Biografii - Memorii & Jurnale
-
Povesteste-mi despre Beirut11.09 LEIEpuizat din stoc
Abia iesita de pe bancile liceului, Asma Abdelkarim paraseste Tunisia, unde a crescut, pentru a se intoarce in Liban, tara stramosilor ei. Este captivata de Beirut, o mica lume fascinanta si agitata, in care imigrantii sirieni se intersecteaza cu refugiatii palestinieni. Studenta, se indragosteste de un tinar francez, alaturi de care ia parte la manifestatiile din zilele zbuciumate ale Revolutiei Cedrilor. Seducatoare prin pasiune si lipsa de prejudecati, cartea ei dezvaluie realitatea complexa a Libanului, tara cu aparente libertine si mentalitati traditionaliste. Povestire, eseu si poveste de dragoste, marturia ei are si o dimensiune initiatica: in Beirut, Asma descopera cu adevarat iubirea, legindu-se de Liban si de Maxime „asa cum se leaga vita salbatica si iedera, cu toate fibrele trupului si sufletului”. Intilnirea dintre cei doi condenseaza intilnirea dintre Orient si Occident intr-un Liban care, desi sfisiat de conflicte, renaste mereu din propria cenusa.
-
Singura pe Drumul Matasii50.26 LEIEpuizat din stoc
„Priviţi cu atenţie mai întâi harta prietenoasă a acestei călătorii. Abia apoi parcurgeţi, împreună cu autoarea, o experienţă pe cât de palpitantă, pe atât de excitantă pentru minte şi pentru nepreţuita endorfină a libertăţii. Trei fire sunt de urmărit şi, la nevoie, puteţi alege între ele. Unul e cel al notelor de călătorie la cald şi la persoana întâi acut, ca să zic aşa. Sunt marcate în italice. Să nu rataţi zigzagul fin al neliniştilor Sabinei Fati, lăsat la vedere cu parcimonie. Al doilea este şirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece ţări, care, nu vă temeţi, revine întotdeauna la zi, exact în punctul de intersecţie cu prezentul. Al treilea înşiră pe aţă vreo sută de «personaje» episodice, oameni cu care Sabina Fati a stat, într-un fel sau altul, faţă în faţă. O să vă urmărească în grup, ca o armată de teracotă care s-ar fi decis brusc s-o ia înapoi, tăcut, către Apus. Adică spre noi.“ (Tania RADU)
„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)
-
Sub soarele Africii rasaritene28.46 LEIEpuizat din stoc„Aparuta in 1936, intr-o rememorare mai capricioasa, dar si mai destinsa a peripetiilor calatoriei sale, Sub soarele Africii rasaritene aduce o schimbare in lantul aventurilor care umplu volumele precedente ale lui Mihai Tican Rumano: neinfricatul vinator lasa pusca jos pentru a visa mai mult si a medita cu modestie in marginea lumii pe care o cutreierase. Cartile lui Mihai Tican Rumano ofera cititorului nu numai o lectura antrenanta si plina de surprize, ci si un izvor de cunostinte despre o lume care e din ce in ce mai aproape de noi.” (Mircea Anghelescu)„Sprinteneala de gind, fluiditate in fraza, o agera ascutime de a detine amanuntul plastic si caracteristic, observatie educata si intretinuta cu lecturi diverse, mult dar al pitorescului, umor si sensibilitate – avem de-a face nu numai cu un om mereu ispitit de necunoscut si de riscul aventurii, dar si cu un scriitor autentic.” (Cezar Petrescu)„Lipsite de ostenit rafinament stilistic, scrise direct, cartile lui Mihai Tican sint palpitante ca insasi aventura.” (Pamfil Seicaru)
-
Sesiunea de toamna29.88 LEIEpuizat din stoc
Daca e adevarat ca, prin noi, natura se transforma continuu in cultura, epocile ar trebui evaluate dupa cat au izbutit in acest sens sa faca. Chiar si personalitatile. Fericita ipostaza - apusa de mult - a culturalizatorului, a imblanzitorului de stihii, a creatorului de forme. Astazi nu mai avem cine stie ce si cat de transformat, de formulat. Ne este dat sa zarim, peste tot, reluari, variante, versiuni, ramificatii, incropiri analogice, analogii, analogii. Barthes avea dreptate sa exclame inciudat: „omenirea pare condamnata la analogic“ si sa remarce stradania artistilor adevarati de a o aboli.
