Moderni & contemporani

La treisprezece ani, Rebecca trece printr-un coșmar care o va urmări toată viața: într-un acces de furie, tatăl ei, un veteran traumatizat de ororile trăite în cel de-al Doilea Război Mondial, îi ucide mama, apoi se sinucide.

Peste ani, Iris și Jessie, fiicele Rebeccăi, știu că mama lor nu va vorbi niciodată despre acea noapte teribilă. Dar când Jessie dispare, cu bebelușul ei grav bolnav, Iris își dă seama că în trecut s-ar putea afla cheia dispariției surorii sale.

Trei generații de femei evoluează în capitole scurte, alerte, care ne poartă cu abilitate peste decenii, în trei momente decisive pentru destinul fiecăreia. Dincolo de intriga extrem de complicată și captivantă, cartea vorbește despre dramele specifice epocilor pe care le străbate: războiul cu distrugerile lui ireparabile; ordinea socială abuzivă care încalcă drepturile naturale ale femeilor; dilema alegerii între familie și profesie. Șapte decenii de secrete se dezvăluie pas cu pas, în cele mai neașteptate moduri, iar firele narațiunii, în sfârșit, se leagă.

•

„Total acaparator, tensionat și puternic. Un roman încărcat emoțional, obsedant, emoționant!“ Adele Parks

„Greu de lăsat din mână. Ritm rapid, intrigă strălucită și, uneori, extraordinar de trist… are toate caracteristicile unui bestseller.“ Lesley Pearse

„Pierdere, trădare și secrete vechi de decenii... Excepțional!“ Heat

„O carte cu adevărat strălucită și emoționantă.“ Karen Hamilton

Alvina Knightly e o epavă: fără vreun scop în viață, debusolată și mai tot timpul beată. Existența lui Alvie pare și mai inutilă în contrast cu cea a surorii ei gemene și perfecte, Beth. Alvie își trăiește viața pe rețelele de socializare, mănâncă chebap la micul dejun și e oprită la controlul de securitate când jucăria sexuală din bagajul ei de mână începe să vibreze. Beth este căsătorită cu un italian chipeș și bogat, își iubește la nebunie băiețelul și a fost întotdeauna preferata mamei sale. Zilele când gemenele aveau ceva în comun, în afară de aspectul fizic, sunt de mult apuse.
Când Beth îi trimite lui Alvie un bilet de avion la clasa întâi pentru a o vizita în Italia, Alvie e reticentă. Dar după ce e concediată de la slujba pe care o urăște și colegii de apartament o dau afară din casă, o vilă de lux în opulenta Taormina pare brusc mai atrăgătoare. Beth îi cere lui Alvie să facă schimb de locuri cu ea doar câteva ore, astfel încât să poată ieși neobservată de soțul ei, iar Alvie se grăbește să profite de oportunitatea de a trăi viața surorii sale, fie și numai pentru scurt timp. Dar când noaptea se sfârșește cu Beth moartă pe fundul piscinei, Alvie își dă seama că aceasta este șansa ei de a-și schimba viața...
„Alegând ca fundal Sicilia, cu arhitectura sa superbă, vilele și bărbații săi sexy, Esposito creează un roman de debut de neuitat, cu o protagonistă care nu cunoaște limite.“
Library Journal
„Romanul de debut al lui Esposito are o viteză amețitoare, combinând sexul, drogurile și o sete de sânge ce pare nestăvilită. Alvina este un personaj pe care cititorii nu îl vor uita curând – amuzant, feroce, de-a dreptul fabulos...“
Booklist
„Chloé Esposito ne prezintă o antieroină convingătoare și care nu se dă înapoi de la nimic în primul roman al trilogiei sale.“
US Weekly

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Iată de ce următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut in 1973 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii.

