Moderni & contemporani

Gustav Klimt avea o muză secretă. Aceasta este povestea ei.

Tulburătoarea poveste de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt și Emilie Flöge, femeia care a pozat pentru capodopera Sărutul și al cărei nume artistul l-a șoptit cu ultima suflare, pe patul de moarte.

Viena, 1886. Un oraș al cafenelelor elegante, al operei și al unei comunități artistice în plină efervescență. Emilie, de numai 12 ani, cunoaște un pictor fermecător, dar controversat. Angajat de tatăl ei ca să-i dea lecții de desen, Klimt îi prezintă lui Emilie lumea boemă a artiștilor, a modelelor senzuale și a bogaților decadenți, care deopotrivă o înspăimântă și o fascinează.

Pe măsură ce Emilie crește și devine o creatoare de modă faimoasă, povestea de dragoste se transformă într-o poveste despre artă, din care se naște unul dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite tablouri din istorie: Sărutul lui Klimt.

„O meditație despre artă și artificial. Misterul lui Klimt scos în relief mai frumos ca niciodată.“ The New York Times

„Un limbaj senzual, bogat și foarte expresiv.“ Publishers Weekly

„Uneori mă gândesc să distrug picturile. Dacă le dau foc, pânzele vor arde mocnit înainte să se aprindă cu totul. Vor scoate un miros de păr ars și benzină. Pigmenții vor face ca flacăra să lumineze în mai multe culori. Scânteile vor zbura de pe tablouri, iar eu va trebui să le urmăresc pe jos și să le sting. Picturile vor lupta împotriva propriei dispariții, trosnind cu mici explozii. Îmi voi arde mâinile. Fața lui Adele se va topi ca ceara și va dispărea și ea. Mâinile ei vor fi ultimul lucru care va pieri, ofilindu-se în norulde fum înțepător.“

În liceu, Berta Isla a decis că se va căsători cu Tomás Nevinson, colegul ei de clasă atrăgător, jumătate spaniol și jumătate englez, cu un talent special pentru limbi străine și accente. Dar când Tomás își termină studiile universitare la Oxford și ar trebui să se întoarcă definitiv la Madrid, este alt om. Cu puțin timp înainte de încheierea ultimului an, ghinionul îl aduce pe Tomás în miezul unei situații fără ieșire. I se oferă o singură posibilitate de scăpare: să intre în slujba serviciilor secrete britanice. Din acel moment, viața pe care el și Berta și-o plănuiseră este definitiv compromisă. Mulți ani de acum încolo, Berta trebuie să accepte absențele îndelungate și secretele intangibile ale lui Tomás. Va mai fi vreodată viața lor așa cum au sperat?

Cu inegalabilul său talent de a explora cele mai obscure unghe re ale ființei umane, Marías îl introduce pe cititor în abisul care se adâncește între Berta și Tomás și în deciziile care îi vor schimba iremediabil pe amândoi. Berta Isla este un roman despre dragoste și adevăr, despre frică și secrete, despre indentități ascunse și despre destinul pe care ni-l asumăm.

„Plin de umor și inteligență, mai complex și mai savuros decât multe dintre romanele sale anterioare. Este cel mai bun roman al lui Javier Marías de mulți ani încoace.“ The Times Literary Supplement

„O poveste complicată și provocatoare care supune noțiunile de adevăr și moralitate unei analize necruțătoare.“ The Observer

„Un scriitor magnific înzestrat… Aventurile inteligenței și ale ideilor sunt la fel de pasionante, de atrăgătoare, de dramatice ca sentimentele și acțiunea… Poate că niciodată nu s-a demonstrat acest lucru cu atâta virtuozitate… Javier Marías exprimă în maniera cea mai spectaculoasă tendințele europene ale noii literaturi spaniole.“ Le Monde

„Dintre toate romanele mele, această nemaipomenită fiară e cea mai jucăuşă”, scria Vladimir Nabokov despre Rege, damă, valet – povestea unui triunghi amoros, o tragicomedie cu influenţe oedipiene, avîndu-i ca protagonişti pe Dreyer, soţul afacerist bogat, Martha, soţia lui mercenară şi deosebit de senzuală, şi Franz, nepotul lor miop. „Dacă, totuşi, vreun freudian hotărît reuşeşte să se strecoare, trebuie să fie avertizat că numeroase capcane crude au fost plasate, ici şi colo, în roman...”

