Literatură română contemporană

Răzvan Petrescu (n. 1956) a absolvit Facultatea de Medicină din București și a profesat opt ani ca medic. Din 1990, a renunțat la medicină și a lucrat la revistele Cuvântul și Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All și Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească i-au apărut volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, Premiul Fundației „Liviu Rebreanu”), Eclipsa (1993, Premiul orașului Târgoviște), Într-o după-amiază de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Național de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului și Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București) și metajurnalul Foxtrot XX (2008, Premiul Radio România Cultural). În 2013, i-a fost publicată cartea de interviuri în proză Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini la Curtea Veche Publishing – unde i-au mai apărut un volum epistolar, Scrisori către Mihai (2014), Ursulețul lui Freud, cronici ficțional-literare (2015), și Mandarina, proză scurtă (2017, Premiul Observator cultural, Premiul Național Ziarul de Iași și Premiul „Iocan” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2017). A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Unitext, Premiul UNITER) și Primăvara la bufet (1995, Expansion, Marele Premiu la Concursul Național de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediția I, și Premiul Uniunii Scriitorilor). A fost tradus în Spania, Anglia, Israel, Suedia, Germania, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Franța și SUA.

Vladimir Sergheievici SOLOVIOV (1853-1900) este magistrul filozofiei sistematice din Rusia, întemeietorul gândirii creştine moderne ruseşti. Între multiplii săi adepţi şi urmaşi se
numără Nikolai Alexandrovici BERDIAEV (1874-1948) şi Gheorghi Petrovici FEDOTOV (1886-1951). În tratatele şi studiile sale, Soloviov a unit profunzimea cugetării cu un remarcabil talent literar. Farmecul eseistic distinge şi vasta operă a lui Berdiaev, devenită celebră în toată lumea. Fedotov s-a impus, la rândul său, printr-o amplă publicistică de idei.

Alex Szöllö (n. 1990, Timișoara) a studiat la Colegiul Național Bănățean (2006-2010), apoi la Universitatea de Vest din Timișoara (2010-2015), unde a fost licențiat în Limbi Moderne Aplicate; are un masterat în Studii Americane. Este traducător literar, prezentând publicului român autori precum Gayle Forman, Dean Koontz și Clive Cussler. A debutat ca scriitor în 2018, cu romanul istorico-religios ,,Eu, Baraba'', apărut la editura Datagroup, iar în 2019, a publicat la Libris Editorial culegerea de eseuri creștine dedicate tinerilor ,,Tupeu de creștin''. Fascinația față de romanele gotice cu protagoniști vizibil diferiți, precum ,,Frankenstein'', ,,Fantoma de la Operă'' și bineînțeles ,,Notre-Dame de Paris'' l-au motivat să scrie romanul ,,Quasimodo'', cu care speră să aducă în discuție, într-o manieră creativă și de impact, tema dizabilității.

„Povestirile Marianei Codruţ instituie un univers aproape magic în care lumina şi întunericul îşi dispută întîietatea. Nimic artificial în aceste instantanee fluide ale trecerii timpului de o simplitate emoţionantă, melancolice dar pline de un umor discret. Lipsite de sentimentalism, de o francheţe tulburătoare, povestirile oferă o variată galerie de stări, de situaţii şi de personaje, explorînd cu eleganţă şi subtilitate faţetele diferite ale lumii şi pliurile din care e alcătuită memoria subiectivă. Intens, sobru din punct de vedere stilistic şi foarte puternic, volumul Era lumină, era vînt are sinceritatea şi rafinamentul unei proze de mare calitate." (Carmen Muşat)

„Aparenţele idilice, însemnînd lirism, nostalgie a copilăriei, oameni şi locuri în orizontul unui ethos patriarhal, camuflează, în Era lumină, era vînt, o vînă realistă inclementă, căreia nu-i scapă spectacolul slăbiciunilor inavuabile, al ipocriziilor travestite, al perversiunii şi ororii. Mănuşa de catifea ascunde un pumn de fier care te loveşte violent cînd nici nu te-aştepţi. Te loveşte ca să te trezească. Scrisul Marianei Codruţ, cunoscută publicului în primul rînd ca o excepţională poetă, îşi păstrează nealterată forţa cathartică şi în proză. Ceea ce ai impresia că începe ca Elena Farago se încheie în Carson McCullers." (0. Nimigean)

Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila˝. Din 2002 locuiește în Statele Unite ale Americii, unde este profesor la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017 cu romanul Cu titlu provizoriu.

Mihail Victus (n. 1986, București), artist plastic și prozator din grupul LiterNautica, al cărui fondator este, multipremiat, printre altele, cu Premiul I „Marin Preda”, a publicat romanul Fracturi (2019), nominalizat de Agenția de Carte la Cele mai bune cărți ale anului și laureat al Premiilor „Cristian Săileanu“.