OPERE scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman

OPERE scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu

DESPRE OPERA LUI MILAN KUNDERA: Kvetoslav Chvatik, Lumea romanescă a lui Milan Kundera; Éva Le Grand, Kundera sau memoria dorinţei; Jocelyn Maixent, Secolul XVIII al lui Milan Kundera; Maria Nemcova Banerjee, Paradoxuri terminale; François Ricard, Ultima după-amiază a lui Agnes, eseu despre opera lui Milan Kundera; Guy Scarpetta, Vârsta de aur a romanului; Guy Scarpetta, Variaţiuni asupra erotismului

Devenit părinte, Karl Ove Knausgård se regăseşte în faţa propriului eu, un puşti sensibil, care creşte în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente şi a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. Maturizarea lentă a sentimentelor, flirturile neliniştite, pasiunea pentru rock compun cu o onestitate dureroasă romanul unui adolescent hipersensibil.

O călătorie afectivă de o fidelitate absolută, o explorare proustiană a propriului trecut, o poveste deopotrivă intimă şi universală, care pune problema capacităţii literaturii de a descrie viaţa, doar viaţa, în toate aspectele ei.

... extrem de sincer, Knausgård vrea să ne introducă în cotidianul vieţii, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forţa lucrurilor, absolut obişnuit, pentru că ni se întâmplă pe tot parcursul vieţii şi tuturor... The New Yorker

O reuşită rară. Nici un scriitor din generaţia sa nu egalează combinaţia lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observaţie şi originalitate... Dagens Næringsliv

Două fete metise visează să devină dansatoare, dar numai una, Tracey, are talent. Cealaltă are idei: despre ritm și despre muzica celor de culoare, despre vremurile în care trăiesc și despre ce o face pe o persoană să se simtă cu adevărat liberă. Este o prietenie apropiată, din copilărie, care se termină însă brusc când fetele abia depășiseră vârsta de douăzeci de ani, o prietenie la care nu se vor întoarce niciodată, dar care nu va fi nicicând uitată. Tracey reușește să fie acceptată într-un ansamblu de dans, dar se luptă cu greutățile vieții adulte, în timp ce prietena ei părăsește vechiul cartier și călătorește în lume ca asistentă a unei cântărețe faimoase. Dar când aceasta începe să aibă ambiții filantropice, povestea se mută din Londra în Africa de Vest, unde turiștii din diaspora călătoresc în timp pentru a-și găsi rădăcinile, tinerii își riscă viața pentru a-și construi un viitor diferit, femeile dansează la fel ca Tracey, iar originile unei inegalități profunde nu sunt o chestiune de istorie îndepărtată, ci un dans actual pe muzica timpului.

Este o poveste în același timp intimă și globală, care vorbește deopotrivă despre prietenia din copilărie și despre faptele caritabile internaționale, la fel de fascinată de soarta unei mame singure, șomere și de atotputernicia unei cântărețe de nivel mondial… Atenția lui Smith la detaliile prieteniei este exactă ca întotdeauna… Swing Time se folosește de amploarea și de structura sincopată ca să întoarcă pe toate părțile chestiunea rasei și a claselor sociale. The Washington Post

Dr. Max Aue este un familist convins și proprietarul unei fabrici de dantelă din Franța de după război. Este un intelectual pasionat de filosofie, literatură și muzică clasică. Dar este, de asemenea, fost ofițer de informații SS și asasin cu sânge-rece. A fost observator și apoi participant la atrocitățile naziste de pe frontul de Est, a fost prezent la asediul Stalingradului, în lagărele morții și, în cele din urmă, a fost martor la pierderea puterii de către naziști și la căderea Berlinului. Lumea lui a fost populată de Eichmann, Himmler, Göring, Speer și, desigur, de Hitler. Acum, Max își reevaluează propria viață cu o precizie rece; vorbește acum pentru a pune lucrurile la punct.

În Binevoitoarele, roman distins cu Premiul Goncourt și cu Marele Premiu al Academiei Franceze, Jonathan Littell ne face să retrăim ororile celui de-al Doilea Război Mondial de partea călăilor, prezentându-ne un personaj cum rareori ne-a fost dat să vedem: epopeea unei ființe străbătând istoria și propriul destin.