„Fără îndoială, Nabokov este un laureat al cruzimii. Cruzimea abia dacă există în alte părţi; toţi aceşti Lovelace şi Osmond se dovedesc a fi – şi nu la o a doua vedere – mai mult un soi de huligani sau tirani în comparaţie cu Humbert Humbert, cu Hermann Hermann (precursorul său) din Disperare, cu Martha din Rege, damă, valet. Nabokov înţelegea cruzimea; o trata cu înţelepciune; îi cunoştea intonaţiile speciale.” (Martin Amis)

În anii ’90, un om de afaceri dubios strînge un grup de ziarişti pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat nu atît informării publicului, cît şantajului şi discreditărilor. Unul dintre redactori, cu vizibile tendinţe paranoice, se învîrte printr-un Milano halucinant (în imaginaţia lui) şi reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuţi de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini. O atmosferă de conspiraţie învăluie totul, sînt invocate Operaţiunea Gladio, Loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc. Apoi, pe cea mai strîmtă şi mai rău famată străduţă din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagonişti – un ghost writer falit şi o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-şi ajuta familia – se naşte o firavă poveste de dragoste.

Mark Firth este un constructor din Howland, Massachusetts, care, după ce este escrocat de un consultant financiar, încearcă să treacă, împreună cu familia lui, peste dificultățile create. Ce viitor poate să le promită soției lui, Karen, și fiicei lor, Haley? Când Philip Hadi, un om de afaceri prosper, se mută în Howland pentru a scăpa de povara evenimentelor din 11 septembrie 2001 din New York, acesta îl angajează pe Mark să-i transforme casa într-un loc foarte sigur.

Coliziunea dintre cele două lumi cărora le aparțin cei doi – cea rurală și cea urbană – se manifestă acut din momentul în care Hadi se decide să candideze pentru un mandat de consilier local și, pas cu pas, începe să transforme mica așezare liniștită în ceva străin, cu implicații neașteptate în viața lui Mark și a tuturor celor apropiați.

Provincialii este una dintre rarele cărți de ficțiune care reușesc să surprindă în timp real un moment complex din viața societății americane.

Prezintă un orășel american într-un moment reprezentativ din istoria noastră... un roman îndrăzneț, vital și care ne lărgește perspectivele. George Saunders

Nimeni nu se poate sustrage acestei analize morale incisive, făcute cu un strălucit spirit de observație. People

Iarnă. Dezolare. Vântul tăios, pământul bocnă, apa înghețată. Când patru oameni se adună de Crăciun într-o casă cu cincisprezece dormitoare din Cornwall, oare va fi loc pentru toată lumea? Oare vechile conflicte de familie pot fi mai bine înțelese de un personaj străin, ales la întâmplare? Prin gerul iernii răzbate căldura îndelung refuzată.

Al doilea roman din Cvartetul anotimpurilor al lui Ali Smith oferă o perspectivă reparatoare asupra unei epoci post-adevăr, într-o poveste care își are rădăcinile într-un moment de răscruce atât pentru istorie, cât și pentru memoria și relațiile personajelor. O poveste în care adevărul subiectiv năzuiește stângaci spre conciliere, iar cheia nu poate fi găsită decât printr-o subtilă triangulație ale cărei repere sunt iubirea, libertatea și responsabilitatea.

Iarna este o uimitoare meditație asupra unui moment istoric complex, emoționant. Perspectiva din final este sumbră, dar în curând va veni primăvara, și atunci poate că sloiurile amenințătoare se vor topi, iar mugurii speranței vor răsări. Time

Tulburător... Când termini o carte de Ali Smith, ești convins că te-ai aflat în prezența unui artist unic. The New Yorker

De-a lungul nenumăratelor prânzuri în Manhattan stropite cu martini, și-au împărtășit cele mai ascunse secrete și cele mai profunde temeri. Pe iahturi exclusiviste care navigau pe Mediterană, în timpul zborurilor charter spre Jamaica, pe plajele retrase din Yucatán, au sporovăit despre sex, putere, bani, dragoste și faimă.

