Biografii - Memorii & Jurnale

Surisul jaguarului a fost scrisa de Salman Rushdie in urma unei calatorii in Nicaragua si este o prezentare plina de empatie a unei lumi aflate intr-o prefacere radicala, dupa alungarea dictatorului Somoza si instaurarea unui guvern revolutionar.

Cinci portrete extraordinare – doica, mama, tatăl, sora şi guvernanta – „pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată“, spune autorul. De fapt, prin intermediul persoanelor care l-au însoţit, Gregor von Rezzori (născut în 1914) îşi povesteşte prima parte a vieţii, petrecută în bună măsură la Cernăuţi, în Bucovina, magnifica provincie de margine a imperiului chezaro-crăiesc, intrată după 1918 în componenţa regatului român.

Conţinutul volumului I este uvertura la volumul II, care va aborda pregnant, pătrunzând într‑un orizont larg şi concret, ceea ce semnifică delaţiunea şi corupţia în medicină, adevărate atentate la dreptul la sănătate al omului.

Contele Alexander von Schönburg s-a născut în 1969, în Somalia, unde tatăl său era corespondent de presă. Este căsătorit cu prinţesa Irina Verena de Hessa, nepoata prinţului Christoph de Hessa şi strănepoata reginei Elisabeta a II-a. Împreună au trei copii, descendenţi direcţi ai reginei Victoria şi stră-stră-strănepoţi ai prinţesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic.

O carte autobiografică şi un portret insolit al Chinei contemporane
Evenimentele majore din istoria recentă, precum revoluţia culturală, revolta studenţească sau războiul cu Vietnamul se disting pe fondul istorioarelor viu colorate şi pline de haz din Gaomi, provincia natală a lui Mo Yan.

BARACK OBAMA este cel mai tânăr senator de Illinois din Senatul Statelor Unite şi autorul cărţii Vise de la tatăl meu care a figurat pe lista de best-seller-uri a ziarului New York Times. Locuieşte la Chicago împreună cu soţia lui, Michelle şi cu cele două fiice, Sasha şi Malia.

Un volum din care nu lipsesc detaliile picante si istoriile interesante, uneori pline de umor, in care apar personalitati din Romania sau membri marcanti ai exilului romanesc.

„Desertul pentru totdeauna este unul dintre cele mai coplesitoare eseuri confesive ale literaturii romane. O carte de severa, adinca, exemplara aristocratie rurala, ravasitoare tocmai prin simplitatea ei, prin refuzul alambicarilor si rafinamentelor evocative.” (Dan C. Mihailescu)

Şi în al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiază, cu pietate filială, harul de povestitori al părinţilor săi. Pe sine se ignoră, dar, dacă astăzi putem reconstitui copilăria unui fiu de boier moldovean, împrejurările în care a fost crescut educat şi instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru că de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a îngrijit să nu piardă vreun „amărunt“ semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trăit el însuşi.

Care este ADN-ul unui om care a condus, până nu demult, DNA-ul? Cum pot locui un familist şi un justiţiar în aceeaşi piele? Cât de uşor poţi trece de la dosarele marilor corupţi la cărţile care te zidesc an de an şi lună de lună? Cum rezişti timorărilor, insultelor şi ameninţărilor? Din ce stofă trebuie să fii croit ca să nu abdici de la convingeri şi principii? Şi care e, la urma urmelor, preţul adevărului?

Reîntors în Africa de Sud după studiile în America şi Europa, John Coetzee locuieşte cu tatăl lui în cea mai modestă locuinţă a cartierului rezidenţial Tokai. Trăind din expediente, bărbatul acum matur se izolează tot mai mult de semeni, dar această însingurare dă naştere cărţilor, căci detaşarea aparentă ascunde o privire atentă şi lucidă.