Faptul că această poveste terifiantă, relatată de un personaj profund antipatic este atât de captivantă e o realizare excepțională… o mare operă de ficțiune literară, la care cititorii și specialiștii se vor întoarce încă mulți ani. Anthony Beevor, The Times De neuitat… magnific. London Review of Books

Abe Ravelstein, profesor de filosofie politică, un om cu o statură fizică și intelectuală impresionantă, este un bun prieten al naratorului. Victimă a devastatoarei afecțiuni SIDA, profesorul îi cere acestuia din urmă să-i scrie o biografie onestă, fără menajamente. Prietenul său îi îndeplinește dorința, iar în timpul unei călătorii la Paris, cei doi împărtășesc gânduri despre mortalitate, filosofie și istorie, iubiri și prieteni vechi și noi.

În spatele personajelor care populează romanul se identifică figuri reale: profesorul Allan Bloom de la Universitatea din Chicago stă la baza personajului titular; naratorul, al cărui nume rămâne neprecizat, este însuși autorul. Astfel, Ravelstein devine un savuros roman biografic, dar și autobiografic, plin de umor și ironie, o călătorie de-a lungul memoriei, comentariile lui Bellow fiind permanent însoțite de episoade și amintiri personale.

Ravelstein al lui Saul Bellow a fost întâmpinat mai puțin ca un roman și mai mult ca o mică minune; mai puțin ca un subiect de critică literară și mai mult ca un prilej de sărbătoare: acela că, la vârsta de 85 de ani, un scriitor poate produce un roman întru totul remarcabil, cel puțin bun, dacă nu senzațional. The Guardian

Ghana, secolul al optsprezecelea. Două surori vitrege se nasc în sate diferite, fără ca vreuna să ştie de existenţa celeilalte. Una din ele se va căsători cu un englez şi va duce o viaţă confortabilă la Castelul Cape Coast. Cealaltă va fi capturată într-un raid care are loc în satul ei, închisă în acelaşi castel şi vândută ca sclavă.

Drumul spre casă urmăreşte vieţile paralele ale acestor surori şi ale descendenţilor fiecăreia, de-a lungul a opt generaţii: de la Coasta de Aur la plantaţiile din Mississippi, de la Războiul Civil american până la epoca jazzului în Harlem.

Extraordinarul roman scris de Yaa Gyasi pune în lumină moştenirea împovărată de suferinţe a sclaviei atât pentru cei care i-au căzut pradă, cât şi pentru cei rămaşi în urmă, şi arată modul cum memoria ei este gravată în sufletul naţiunii americane.

Mulţumită talentului înnăscut de povestitor al autoarei, cartea îi oferă cititorului o înţelegere viscerală atât a realităţilor sălbatice ale sclaviei, cât şi a traumelor provocate de aceasta, de-a lungul secolelor. The New York Times

Drumul spre casă ţese o naraţiune palpitantă. Gyasi dă glas nu doar unei singure voci sau unui moment izolat, ci unui cor răsunător de opt generaţii. Los Angeles Review of Books

În Cine l-a ucis pe tata?, Édouard Louis, autorul romanului Sfârșitul lui Eddy Bellegueule, explorează momente-cheie din viața tatălui său, tandrețea, dar și diferențele prezente în relația lor. Scris cu pasiunea unui scriitor dedicat justiției sociale și cu compasiunea unui fiu iubitor, volumul prezintă, cu seriozitate și în mod strălucit, chestiuni legate de masculinitate, clasă, homofobie, rușine și sărăcie.

Cartea, puternic ancorată în actualitate, pune sub acuzare sistemele ce îi dezavantajează pe indivizii pe care încearcă să-i excludă – pe cei ale căror așteptări, speranțe și pasiuni sunt zdrobite de o societate care le acordă prea puțină atenție.

Această carte de mici dimensiuni abordează punctele de intersecție dintre clasă, gen și sexualitate... Louis dă glas modului în care hegemonia crudă și grosolană a masculinității a distrus practic viața tatălui său, făcându-l în egală măsură victimă a violenței pe care a provocat-o și a violenței pe care a îndurat-o. Guardian

În anul 1972, scriitorului Heinrich Böll i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru scrierile sale care, prin combinarea unei perspective cuprinzătoare asupra timpului său cu abilitatea sensibilă în caracterizarea personajelor, au contribuit la reînnoirea literaturii germane“.