În toamna anului 1975, după două decenii de prietenie intimă, Truman Capote detonează o bombă literară care zguduie cercul elitist în care se infiltrase cu atâtea eforturi. De ce a făcut asta știind cât are de pierdut? A făcut-o ca să le pedepsească? Ca să le facă să plătească pentru moravurile lor, pentru avere și pentru celebritate? Sau a refuzat să creadă că ele ar putea înceta să-l mai iubească?

Cântecul lebedelor este un roman de debut strălucit despre granița dintre bârfă și calomnie, despre inventare de sine și autoconservare, povestea tragică a celui care a fost un simbol în literatura din epoca sa și a celor șase femei frumoase, bogate și vulnerabile pe care le-a numit lebedele lui.

Un roman absolut fascinant, o minunată și abilă readucere la viață a unui timp și a unor personaje reale. Remarcabil! William Boyd Greenberg-Jephcott creează versiuni alternative ale copilăriei și adolescenței lui Capote, după cum el își schimbă și își îmbogățește propriul trecut. Cititorul este purtat de la faimoasa petrecere în alb și negru a lui Capote la depravatul club de noapte Studio 54, oferindu-i-se prilejul unei priviri asupra diverselor scene sociale și momente istorice. The Guardian

Sub influența charismaticului lor profesor de limbi clasice, un grup de tineri inadaptați, inteligenți și excentrici de la un colegiu de elită din New England descoperă un mod de a gândi și de a trăi cum nu se poate mai diferit de existența banală a contemporanilor lor. Dar când depășesc granițele moralității, viața lor se schimbă profund și pentru totdeauna, și descoperă cât de greu poate fi să trăiești cu adevărat și cât de ușor este să ucizi.

Donna Tartt, câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru romanul Sticletele, s-a impus ca o autoare extrem de talentată cu Istoria secretă, un roman remarcabil – convingător și elegant, dramatic și ludic, un adevărat clasic contemporan.

Excelent; în loc de obișnuitul mix de sex, droguri și rock-and-roll din colegiu, Donna Tartt a descoperit o inimă a întunericului împietrită și înfiorătoare, demnă de tragedia greacă; un roman alert și plin de tensiune... un thriller care dă de gândit. Newsday

Un roman tulburător, captivant, genial. The Times

Jen și Hugh Maddox tocmai au supraviețuit celui mai cumplit coșmar al oricărui părinte. Ușurați, dar încă îngroziți, stau lângă patul de spital al fiicei lor în vârstă de cincisprezece ani, Lana, care a fost găsită dezorientată, plină de sânge și de vânătăi, după ce a dispărut patru zile în timpul unei vacanțe petrecute cu mama ei într-o tabără de pictură.

În timp ce Lana stă mută în pat, fără să vrea sau fără să poată să spună ce i s-a întâmplat în acea perioadă, presa face tot felul de speculații, iar Jen și Hugh încearcă să răspundă la multe întrebări. Unde a fost Lana? Cum s-a rănit? A fost implicat adolescentul care s-a împrietenit cu ea? Cum a supraviețuit în toate acele zile? Chiar și atunci când se întoarce în casa familiei și la rutina școlară, Lana oferă un singur răspuns frustrant: „Nu-mi amintesc“.

O poveste crudă, tulburătoare și scrisă cu măiestrie, care explorează legătura mamă–fiică și constrângerile vieții de familie, durerea provocată de boala mintală, o poveste despre vinovăție, frică, speranță și iubire care ne arată ce înseamnă să-i pierdem, dar și să-i regăsim pe cei pe care îi iubim.