Alina Nelega este romancieră și autoare dramatică. Piesele sale de teatru sînt jucate și premiate la nivel național și internațional. Dublă laureată UNITER, „Autor European” la Heidelberger Stückemarkt, Honorary Fellow in Writing al Universității din Iowa, SUA, este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Tîrgu-Mureș. În 2020 i se decernează premiul pentru proză al revistei Observator Cultural pentru romanul ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat (Polirom, 2019).

Mihai Duțescu (născut în 1979, la Alexandria) este arhitect, lector la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" din București. În urma câștigării concursului de debut organizat de editura Cartea Românească, publică în 2010 volumul de poezie și toată bucuria acelor ani triști, recompensat cu mai multe premii și nominalizări, printre care și Premiul „Mihai Eminescu". În 2014 revine cu franceza un avantaj (poezie, Pandora M) și Uranus Park (roman, Polirom), o ficțiune realistă despre jungla imobiliară a Bucureștiului de la începutul anilor 2000, pentru care primește premiul „Tânărul prozator al anului" în cadrul Galei Tinerilor Scriitori. Este prezent cu eseuri, proză și poezie în diferite antologii din țară și din străinătate.

Ramona Gabăr (n. 1980) a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și are un master în Comunicare. În timpul facultății, a contribuit la culegerea antropologică „Istorie la firul ierbii – documente sociale orale“ (coord. de Zoltán Rostás și Sorin Stoica, Ed. Tritonic, 2003).

Eugen Uricaru s-a născut la 1 noiembrie 1946, în Buhuşi, județul Bacău.

Prozator, traducător, poet, scenarist de film. De două ori laureat al Premiului Academiei Române (1985), de două ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman (1980, 1985), Premiul Internațional pentru roman „Balkanika”, Premiul „Mihail Sadoveanu”, Premiul revistei „Ateneu” pentru roman, Premiul Național „Ion Creangă”.
Debutează editorial în 1974 cu volumul de povestiri Despre purpură.

După cartea de debut, publică volumul de nuvele Antonia (1977) şi romanele Rug şi flacără (1977), Mierea (1978), Aşteptându-i pe barbari (1981, 1999), Vladia (1982), 1784 – Vreme în schimbare (1984), Stăpânirea de sine (1986), Glorie (1987), Pentimento (2000), Navigare (2001), Cât ar cântări un înger (2008), Plan de rezervă (2011).
Volumele sale au fost traduse în Franța, Italia, Germania, Rusia, Ungaria, Serbia, Macedonia de nord, China și Vietnam. Este de asemenea traducător din limbile italiană (Curzio Malaparte, Italo Calvino) şi rusă (Alexandr Soljenițîn), precum şi autor de scenarii de film. Filmele Rug şi flacără şi Stare de fapt (realizate după scenariile sale) au fost distinse cu Marele Premiu la Festivalurile de la Santa Rem (Portugalia, 1979) şi respectiv San Marino (1995). Fondator al revistei Echinox (1968).

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Editura Humanitas: Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas, 2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), urmat de Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).  Traduceri: Brant Pitre, Fiul lui Dumnezeu. Pledoarie pentru Isus (Humanitas, 2017, 2021), Isus mirele. Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor (Humanitas, 2018), C.S. Lewis, De ce, Doamne? O radiografie a suferinței (Humanitas, 2020), Frank WilczeK, Fundamentele vieții (Humanitas, 2021).

Mihai Antonescu, prozator, poet, eseist și cronicar literar, s-a născut pe data de 2 mai 1951 în Drobeta Turnu Severin. În anul 1981 s-a stabilit în București. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România Filiala București-Proză din 1998. A debutat literar în anul 1977 cu povestirea Sticla de Șampanie. În volum a debutat în 1988 la Editura Ion Creangă cu romanul Cinci căpitani. În total a publicat 23 de cărți: 15 romane, 5 volume de poezie și 3 volume de eseuri, proză scurtă și cronici de întâmpinare.

Dintre cărtile publicate: Filozoful din Arind (roman), Jurnal din casa diavolului (roman), Memoria semnelor (eseuri), Viitorul în genunchi (roman), Poeme de dor și de sabie (poezie), Dalai Mi (roman), Batakanda (roman), Al treilea izvor (roman), Eșafod pentru iubire (roman), Umbra palidă a timpului (cronici), Îngerul pisicii negre (roman), Marianty (roman), Memoria trestiei (roman), În umbra cocorilor (poezie), Ca frunza și ca iarba primăverii (trilogie istorică).

Mihai Antonescu, prozator, poet, eseist și cronicar literar, s-a născut pe data de 2 mai 1951 în Drobeta Turnu Severin. În anul 1981 s-a stabilit în București. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România Filiala București-Proză din 1998. A debutat literar în anul 1977 cu povestirea Sticla de Șampanie. În volum a debutat în 1988 la Editura Ion Creangă cu romanul Cinci căpitani. În total a publicat 23 de cărți: 15 romane, 5 volume de poezie și 3 volume de eseuri, proză scurtă și cronici de întâmpinare.

