Literatură română

„Mamiferul Anei Barton e unul cu radacini de aluat in care se coc florile de salcam. Drumul incepe cu dorul primei povestiri si se termina cu tacerea, cu pauza de respiratie pe care traitul le impune din cand in cand. Fulgurant, cateva diapozitive-vis, ca o alunecare in expresionism. Ana Barton sufla viata unei galerii de personaje si istorii pe care le infige in lumea lor calda, posibila si miraculoasa. Este o carte a unui mod rar de raportare la existenta si este cartea unei mari rabdari. A unui timp care nu mai marșaluiește si nu mai ticaie furibund, o galerie a varstelor, de la cele amniotice la cele din urma. Exista in prozele reunite in Mamifer o stiinta a observatiei si o maturitate a trairii fascinante. Ana Barton reda mereu, fara gres si fara risipa de mijloace, fara tropaiala excesului, acel detaliu precis si acel gest exact care au efect de intrupare sigura. Cititorul intinde mana si pipaie personajul, simte carnea intamplarii. De fapt, asta e proza Mamiferului: o lume plina si recognoscibila in tonurile de lumina si in care intri ca acasa dupa ce treci prin doua randuri de porti: una a istoriei mici, personale, si o alta a istoriei mari, prezenta mai mult ca joc de umbre si prin cativa reprezentanti-surpriza. Acasire. Asta face Ana Barton in Mamifer.” Nora Pavel

La inceput n-au fost cerul si pamantul. La inceput au fost Dora si Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, canta intr-o trupa rock si se pregateste de bac –o intalneste intr-o noapte pe carismatica si misterioasa Luna. Alter ego, iubita, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se imparte intre aventuri extreme si dorinta de a-i face pe cei din jur sa le accepte relatia, totul sub amenintarea unei profetii vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate intunecate, si o provocare: Dora va trebui sa o iubeasca pe Luna impotriva tuturor.

August, 2014: O surpriza romantica pentru Luna ia o intorsatura neasteptata si Dora va observa cum lumea pe care o stie, in mijlocul careia se afla iubirea ei, se surpa definitiv. La inceput n-au fost cuvantul, Dumnezeu sau intinderea nesfarsita de ape.

La inceput au fost Dora si Luna. Si totul a pornit de acolo.

Papusile – o poveste despre iubire si moarte. Despre toate lucrurile care conteaza.

Intr-o dimineata trecea ca de obicei printre sezlonguri. O fata era intinsa pe burta si citea. Multi oameni citeau pe plaja asta, fiecare cate o carte groasa in care sa-si adanceasca privirea. Fata citea serioasa si el s-a lasat pe jos in dreptul ei. A inceput sa-i arate cerceii, ea si-a ridicat capul, s-a uitat la el, s-a uitat la cercei si a zambit. No, thank you. El a insistat, ii ardea capul de atata soare, nu mai avea putere sa se ridice, s-ar fi lungit acolo si ar fi asteptat pana cand n-ar mai fi simtit nimic. I-a scos o pereche de cercei bleu si fata i-a privit pentru o clipa. I-a zambit iar, no, thank you, si si-a lasat capul mai jos, aproape atingea cartea cu fruntea. Nici fata nu voia cerceii lui. A intepenit acolo pe jos langa ea si a inceput sa repete singur: no, thank you, no, thank you, no, thank you. Asta era tot ce gasise pe insula.

Sunt unul dintre putinii oameni care au reusit sa patrunda in Coreea de Nord. Mai mult, am avut norocul de a ma indragosti de o minunata nord coreeanca. Va invit sa descoperiti aventura si povestea mea de dragoste in aceasta tara fascinanta si plina de mister. Alexandru Popa

Initierea in splendoare poate fi impulsul spre o noua spiritualizare a umanitatii, redescoperita siesi in ceea ce are esential. Cartea aceasta ar putea fi momentul de reper initial nu asupra faptului ca umanitatea a inteles ca se afla intr-un impas identitar, ci un reper initial asupra faptului ca in legatura cu respectiva constatare, omul se hotaraste deja sa reactioneze. Asa cum societatea actuala reprezinta epuizarea si falimentul sufletesc al omului, care nu mai este stapanul creatiilor sale, ci devine sclavul lor, fiind neutralizat de ele, la fel ea consemneaza epuizarea si falimentul literaturii, capotat in realismul modelelor repetabile, uitand ca omul este minunat tocmai prin salba unicitatilor sale. Initierea in splendoare ar putea fi astfel chemarea spre o literatura noua, emanand din fluidul unei noi spiritualitati, o literatura descatusata de curente si de asteptari consumate, refuzand previzibilitatile si asumarea destinelor minore.

insingurare si iubire. Mai cu seama iubire, fiindca doar ea este, ca intotdeauna, salvarea.