-
Paianjenul alb. Povestea fetei nordice a Eigerului11.09 LEIEpuizat din stoc
„Cea mai palpitanta si mai terifianta carte despre alpinism pe care am citit-o vreodata.” (Joe Simpson)
-
Horea in grumaz. Inger pazitor si ispita25.46 LEIEpuizat din stoc
„Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită.
Mulți oameni se întreabă dacă valorile trecutului vor rezista în avatarurile mileniului trei. Astăzi, prezentul este hodorogit. Vătămat de trecut, este umil, neînsemnat și nevoiaș. Prezentul este ținut în derută, este rătăcit. Raportarea permanentă la trecut a devenit un clișeu. Este adevărat că reprezintă și o modalitate de venerare a strămoșilor, dar nu trebuie să invocăm tot timpul moaștele trecutului. Prezentul are taine noi, este un urcuș, ne dă putere. Nu-l putem lăsa în singurătate. El se va lumina prin înfăptuirea, puterea, forța și tăria lui, ne va proteja de reacțiile trecutului datorită ritmicității sale. Nu-i grija mea ce se va întâmpla cu trecutul. Eu trebuie să trăiesc prezentul, horind...“„În ziua de astăzi, asistăm la o decadență a muzicilor rurale și urbane. Ele nu mai au forță, energie și valoare. Se desfășoară în formule stereotipe și uniformizate. Libertatea de a hori nu se lasă însă învinsă de trecerea vremii. Horitorul trebuie «să stâmpere». De aceea se spune că horea nu stă în orice trup. Nu se cuibărește oriunde. Horitul este un dar spiritual, înseamnă inspirație, măiestrie, este un prilej care îți aduce fericire și izbândă. «Doamne, mândru-i a ști hori!» Horea te împlinește, te face om întreg. Când viețuim în duhul horilor, traiul de zi cu zi este bucurie. Horind, sunt și nu sunt pe lumea asta, sunt ochiul nevăzut dintre strămoșii mei și urmașii mei.“ (Grigore LEȘE)
-
Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumusanu-Crainiceanu se redeschide37.67 LEI
Volum îngrijit de Tatiana Niculescu Bran
„Cine mi-a ucis fiul? este jurnalul unui tată a cărui viață se schimbă pentru totdeauna odată cu uciderea fiului său la mineriada din 25 septembrie 1991. De atunci și până în zilele noastre, anii familiei Frumușanu s-au scurs între drumul la cimitir și o cărare sinuoasă, amețitoare, chinuitoare, prin labirintul tribunalelor. Dar această carte este deopotrivă un manual de istorie recentă și un dosar politic. Mesajul ei? Orice om are dreptul la povestea lui, dar, mai cu seamă, la dreptate și la adevăr, oricât de încâlcite s-ar dovedi ițele deciziilor politice. Este cartea unui om curajos și a unui tată care încă mai are încredere în justiție.“ (Tatiana NICULESCU BRAN)
La început, gândul de a scrie această carte m-a entuziasmat. Mi-am spus că amintirile frumoase, triste sau crâncene despre cum a trăit şi a murit unicul nostru fiu, Andrei Frumuşanu, trebuie să fie dedicate şi transmise minunaţilor tineri din această ţară şi opiniei publice care trebuie să afle cum a fost ucis nevinovat şi prin ce greutăţi şi traume morale am trecut noi, părinţii lui, timp de peste 20 de ani... Am constatat, pe parcurs, că acest gând nu era ușor de realizat și că atunci când copiii mor înaintea părinţilor, sensul vieții lor se pierde.