Dintre cărtile publicate: Filozoful din Arind (roman), Jurnal din casa diavolului (roman), Memoria semnelor (eseuri), Viitorul în genunchi (roman), Poeme de dor și de sabie (poezie), Dalai Mi (roman), Batakanda (roman), Al treilea izvor (roman), Eșafod pentru iubire (roman), Umbra palidă a timpului (cronici), Îngerul pisicii negre (roman), Marianty (roman), Memoria trestiei (roman), În umbra cocorilor (poezie), Ca frunza și ca iarba primăverii (trilogie istorică).

Absolvent al Academiei Tehnice Militare și al Facultății de Științe Politice din București, Mihnea Rudoiu a debutat la Editura Humanitas în anul 2005 cu romanul A toi, cuando tu no estas. Au urmat romanele Micul Abelardy. Viața și opera (2007, Editura Cartea Românească), N-are momentan titlu (2009, Editura Curtea Veche) și Dear Darlin. Namor (2014, Editura Tracus Arte). A publicat articole în revistele Dilema veche și Cultura, pe platformele online Republica, Contributors și Vice, Ziare.com etc.

Regizor de teatru și scriitor, Mihai Măniuțiu a montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. Ca scriitor, a publicat mai multe volume de poeme, între care, la Editura Tracus Arte: Tu (2016), Avionul fantomă (2017), urmuz. 23 noiembrie 1923 (2018), precum și volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Opiniile unui călător nedemn de încredere (2011). În anul 2015, la Humanitas, i-a apărut romanul Aventurile hingherului în Balkanya, iar în 2017, culegerea de proze Fuga cu Henri. În anul 2018, Editura Tracus Arte i-a publicat microromanul Fantome în Las Vegas, în 2019, povestirea Filip și întunericul, în 2020, cartea de poeme Bufonerii și litanii, iar în 2021, volumul de nuvele Jucându-l pe Mefisto.

DELIA BODEA JACOB s-a născut în 2 noiembrie 1952 la Mociu, județul Cluj.
A urmat cursurile Liceului de Muzică și pe cele ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvire, a făcut parte, timp de zece ani, din corpul Filarmonicii din Târgu-Mureș, ca violonistă, iar în paralel a fost profesoară de vioară la Liceul de Artă din același oraș. În anul 1985, după căsătorie, a emigrat în Israel și s-a stabilit în orașul Haifa. Și-a continuat cariera muzicală în Orchestra Simfonică din Haifa, dar s-a dedicat în special învățământului, ca profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv.
Scrie de la vârsta de nouă ani povești, povestiri, poezii, însă niciodată nu a încercat să publice nici măcar în revistele școlare. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici a participat la un concurs inițiat de Al. Mirodan în cadrul căruia a fost premiată și în a cărui revistă a publicat proză.

ANDRADA COSTOIU este o scriitoare româno-americană care, în prezent, este Tobis Fellow la Universitatea Irvine, California. Rezultatele cercetărilor ei, care se concentrează pe probleme legate de drepturile omului, categorii sociale și identitate națională, au apărut în diverse publicații internaționale, cum ar fi Journal of Identity and Migration Studies, Cambridge Scholars Publishing. În plan literar este autoarea unui volum de poezii publicat în limba engleză și colaborează frecvent la diferite reviste literare (Spillwords Press, Visual Verse). Locuiește în California împreună cu familia sa.

Chiralesa este numele unui om și al unui sat din Carpați. Murind ca erou în timpul războiului, caporalului Chiralesa i s-a ridicat o statuie în mijlocul satului, însă consătenii săi nu-l onorează: inima lor e dăruită unui tâlhar, Bogomil, despre care cred că ar deține puteri supranaturale și care nu se folosește de acestea decât pentru a-i batjocori și a-i jefui pe tiranii țării. Generalului Dracopol îi revine sarcina de a-l prinde pe tâlhar. În ochii săi, „puterile lui Bogomil” nu au altă explicație decât complicitatea sătenilor; prin urmare, se hotărăște să-i aresteze pe toți, pentru a-i obliga să-l predea pe bandit. Ajungând în sat, îl află pustiu...
E cel dintâi mister creat de o situație în aparență atât de simplu de rezolvat. Mult mai bogată în necunoscute și turnuri neașteptate decât și-ar fi dorit Dracopol, povestea despotului și a unui haiduc din veacul al XX-lea, sub pana inspirată a lui Constantin Virgil Gheorghiu, se transformă într-o epopee aproape fantastică, într-un imn de o înaltă poezie închinat locurilor și oamenilor din ți­nutul său natal, a căror realitate profundă e referirea constantă la Evanghelie.
Chiralesa, alături de Ora 25, este romanul lui Gheor­ghiu despre care s-a vorbit, încă de la apariția sa (1966), doar la superlativ. Și se va mai vorbi multă vreme de aici înainte...