„Încă de la începutul împrietenirii noastre, Barbu mi-a inspirat încrederea că alături de el eram ferită de primejdiile acelor timpuri de restrişte, căci atât firea sa, de o limpezime solară, cât şi subiectele încântătoarelor lui evocări păreau a ridica un scut de apărare în jurul nostru, protejându-ne de răul din afară, fie chiar şi numai pentru cele câteva ceasuri petrecute împreună.“ (Monica PILLAT)

„Senzualitatea Istanbulului, aşa cum o vede Pamuk, nu este marcată de autoportretul autorului, ce respiră, surprinzător, din fiecare pagină a cărţii, ci de poeticitatea legăturii scriitorului cu oraşul care l-a transformat.” (The Gardian)

Cartea de faţă nu este o lucrare sociologică de tip tradiţional, cu analize de cauze, dinamici şi efecte. Este vorba aici de propriile mele experienţe în interiorul unui grup pe care am ajuns să-l cunosc, îndrăznesc să cred, foarte bine. Un microcosm politic şi psihologic, numit de mine cândva micul Bizanţ roşu.

„Finala Wimbledon din 2008 dintre Rafa Nadal şi Roger Federer a fost partida cea mai lungă din istoria de 131 de ani a acestei competiţii şi, pentru mulţi, cea mai frumoasă partidă de tenis jucată vreodată. John McEnroe, care se afla pe Terenul Central în calitate de comentator pentru televiziunea americană, a declarat că este cel mai bun joc pe care l-a văzut vreodată. Bjorn Borg, aflat şi el în arenă ca spectator, omul care l-a învins pe McEnroe în cel mai aprig duel de până la Nadal şi Federer pe care şi-l putea aminti cineva la Wimbledon, a declarat şi el că fusese martorul celei mai măreţe partide din istorie. Unii ziarişti sportivi au spus că a fost pur şi simplu cea mai frumoasă încleştare din întreaga lume a sportului.” John Carlin

Carte-cult a globe-trotterilor, capodopera a literaturii francofone de calatorie.

''Ma consum fara rost, as fi in culmea fericirii sa pot scrie, dar nu scriu.''

Cea mai însemnată parte a acestui volum o reprezintă cele peste 100 de epistole pline de pasiune și emoție, dedicate viitoarei sale logodnice, Felice Bauer.

Protagonista scrisorilor este mai întâi inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obişnuit, plin de griji, şi chiar inima-inimă, personajul-vedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvii.

Cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu

DAN C. MIHĂILESCU, n. 1953, este critic şi istoric literar. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea din Bucureşti, 1976. Cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G.

„Aşa se recrutează oligarhia care stăpâneşte ţara românească. Nu este o oligarhie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate ori de merite; este o oligarhie mutabilă, de perpetuă primeneală, accesibilă oricui prin nimereală, prin loterie, prin aventură. [...] Asta, în ţara românească, se numeşte, cu tot seriosul, sistemă democratică... Şi oligarhia asta, semicultă sau, în cel mai bun caz, fals-cultă, pe cât de incapabilă de producţie utilă ori de gândire, pe atât de lacomă la câştiguri oi onoruri, îşi arogă puterea întreagă a Statului.“

Draga Ioana , Ma caznesc sa gasesc cuvintele potrivite ca sa ti pot descrie cat mai sugestiv ce a insemnat pentru Bucurestiul muzical, si chiar cel nemuzical, cele 3 saptamani in care prezenta lui Sergiu a insemnat al doilea mare eveniment dupa cutremur. A zdruncinat apatia muzicala care de ani si ani de zile ne a cuprins datorita zelului mediocritatilor care o dirijeaza (la propriu si la figurat). Desigur, in 1970 venirea lui Sergiu cu orchestra din Stockholm a insemnat un eveniment. Atunci cine a putut obtine bilete s a declarat fericit, cine a ramas pe dinafara s a consolat cu transmisiunile la TV a caror inregistrare a alimentat din cand in cand programele TV ului. Insa atunci prea putini au banuit la ce potential se ridica personalitatea lui Sergiu. Atunci a fost de acord aproape toata lumea ca este un mare dirijor, fara sa stie cat de mare este… (Scrisoare a lui Sergiu Celibidache catre sotia sa, Ioana)

În România comunistă, din 1948 şi până la începutul anilor ’60, soarta unui om depindea mai ales de dosarul său politic —  până-ntr-acolo încât Dosarul, ca atare, era cu mult mai important decât Omul. O faptă de opoziţie faţă de regimul comunist — a oricăruia dintre români, fie o persoană anume sau vreuna dintre rudele sale — era un păcat de neşters — un stigmat.