Rumaan Alam a studiat scrierea creativă la Oberlin College. Este autorul romanelor Rich and Pretty (2016), That Kind of Mother (2018) și Lasă lumea în urmă (Leave the World Behind, 2020), finalist la National Book Award. Alte scrieri ale sale au apărut în The Wall Street Journal, The New York Times, New York Magazine, Buzzfeed și The New Republic. Este, de asemenea, gazda a două podcasturi pentru Slate. Locuiește în New York.

Lily King a crescut în Massachusetts, a obținut o diplomă în literatură engleză la University of North Carolina at Chapel Hill și deține un masterat în scriere creativă la Syracuse University. Este autoarea a cinci romane, publicate în 20 de limbi și recompensate cu nenumărate distincții.
Romanul său de debut, The Pleasing Hour, a câștigat Barnes and Noble Discover Award, Whiting Writer’s Award și a fost una dintre recomandările publicației New York Times.
Al patrulea roman al său, Euforia, a fost recompensat cu Kirkus Award, The New England Book Award și a fost finalist la National Book Critics Award.
Povestirile, eseurile și recenziile lui Lily King au apărut în publicații precum New York Times, Washington Post, Vogue, Los Angeles Review of Books și One Story.
Locuiește cu soțul ei în Portland, Maine.

Un roman-hibrid care arată că literatura poate înghiţi discursuri distincte fără a înceta să mai fie artă.

În inclasabilul roman Inelele lui Saturn, o călătorie pe coasta de est a Angliei devine pretextul perfect pentru incursiuni nostalgice în lumi incredibile, care iau aici forma unor poveşti ce irump aparent de niciunde, una din alta, purtându-ne mereu spre o altă poveste. De la creşterea viermilor de mătase până la istoria Lecţiei de Anatomie a lui Rembrandt, varietatea acestor relatări nu încetează să ne seducă iremediabil.

Îmbinare hipnotică între fapte şi ficţiune, Inelele lui Saturn este un roman-hibrid care arată că literatura poate înghiţi discursuri distincte fără a înceta să mai fie artă şi care oferă, în ultimă instanţă, dovada că în literatură încă se mai poate inova, şi că se poate inova excelând.

„Uimitoare şi stranie... Sebald a făcut un lucru la care toţi scriitorii visează... Cartea aceasta este ca un vis care-ai vrea să dureze veşnic. Are strălucirea şi tăria spiritului uman.“ The New York Times

„Inelele lui Saturn este o lectură captivantă, am putea spune chiar hipnotică... E greu de imaginat o operă mai stranie şi mai fascinantă.“ London Observer

W. G. Sebald se naşte într-o familie care avusese legături cu regimul nazist (tatăl face parte din Wehrmacht), lucru care avea să-l urmărească pe autor toată viaţa, şi studiază în tinereţe literatură germană la Freibourg, pentru ca din 1966 să înceapă să lucreze ca profesor în Anglia, mai întâi la Universitatea din Manchester, apoi la nou înfiinţata University of East Anglia, unde va preda timp de aproape trei decenii, până la moartea sa. Născut în 1944, spre sfârşitul celui mai mare război modern, şi mort în 2001, în urma unui accident de maşină, W. G. Sebald era considerat, la sfârşitul vieţii sale, un maestru atipic al prozei postbelice în toate ţările în care fusese tradus, şi majoritatea criticilor căzuseră de acord că opera sa marca momentul unei prefaceri revoluţionare, dar discrete, a prozei europene. Succesul postum – deopotrivă critic, şi de vânzări – pe care l-au avut operele sale, din care Editura ART publică azi una dintre cele mai iubite, n-a făcut decât să întărească şi să confirme acest verdict.

Sebald a scris, pe lângă multe studii literare, doar patru romane: Vertigo (1990) Emigranţii (1992, ART, 2019), Inelele lui Saturn (1995, ART, 2014), şi Austerlitz (2001, ART, 2015).

