi-vă-n jurul meu, deschideţi-mi ţeasta şi contemplaţi-mi creierul: se va sfărîma sub ochii voştri ca un mulaj de ghips. Iar praful lui se va amesteca indiscernabil cu praful ruinelor între care-am trăit toată viaţa, amant al unui harem de ruine.“

Un proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic jr

Mai întâi a fost o provocare: „Scrie o povestire la persoana întâi“. Apoi, un grup pe Facebook, alcătuit din oameni dornici să-şi spună poveştile şi să le afle pe ale altora. La capătul firului, Florin Piersic jr, cel care a făcut regulile jocului: „Povesteşte ce ţi s-a întâmplat pe parcursul unei singure zile. Dacă poţi, restrânge acest segment la o oră. Fii prozaic. Povestirea poate fi reală sau inventată“. Iar la sfârşitul jocului, 67 de poveşti – trăite sau închipuite, vesele, triste, tulburătoare, incredibile, neaşteptate, senzaţionale, obişnuite, spumoase, dulci, amărui, mai lungi ori mai scurte, ca toate poveştile care ne locuiesc pe fiecare dintre noi – au trecut pragul dintre realitate şi ficţiune şi s-au aşezat între copertele unei cărţi de ficţiuni reale.

O carte de o forta rara, in care arta transcende, fie si pentru o clipa, realitatea razboiului si a urii. Al patrulea zid, roman nominalizat la Premiul Goncourt in 2013, i-a adus lui Sorj Chalandon doua premii importante: Premiul Goncourt des lycéens si Premiul Liste Goncourt – le Choix Roumain.

O poveste despre inocenţă şi experienţă, despre speranţă şi realitatea dură, Şi porumbeii vorbesc englezeşte este portretul hipnotizant al unui băiat care încearcă să-şi găsească echilibrul pe muchia fragilă dintre copilărie şi maturitate, precum şi al forţelor din jurul său ce îi trasează căderea.

Reîntors în Africa de Sud după studiile în America şi Europa, John Coetzee locuieşte cu tatăl lui în cea mai modestă locuinţă a cartierului rezidenţial Tokai. Trăind din expediente, bărbatul acum matur se izolează tot mai mult de semeni, dar această însingurare dă naştere cărţilor, căci detaşarea aparentă ascunde o privire atentă şi lucidă.

Prins intre texte – intre intertextualitatea unei enigmatice arhive de manastiri si constructia propriei scriituri –, „scribul“ continua iluzia de a iesi din capcana literara, livrandu-ne, in acest nou volum, „Macondo-ul“ Diavolului Argintiu dintr-o Hanovra medievala, de fapt intrand definitiv in labirintul unui hipertext, prin adaugarea biografiilor Bufonului Vraci, a Bastardului, a Papusii, a Invingatorului leului sau a contelui Lorenzzi.

Intr-un stil care i-a adus definitiva consacrare – premiul Academiei Romane in 2010 –, Gheorghe Schwartz este acel neobosit „om de hartie“, care, potrivit inspiratului diagnostic pus de Ovidiu Pecican (Tribuna, septembrie 2008), se ambitioneaza sa faca „o profetie prin iscodirea trecutului, refacand firul prefirarii vietilor omenesti in insolitul si negura viitorului fiecarei clipe, ce se grabeste sa se eternizeze si sa se istoricizeze, descompunandu-se pana la irecognoscibilitate si devenind la fel de imprevizibila ca viitorul scrutat de Nostradamus“. Desigur, asa cum opineaza si Ioan Holban (Romania literara, 16/21 aprilie 2011), „Cei O Suta e, de pe acum, o mare izbanda a prozei noastre contemporane.“

De la ultimii martori ai vremurilor fanariote, ai ocupatiilor si razboaielor rusesti si turcesti, de la oamenii care au trait zorii schimbarilor si ai ideii nationale, de la cei care au facut Unirea Principatelor si ne-au asezat intre natiunile Europei sub domniile lui Cuza si Carol I, Radu Rosetti a adunat chipuri si intamplari alcatuind o lume care nu vrea sa treaca in uitare. Sub pana sa, stiinta istoricului cercetator al arhivelor se impleteste cum nu se poate mai fericit cu harul de povestitor mostenit de la parinti si bunici. Impreuna cu Amintirile, povestirile sale alcatuiesc opera ultimului mare cronicar moldovean.