Healey compune acest roman din mai multe secțiuni, fiecare cu titlul ei, secțiuni care au de la câteva rânduri până la câteva pagini, o tehnică ce face narațiunea să progreseze. Apelând la flashbackuri și eliminând în același timp detalii inutile, autoarea construiește suspansul în mod natural. Rezultatul este panorama unei familii, luminată de dragoste, cu accentul pe legătura dintre mamă și fiică. Booklist

În toamna anului 1951, Vera, evreică şi activistă în contraspionajul Armatei de Eliberare Naţională a Iugoslaviei, e arestată. Soţul ei, Miloš, ofiţer în cavaleria mareşalului Tito, tocmai se spînzurase. Profund îndrăgostită, Vera îşi apără bărbatul şi refuză cu încăpăţînare să semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat duşman al poporului şi spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncată în lagăr şi torturată, nevoită să-şi lase fiica, micuţa Nina, în voia sorţii. O rană adîncă le va despărţi. Odată reunite, se vor putea împăca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generaţie în generaţie? Zeci de ani mai tîrziu, înarmată cu o cameră video, Ghili, fiica Ninei şi nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.

„Cu ani în urmă, am vrut să scriu o colecţie de poveşti de dragoste adevărată – şi nimeni nu avea una ca a ei. Primul ei soţ s-a sinucis pe vremea cînd era prizonierul serviciilor secrete ale lui Tito, în 16 octombrie 1951. An de an, în 16 octombrie, o sunam şi-i spuneam: mi-am amintit că astăzi e ziua lui Rade, soţul tău. Plîngea ca şi cum el abia murise. Era bîntuită de această întrebare: de ce a făcut-o, de ce n-a putut fi îndeajuns de puternic pentru a depăşi tortura, cum a fost ea? Vorbea cu atîta duioşie despre el, această femeie – atît de neclintită în privinţa ideologiilor, dar atît de tandră în iubire.” David Grossman, Elle (Italia)

„Grossman – ca şi Oz – nu împarte lumea aceea în buni şi răi, nu ţine cu unii împotriva celorlalţi, nu are «soluţii», nici iluzii, nu urăşte decît războiul acela dintre două adevăruri la fel de îndreptăţite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte mulţi – pe care putem conta.” (Radu Cosaşu, Dilema veche)

Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, înfăţişează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică şi izolată de restul lumii. Populaţia este în pericol de dispariţie. Limbajul se reduce treptat, cuvintele ieşind din uz fără să mai fie înlocuite. Efectele contaminării se resimt atît în natură, cît şi la nivelul speranţei de viaţă a locuitorilor. Copiii, din ce în ce mai slăbiţi fizic, sînt atît de fragili, încît medicii pediatri, neputincioşi şi epuizaţi de eforturile făcute pentru a-i salva, încep să se sinucidă. Puţini vor supravieţui închişi între graniţele arhipelagului tot mai sărac în plante şi animale. Bătrînii, rămaşi în putere cu mult după ce ating vîrsta de o sută de ani, nu pot decît să urmărească, chinuiţi de vinovăţie, dezastrul ce se desfăşoară sub ochii lor. Totuşi, nici unul nu se simte mai vinovat decît Yoshiro, crescîndu-şi strănepotul, Mumei, pe care imeni nu-l întrece în drăgălăşenie şi care devine tot mai înţelept pe măsură ce trupul i se şubrezeşte.

„Ultimii copii din Tokio ne poartă dincolo de limitele a ceea ce înseamnă să fii om pentru a ne aduce aminte ce preţuim cel mai mult în lumea noastră sfîşiată de conflicte – propria umanitate.” (Sjón)

„Tawada este un discipol fidel al lui Kafka; el «a prezis realitatea», îi place autoarei să spună. Şi, cu toate că îi împărtăşeşte anumite preocupări – în ceea ce priveşte alteritatea şi evocarea vieţii animalelor – , misiunea ei este mai prozaică: ea oglindeşte realitatea. Deşi opera ei este descrisă frecvent drept stranie, nucleul său conţine întotdeauna o puternică critică socială.” (The New York Times)

