Moderni & contemporani

Salman Rushdie s-a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vîrsta de treisprezece ani a plecat în Anglia, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire s-a mutat la Karachi, în Pakistan. A avut o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care s-a întors în Anglia, unde şi-a construit o carieră de scriitor profesionist. A debutat în 1975, cu Grimus, dar romanul care l-a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins în acelaşi an cu Booker Prize şi cu The Booker of Bookers în 1993. I-au urmat volumele Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pămîntul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005), Seducătoarea din Florenţa (2008), Luka şi Focul Vieţii (2010), Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi (2015), Casa Golden (2017). Pe lîngă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri Orient, Occident (1994) şi volumele de publicistică Patrii imaginare (1992) şi Dincolo de limite (2002) şi jurnalul de călătorie Surîsul jaguarului (1987). În 2012 i-a apărut volumul de amintiri Joseph Anton: Memorii, în care dezvăluie cu o sinceritate tăioasă evenimentele din perioada cea mai grea a vieţii sale, cînd, în urma condamnării la moarte de către ayatollahul Khomeini printr-un edict religios, a fost silit să se ascundă treisprezece ani sub un nume fals. De-a lungul carierei, Rushdie a fost recompensat cu numeroase distincţii literare pe lîngă cele amintite mai sus: Golden PEN Award, premiul James Tait Black Memorial, James Joyce Award, Prix du Meilleur Livre Étranger. În 1983 prozatorul a devenit membru al Royal Society of Literature. În 1999, Franţa i-a acordat titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2007 i-a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar în 2008 a devenit membru al American Academy of Arts and Letters. Din anul 2000, Salman Rushdie locuieşte în Statele Unite, în New York City.

Una dintre cele mai reprezentative voci ale literaturii antileze, Maryse Condé s-a născut în Guadelupa în 1937. Şi-a făcut studiile liceale şi universitare la Paris, specializîndu-se în literatură engleză. În 1959 a plecat pe continentul african, lucrînd ca profesoară şi traducătoare în Côte d’Ivoire, Guineea, Ghana şi Senegal. După revenirea în Franţa, s-a dedicat jurnalismului cultural şi carierei universitare, publicînd, după eseuri, povestiri şi piese de teatru, primul său roman, Hérémakhonon, în 1976. A cunoscut succesul şi recunoaşterea internaţionale abia cu Ségou (1984-1985), care i-a adus totodată o carieră academică prolifică în SUA. Numeroasele romane ce au urmat, distinse cu prestigioase premii franceze şi internaţionale, aveau să-i consolideze poziţia de autoare marcantă a literaturii feministe şi postcoloniale: Moi, Tituba, sorcière... Noire de Salem (1986, Grand Prix Littéraire de la Femme), La vie scélérate (1987, Prix Anaïs-Ségalas acordat de Academia Franceză), Desirada (1997, Prix Carbet de la Caraïbe et du Tout-Monde) şi En attendant la montée des eaux (2010, Grand Prix du roman métis). În 2018, după amînarea decernării Premiului Nobel pentru Literatură, a primit premiul Noii Academii Suedeze datorită modului în care descrie, „într-un limbaj limpede şi răscolitor”, „ravagiile colonialismului şi haosul postcolonial” în toată opera sa.

JAY INGRAM, scriitor și om de televiziune canadian, a prezentat timp de 16 ani emisiunea Daily Planet difuzată pe Discovery Channel Canada, iar înainte de asta, emisiunea științifică națională Quirks & Quarks pentru CBC Radio.
A scris mai mult de 15 cărți, printre care și primele trei volume ale acestei serii, apărute la Editura NICULESCU, în perioada 2017-2020.

SIMONA LO IACONO s-a născut în 1970, la Siracusa, și este magistrat la Tribunalul din Catania. Romanul său de debut, Tu non dici parole, a apărut în 2008 și a primit Premio Vittorini opera prima. Au urmat, în 2011, romanul Stasera Anna dorme presto, iar în 2013, romanul Effatà, laureat al Premiului Martoglio. În 2016 publică Le streghe di Lenzavacche, câștigător al Premiului Chianti 2017 și finalist al Premiului Strega din același an. Romanul Il morso, din 2017, va câștiga Premiul Racalmare-Sciascia. În 2019 îi apare romanul Albatrosul (L’albatro, Humanitas Fiction, 2021). Este, de asemenea, autoarea volumelor de povestiri I semi delle fave, din 2006, și La coda di pesce che inseguiva l’amore (în colab.), din 2010. Simona Lo Iacono colaborează ca voluntar cu diferite instituții penitenciare, unde ține cursuri de literatură și de teatru pentru deținuți. Scrie în mod susținut la rubricile culturale ale publicației La Sicilia.