Astăzi, după optzeci şi cinci de ani de condus, Regele se urcă la volan cu aceeaşi siguranţă discretă, cu o plăcere sfioasă, cu o robusteţe uşor de remarcat. Tratează maşina cu respect, cu atenţie, are un anume fel profund de a „simţi“ motorul, pe care îl ascultă cu sufletul şi cu mintea.

„Am ajuns la capătul călătoriei mele, o călătorie lungă şi grea. Cu meandre şi ocolişuri. O călătorie frumoasă, aşa cum e viaţa... Şi fără întoarcere. Numai dus.
Sunt recunoscătoare tuturor celor care mi-au fost alături. La bine şi la rău, cum se zice. Pe mulţi nu-i va mai putea ajunge recunoştinţa mea: şi-au încheiat ei călătoria; dar poate, către sfârşit, şi-or fi adus aminte de mine, cu drag sau numai cu indiferenţă, în nici un caz, sper, cu neplăcere.
Povestea mea are, fatal, lacune. Memoria afectivă ne joacă, uneori, asemenea feste. Inefabilul tocmai asta e: ceea ce nu se poate exprima. Multe lucruri nu am putut, nu am ştiut, sau chiar nu am vrut să le exprim.
Dar, în ceea ce am spus, am căutat să fiu corectă. Exactă. Chiar dacă nu am reuşit totdeauna, intenţia asta a fost." (Micaela GHIŢESCU)

La 14 februarie 1989, de Ziua îndrăgostiţilor, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la BBC, care i-a spus că fusese „condamnat la moarte” de ayatollahul Khomeini. Atunci a auzit pentru prima dată cuvîntul fatwa. Ce crimă comisese? Era autorul romanului intitulat Versetele satanice,acuzat de a fi fost „împotriva Islamu­lui, a profetului şi a Coranului”. (...) I s-a cerut să aleagă un pseudonim pe care poliţia să-l poată folosi. S-a gîndit la scriitorii lui preferaţi şi la diverse combinaţii între numele lor; atunci i-a venit ideea: Conrad şi Cehov – Joseph Anton.

„Mulţumesc fiecărui om al cărui drum s-a întâlnit vreodată cu al meu: de la fiecare am învăţat. Am învăţat de la grădinile pe care le-am îngrijit, de la animalele care au trăit în preajma mea. Am învăţat de la copacii sub care m-am odihnit. Câţiva, fiindcă de puţine ori mi-a fost dat să mă odihnesc. [...] Dacă veţi vrea să faceţi o pomană pentru mine, stropiţi o plantă însetată, hrăniţi un câine flămând şi învăţaţi copiii să se uite la stele. Bogdaproste. Bucuraţi-vă de fiecare clipă.“ (Luli August STURDZA)

Această biografie descrie în detalii atent alese viaţa lui Margaret Thatcher, realizările sale ca prim-ministru britanic şi parcursul său de după retragerea din funcţie, oferind un portret adecvat al Doamnei de Fier

Necruțător față de apetitul orișicui, Anthony Bourdain ne descrie cu subiect și predicat ceea ce se întâmplă în spatele ușilor de la bucătărie. Atitudinea nemiloasă, caracteristică lui Anthony, se regăsește și în această carte delicios de haioasă și șocant de încântătoare, una care îi va fascina atât pe gurmanzi, cât și pe cei insensibili la arta culinară. De la prima stridie gătită în Gironde, Franța, până la umila poziție de spălător de vase într-un restaurant din Provincetown (unde asistă pentru prima oară la adevăratele plăceri ale unui bucătar șef); de la bucătăria restaurantului Rainbow Room din Rockefeller Center până la traficanții de droguri din East Village, de la Tokio la Paris și înapoi la New York, poveștile culinare ale lui Bourdain sunt pline de pasiune și imprevizibil. Kitchen Confidential vă va face să salivați de poftă și să râdeți ținându-vă cu mâinile de burtă.