„O reprezentare fantasmagorică a relaţiei tensionate pe care omenirea o are cu tehnologia şi lumea înconjurătoare.” (Asian Review of Books)

„Sînt încîntat că ţi-a plăcut cărţulia respectivă. Aşa cum cred că ţi-am mai precizat, am scris-o acum cinci ani, la Paris, pe un dispozitiv numit bidet drept masă de lucru – locuiam cu toţii într-o garsonieră, aşa că trebuia să-mi folosesc baia pe post de birou.” (Vladimir Nabokov către Edmund Wilson)

„Ca orice alt roman semnat Vladimir Nabokov, Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight este o creaţie plină de frumuseţe şi de forţă.” (Flannery O’Connor)

„Cît de lipsit de compromisuri, cît de real, de sclipitor este acest roman al lui Nabokov...” (The New York Times Book Review)

Cînd împlineşte patruzeci de ani, Paolo porneşte într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeaşi vîrstă. Expediţia lor este mai mult decît un periplu printr-un loc aspru, maiestuos şi încă ferit de tumultul lumii contemporane. E în primul rînd un parcurs iniţiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo porneşte la drum avînd în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, şi străbate aceleaşi locuri ca mentorul său dispărut, fiind frămîntat de aceleaşi întrebări şi confruntat cu aceeaşi măreţie a Himalayei. Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălţimilor, cei trei prieteni, însoţiţi de un grup de localnici, îşi redescoperă sufletul. Frigul, boala, întîlnirile cu călugării budişti sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează între cei trei prieteni şi tovarăşii lor nepalezi sînt descrise de autor într-un ritm alert, ce nu ocoleşte explorările profunde ale propriei conştiinţe. Dar de ce să urci un munte fără să ajungi vreodată în vîrf? Pentru că, spune Cognetti, drumul e mult mai preţios decît piscul. Căci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?

„Jurnalul lui Cognetti e o kora tibetană, o călătorie aparent întortocheată spre destinaţie, ce reprezintă de fapt un ritual neîntrerupt al tăcerii şi al singurătăţii celei mai depline... Fără să ajungi vreodată în vîrf. Călătorie în Himalaya ne face să ne identificăm cu acel loc, perceput în lumina explorării autentice, unde natura şi oamenii din jur modelează spiritul călătorului care le contemplă pe toate şi cade sub vraja lor, a forţei lor invincibile.” (Il Messaggero)

„Paolo porneşte la drum cu scopul de a se apropia de Tibetul real, de-acum înglobat de China şi anulat oficial, dar şi din motive personale, vrînd să-şi ia astfel rămas-bun de la «regatul pierdut» al tinereţii odată cu împlinirea vîrstei de patruzeci de ani.” Esquire (Italia)

„Printre oi albastre şi leoparzi nevăzuţi, Cognetti face o călătorie în sînul poeziei aspre a naturii.” (la Repubblica)

Cîţiva prieteni se strîng în fiecare seară pe un bac de pe Nil pentru a fuma haşiş şi a discuta despre artă şi absurdul existenţei. Tihna petrecerilor e tulburată atunci cînd o tînără ziaristă vine să studieze micul grup, cu o seriozitate ce le pune sub semnul întrebării plăcerile şi dă naştere unei dispute înverşunate pe tema sensului vieţii, datoriei, moralităţii şi dragostei. Mahfuz abordează o multitudine de stiluri în acest microroman, de la lirismul romantic la ironia acidă, cu aluzii la Egiptul antic şi istoria clasică, a căror grandoare pune în evidenţă, prin contrast, sentimentul de dezrădăcinare şi pierdere în derizoriu cu care se confruntă intelectualul egiptean, sofisticat şi cosmopolit, al vremii. Pălăvrăgeală pe Nil descrie o lume marcată de schimbări dramatice, însă tonul său este unul de poveste, uneori absurdă, alteori profund serioasă, emoţionantă, iar dilemele umane şi artistice ale protagoniştilor sînt, dincolo de spaţiu sau de context, cele ale timpurilor moderne.