CHO NAM-JOO s-a născut la Seul în 1978. A urmat cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității Ehwa. A lucrat timp de zece ani ca scenaristă pentru diverse programe de televiziune. În 2011 a câștigat Premiul Grupului Editorial Munhakdongne cu romanul său de debut Gwireul giurimyeon (Dacă ai asculta), povestea unui tânăr cu o inteligență extraordinară, care, deși suferă de autism, reușește să își găsească locul în lume. În 2016 a câștigat Premiul Hwangsan pentru tineri autori cu cel de-al doilea roman al său, Komanechireul wihayeo (Pentru Comăneci), inspirat din propria copilărie, în care protagonista, o tânără pe nume Ko Mani, își imaginează că este renumita gimnastă Nadia Comăneci. Apărut în 2016, bestsellerul internațional Kim Jiyeong, născută în 1982 (82 nyeonsaeng Kim Jiyeong; Humanitas Fiction, 2021) are ca punct de plecare experiența personală a autoarei. Romanul a primit în 2017 Premiul „Scriitori de azi“, a fost votat „Cartea anului“ de către librarii coreeni, iar în 2018 depășise deja un milion de exemplare vândute. La sfârșitul lui 2020, vânzările s-au ridicat la peste 1,8 milioane de exemplare. Imediat după publicarea în limba engleză, cartea a devenit New York Times Notable Book of 2020 și Editors’ Choice Selection Best Books of 2020, fiind considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului de Time Magazine și NPR, iar în Marea Britanie, de Guardian și Red Magazine. În 2018, Cho Nam-joo publică volumul de nuvele Geunyeo ireumeun(Numele ei) și romanul Gachul (Fuga), în 2019, Saha mensyon (Blocul Saha), iar în 2020, Gyureui mat (Gustul mandarinelor).

Fotografia autoarei © Minumsa

Într-o dimineață fierbinte de vară, într-o suburbie sărăcăcioasă din Tokyo, facem cunoștință cu trei femei: Natsuko, în vârstă de treizeci de ani, sora ei mai mare, Makiko, și fiica adolescentă a acesteia, Midoriko. Makiko, care-și câștigă existența ca animatoare, este îngrozită de efectele înaintării în vârstă, așa că a venit la Tokyo să-și facă o operație de mărire a sânilor. Midoriko a hotărât de curând să nu mai vorbească, simțindu-se incapabilă să facă față simultan transformărilor prin care trece corpul ei și obsesiei materne. Tăcerea ei domină apartamentul dărăpănat al lui Natsuko, reprezentând un catalizator pentru eforturile celor trei de a-și depăși anxietățile și de a ajunge la o relație funcțională.

Opt ani mai târziu, Natsuko, acum scriitoare, face o călătorie în orașul ei natal, rememorând vara aceea și trecutul familiei sale în timp ce-și înfruntă viitorul nesigur.

În Povești de vară, Mieko Kawakami zugrăvește un portret radical și intim al unor femei obișnuite din Japonia contemporană, descriind traiectoriile impresionante ale celor trei eroine într-o societate care nu le dă nici o șansă.

În 1988, Saul Adler, un tânăr istoric narcisist, este invitat în Berlinul de Est pentru un proiect de cercetare, în schimb cerându-i-se să publice un text laudativ despre Republica Democrată Germană. Drept cadou pentru sora traducătorului său, o fană a formaţiei Beatles care urmează să-l găzduiască, iubita lui Saul îl va fotografia pe trecerea de pietoni de pe Abbey Road într-o reconstituire omagială a vestitei coperte de album. În timp ce o aşteaptă, Saul este lovit uşor de o maşină, incident care-i schimbă traiectoria vieţii.

Omul care a văzut totul explorează dificultatea de a ne vedea limpede pe noi înşine şi pe ceilalţi. Cartea examinează spectrele care se întorc să bântuie vechea dragoste şi pe cea nouă, fostele şi actualele întrupări ale Europei, păcatele conştiente şi inconştiente şi trădările reale şi închipuite, investigând natura ciclică a istoriei şi modul în care aceasta este reinventată de cei aflaţi la putere. În timp ce străbate întinderile vaste ale imaginaţiei omeneşti, Deborah Levy estompează cu măiestrie dihotomiile sexuale şi politice – feminin şi masculin, Est şi Vest, trecut şi prezent –, pentru a pune în evidenţă vasta gamă de nuanţe a lumii noastre.