„Premiul Nobel pentru literatura ii este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat si proza plina de sinceritate universul celor deposedati.“ (Motivatia juriului Nobel 2009)

Croncanul aduce la perfectiune registrul „vulgar“ boccaccian dezvoltand resursele expresive si stilistice ale Decameronului si ne ofera un model de proza desavarsita sub aspectul bogatiei lexicale, gata de a recurge, cum am mai spus, la solutii dialectale si argotice la limita scabrosului, fara a renunta insa cu nimic la demnitatea stilistica a unei frazari modelate pe sintaxa latinizanta, pe cadenta accentelor, pe rafinamentul clauzulelor medievale, toate conferind un efect de bas continuu si de contragreutate vulgaritatii lexicului. (Guido Baldassarri)

Rabee Jaber, romancier si jurnalist libanez, s-a nascut la Beirut in 1972. Din 2001, este editor la suplimentul cultural Afaaq al ziarului Al-Hayat. A publicat 18 carti, care au primit distinctii importante. Rabee Jaber revitalizeaza romanul arab cu o voce proaspata si plina de forta.

„Tudor Ganea surprinde prin faptul ca, desi aflat la prima carte, stapineste perfect tehnicile narative, are tensiune, ritm, povesteste cu forta si, mai ales, stie cum sa gliseze in chipul cel mai natural elementele fantastice in real (sau invers) intr-o lume a cartilor tot mai invadate de un neorealism sufocant. O carte care merita din plin sa fie citita, un autor care cred ca va avea o frumoasa cariera literara.” (Razvan Petrescu)

Unul dintre cei mai importanti si mai influenti scriitori ai lumii, autorul capodoperelor Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov, Idiotul sau Demonii, carti traduse in toate limbile, cu numeroase adaptari teatrale si ecranizari celebre.

Cunoscut si ca „primul roman social” din literatura rusa, Oameni sarmani este o satira a epocii, moravurilor si chiar a literaturii timpului in care a fost creat. In centrul povestii se afla inocentul si tristul sentiment de afectiune dintre un functionar de rangul cel mai umil, Makar Devuskin, si verisoara sa indepartata, tinara orfana Varvara Dobroselova. Cei doi traiesc in saracie lucie si se lupta sa supravietuiasca de la o zi la alta, cu speranta unei minuni improbabile. Schimbul lor de scrisori dezvaluie, pas cu pas, o intreaga lume, cu framintarile ei, prinsa in lupta pentru supravietuire. Tema gogoliana a omului marunt, a slujbasului umil, e revalorizata constient de Dostoievski, facind din Makar Devuskin unul dintre personajele memorabile ale literaturii universale.

O biografie ficţională spusă cu ajutorul iubirii

Inima cu nouă încăperi este povestea caleidoscopică, strălucitoare şi emoţionantă a vieţii unei femei, spusă de cei pe care i-a iubit şi de cei care au iubit-o. Nouă personaje îşi aduc aminte de relaţia pe care au avut-o cu aceeaşi femeie, poveştile şi amintirile lor dîndu-i viaţă, apropiindu-ne pe noi, cititorii neîncrezători, de ea, dar nedepăşind graniţele intimităţii, căci chiar vocea femeii iubite rămîne mută. Odată apărută această îndoială, această rezervă, nu vom şti niciodată care versiune este cea adevărată: a iubiţilor din trecut sau a iubitei care-i animă. Desfăşurîndu-se pe fundalul mai multor oraşe, plimbîndu-se între Orient şi Occident, Inima cu nouă încăperi este o poveste delicată, tulburătoare, un roman scris de o mînă profesionistă, o colecţie de perspective mereu schimbătoare care dezvăluie posibilitatea intimităţii cu celălalt, dar şi îndoiala pe care această intimitate o naşte. 