Din momentul în care ajunge la Palermo, în 1799, familia Florio nu se mai uită înapoi și decide să ajungă deasupra tuturor, cât mai bogată și cât mai puternică.

Și reușește: în scurt timp, ambițioși și motivați, frații Paolo și Ignazio își transformă prăvălia de condimente în cea mai bună din oraș, apoi încep să cumpere case și terenuri de la nobilii din Palermo și își pornesc propria companie de navigație. Iar când Vincenzo, fiul lui Paolo, preia conducerea familiei, ascensiunea continuă grație unui vin de calitate inferioară care se transformă într-un nectar regesc.

Totuși, pentru oamenii din Palermo, ei rămân niște „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“.

Bărbați excepționali, dar fragili, cei din familia Florio au nevoie de femei excepționale: femei ca Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră tumultuos în viața lui Vincenzo.

„În locul acesta, până și aerul este putred. Întregul oraș e mizerabil – observă acest lucru dintr-o singură privire. Palermo este un loc imund.

Mergând în față, nepoata ei râde zgomotos și face piruete. «Cum poate oare să fie atât de fericită?», se gândește ea cu amărăciune, târându-și picioarele pe trotuarul murdar. «Pe de altă parte, da, e adevărat: nu avea nimic, deci nu a pierdut nimic. Vittoria nu are decât de câștigat».

Într-adevăr, copila își imaginează viitorul și visează; visează că a încetat să mai fie un orfan oarecare, acceptat din milă. Își imaginează că are ceva economii, poate chiar și un soț cu care să nu se înrudească nici pe departe. Și libertate: mai multă libertate decât cea care i-ar fi fost sortită în sătucul ei strâmt, prins între munți și mare.“

Publicat în 1963 și devenit imediat bestseller, Va veni focul a galvanizat Statele Unite și a dat o voce puternică mișcării drepturilor civile, în plină formare. O evocare grăitoare a copilăriei petrecute în Harlem și, totodată, o examinare abrazivă a consecințelor nedreptății rasiale, această carte este un document extrem de personal și incitant. Conține două „scrisori”, compuse la centenarul Proclamației de emancipare, care i-au încurajat pe americani, indiferent de culoarea pielii, să atace moștenirea îngrozitoare a rasismului. Descrisă de The New York Times Book Review ca „predică, ultimatum, confesiune, depoziție, testament și cronică… toate într-o proză incandescentă, genială”, Va veni focul este un clasic al literaturii.

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.

Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

„O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.“ Le Colibry

Traducere şi note de Sînziana Dragoş

Florile pierdute ale lui Alice Hart a câștigat General Fiction Book of the Year în cadrul Australian Book Industry Awards 2019 • Selectat în TOP 10 pe listele de bestselleruri din Australia în 2018 și din SUA în 2019 • Ales de Women’s National Book Association pe lista de 20 de romane recomandate pentru cluburile de carte din SUA în 2019 • Nominalizat pe lista lungă la International Dublin Literary Award 2020 • În curs de ecranizare TV • Un roman de debut impresionant, tradus în peste 30 de țări, despre poveștile care ne bântuie și despre cele pe care ni le spunem pentru a supraviețui.

Deși este o cititoare împătimită, Alice nu a fost niciodată într-o bibliotecă și e sigură că toate cărțile cresc în grădini, asemenea florilor iubite ale mamei sale. Dar în ziua în care se aventurează dincolo de lanul de trestie de zahăr care se înalță ca un zid între ea și lume, descoperă un oraș și o bibliotecă, dându-și seama că e posibilă și o altfel de viață. Ar vrea să nu mai asiste la scenele violente de acasă și să uite de frica paralizantă când mânia propriului tată se îndreaptă asupra ei. Nu își imaginează rădăcinile profunde ale acestui sentiment ce o va însoți mulți ani, până în ziua în care va reuși să facă pace cu trecutul. Al său și al unui lung șir de femei abuzate despre care află la ferma Thornfield a bunicii June, unde se cultivă flori australiene.