Inimă atât de albă începe șocant când, în mijlocul unui prânz în familie, Teresa, abia întoarsă din călătoria de nuntă, merge la baie, își descheie bluza și se împușcă în inimă. Ce a determinat-o să se sinucidă imediat după luna de miere? Ani mai târziu, acest mister îl fascinează pe tânărul Juan, la rândul lui proaspăt căsătorit, al cărui tată a fost însurat cu Teresa înainte de-a o lua de soție pe mama lui. Pe măsură ce Juan se apropie de adevăr, începe să-și pună la îndoială propriile relații și să se întrebe dacă vrea cu adevărat să știe ce s-a întâmplat în trecut.

Tulburător și neliniștitor, Inimă atât de albă este un portret uluitor a două generații, a două căsnicii, un roman despre puterea necruțătoare a trecutului și prețul teribil al cunoașterii.

Madrid, 1980 – cinci ani de la moartea lui Franco. Juan de Vere se angajează ca asistent al lui Eduardo Muriel, un regizor de film aflat la declinul carierei. Muriel, personaj excentric, dar al cărui farmec îl subjugă pe tânărul Juan, îi dă într-o zi o sarcină ingrată: să afle adevărul privind presupusele fapte josnice ale unui prieten, săvârșite în timpul dictaturii. În același timp, Juan se simte tot mai intrigat de misterul căsniciei dificile a lui Eduardo cu frumoasa Beatriz. Rând pe rând, toate secretele ies la lumină și, odată cu ele, profunde conflicte de conștiință. Gravitatea crimelor cu impact social săvârșite în contextul unui regim totalitar este pusă în balanță cu gravitatea unor fapte de proporții mult mai reduse, dar cu impact în viața personală. Asupra celor dintâi, societatea a convenit să păstreze tăcerea; cele din urmă merită răzbunarea continuă, atroce.

În Așa începe răul, Javier Marías prezintă un studiu al granițelor infinit permeabile dintre eul privat și cel public, dintre observator și participant, o poveste despre dragoste și trădare, despre vieți trăite în umbra istoriei.

În spatele ușilor ornamentate de la numărul 30, rue du Métal din Bruxelles, douăzeci de studenți își încep ucenicia în arta picturii decorative – arta șarlatanilor și falsificatorilor, în care fiecare nod dintr-o scândură ascunde un secret și fiecare vinișoară dintr-un bloc de marmură spune o poveste.

Printre acești studenți se numără Kate, Jonas și Paula Karst. Împreună, într-un an de studiu care nu le lasă nici un răgaz, învață tehnicile de reproducere prin pictură a materialelor, fie acestea de origine animală, vegetală sau minerală, iar intensitatea acelei perioade – ore lungi petrecute în atelier, conversații, certuri, petreceri, povești de iubire – va cimenta o prietenie ce va dăinui mult timp după absolvire.

Pe Paula, inițierea în tehnica trompe l’œil o va purta înapoi în timp, la amintirile din copilărie și mult mai departe, în epocile geologice când s-au format materialele pe care vrea să le stăpânească în cele mai fine detalii. De la institutul bruxellez unde-și începe studiile până la studiourile romane Cinecittà și, în cele din urmă, peșterile de la Lascaux, experiențele acumulate de Paula vor transcende arta, dezvăluind treptat ceva din lumea ei interioară și dorințele secrete, de neatins ale inimii sale.

Lyman Ward, profesor de istorie la pensie şi autor al unor cărţi despre Vestul american, se întoarce la casa părintească din Grass Valley, California, în Sierra Nevada. Deşi ţintuit în scaunul cu rotile de o maladie a sistemului osos, Lyman îşi asumă o misiune de proporţii monumentale, străduindu-se să redescopere viaţa bunicii sale, care a întreprins la rândul ei călătoria spre Grass Valley cu o sută de ani în urmă. Dar, pe măsură ce explorează viaţa bunicii, căutările îl conduc spre cele mai întunecate umbre ale propriei vieţi.

Cu siguranţă, Palmisano este un nume blestemat: rând pe rând, toţi bărbaţii acestei familii din orăşelul Bellorotondo, aflat în sudul Italiei, mor în Primul Război Mondial. Toţi, până la cel din urmă, care se naşte după încheierea războiului. Donata, cea care îl aduce pe lume, hotărăşte să-şi pună fiul la adăpost de blestem încredinţându-l verişoarei sale, Francesca. Astfel, micul Vitantonio va fi considerat un Convertini, frate geamăn al Giovannei, născută la numai câteva ore distanţă. Liniştea nu durează însă decât până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Îl va ajunge, oare, din urmă blestemul pe fiul secret al familiei Palmisano?