Intalnirea dintre literatura si arta, un experiment inedit, a dus la rezultate spectaculoase, dupa cum va veti convinge citind dialogul dintre scriitorii: Stefan Agopian, Bogdan Cosa, Augustin Cupsa, Filip Florian, Adela Greceanu, Nora Iuga, Marin Malaicu-Hondrari, Mitos Micleusanu, Philip Ó Ceallaigh, Radu Paraschivescu si artistii: Roman Tolici, Zoltan Bela, Ion Grigorescu, Gili Mocanu, Sandor Szasz, Dan Perjovschi, Andrei Gamart, Mircea Cantor, Tara von Neudorf, Dumitru Gorzo.

Functionar la primaria capitalei, Timotei a stiut sa pastreze un viu si constant interes pentru femei. Indeosebi pentru femeile carora natura le-a daruit alunite in cele mai neasteptate locuri. E pasiunea lui „proustiana“. Multe din evenimentele existentei lui anonime, incepand cu nasterea, au anuntat sau au coincis cu marile evenimente care au transformat Romania din monarhie in republica populara, apoi socialista si de doua zeci si patru de ani in republica liberala. Catusi de putin interesat de politica, multumit de viata sa modesta si lipsita de surprize, Timotei nu-si pune intrebari despre viitor, pentru ca e convins ca viitorul nu poate fi decat asemanator trecutului si prezentului.

Nascut in 1956, absolvent al Facultaţii de Medicina din Bucuresti, profeseaza opt ani ca medic. Este descoperit in 1986 de criticul literar Mircea Martin si frecventeaza cenaclul Universitas pina in decembrie ’89. Renunţa la medicina in 1990 si lucreaza la revistele Cuvintul si Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All si Curtea Veche Publishing. La Cartea Romaneasca ii vor aparea volumele de proza scurta Gradina de vara (1989, Premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, Premiul orasului Tirgoviste), Intr-o dupa-amiaza de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de proza a anului si Premiul pentru proza al Asociaţiei Scriitorilor din Bucuresti), metajurnalul Foxtrot (2008, Premiul Radio Romania Cultural). In 2013 i se publica volumul Variaţiuni pe o tema de Vater-Puccini — interviuri in proza (Curtea Veche Publishing, 2013). A scris doua piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, Premiul UNITER) si Primavara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediţia I, si Premiul Uniunii Scriitorilor). E distins in fiecare an cu Ordinul Muncii clasa a III-a in grad de cavaler. Deoarece a facut un copil legal, a fost tradus in Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010) si Anglia (University of Plymouth Press, 2012). Ii plac murele.

„Autorul Supravietuirilor – opera fundamentala a literaturii noastre – e din categoria celor fara categorie; a celor care resping ierarhia, birocratia literelor.” (Lucian Raicu)

Octavian Goga aduce in poeziile sale tipuri umane caracteristice mediului rural.

Activitatea criticului literar este legata de sociatatea "Junimea".

Criticii literari vad in George Cosbuc un mare talent care a reusit sa depaseasca creatiile unor scriitori precum Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu.

Ion Luca Caragiale, dramaturg realist si clasic deopotriva.

Ideile despre limba ale lui Heliade, in prima parte, se suprapun ideilor colegilor de generatie: crearea unei limbi literare unice, acesibila tuturor romanilor formata din fondul autohton imbogatit cu neologisme neolatine; adoptarea unui alfabet simplu si a unei ortografii fonetice.

Dupa nenumarate intorsaturi de situatie, la capatul unei aventuri incredibile, din care de-abia scapa cu viata, Evlampia reuseste sa desfaca un nod incalcit de mistere, oferindu-i cititorului o poveste plina de umor si de suspans.

„Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te indoiesti mai mult.“ (Mihail Drumes)

Sa nu fiti uimiti daca intr-o buna zi librariile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute sa scrie romane, in functie de fantasmele dumneavoastra secrete.

„De Pasti 2014 am deschis manuscrisele lui. Cu emotie, chiar cu teama. Teama ca amintirile ma vor intrista, ca vor rascoli dorul, ca vor invirti lama de cutit in rana nevindecata a lipsei lui... Dorul a ramas dor, dar m-am trezit ca rid in hohote, ca rid cu lacrimi citind ispravile lui Nea Marin... si din nou, ca in tinerete, imi era teama ca voi ajunge la finalul povestii. Foarte putina lume stie ca textele cu Nea Marin sint scrise in totalitate de el, de Amza. Un umor sanatos, fara pic de vulgaritate, un umor cu o tira de poezie, un umor curat. Ti-e drag sa citesti, dar se mai intimpla ceva: nu numai ca parca ii auzi vocea, dar ai impresia ca iti si apare in fata ochilor Nea Marin din Bailesti... hitru, sanatos, vesel. Despre foile ce ramineau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneala albastra, si despre mirosul lor, un amestec de miros proaspat de hirtie, miros de cerneala si parfumul lui tata, de lavanda, nu se poate povesti...“ (Oana Pellea)