-
Romania in lumini si umbre (1909-1919)35.64 LEI
18 aprilie 1918
Viceconsulul britanic din Teodosia (un negustor grec), informat ca Boyle era cu prizonierii, l-a ajutat sa puna la cale evadarea. Intr-o dupa-amiaza a trimis un mesager sa-l cheme pe acesta la biroul lui; colonelul, care pana atunci nu-si parasise grupul nici macar pentru un ceas, intelegand gravitatea mesajului, a pornit pe data spre oras. Sfatuindu-i pe prizonieri sa se pregateasca pentru o plecare rapida si care sa nu starneasca suspiciunile paznicilor, i-a lasat pe toti intr-o stare de mare agitatie. Au trecut cateva ore, s-a lasat seara si el inca nu se intorsese. Deodata s-a auzit un zgomot de pasi. Un detasament de 20 de barbati bine inarmati a intrat in curte, luandu-i pe chinezi pe nepregatite si capturandu-i rapid. Colonelul Boyle era unul dintre nou-sositi; imediat le-a comandat prizonierilor sa se alinieze in grupuri de cate patru si sa ajunga in pas alergator in port, unde un vas era pregatit sa-i duca pe mare. Nu trebuia pierdut nici un moment, caci marinarii bolsevici hotarasera sa-i lichideze in acea noapte. -
Destine ca-n filme... cu Iuliana Marciuc36.52 LEIEpuizat din stoc
„Destine ca-n filme“ este o emisiune despre oameni obisnuiti aflati in situatii neobisnuite, despre clipe, momente, intamplari care le-au schimbat viata, despre destinul pe care le-a fost dat sa-l traiasca.
Am mers alaturi de echipa mea in cele mai inedite si neasteptate locuri din Bucuresti si din tara pentru a cunoaste astfel de oameni, pentru a aduce in fata publicului telespectator emotia, pasiunea, speranta, hotararea, bucuria, drama, deznadejdea... Si am incercat sa ii fac pe interlocutorii mei sa povesteasca despre acele clipe din viata care le-au schimbat destinul pentru totdeauna.
Iata de ce am avut ideea aparitiei acestei carti, la care au contribuit membri ai echipei, colegi, colaboratori si prieteni adevarati, dar si protagonistii– personajele principale ale acestei„povesti“ cu mai multe istorisiri. Veti afla crampeie din viata personajelor, le veti simti emotiile, trairile, va veti identifica, poate, cu momentele de cumpana care le-au schimbat destinul, cu lupta lor pentru onoare, supravietuire si– de ce nu?– pentru un destin mai bun.” *(Iuliana Marciuc) -
Amintiri de la Viata romaneasca42.71 LEIEpuizat din stoc
„Aparute in 1956 si revazute in 1966, intr-o epoca de stingism agresiv, Amintirile de la Viata romaneasca ale lui Mihail Sevastos au putut trece prin furcile cenzurii de atunci o multime de nume si de evenimente din trecutul revistei si deci al literaturii noastre, datorita imensului prestigiu pe care aceasta l-a avut incepand cu primul numar, in 1906. O memorie infailibila si un spirit de observatie neintrecut fac insa din povestirile fostului secretar de redactie un mozaic de profiluri adevarate, vii, incat dupa lectura cartii cititorul poate zice ca Arghezi dupa ce a venit la Iasi si a vizitat redactia: «Acum inteleg ce uneste pe prietenii Vietii romanesti».” (Mircea Anghelescu)
-
Viata mea cu John F. Kennedy. Interviuri cu Arthur M. Schlesinger Jr., 196449.99 LEI
“In 1964, ca parte dintr-un proiect de istorie orala despre viata si cariera lui John F. Kennedy, mama mea a intrat intr-un dialog cu Arthur M. Schlesinger Jr. pentru a-si impartasi amintirile si perceptia asupra lucrurilor. Inregistrate la mai putin de patru luni dupa moartea sotului ei, aceste conversatii reprezinta un dar facut istoriei... Sper ca tinerele generatii care incep sa afle mai multe despre anii 1960 vor considera aceste rememorari o introducere utila in modul in care se face istoria si vor gasi in ele inspiratia de a oferi ceva acestei tari care ne-a oferit tuturor atât de multe.“ (Caroline Kennedy)
-
Iosif Ion Prunner. Trei generatii la Ateneul Roman40.07 LEI
Prunner – un nume cu rasunet mondial in domeniul muzicii, purtat de trei generatii de artisti care au adus recunoastere si apreciere Romaniei.
Povestea incepe cu marele contrabasist Joseph Prunner, care in anul 1909 a parasit Austria in favoarea Romaniei, la rugamintea lui George Enescu, devenind primul contrabasist al Filarmonicii; continua cu Iosif Prunner Jr., fiul sau, un pianist stralucit care a fost timp de doua decenii solistul Filarmonicii „George Enescu”.