Pornind de la un fapt real descoperit de autor, romanul parcurge trei decenii din istoria unor aşezări din regiunea Puglia. Tradiţiile, credinţele, arhitectura, cultura şi gastronomia care le caracterizează sunt zugrăvite în detalii bogate, pitoreşti. Peste acestea, apare adevăratul blestem: fascismul care otrăveşte relaţiile sociale şi de familie şi ororile războiului.

Rami Elhanan și Bassam Aramin trăiesc aproape unul de celălalt – și totuși sunt complet diferiți. Rami e israelian. Bassam e palestinian. Plăcuța de înmatriculare a lui Rami e galbenă. Plăcuța de înmatriculare a lui Bassam e verde. Rami face cincisprezece minute cu mașina până în Cisiordania. Același drum îi ia lui Bassam o oră și jumătate.

Ambii bărbați și-au pierdut fiicele. Fata de treisprezece ani a lui Rami, Smadar, a fost ucisă într-un atentat sinucigaș în timp ce se ducea să-și cumpere cărți împreună cu prietenele ei. Fiica lui Bassam, Abir, în vârstă de zece ani, a fost ucisă cu un glonț de cauciuc de un membru al poliției de frontieră în fața școlii. În buzunar avea o brățară de dropsuri pe care nu apucase să le mănânce.

Rami și Bassam au fost crescuți să se urască unul pe celălalt. Și totuși devin cei mai buni prieteni.

În acest roman epic – numit după un poligon cu un număr de laturi infinit numărabil –, Colum McCann străbate secole și continente, realizând o țesătură în care timpul, arta, istoria, natura și politica alcătuiesc o tapiserie de prietenie, dragoste, pierdere și apartenență. Muzical, plin de forță, delicat și ambițios, Apeirogon este romanul vremurilor noastre.

S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

Lucrări: Pe culmile disperării Schimbarea la faţă a României Amurgul gândurilor Cartea amăgirilor Îndreptar pătimaş Lacrimi şi sfinţi Ispita de a exista Istorie şi utopie Silogismele amărăciunii Singurătate şi destin. Publicistică 1931-1944 Tratat de descompunere Exerciţii de admiraţie. Eseuri şi portrete Căderea în timp Mărturisiri şi anateme Demiurgul cel rău Despre neajunsul de a te fi născut Scrisori către cei de-acasă Sfârtecare Ţara mea / Mon Pays Caiete I (1957-1965) Caiete II (1966-1968) Caiete III Caietul de la Talamanca

Cioran, Emil (ed.), Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, trad. din franceză şi notă de Petru Cretia, Seria Cioran (III), 1997 Cioran (antologie) Cioran şi muzica, selecţia textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile Humanitas, 1996

KARA COONEY este profesor de egiptologie la UCLA. Activitatea sa aca demică se concentrează pe pregătirile funerare, credințele în viața de apoi și studii de gen. În prezent, studiază reutilizarea sarcofagelor în perioada de declin a Epocii Bronzului, subiectul permițându-i să examineze obiectele funerare din zeci de muzee din întreaga lume, inclusiv din Muzeul Egiptean din Cairo, Luvru din Paris, British Museum din Londra și Metropolitan Museum of Art din New York. A apărut în calitate de expert pe canalul Discovery, în programul special The Secrets of Egypt's Lost Queen și este creatoarea și gazda emisiunii Out of Egypt. Cartea sa The Woman Who Would Be King a fost publicată în 2014. Cooney locuiește în Los Angeles.

PENELOPE FITZGERALD (1916–2000) a absolvit Somerville College, Oxford, și a lucrat ca jurnalistă la BBC în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A început apoi să predea la o școală de artă dramatică, iar printre elevele ei s-au numărat Anna Wintour și Helena Bonham Carter. Într-o vreme, chiar a lucrat într-o librărie din Suffolk și a locuit pe o barcă – evenimente care par să fi stat la baza romanului Librăria (The Bookshop, 1978). Fitzgerald a debutat la 58 de ani, cu biografii de artiști, iar în 1977 și-a publicat primul roman, The Golden Child. Acestuia i-au urmat cărțile Offshore (câștigătoare a Booker Prize, 1979), Human Voices (1980), Innocence (1986), The Beginning of Spring (1988), The Gate of Angels (1990, nominalizată la Booker Prize), Floarea albastră (Nemira, 2017; The Blue Flower, 1995, premiată cu National Book Critics Circle Award). Autoarea a fost inclusă în topul The Times al celor mai importanți 50 de scriitori britanici de după 1945.