„De vreme ce frumuseţea se află în ochii privitorului, o carte ce descrie o femeie prin ochii celor nouă personaje care au iubit-o trebuie să fie o poveste frumoasă.” (The Hindu)

„Inima cu nouă încăperi încearcă să exploreze felul în care, în legăturile noastre, romantice sau nu, existăm pentru alţii ca un discurs pe care ei şi-l spun şi pe care apoi îl prezintă semenilor. Cît timp ne petrecem cu cei pe care-i iubim spunîndu-le: «Întotdeauna faci asta…» sau «ştiam eu c-aşa se va-ntîmpla…»?” (Janice Pariat)

"Intr-o noapte ploioasa de mai, Vlad provoaca un accident cumplit la locul de munca. Nedescoperit inca, planuieste ca pina dimineata sa-si faca pierduta urma. Mi-a venit nefiresc de usor sa incep povestea pornind de la cele doua puncte de mai sus, exact cit trebuie de minime, precise si parca un pic extreme, de action film mai ieftinel, deloc rau, totusi, la care ai vrea si n-ai vrea sa intri (pina la urma intri) pe la 11-12, inainte sa incepi schimbul doi la o librarie de mall. M-am blocat putin pe la jumatate, cind mi-am dat seama ca thrillerul asta cind nebun, cind domol, cind trist, cind plin de exploziva sarbatoare are sanse mari sa devina cel mai pe bune lucru scris pina acum de mine, despre mine, adica subiectul pe care - imi place mereu sa ma alint - inca il tin cel mai bine in friu. Si fireste ca am avut dreptate: pina la final mi-au dat serios lacrimile. Si nu s-au oprit multa vreme." (Vlad Dragoi)

"O poveste vie, livrata in fraze lungi, perfect inchegate, despre ierarhizarile sociale pe care le traim zi de zi, nu cele predicate de la tribuna. O analiza deloc superficiala a mecanismelor interioare care misca naratorul si cititorul in rastimpul celor zece ore ale actiunii si care, cu suficient umor, cu destula tristete, ne arunca in fata greselile mari si marunte pe care le comitem zilnic unii fata de altii." (Moni Stanila)

"Am citit romanul ca si cum as fi urmarit un film. O carte in care limita este totuna cu acceptarea lumii, iar autobiograficul nu poate fi luat decit ca punct de plecare. Vlad dezvaluie lumea inimii, o voce ce serpuieste lin spre profunzimi." (Nicolae Avram)

"Intr-o Romanie pe care n-au reusit s-o surprinda nici macar regizorii nostri dintre cei mai titrati, (anti)eroul lui Vlad Dragoi nu cauta altceva decit fericirea. Circumstantele nu-i tin insa partea. Scris cu daruire si umor, romanul e, in fond, un thriller si constituie, nu ma pot abtine, o remarcabila foaie pentru minte, inima si literatura. Cu splendide insertii de factura neoromantica, volumul e, tehnic vorbind, absolut maniacal: fragmente halucinante in care prozatorul cuibareste aventurile protagonistului sau in sinuozitatile memoriei si, uneori, ale visului. Cu adevarat impresionant e insa felul in care literalmente fiecare paragraf pare sa reflecte energia unei minti intortocheate si, totodata, fluxul exuberant al unei lucide constiinte narative. Rind cu rind, Dragoi isi consolideaza acum titlul de cel mai original scriitor al tinerei generatii. Aflat undeva la granita dintre pulp si melodrama, Mica mea inima de om singuratic marcheaza - prin intermediul unui mix provocator de suspans si afectivitate aparitia unui veritabil eveniment editorial: o poveste induiosatoare, un roman seducator si, bineinteles, extrem de amuzant. Bestsellerul de care aveam nevoie." (Alex Ciorogar)