„Lucrul care frapeaza imediat cind rostesti numele lui Petre Barbu e neafilierea la niciuna dintre directiile (era sa zic „gastile”) literare de azi. Jurnalist de profesie, prozatorul si dramaturgul a preferat sa pastreze o distanta profilactica fata de o lume culturala nu doar zgomotoasa, ci, din multe puncte de vedere, uniformizanta. Pina intr-atit e de instrainat Petre Barbu de mediul autohton, incit am auzit colegi intrebindu-se daca nu cumva s-a mutat in Occident… Ce-i drept, acest autoexil e benefic scriitorului atit ca strategie de mentinere a cotei de interes (cind Petre Barbu se intoarce la literatura inseamna ca are intr-adevar ceva de spus), cit si ca premisa de independenta creatoare. Nu-i greu de observat ca prozatorul format in albia optzecismului renunta aproape total la marcile stilistice livresti pentru o proza ancorata in cotidianul romanesc al tranzitiei. Romanele Dumnezeu binecuvinteaza America, Ultima tresarire a submarinului legionar sau Blazare participa la un fenomen literar numit pe buna dreptate de Sanda Cordos «detabuizarea Romaniei».” (Alex Goldis)

Claire este o fetita minunata, a carei viata este schimbata radical la doar doi ani si jumatate, de un diagnostic implacabil: leucemie.

George Mihalcea isi asuma cu lejeritate rolul de prozator glossy, gata sa agate toate problemele middle class ului inteligent de azi, de la sexualitate pana la infidelitate sau dezumanizarea intr o societate pusa pe fast forward. Ceea ce nu face totusi din In mijlocul lucrurilor o colectie de povesti scurte cu fite, ci o carte in care (auto)ironia, umorul negru si decupajul intertextual sunt la ele acasa. (Alex Goldis, critic literar)

„Cornel George Popa este unul dintre putinii prozatori romani care scriu bine despre orice. Nu isi povesteste si repovesteste viata la nesfirsit, ci povesteste vietile noastre, intelegindu-le mai bine decit ni le intelegem noi insine. Il consider un Mario Vargas Llosa roman. O sa ne regasim – nu ne-am mai regasi! – si in romanul Ura, instantaneu (luat parca la lumina unui blitz) al intunecatei lumi romanesti de ieri. Ce figuri schimonosite de ura si furie, ce gesticulatie grotesc-agresiva au fost surprinse in fractiunea de secunda cit a durat fotografierea! Este o lume din care lipseste cu desavirsire bunatatea, dar nu si setea de bunatate, care este intensa si arzatoare. Sint sanse ca romanul Ura sa aiba un mare ecou si sa arunce in derizoriu narcisismul prozei romanesti actuale.” (Alex. Stefanescu)

Iordache, absolvent de geografie repartizat ca profesor intr-o comuna din Oltenia, e nemultumit de viata pe care o duce si se calugareste.

„Borges insusi n-ar fi putut s-o spuna mai frumos: «Nu exista paradis in absenta luminii». Dupa cum nu exista intreprindere mai delicata – si totodata aventura mai palpitanta – decat intoarcerea pe urmele propriilor pasi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decat pe memoria retinei. Prozele lui deschid carari spre o lume populata de personaje asupra carora timpul si-a facut lucrarea dupa cum a poftit. Ruba extrage amintiri din malul trecutului, le spala in soarele unei zile de toamna si le asaza pe catifea, sub ochii nostri, ca pe niste tandari de pietre pretioase. Forta evocatoare si talentul confesiv fac din O vara ce nu mai apune pasaportul spre tinuturi si oameni din alt loc si din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre saradele vietii, despre farsele, descompunerile si recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenta dintre istorie, geografie si biografie. Le citesti cu emotia elevului care, pe vremuri, astepta ca soarele sa prinda in raza lui picatura de cerneala suspendata in varful penitei. Apoi iti vine sa mangai paginile si sa multumesti celui care rastoarna miere peste crestetele noastre. Fiindca tocmai ai avut parte de ceva frumos si sfasietor." (Radu Paraschivescu)

“Singurul sfat pe care eu pot sa il dau cu inima impacata este: Dormiti! Dormiti, fratilor, ca somnul n-a facut rau nimanui! Esti trist? Culca-te! Esti nervos? Culca-te! Vrei sa mori? Culca-te, poate ai noroc si mori in somn!”

O lectura care curge usor, cu un limbaj direct si frust, perfect adaptat subiectului. Corina vorbeste cu umor si amar, fara ocolisuri, despre situatii de viata verosimile, desprinse din cotidian. Amantii putem fi oricare dintre noi. (Petronela Rotar)

X, un tanar de 21 de ani, o cunoaste pe Y, enigmatica, misterioasa si sofisticata. In scurt timp, X se indragosteste si Y devine centrul existentei lui. Isi face planurile de viitor in functie de ea, isi dezamageste parintii, joaca totul pe o carte… dar fata s-ar putea sa nu fie ceea ce isi imagineaza X.

Include o cronologie a vietii si operei lui Vasile Voiculescu

Aceasta carte face parte din colectia Literatura romana contemporana a editurii Cartex 2000, colectie ce va propune o selectie riguroasa a prozatorilor, eseistilor, dramaturgilor si poetilor intrati un bibliografiile scolare obligatorii, dar si in circuitul cartilor de pe noptiera.