-
Drumurile catre Sata. 3.000 de kilometri pe jos prin Japonia11.09 LEIEpuizat din stoc„Un minunat tablou al Japoniei, pe care rareori il putem zari dincolo de imaginea publica a acestei tari.” (The Washington Post Book World)
-
Cartea de la capatul lumii. La un pas de Paradis: doua luni in Noua Caledonie si o saptamina in Vanuatu30.50 LEIEpuizat din stoc
„«Fericit cel care, ca Ulise, a calatorit in jurul pamintului», spune un faimos vers. Ei bine, Ioan T. Morar a reusit o performanta care, la rindu-i, ar trebui sa-si gaseasca homerul: el a calatorit la capatul lumii! A locuit vreme de doua luni intr-un paradis de o paralizanta frumusete, «o frumusete care se risipeste in gol», dupa cum o defineste autorul, incercind sa inteleaga alteritatea absoluta. Cartea de fata e o fabuloasa dare de seama a unui timp suspendat, a scufundarii intr-o lume in care cutuma reprezinta inca principala forta de organizare a vietii cotidiene si in care ritualurile stravechi (de la canibalism la geometria ascutita a dansurilor civilizatiei kanak) amintesc de stramosii aflati la doar o aruncatura de sulita. Ioan T. Morar a surprins Noua Caledonie intr-un moment in care, sub presiunea vremii, se pregateste sa sara – si o face cu gratie de felina tropicala – din lumea arhaica in cea postmoderna. Probabil ca peste citiva ani paradisul neocaledonian va fi doar o amintire. Pina atunci, sa ne bucuram alaturi de scriitorul care, departe de lumea dezlantuita, a avut norocul sa traiasca doua luni ca-ntr-un haiku boreal despre scoici, cocotieri, infinite plaje cu nisip alb si-o liniste de inceput de lume.” (Mircea Mihaies)
-
Press Pass45.82 LEIEpuizat din stoc
Interviuri si insemnari de jurnal de la Festivalul International „George Enescu“ (editiile 2011 si 2013)
-
Hotelul de pe acoperisul lumii42.77 LEIEpuizat din stoc
„Alec Le Sueur spune atat de multe despre o tara indepartata pe care o cunoastem atat de putin…“ (The Guardian)
-
Calatorii prin Europa36.95 LEI
In anii ’70, Bill Bryson a facut o calatorie prin Europa impreuna cu prietenul sau Stephen Katz. Douazeci de ani mai tirziu, hotarit sa repete experienta, isi ia rucsacul si porneste din cel mai nordic oras al continentului, Hammerfest, ajungind pina la Istanbul. De la oameni si moravurile locale la muzee, catedrale si hoteluri sau restaurante, nimic nu scapa ochiului critic al lui Bryson. El isi pastreaza mereu umorul caustic, indiferent daca descrie celebra catedrala din Köln sau povesteste despre jaful caruia ii cade victima la Florenta, despre traficul din Paris, despre canalele Amsterdamului sau despre cearta privind nota de plata la un hotel din Copenhaga.
-
Scanteietoarea viata a Iuliei Hasdeu29.14 LEIEpuizat din stoc
Elaborata in urma cu aproape opt decenii (interzisa dupa 1944), Scanteietoarea viata a Iuliei Hasdeu ne cucereste inca, prin patosul ei avantat, prin delicatetea cu care autorul ne introduce in intimitatea copilei geniale si, mai ales, prin extraordinara forta de sugerare a zbuciumului launtric al poetei, aflata intr-o continua lupta cu Destinul neindurator.
Bazata, in buna masura, pe marturiile orale ale unor personalitati care au cunoscut-o pe protagonista - inaccesibile cercetarilor ulterioare - cartea se constituie intr-un veritabil document ad-hoc al unei existente de exceptie.
O repunem in circulatie, intr-o riguroasa editie critica, adnotata in lumina ultimelor descoperiri din istoriografia literara.
-
Umbre in vie39.72 LEI
Umbre in vie este o poveste de neuitat, care ne poarta intr-o lume fermecatoare, plina de personaje fascinante, cu o cultura locala patrunsa de o istorie incalcita, bantuita de excese, dar și de bucuria de a trai, precum și de o atentie reverentioasa fata de pamanturile care ii dau viata.