Danny Roth este proprietarul mandru - si uneori ingamfat - al unei fantastice colectii de vinuri, provenind din cele mai bune recolte ale celor mai selecte podgorii din Bordeaux. El invita un jurnalist sa scrie un articol despre comoara din crama lui. La putin timp, are loc un jaf de proportii, executat cu maiestrie. Roth este devastat. Intra in scena Sam Levitt, fost avocat, specialist in vinuri si expert in infractiuni de inalt nivel. Sam investigheaza jaful la solicitarea companiei de asigurari a lui Roth. Indiciile il conduc mai intai la magnificele vinarii din Bordeaux, iar de aici in minunata Provence. De-a lungul drumului, este insotit de o frumoasa colega frantuzoaica. Solutionarea jafului ingenios este punctata de redarea seducatoare a deliciilor fratuzesti - de la cele mai fine vinuri de Bordeaux la supa bouillabaisse din Marsilia.

MARGUERITE DE CRAYENCOUR s-a născut la Bruxelles pe 8 iunie 1903, dintr-o mamă belgiană, Fernande de Cartier de Marchienne, și un tată francez, Michel Cleenewerck de Crayencour. Mama murindu-i după zece zile, de educația ei se va ocupa, în Franța, tatăl anticonformist și extrem de cultivat. El îi plătește publicarea primelor două plachete de versuri, după ce, împreună, aleg pseudonimul debutantei, Yourcenar, o anagramă a numelui lor de familie. În 1929 îi apare primul roman, Alexis, și îi moare tatăl. Călătorește prin Europa, pentru ca, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, să se stabilească în America. În 1937 o întâlnește la Paris pe Grace Frick (alături de care va trăi până la moartea acesteia, în 1979), la îndemnul căreia va ajunge în SUA și va preda literatură comparată în New York City și la Sarah Lawrence College. În 1938 publică Povestiri orientale (Nouvelles orientales), iar în 1939, romanul Lovitura de grație (Le Coup de grâce). În 1951 apare romanul Memoriile lui Hadrian (Mémoires d’Hadrien), încununat cu Prix Femina Vacaresco, și în 1968, romanul Piatra filozofală (L’Œuvre au noir), recompensat cu Prix Femina. În 1977 îi este oferit Grand Prix de l’Académie française pentru întreaga operă, iar în 1980 devine prima femeie primită în Academia Franceză. Se stinge din viață la 17 decembrie 1987, cenușa fiindu-i îngropată în Brookside Cemetery, Somerville, Maine. Cu o operă care cuprinde numeroase romane, eseuri, poeme, piese de teatru și trei volume de memorii, Marguerite Yourcenar este una dintre cele mai importante scriitoare de limbă franceză.

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga - Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanul Brisbane (Brisben, 2018; Humanitas Fiction, 2019) se află actualmente pe lista scurtă la Bolșaia Kniga. Cărțile lui Evgheni Vodolazkin sunt traduse în peste 30 de ţări.

Evanghelia după Iuda a lui Benjamin Iscariotul aruncă o nouă lumină asupra misterului lui Iuda – inclusiv asupra motivelor sale pentru trădare și a ceea ce i s-a întâmplat după răstignire – prin reluarea poveștii lui Iisus prin ochii lui Iuda, folosind textele canonice ca punct de referință de bază. Presupusă a fi scrisă de fiul lui Iuda, Benjamin, și imitând stilul narativ al Evangheliilor, această reconstituire ficțională este provocatoare, convingătoare și controversată. Evanghelia după Iuda este rezultatul unei colaborări intense între un povestitor și un cărturar: Jeffrey Archer și Francis J. Moloney. Împreună au creat o poveste îndrăzneață și simplă, pe atât de convingătoare pentru un cititor din secolul XXI, pe cât ar fi trebuit să fie pentru un credincios din primul secol după Cristos.