Casele de copii au fost una dintre cele mai mari orori ale regimului comunist din Romania. Intunericul, lipsurile, umilintele, abuzurile, abandonarea oricaror sperante sint incercari de netrecut pentru adulti, insa in cazul copiilor intrec orice imaginatie. Nicolae Avram reuseste sa depaseasca simpla descriere a acestor atrocitati si, violent, personal, il face pe cititor sa simta in profunzime ce au simtit cei carora li s-a furat atit de brutal inocenta in orfelinate. Incarcata de un lirism negru, Mame spune povestea socanta a unui suflet chinuit (si a citor altora). 

„Mame este de fapt un poem enorm si halucinant, mai exact, abnorm – in sensul ca incalca absolut toate normele imaginabile. Nu doar pe cele ale pudibonderiei lingvistice, ci mai ales pe cele tinute drept etice atit in colectivitatea parcului uman, cit si in intimitate. E greu de gasit vreun tabu pe care imaginatia inspaimintatoare a lui Nicolae Avram sa nu-l transgreseze in aceasta relatare a experientelor infernale ale orfelinilor aproape mitici, despre care se spunea ca sint antrenati pentru a deveni soldatii personali cei mai devotati si cei mai fanatici ai lui Nicolae Ceausescu.” (Radu Vancu)

„Unul dintre cele mai puternice si mai de efect texte pe care le-am parcurs in ultima vreme. Mame este un text disperat, scris cu sufletul la gura. O carte extraordinara, cu multe deschideri, cu multe oferte de interpretare. Este si o carte despre comunism, cu posibile iesiri catre parabolic. Pedagogul ca imagine a micului dictator – iata un personaj care se tine minte. E un poem in proza despre oroare. Dar si despre salvare. Una dintre cartile speciale, atipice, curajoase (e nevoie de un mare curaj estetic pentru a risca o asemenea formula).” (Bogdan Cretu)

„Luna si focurile este capodopera lui Pavese.” (The Daily Telegraph) 

Considerata de critici cartea cea mai frumoasa a lui Cesare Pavese, Luna si focurile este ultimul roman al scriitorului. Intors din America dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, protagonistul, poreclit Tiparul, il regaseste in satul sau natal din Italia pe Nuto, un vechi prieten. Cei doi incearca sa refaca traseul unei copilarii si al unei adolescente traite in privatiuni, dorind totodata sa afle ce s-a petrecut in anii lungi si ingrozitori ai fascismului. Pe masura ce descopera o poveste secreta si teribila din timpul razboiului – in care tradarea, sexul si moartea se amesteca in chip tragic –, isi dau seama ca fantomele trecutului continua sa bintuie prezentul. 

„O meditatie emotionanta pe tema pierderii si a maturizarii, a felului in care simplitatea si inocenta copilariei sint strivite in cele din urma de trecerea timpului.” (Nick Johnstone, Uncut) 

„Adevarata ambitie a lui Pavese nu era sa scrie un roman reusit: absolut tot ce ne transmite el are o singura directie, imaginile si analogiile graviteaza in jurul unei preocupari obsedante: sacrificiile umane.” (Italo Calvino)

„Vocea calma, contemplativa a lui Pavese a dominat literatura italiana postbelica. El a scos la iveala o naratiune originala, limpede, receptiva nu doar la viata citadina moderna, dar si la urmele pe care le lasa in vremea noastra trecutul arhaic.” (W.S. Di Piero)

Pentru noi, cei care iubim literatura, aparitia unei carti bune e o mare bucurie. Cu atit mai mult cind vine din partea unui autor tinar, perfect ancorat in realitatea vremurilor noastre. Bogdan Raileanu scrie despre implicare sociala, probleme de cuplu, ecologie, adica despre lucruri de care ne lovim si noi, cititorii lui, zilnic. Marele merit al povestirilor lui Bogdan Raileanu este ca ne face sa simtim ceea ce uitam atit de des: ca fiecare zi din viata noastra, asemenea fiecarei povestiri din volum, este nemaipomenita. O carte tonica, prin care autorul ne indeamna sa ne bucuram de viata, cu bunele si cu relele ei, si sa facem ceva bun pentru vietile celor din jurul nostru. - Marin Malaicu-Hondrari