NICK BRADLEY s-a născut în Germania în 1982 și a copilărit în Marea Britanie, în Bath. După ce și-a luat masterul în literatură, a plecat în Japonia – „doar pentru un an“ –, pentru a preda limba engleză prin programul Japan Exchange and Teaching. După un periplu japonez în care a fost profesor de engleză și japoneză, a lucrat ca traducător de jocuri video pentru companii precum Nintendo, ca jurnalist de călătorie și fotograf, s-a întors în Anglia zece ani mai târziu și s-a înscris la cursurile de masterat ale Universității East Anglia, absolvind, în 2016, cu o diplomă în scriere creativă. În 2020 își încheie studiile doctorale la aceeași universitate, cu o teză despre imaginea pisicii în literatura japoneză. În septembrie 2020 publică romanul său de debut Pisica și orașul (The Cat and the City; Humanitas Fiction, 2021), care ajunge la scurtă vreme de la lansare BBC Radio 2 Book Club Pick și este numit de Independent unul dintre cele mai bune debuturi ale anului 2020. A fost nominalizat, tot în 2020, la Not the Booker Prize și în 2021 la Dublin Literary Award. Este tradus în peste zece limbi.

JAMES MEEK s-a născut în 1962, la Londra, şi şi-a petrecut copilăria în Scoţia, la Dundee. Are un masterat în literatură engleză de la Edinburgh University şi unul în jurnalism de la City University din Londra. Şi-a început cariera jurnalistică în 1985, iar reportajele sale din cele mai fierbinţi zone ale globului i-au adus numeroase distincţii britanice şi internaţionale. Între 1991 şi 1994 a fost corespondent al ziarului Guardian la Kiev, unde a învăţat limba rusă, iar în 1994 s-a mutat la Moscova, unde a lucrat în biroul ziarului britanic, al cărui şef a devenit în 1998. În 1999 s-a întors la Londra, ocupând diferite poziţii în redacţia ziarului Guardian. În toamna lui 2001 a fost trimis de ziar în Afganistan, de unde a transmis reportaje despre războiul împotriva talibanilor şi eliberarea Kabulului. Au urmat reportaje incendiare din Irak şi de la Guantánamo Bay. În 2006 renunţă la cariera de jurnalist în favoarea scrisului. James Meek a publicat două volume de povestiri – Last Orders (1992), The Museum of Doubt (2000) – şi cinci romane: McFarlane Boils the Sea (1989), Drivetime(1995), Un gest de iubire (The People's Act of Love, 2005; Humanitas Fiction, 2007, 2011), recompensat în 2006 cu Scottish Arts Council Book of the Year Award, Royal Society of Literature Ondaatje Prize şi nominalizat la Booker Prize, Începem coborârea (We Are Now Beginning Our Descent, 2008; Humanitas Fiction, 2011), distins cu Premiul Prince Maurice şi Invaziile inimii (The Heart Broke In, 2012). | www.jamesmeek.net

foto: Caroline Gillet

PAUL CHETREANU-DON s-a născut la 30 aprilie 1985 în Cluj-Napoca. Este un fost jucător profesionist (campion naţional şi selectat în mai multe rânduri în lotul naţional) şi antrenor de baschet, actualmente președinte al unui club sportiv, organizator al unor concursuri de atelaje canine (Cupa Beliş, Cupa Clujului), cantautor, psihoterapeut, conferențiar, publicist şi scriitor, un adevărat „Homo Universalis” (Oliviu Crâznic). A absolvit în 2004 Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, limba germană matern. A cochetat cu Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca a Universității Babeș-Bolyai, însă nu a absolvit. A terminat Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și cea de Educație Fizică și Sport, ambele în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind licențiat în ambele. Masteratul l-a absolvit în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației în „Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie”. În prezent lucrează ca psihoterapeut, având formări profesionale în „Psihoterapie Pozitivă”, „Hipnoză Ericksoniană” și „Terapia cognitiv-comportamentală”, fiind și formator în „Psihoterapie Pozitivă”. A publicat șase volume de poezii: Conglomerat al morții, Eu sunt… un visător malign, Exilul iubirii, Priviri dinspre mine înspre mine, Răstignirea timpului, Pierdut într-un an de poezie și o carte de psihologie, Convorbiri din intimitate, în cadrul Editurilor Eikon și Școala Ardeleană.