Hervé Le Tellier s-a născut pe 21 aprilie 1957. În 1992 a fost cooptat în OuLiPo (Atelierul de Literatură Potențială), al cărui președinte este din 2019; despre această grupare a publicat o lucrare de referința: Esthétique de l'Oulipo (Estetica Oulipo). De formație matematician, apoi jurnalist – absolvent al Centrului de Instruire a Jurnaliștilor din Paris (promoția 1983), este autor de romane, nuvele, poezii, teatru.
Corespondența imaginară dintre autor și președintele Franței, Moi et François Mitterrand (Eu și François Mitterrand), dramatizată, se joacă din 2016, la Théâtre du Rond-Point din Paris. În 2013, volumul de proză scurta Contes liquides (Povestiri lichide, semnat Jaime Montestrela, un scriitor portughez inventat) a primit Marele Premiu pentru umor negru Xavier Forneret.

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965–1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002. Debutează cu romanul Dusklands(1974), urmat de In the Heart of the Country (1977) și Așteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viața și vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize și Prix Femina Étranger, Foe (1986 —Jerusalem Prize, 1987; Humanitas Fiction, 2016), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 — Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010, 2016) și Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 — Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010), Tinerețe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) și Miezul verii (Summertime, 2009; Humanitas Fiction, 2012) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viață provincială (Scenes from Provincial Life). Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) și Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009). Romanul Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014) vede lumina tiparului în 2013, iar în 2016, Zilele de școală ale lui Isus (The Schooldays of Jesus; Humanitas Fiction, 2018). Moartea lui Isus (The Death of Jesus; Humanitas Fiction, 2021) încheie trilogia în 2019. J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice și literare. Din 2002 trăiește în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

Introducere și note de Andrew Biswell

Acest volum urmează ediția jubiliară alcătuită de Andrew Biswell. Ea cuprinde romanul revizuit după manuscrisul original din 1961, comparat cu mai multe variante publicate în timp, însoțit de Prologul și Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii ’80 pentru versiunea dramatică, de eseuri, articole și fragmente inedite din interviuri ale scriitorului care țin de geneza, transpunerea cinematografică și scenică a cărții, precum și de recenzii semnate de mari autori. Portocala mecanică a fost ecranizată de Stanley Kubrick în 1971, într-un film celebru, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee și Michael Bates.

„«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotație homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obișnuit în Malaysia și înseamnă «ființă umană». Cockney și limba malaeză s-au contopit în mintea mea și au generat imaginea unor oameni suculenți și dulci precum portocalele, forțați să intre în forma unor obiecte mecanice.“ — ANTHONY BURGESS

În viziunea coșmarescă despre viitor a lui Anthony Burgess, unde odată cu lăsarea întunericului străzile intră în stăpânirea criminalilor, povestea e spusă de un delincvent de 15 ani. Alex vorbește într-un slang inventat – nadsat –, care scoate la iveală patologia socială a bandei sale de adolescenți. Alex, Pete, Moho și Georgie, cei patru gășcari protagoniști ai acestei istorii distopice, creată de Burgess în jurul unei Londre unde domnesc agresiunea și teroarea, trăiesc din jafurile nocturne aducătoare deopotrivă de bani, dar și de plăcerea „ultra-violențelor“ pe care le practică împotriva celor mai slabi. După o serie de astfel de infracțiuni, Alex este ridicat de poliție, dus la închisoare și supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate. Dar tratamentul folosește tehnici bazate de fapt tot pe cruzime extremă, iar eșecul acestuia e inevitabil. În final, un Alex complet schimbat de experiențele prin care a trecut descoperă că rostul lucrurilor stă tocmai în liberul-arbitru, în posibilitatea de a alege singur între bine și rău.

NORRIS VON SCHIRACH s-a născut în 1963 la München. A studiat științele sociale și economia la Universitatea din Konstanz, perioadă în care a lucrat la Lloyd’s la Londra și la New York. După terminarea studiilor a lucrat în domeniul comerțului cu materii prime, mai întâi zece ani în Rusia, apoi în Kazahstan și Australia. Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (Blasse Helden) este primul său roman, apărut la Knaus Verlag în 2018 sub pseudonimul Isarin. Cel de-al doilea roman al său, Der Schneeleopard (Leopardul alb), va fi publicat de Penguin Random House în 2022. Norris von Schirach trăiește în prezent ca scriitor la București.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege(2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii(2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri(2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021).