Caporalul Morcove a fost avansat! Acum conduce recruţii din Garda Oraşului Ankh-Morpork, cel mai mare oraş din Lumea Disc, pentru a-l apără de hoarde barbare, războinici tribali, armate banditeşti... lucruri de-astea. Dar o slujbă şi mai importantă îl aşteaptă. Un document vechi tocmai a dezvăluit că oraşul Ankh-Morpork, cundus de decenii de de crima dezorganizată, are un suveran secret! Iar numele lui e Morcove... Şi astfel începe cea mai mare uimitoare aventură a tuturor timpurilor, sau măcar a întregii după-amiezi, în care soarta oraşului - a universului însuşi! - depinde de curajul unui tânăr, de o veche sabie magică şi de un căţel.

O insula de poveste, unde amintirile dainuie

In 1937, viata Ellei, o tanara in varsta de saptesprezece ani, se schimba pentru totdeauna atunci cand este trimisa sa-si petreaca vara pe frumoasa Ile de Ré si il intalneste pe charismaticul si creativul Christophe. Isi petrec vara impreuna, explorand plajele nisipoase ale insulei si apele limpezi, si, pentru prima data in viata ei,

Ella se simte cu adevarat libera. Dar izbucnirea razboiului arunca totul intr-o noua lumina. Ella este obligata sa se intoarca in Scotia, unde se ofera voluntara in razboi alaturi de elegantul Angus. In aceasta lume noua, Ella simte ca se indeparteaza din ce in ce mai mult de viata din Ile de Ré. Poate ea gasi vreodata drumul inapoi? Si vrea?
Din Ile de Ré si pana pe dealurile din Scotia, Marea amintirilor este o fascinanta calatorie despre puterea memoriei, dragoste si a doua sansa.

Un roman al libertatii si al revolutiei extraordinar de convingator, un savuros amestec de istorie, dragoste si aventura transatlantica. Povestea - clocotitoare, alerta si pacatosi, pe care destinul ii arunca intr-o lupta care le va schimba vietile pentru totdeauna.

Jocul pentru cea mai înaltă miză e uneori mortal. La începutul anilor 1960, patru tineri parlamentari îi ocupau locurile pe băncile de la Westminster. Vreme de trei decenii ei vor fi angrenaţi, împreună cu familiile lor, într-o luptă dramatică pentru putere. Si totuşi, numai unul dintre ei va putea atinge ţelul suprem: funcţia de prim-ministru.  "Probabil cel mai mare romancier al epocii actuale." - Mailon Sunday  "Nu am mai citit un roman mai bun despre culisele parlamentului de la Anthony Trollope încoace."  (Scotsman)

Evanghelia după Iuda a lui Benjamin Iscariotul aruncă o nouă lumină asupra misterului lui Iuda – inclusiv asupra motivelor sale pentru trădare și a ceea ce i s-a întâmplat după răstignire – prin reluarea poveștii lui Iisus prin ochii lui Iuda, folosind textele canonice ca punct de referință de bază. Presupusă a fi scrisă de fiul lui Iuda, Benjamin, și imitând stilul narativ al Evangheliilor, această reconstituire ficțională este provocatoare, convingătoare și controversată. Evanghelia după Iuda este rezultatul unei colaborări intense între un povestitor și un cărturar: Jeffrey Archer și Francis J. Moloney. Împreună au creat o poveste îndrăzneață și simplă, pe atât de convingătoare pentru un cititor din secolul XXI, pe cât ar fi trebuit să fie pentru un credincios din primul secol după Cristos.