GONÇALO M. TAVARES s-a născut în 1970, în Luanda. Este scriitor și profesor universitar, în prezent predând epistemologie la Universitatea din Lisabona. A publicat volume de poezii (Livro da dança, 2001; 1, 2004; Investigaçoes geométricas, 2005), proză scurtă (Biblioteca, 2004; Água, cao, cavalo, cabeça, 2006, distins cu Grande Prémio de Conto „Camilo Castelo Branco” da Associação Portuguesa de Escritores; Histórias falsas, 2014), piese de teatru (A colher de Samuel Beckett e outros textos, 2002; O homem ou é tonto, ou é mulher, 2003) și eseuri (Atlas do corpo e da imaginaçao, 2013). Printre romanele sale se numără, alături de titluri ca Matteo perdeu o emprego (2010) sau Uma viagem a Índia (2010, distins, printre altele, cu Prémio Literário Fernando Namora și Grande Prémio de Romance e Novela da Associação Portuguesa de Escritores în 2011), volumele din seria O reino (Regatul): A máquina de Joseph Walser (2003), Um homem: Klaus Klump (2003), Jerusalém (2004, distins cu Prémio Ler/Millennium-BCP în 2004, Prémio José Saramago în 2005 și Prémio Portugal Telecom de Literatura în 2007), Aprender a rezar na era da técnica (2007). Unele dintre scrierile sale, cum ar fi A perna esquerda de Paris seguido de Roland Barthes e Robert Musil (2004) sau seria O Bairro (Cartierul), cuprinzând titlurile O Senhor Valéry (2002), O Senhor Henri (2003), O Senhor Brecht (2004), O Senhor Juarroz (2004), O Senhor Calvino (2005), O Senhor Kraus (2005), O Senhor Walser (2006), O Senhor Breton (2008), O Senhor Swedenborg (2009) și O Senhor Eliot (2010), îmbină elemente ale mai multor genuri literare, aflându-se adesea la granița dintre narativ și liric sau dintre ficțiune și aforism. Cărțile sale au fost traduse în aproape 50 de limbi.

LEON-IOSIF GRAPINI (n. 3 mai 1961, comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud). Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 1983; Facultatea de Geografie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2001. Volume: Livada cu poeme, versuri, 1997 – Premiul „George Florin Cozma”, pentru debut, al revistei „Viaţa armatei”; Aripi de întuneric, versuri, 1999; Gândurile trupuri, versuri, 2000; Cetatea cu nebuni, proză scurtă, 2000; ediţia a II-a, 2012; Capătul lumii, roman, 2004 – Premiul Clubului Lions pentru proză, 2005; ediţia a II-a, 2011; Memorialul Cetăţii, roman, 2010 – Premiul „Liviu Rebreanu” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2011; Capăt de linie, proză scurtă, 2012 – Premiul INTERART al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2013 şi Premiul III la cea de-a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Proză „Liviu Rebreanu”, 2012; Viața, de la capăt, roman, 2018 – Premiul „Laureat al Zilelor prozei” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2019. A publicat poezie și mai ales proză în peste treizeci de reviste literare. Este cuprins în mai multe dicționare și antologii.

Burhan Sönmez (n. 1965) a studiat Dreptul la Istanbul, unde a și profesat o vreme ca avocat. A colaborat la mai multe reviste și ziare, cu articole pe teme culturale și politice. A fost membru al Societății pentru Drepturile Omului (IHD) și fondator al Fundației pentru Cercetare Sociala, Cultura și Arta (TAKSAV). În 1996 a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliției turce și s-a refugiat pentru o perioada mai lungă în Marea Britanie.
În 2009 i-a apărut primul roman, Kuzey (Miazanoapte), urmat în 2011 de Masumlar (Păcate și inocenți, recompensat cu premiul Sedat Simavi, una dintre cele mai prețioase distincții literare din Turcia). Cel de-al treilea roman al său, Istanbul Istanbul, publicat în 2015, i-a adus Premiul EBRD pentru Literatură în 2018. Labirint, cel de-al patrulea roman, a fost publicat în același an. Cărțile sale au fost traduse în 36 de limbi. În prezent, Burhan Sönmez își împarte viața între Cambridge și Istanbul.

Alejo Carpentier, figură emblematică a literaturii secolului al XX-lea, se naște în 1904, la Havana, în Cuba, ca fiu al unui arhitect francez și al unei profesoare de limbi străine, de origine rusă. La vârsta de doisprezece ani se mută cu familia la Paris, unde, sub îndrumarea mamei sale, se dedică studiului muzicii.