Doctorul Humberto Habemar evadeaza din rutina cotidiana intr-un hotel la malul marii, unde intentioneaza sa-si duca la bun sfarsit munca la un proiect ambitios, o traducere a cartii Satyricon de Petronius. Dar, inconjurat de valuri si de nisipuri miscatoare, planurile sale legate de proiect esueaza. O furtuna de nisip ii obliga pe toti oaspetii hotelului sa ramana izolati. In acest timp, se trezeste implicat in scenariul unei crime, de la ale carei consecinte si incercari de solutionare nu se poate sustrage.

„O carte remarcabilă despre dragostea necondiţionată dintre părinţi şi copii.” (Publishers Weekly) „Forţa povestirii lui Linn Ullmann, frumuseţea pură, uluitoare şi emoţia extraordinară provin din reconstituirea perspectivei copilului... Tristă şi totuşi infuzată de bucurie, aproape un film.” (L’Obs) „O meditaţie strălucită asupra timpului, mortalităţii şi limitelor memoriei... Superbă şi sfîşietoare.” (Kirkus Reviews) „O tapiserie lirică a amintirilor. Cartea lui Linn Ullmann este, dincolo de durere, o declaraţie de dragoste şi o capodoperă.” (Expressen)

„Deși unele voci critice susțineau că Pnin este mai degrabă o colecție de schițe decît un roman, cartea a demonstrat că Nabokov nu este un autor senzaționalist cu marote pornografice, ci un adevărat artist al scrisului. În două săptămîni de la prima ediție, romanul său avea deja nevoie de al doilea tiraj.” (The Guardian) „Amuzamentul și satira sînt numai o mică parte din darurile pe care le oferă profesorul Pnin. Parcă venit de pe altă planetă, în același timp generos și altruist, «binevoitorul Pnin» este personajul dezorientat care tocmai prin lipsa lui de pragmatism își cîștigă admirația cititorului.” (Chicago Tribune) „Din Pnin transpare tot atîta strălucire cîtă tristețe.” (Graham Greene)

L’amour toujours (1971) spune povestea cîtuşi de puţin inocentă a unui jalnic poliţai însărcinat să-l supravegheze pe Lev Tolstoi. Şipov e un agent secret atît de secret, încît nici măcar nu l-a văzut vreodată pe scriitor. Ce contează! Rapoartele lui, inventate de la cap la coadă într-o stare de ebrietate avansată, alertează întreaga jandarmerie imperială, care decide să ia cu asalt Iasnaia Poliana, moşia lui Tolstoi. Dar, culmea ghinionului, scriitorul nu se află acolo în momentul respectiv... Situat la întîlnirea dintre satiră, ironie nevoalată şi comic, L’amour toujours proiectează întreg ansamblul de motive şi procedee caracteristice genului într-un spaţiu al absurdului. Însă acest absurd aminteşte de Daniil Harms şi e confirmat de realitatea însăşi, structurată în jurul lui L.N. Tolstoi, autorul clasic devenit personaj într-un roman care, excelînd în construirea atmosferei de epocă, surprinde prin modernitate.

Traducere şi note de Gabriela Lungu

Mâine poate am să rămân e o carte despre puterea de a alege între a pleca și a rămâne înfruntând adversitățile și încercând să faci din micul tău colțișor de lume un loc în care să merite să trăiești. Și atunci a rămâne înseamnă înainte de orice să-ți faci prieteni (indiferent dacă ei sunt oameni sau necuvântătoare), să te străduiești să vezi mereu jumătatea plină a paharului, să iubești, să fii puternic. Femeile sunt puternice; Luce Di Notte, protagonista romanului, este puternică, deși e mult mai ușor să fii slab. Pentru că atunci nu ai nimic altceva de făcut decât să-și încrucișezi brațele și să spui: Nu pot.