-
Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa10.18 LEIEpuizat din stocAnul acesta se împlinesc 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, de la răsturnarea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, de la redobândirea libertăţii. Unul dintre artizanii acestui moment istoric a fost un general de securitate din Estul Europei: generalul Ion Mihai Pacepa.
-
Romanii in goana dupa happy-end30.50 LEIMostenirea postsovietica, lupta impotriva complexelor, traditia multinationala si relatiile complicate cu vecinii. Romanii in goana dupa happy-end este o poveste cu o intriga complexa despre intilnirea a doua popoare – polonez si roman –, precum si despre moldoveni, care incearca sa-i ajunga din urma. Peste treizeci de ani de intilniri si experiente ale autorului – ziarist, publicist si diplomat, fost ambasador al Republicii Polone in Romania si Moldova – au dat roade intr-o minunata si foarte personala poveste despre tari inca prea putin cunoscute in Polonia.
„Luft este un autor special. A fost ambasador al Republicii Polone in Romania, apoi in Moldova. Stapineste excelent problematica acestor doua tari, minuieste in mod stralucit condeiul si este un observator ager si patrunzator. Romania il fascineaza si din motive personale, fapt care face ca lectura acestei carti sa fie si mai agreabila. Se poate observa de asemenea lesne cit de mult s-a schimbat parerea autorului despre intrebarile clasice ale epocii postcomuniste. Romania si Moldova sint doua tari ale unui singur popor, crunt injumatatit de istorie. Istoria Romaniei citita in paginile eseului lui Luft e ca un drog – da dependenta.” (Adam Michnik) -
Cazand in gol11.09 LEIEpuizat din stocIn 1985, Joe Simpson si prietenul sau Simon Yates reusesc sa escaladeze pentru prima data masivul Siula Grande pe fata lui vestica. De pe virf, la 6.344 de metri altitudine, cei doi admira privelistea Anzilor peruvieni care se intind cit vezi cu ochii. Entuziasmul lor se va risipi insa curind, pentru ca la coborire lucrurile iau o intorsatura dramatica: Joe aluneca pe un perete de gheata si, in cadere, isi rupe piciorul. Simon incearca sa-l coboare cu ajutorul a doua corzi legate una de alta. Se lasa intunericul, izbucneste furtuna, iar la un moment dat Joe ramine suspendat in gol. Neputind sa comunice cu el si constient ca risca sa-si piarda amindoi viata, Simon decide in cele din urma sa taie coarda. Joe cade intr-o crevasa, iar Simon se intoarce in tabara, obsedat de gindul ca prietenul lui a murit. Urmatoarele trei zile vor fi un cosmar si pentru unul, si pentru celalalt…
„O descriere splendida si captivanta a aventurii lor terifiante, care te tine cu sufletul la gura... O carte scrisa superb.” (Sunday Express)
-
Istoria vietii mele24.54 LEIEpuizat din stoc
Considerata prima autobiografie din literatura romana, cartea lui Teodor Varnav, boier din Moldova, a fost scrisa in 1845 si este una dintre putinele marturii din Tarile Romane despre prima jumatate a secolului al-XIX-lea. Cu o familie scapatata, Teodor Varnav are parte de putina educatie (frecventeaza totusi scoala unui dascal grec, pe nume Panaioti,la Bucuresti, in 1813-1814), iar povestea vietii lui este una a stradaniilor neincetate de a-si face o situatie si a regretelor ca nu a avut parte de mai multa invatatura. E in acelasi timp o istorie foarte spumoasa, scrisa in limba timpului, din care nu lipsesc aventurile picaresti si oamenii din cele mai diverse medii.