Revenit în Cuba, începe studii de arhitectură, abandonate ulterior. Lucrează ca jurnalist și se implică în mișcări politice de stânga, ceea ce duce la arestarea sa. Se refugiază apoi în Franța, unde intră în contact cu grupul suprarealiștilor; în aceeași perioadă, în urma unor călătorii în Spania, își descoperă fascinația pentru stilul baroc. Nu revine definitiv în țara natală decât după 1959, odată cu victoria Revoluției Cubaneze, și va primi o serie de însărcinări pe linie culturală și diplomatică. Moare la Paris în 1980.

Tatiana Tolstaia s-a născut în 1951 la Sankt Petersburg (pe atunci, Leningrad), într-o familie de scriitori din care au făcut parte și Lev și Aleksei Nikolaevici Tolstoi.

După obținerea diplomei în limbi clasice la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Tatiana lucrează câțiva ani într-o editură din Moscova, iar pe la mijlocul anilor 1980 începe să publice povestiri în revistele literare ale vremii. Spre sfârșitul anilor 1980 pleacă în Statele Unite, unde predă, vreme de un deceniu, la câteva universități importante, după care revine în Rusia.

Cunoscută pentru eseurile caustice asupra vieții rusești contemporane, Tatiana Tolstaia devine corealizator al unui popular talk-show pe teme culturale și politice. Scrierile ei au apărut în publicații consacrate, precum The New Yorker și The New York Review of Books.

La cincizeci și șase de ani, Suhanov își contemplă realizările. Este redactorul-șef al unei reviste de artă, căsătorit cu dragostea vieții lui, are un apartament de lux și un raft de cărți publicate. În seara unui eveniment de ținută, o jurnalistă îl acuză de ipocrizie, părere împărtășită de propria fiică. Soția pleacă fără să-l anunțe, lăsându-l fără mașina de lux cu șofer angajat. Iar la ieșire, se întâlnește cu un vechi cunoscut din viața lăsată în urmă cu mulți ani înainte. La redacție, se vede depășit de istorie, anchilozat în militantismul hrușciovian, incapabil să se adapteze la glasnost și perestroika. Toate acestea declanșează în Suhanov o trezire a conștiinței, manifestată prin suprapunerea amintirilor peste prezent, a visului peste realitate, a delirului peste tot mai firavele stări de luciditate. Care este adevărul despre moartea tatălui său? Care a fost momentul în care și-a schimbat crezul și vocația artistică pe un trai confortabil și ascensiune socială?

Viața din visele lui Suhanov este un roman politic, un roman despre prietenie și morală, despre artă, dar și un mare roman de dragoste.

Iată un roman contemporan atât de bun, încât am simțit nevoia să cumpăr zece exemplare și să le trimit prietenilor... Cu ecouri din Nabokov și Bulgakov, este un strălucit debut în ficțiune, o carte care ne reamintește ce contribuție superbă a avut și încă are tradiția rusă la arta literară, în comparație cu propriul nostru univers literar arid, aflat în cădere liberă. The Independent

Născut în Noua Zeelandă şi stabilit în Australia, Graeme Simsion este, după cum se descrie el însuşi, autor de scenarii, povestiri, romane şi piese de teatru. Este specialist în data modeling, un domeniu software cu atît de multe necunoscute în viaţa de zi cu zi, încît scriitorul a avut nevoie de propria firmă de consultanţă ca să-i expliciteze posibilităţile. Proiectul Rosie, titlul care i-a adus celebritatea, s-a vîndut în mai bine de patru milioane de exemplare în întreaga lume. A mai publicat romanele The Best of Adam Sharp (2016), Two Steps Forward (2017) şi The Rosie Result (2019). Graeme Simsion trăieşte în prezent în Melbourne (Australia), alături de Anne Buist, psihiatru şi romancier, şi de cei doi copii ai lor.

John Ernst Steinbeck Jr. s‑a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. A urmat cursurile Universităţii Stanford şi a debutat în 1929 cu romanul Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 a publicat volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, i‑a apărut romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Nehotărîţii sorţi ai bătăliei (1936) şi clasicul Şoareci şi oameni (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 a văzut lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i s‑a decernat Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii a publicat Luna a apus (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin 40 de state americane în compania căţelului său, Charley, a scris volumul Călătorii cu Charley. În acelaşi an i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a încetat din viaţă în 20 decembrie 1968.

Santa Cruz, 1953. Jean-Luc a crezut că a lăsat totul în urmă. Cicatricea de pe chipul său e un preț mărunt plătit pentru că a supraviețuit ororilor ocupației naziste. Acum, și-a făurit o viață nouă în California și are o familie. Însă nu s-ar fi așteptat niciodată ca, într-o bună zi, trecutul să îi bată la ușă.