Elogiat încă de la apariţie pentru virtuozitatea narativă şi calda profunzime umană, Oase solare este o peregrinare prin memoria şi, implicit, prin viaţa lui Marcus Conway, un inginer constructor irlandez, într-un flux al memoriei ce reconstituie o întreagă istorie individuală şi colectivă. Scris cu o măiestrie remarcabilă, romanul lui McCormack e alcătuit dintr-o singură frază, a cărei curgere este de fapt curgerea vieţii omeneşti. Acasă, aşezat la masa din bucătărie, Marcus Conway rememorează într-un parcurs continuu, cu un ritm fermecător, momente din viaţa sa, de la copilăria petrecută la ţară, în Irlanda, pînă la vîrsta maturităţii – „bărbat şi băiat, tată şi fiu, soţ şi inginer” –, toate legîndu-se între ele şi conectîndu-se la ritmurile mai ample ale comunităţii, ale ţării, ale lumii. Din întreaga poveste, ce se încheagă şi se completează în salturile capricioase ale memoriei, se degajă frumuseţea şi tristeţea unei vieţi, a vieţii omeneşti în general, cu avînturile, spaimele, satisfacţiile, eşecurile şi efemeritatea ei.

O vară de răscruce, povestea unei adolescente din înalta societate newyorkeză a anilor ’40, este primul roman al lui Truman Capote, început în 1943 şi abandonat cinci ani mai tîrziu. Deşi Capote se reîntoarce periodic la manuscris, nu-l finalizează niciodată – mai mult, în 1966, cînd îşi părăseşte locuinţă din Brooklyn, printre obiectele lăsate în urma se numară şi cele patru caiete conţinînd textul şi notele cărţii. Considerate de biografii săi pierdute pentru totdeauna, ele au fost recuperate în 2004, la douazeci de ani de la moartea autorului, pentru ca doi ani mai tîrziu să vadă, în sfîrşit, lumina tiparului. Apariţia, întîrziată cu patru decenii, a ceea ce ar fi trebuit să fie romanul de debut al lui Capote a constituit unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimilor ani, iar destinul lui senzaţional adaugă o ultimă pată de culoare biografiei tumultuoase a autorului său.

Ca şi Pe drum, Vagabonzii Dharma este un roman autobiografic, ce descrie o perioadă de căutări spirituale intense din viaţa lui Kerouac. Sub numele fictive se ascund identităţile multor prieteni ai scriitorului, printre care se numără poeţii Gary Snyder şi Allen Ginsberg şi prozatorul Neal Cassady. Kerouac însuşi este Ray Smith, un tînăr care-şi caută refugiul în budism, sub îndrumarea unui „maestru” zen charismatic, Japhy Ryder (Gary Snyder), iar contrastul dintre concepţiile despre spiritualitate ale celor doi reprezintă principala temă a romanului. Japhy Ryder este un budist excentric şi flegmatic, care compune haikuuri, organizează ceremonii ale ceaiului şi face sex tantric cu femei frumoase. Ray Smith are principii mult mai stricte: în viziunea lui, viaţa este o luptă necontenită şi înverşunată între dorinţe lumeşti şi puritate. Intensitatea conflictului interior este redată în stilul plastic şi spontan propriu lui Kerouac, totul culminînd cu o călătorie simbolică, de cucerire a unui vîrf de munte.

„In lumea de azi, oamenii cauta linistea in dezordine, o retragere din forfota zilnica in pace. Aceste povestiri surprind viata de zi cu zi, cu toate bucuriile si durerile ei si cu toate trairile de iubire, ura, multumire si revolta. Este precum o experienta religioasa, o cautare a esentialului, semnificatia eterna a vietii, care ne face sa ne minunam si ne da tihna.” Shi Zhanjun „Povestirile cuprinse in aceasta carte reflecta din plin ultimele tendinte din literatura chineza, zugravind totodata marile schimbari din China in contextul globalizarii lumii.” Zhang Yiwu „Lumea pasiunilor reveleaza cele mai complexe si vibrante experiente ale existentei umane. Emotiile noastre, care ne disting de alte fiinte, confera stralucire literaturii si artei, spunand lumii povesti de bucurie sau de tristete. Textele din acest volum dezvaluie noi tendinte emotionale ale umanitatii noastre in esenta neschimbate, pe fundalul vremurilor in schimbare.” Qiu Huadong