„Prima carte de amintiri din literatura noastra.” (Laurentiu Faifer)„Carticica aceasta este o lucrare de seama, din toate punctele de vedere, si autorul ei trebuie sa fie pus in rindul fruntasilor scriitorilor nostri de la inceputul veacului al XIX-lea.” (Artur Gorovei)„Timp de zece ani, copilul Varnav face turul Moldovei, ajungind la un moment dat la Bucuresti, apoi la Sibiu, expediat, ca un colet, de la o ruda la alta. In aceste lungi peregrinari, Teodor Varnav, devenit adolescent, cunoaste si primele experiente amoroase. La Sibiu, este initiat in tainele amorului de catre bucatarita dascalului, angajat de protectorul sau, Lada, sa-l invete carte. Adultul Varnav este cuminte si harnic, povestind cu tristete cit de mult a pierdut din cauza lipsei unei invataturi sistemice... Amintirile lui Teodor Varnav sint fantastice, pline de umor si invataminte, scrise cu mult drag si pasiune.” (Constanta Vintila-Ghitulescu)„Teodor Varnav, dintre toti memorialistii nostri, n-a fost numai primul in data, dar si intiiul si unicul care si-a marturisit fara rusine, dar si fara cinism, ca pe fapte ce nu trebuie ascunse, toate relele pe care de obicei autorii de amintiri le ascund: furturile, mici si mari, din copilarie si adolescenta, iar de la aceasta virsta tulbure, primele iubiri, fie chiar cele ancilare si consecintele lor, sanitare si penale, neplacute. Din acest punct de vedere Teodor Varnav imi aminteste, mutatis mutandis, de marele memorialist englez Samuel Pepys.” (Serban Cioculescu)
-
Trenul-fantoma catre Rasarit48.06 LEIEpuizat din stoc
In septembrie 1973, Paul Theroux parasea gara londoneza Victoria pentru a porni intr-o calatorie cu trenul de-a lungul Europei si Asiei, pina in Japonia si inapoi. Dupa 33 de ani Theroux repeta aceasta aventura, observind cum s-au schimbat intre timp atit zonele pe care le strabate din nou cu trenul, cit si el insusi. Trenul-fantoma catre Rasarit descrie noua calatorie, printr-o Europa de Est inca buimacita de comunism, prin tensionata, dar infloritoarea Turcie, prin Caucaz, unde Georgia pare sa mearga inapoi spre feudalism, in timp ce Azerbaidjanul se desfata in capitalismul alimentat de petrol. In timpul voiajului, Paul Theroux are ocazia sa discute cu incisivul laureat al Premiului Nobel Orhan Pamuk si sa se plimbe prin Tokyo cu Haruki Murakami, dar si sa strabata singur strazile oraselor vizitate sau sa bea cot la cot cu oameni obisnuiti in expresul transsiberian.
-
Memoriile unui antisemit39.72 LEIEpuizat din stoc
Clasic al literaturii moderne de limbă germană, Gregor von Rezzori a fost distins cu numeroase premii literare, printre care Theodor-Fontane-Preis, Premio Scanno, Premio Boccaccio, Premio Lorenzo il Magnifico.
Dacă volumul Zăpezile de altădată cuprinde cinci portrete de familie, Memoriile unui antisemit adună, sub un titlu autoironic, cinci episoade-cheie din viața autorului. Mergând din copilărie până la bătrânețe, aceste episoade se petrec în Bucovina românească, de după 1918, la București, în anii ’30, la Viena, în perioada premergătoare și în timpul Anschlussului, și la Roma, la sfârșitul anilor ’70. Fiecare dintre ele are în centru câte un om profund semnificativ pentru memorialist, toți fiind evrei; sau, mai exact, evreice, pentru că e vorba mai ales de femei ‒ prietene sau iubite ale autorului.
Minunat scris, „îmbinând ironia amară cu nostalgia dulce a rememorării“ (New York Times), volumul de față i-a adus lui Gregor von Rezzori notorietatea internațională. Cititorii români vor avea surpriza să descopere veritabile secvențe cinematografice cu Bucureștiul interbelic, unele pline de pitoresc și senzualitate, altele melancolice și misterioase.
-
Celibidache si Furtwangler42.77 LEIEpuizat din stoc
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial l-a găsit pe tânărul Sergiu Celibidache la Berlin. Îşi încheiase studiile la Conservator, iar experienţa lui de dirijor era minimă, când i s-a ivit ocazia să preia conducerea Filarmonicii din Berlin, pesemne cea mai prestigioasă orchestră din lume, pentru că dirijorul ei principal, Wilhelm Furtwängler, se refugiase în Elveţia şi urma să fie „denazificat”. Acesta a fost începutul spectaculos al carierei lui Celibidache. Ce a urmat ţine de jocul orgoliilor şi susceptibilităţilor unor personalităţi accentuate – şi a dus la îndepărtarea lui Celibidache de Filarmonica din Berlin pentru multă vreme.