Laila Lalami (n. 1968) este autoarea cărților Hope and Other Dangerous Pursuits, Secret Son și The Moor's Account, roman care a câștigat American Book Award, Arab-American Book Award și Hurston/ Wright Legacy Award și a fost finalist la Premiul Pulitzer. The Moor's Account s-a mai aflat pe lista lungă a Premiului Man Booker și a fost inclusă în lista celor mai bune cărți ale anului, în special de către Wall Street Journal, Kirkus Review și NPR. Eseurile ei au apărut în Los Angeles Times, The Washington Post, The Nation, Harper's Magazine, The Guardian și The New York Times. A beneficiat de o bursă a Consiliului Britanic, o bursă Fullbright și o bursă Guggenheim, iar în prezent este profesoară de creative writing la Riverside, Universitatea din California. Locuiește în Los Angeles.

Niviaq Korneliussen (n. 1990, Nuuk) a câștigat un concurs prestigios de proză scurtă în Groenlanda, când avea doar 22 de ani. După această realizare, a primit o bursă literară, care a dus la scrierea cărții HOMO Sapienne, romanul ei de debut. Acesta a fost nominalizat la Politiken Literature Award, la Nordic Council Literature Award și a fost laureat al premiului Danish Arts Foundation. Autoarea locuiește în Nuuk, călătorește des și predă scriere creativă în comunitățile indigene din interiorul Groenlandei.

Gong Ji-young (n. 1963) este una dintre cele mai cunoscute autoare contemporane din Coreea de Sud, publicând până în prezent mai bine de douăzeci de volume de proză și eseu, care s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare doar în spațiul coreean. A obținut numeroase premii literare, printre care Yisand Literary Award, The 21st Century Literary Award, The Korean Novel Prize, Special Media Award de la Amnesty International. Aproape toate romanele sale au fost ecranizate în filme de succes (Atunci când am fost fericiți a fost ecranizat cu titlul de Maundy Thursday). Curajul cu care abordează temele sociale sensibile a făcut-o pe autoare să devină un icon socio-cultural, romanul Crucible reușind chiar să schimbe legislația Coreei de Sud.

Marie Aubert (n. 1979) a debutat în 2016 cu Pot să vin la tine acasă?, o carte de proză scurtă ce a avut un succes uriaș în Norvegia, vânzând mai bine de 10 000 de exemplare. Romanul Oameni în toată firea (2019), foarte bine primit de criticii din zona scandinavă, a fost laureat al premiului Young People's Critics' Prize (echivalentul Premiului Goncourt des lycéens în Norvegia) și nominalizat la Booksellers' Prize. Autoarea locuiește în Oslo.

În 1761, o fată cu aspect ciudat, pe nume Marie, se naște într‑un sat din Elveția. După moartea părinților ei, devine ucenica unui sculptor în ceară excentric, care o inițiază în tainele desenului și ale modelajului. Apoi ajunge la Paris, unde, împreună cu o văduvă dominatoare și cu fiul acesteia, transformă o casă abandonată într‑o sală de expoziții pentru capetele de ceară și intră chiar în cercul intim al prințeselor. Dar, în afara zidurilor palatului Versailles, Parisul fierbe: revoluția cere capete, iar la muzeul de ceară capetele sunt... după pofta inimii.

Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, surorile poloneze Helena si Luzyna ajung intr-o tabara de refugiati din Persia. Cand afla ca Noua Zeelanda primeste un numar mare de orfani de razboi, acestea intrezaresc speranta unei vieti mai bune. Insa doar una dintre surori va putea pleca. In acest timp, James McKenzie paraseste Noua Zeelanda, impotriva vointei parintilor sai, pentru a lupta in Europa. Drumurile tinerei poloneze si ale indraznetului pilot se intalnesc. Vor reusi cei doi tineri sa isi invinga soarta si sa isi gaseasca fericirea?

"O poveste dramatica, emotionanta si plina de speranta, proiectata in cadrul fascinant al Noii Zeelande."

                                                                                                                                  lovelybooks.de