Paris, 1944. Viitorul unei tinere evreice se schimbă cât ai clipi. Obligată să urce într-unul din trenurile spre Auschwitz, femeia face un gest disperat și lasă tot ceea ce are mai de preț pe lume în mâinile unui străin. Nu-i rămâne acum decât speranța. Pe un peron întunecat, destinele a doi oameni se întrepătrund. Alegerea lor va schimba viitorul în moduri pe care nici unul din ei nu și le-ar fi imaginat.

Alternând perspectivele, romanul În timp ce Parisul dormea reflectează asupra forței iubirii, rezistenței și curajului, atunci când totul pare pierdut. Explorând puterea legăturilor familiale și semnificația iubirii necondiționate, acest roman de debut este o lectură de neuitat.

•

„Un debut puternic și emoționant al acestei noi autoare geniale și îndrăznețe. Împletind cu măiestrie planurile poveștii, Ruth Druart ne oferă, de la un capăt la altul al lecturii, suspans la cote înalte, o profunzime emoțională neașteptată și personaje fascinante. Fanii prozei istorice n-ar trebui să rateze această apariție.“ Imogen Kealey

„Cartea aceasta își propune să abordeze niște întrebări eterne: Cât de departe ai merge ca să-ți aperi copilul? Iubirea înseamnă să ții pe cineva lângă tine sau să-i dai drumul? În cadrul acestei meditații asupra iubirii și sacrificiului, personajele – și cititorii – trebuie să aleagă între ce e corect și ce e cel mai bine.“ Janet Skeslien Charles

Violette Toussaint este administratoarea unui cimitir dintr-un orășel din Burgundia. Diferiții participanți la înmormântări, vizitatorii fideli sau colegii – groparii, îngrijitorii și un preot – îi frecventează biroul ca să se încălzească, iar acolo râsul, camaraderia și, uneori, lacrimile oaspeților fac casă bună cu cafeaua pe care le-o oferă gazda. Aceasta din urmă își trăiește viața în ritmul confidențelor vizitatorilor ei, după caz, amuzante sau mișcătoare.

Programul lui Violette, mereu același, e dat peste cap într-o bună zi de sosirea lui Julien Seul – un comisar de poliţie din Marsilia –, care ține cu tot dinadinsul să împrăștie cenușa mamei sale, răposată de curând, peste mormântul unui necunoscut. În scurt timp devine limpede că gestul inexplicabil al lui Julien e strâns legat de trecutul complicat al lui Violette.

Cu Apă proaspătă pentru flori, Valérie Perrin le oferă cititorilor o poveste mișcătoare, spusă pe un ton intim, despre o femeie care, în ciuda tuturor piedicilor, crede neabătut în fericire.

„Uluitor.“ Unidivers

„Aplauze furtunoase. Și vă rugăm să ne credeți că termenul de «furtunoase» nu e deloc exagerat.“ La Marseillaise

La treisprezece ani, Rebecca trece printr-un coșmar care o va urmări toată viața: într-un acces de furie, tatăl ei, un veteran traumatizat de ororile trăite în cel de-al Doilea Război Mondial, îi ucide mama, apoi se sinucide.

Peste ani, Iris și Jessie, fiicele Rebeccăi, știu că mama lor nu va vorbi niciodată despre acea noapte teribilă. Dar când Jessie dispare, cu bebelușul ei grav bolnav, Iris își dă seama că în trecut s-ar putea afla cheia dispariției surorii sale.

Trei generații de femei evoluează în capitole scurte, alerte, care ne poartă cu abilitate peste decenii, în trei momente decisive pentru destinul fiecăreia. Dincolo de intriga extrem de complicată și captivantă, cartea vorbește despre dramele specifice epocilor pe care le străbate: războiul cu distrugerile lui ireparabile; ordinea socială abuzivă care încalcă drepturile naturale ale femeilor; dilema alegerii între familie și profesie. Șapte decenii de secrete se dezvăluie pas cu pas, în cele mai neașteptate moduri, iar firele narațiunii, în sfârșit, se leagă.

•

„Total acaparator, tensionat și puternic. Un roman încărcat emoțional, obsedant, emoționant!“ Adele Parks

„Greu de lăsat din mână. Ritm rapid, intrigă strălucită și, uneori, extraordinar de trist… are toate caracteristicile unui bestseller.“ Lesley Pearse

„Pierdere, trădare și secrete vechi de decenii... Excepțional!“ Heat

„O carte cu adevărat strălucită și emoționantă.“ Karen Hamilton