Cartea lui Klaus Lang e construită în jurul corespondenţei Celibidache– Furtwängler şi a altor documente, multe dintre ele inedite, iar dincolo de interesul stârnit de complicaţiile care au apărut în vieţile unor mari muzicieni – şi Karajan e un personaj important în această poveste –, este o excepţională mărturie privind psihologia dirijorilor, a artiştilor în genere.
-
Winston Churchill. Tanarul Titan49.84 LEIEpuizat din stoc
Cartea lui Shelden urmareste biografia lui Winston Churchill incepand din 1901, anul debutului sau ca parlamentar, si pana in 1915, cand, dupa dezastrul militar de la Gallipoli, este nevoit sa demisioneze din functia de Prim Lord al Amiralitatii. Este rastimpul in care se formeaza uriasa sa personalitate politica, este vremea ascensiunii sale fulminante ca om politic: primul discurs in Camera Comunelor, in calitate de conservator, trecerea in tabara liberalilor, aparitia in Cabinetul britanic, mai intai ca subsecretar de stat la Ministerul Coloniilor, mai apoi ca presedinte al Consiliului Comertului si ministru de interne, pana la prima pozitie in Amiralitate. Este povestea unui Winston Churchill animat de un avant romantic surprinzator, daca ne raportam la imaginea, mult mai prezenta in constiinta noastra, a personajului politic decisiv din anii celui de al Doilea Razboi Mondial. In paralel cu viata politica, Shelden prezinta si evolutia vietii sale private, cu iubirile sale neimpartasite, casatoria cu Clementine Hozier, nasterea copiilor.
-
Convorbiri cu Zaharia Sangeorzan si Nicolae Baciut48.06 LEIEpuizat din stoc
Volumul reuneste dialogurile pe care N. Steinhardt le-a purtat cu Zaharia Sangeorzan si cu Nicolae Baciut. La propunerea primului, parintele de la Rohia a acceptat sa raspunda zilnic la cite o intrebare, incepind de pe 11 ianuarie 1988. S-au adunat 365 de raspunsuri pina in ziua in care N. Steinhardt a murit. Nicolae Baciut a corespondat cu monahul in perioada 1986-1988, legind un dialog pe cele mai diverse teme. Literatura, autohtona sau universala, atit de indragita de Steinhardt, ocupa un loc de cinste in discutii. Moralitatea, religia sau istoria sint si ele intens dezbatute, iar opiniile ferme ale eseistului sint surprinzatoare, emotionante si profunde.
-
Jurnal74.79 LEIEpuizat din stoc
Inceput in 1929, la sugestia lui Roger Martin du Gard, in cadrul uneia dintre numeroasele intilniri de la Pontigny la care a fost invitata, si continuat, cu scurte intreruperi, pina in preajma disparitiei sale, jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde insemnari despre evenimente si personalitati din perioada interbelica si postbelica. Printre cei ce-si gasesc locul in paginile cartii se numara Nicolae Iorga, George Enescu, Regina Maria, Gala Galaction, Marietta Sadova, dar si oameni de cultura de prim ordin din afara tarii ca Andre Gide, Roger Martin du Gard, Paul Langevin, François Mauriac, Ernst Robert Curtius, cu o parte dintre acestia autoarea sustinind si o bogata corespondenta.Inceput in 1929, la sugestia lui Roger Martin du Gard, in cadrul uneia dintre numeroasele intilniri de la Pontigny la care a fost invitata, si continuat, cu scurte intreruperi, pina in preajma disparitiei sale, jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde insemnari despre evenimente si personalitati din perioada interbelica si postbelica. Printre cei ce-si gasesc locul in paginile cartii se numara Nicolae Iorga, George Enescu, Regina Maria, Gala Galaction, Marietta Sadova, dar si oameni de cultura de prim ordin din afara tarii ca Andre Gide, Roger Martin du Gard, Paul Langevin, François Mauriac, Ernst Robert Curtius, cu o parte dintre acestia autoarea sustinind si o bogata corespondenta.
-