Autori români

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1261-1290 din 1366

  • Din copilărie
    26.47 LEI
    Epuizat din stoc
    Şi în al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiază, cu pietate filială, harul de povestitori al părinţilor săi. Pe sine se ignoră, dar, dacă astăzi putem reconstitui copilăria unui fiu de boier moldovean, împrejurările în care a fost crescut educat şi instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru că de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a îngrijit să nu piardă vreun „amărunt" semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trăit el însuşi.
  • Scrisori către Monica
    41.70 LEI
    Epuizat din stoc
    „Să ne întoarcem în anul 1947, pe 8 septembrie, în Gara de Nord. Fiica, frumoasă şi emoţionată, pleca din Bucureşti pe scara unuia dintre ultimele trenuri (la propriu şi la figurat) către lumea liberă, cu doi trandafiri roşii în mână, iar mama rămânea – după cum i-o va spune în scrisorile de mai târziu – «cu spinii lor înfipţi în inimă». Monica Lovinescu credea că pleacă pentru doi-trei ani. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu avea presentimentul că despărţirea va fi pentru totdeauna. A ştiut din primul moment că plecarea Monicăi o lăsa singură pentru tot restul vieţii, a presimţit că moartea îi va fi umilitoare şi tristă, i-a scris fiicei ei, în metafore care, din păcate, vor corespunde întocmai realităţii, despre «sârma ghimpată» care o va încercui, despre sfârşitul vieţii ei «fără adăpost, fără sprijin, fără mormânt» şi despre «gândul cumplit că fiinţe dezgustătoare şi-ar bate joc de trupul acesta istovit, că le voi auzi vocile rostind cuvinte nemiloase şi că voi îndura, şi dincolo de viaţă, cele mai adânci tristeţi, cele mai grele insulte». Precum personajele din tragedia antică, şi-a presimţit permanent destinul, cu un fel de luciditate mai presus de logică.“ (Astrid CAMBOSE)
  • Viaţa lui I.L. Caragiale
    41.70 LEI
    Epuizat din stoc
    „În istoria noastră literară, Şerban Cioculescu reprezintă pentru Caragiale ceea ce a însemnat G. Călinescu pentru Eminescu: uriaşă defrişare documentară, sinteză factologică, biografie şi textologie. Minus, desigur, geniul exegetic, asociativitatea barocă şi fascinantul spectacol de idei care definesc irezistibil impresionismul călinescian. Dar pozitivismul arhivistic nu micşorează nicidecum statura exemplară a celui supranumit «Şerban cel Rău». Dimpotrivă: cred sincer că, pentru relativismul şi plezirismul narcisic din critica literară actuală, lecţia lui Şerban Cioculescu rămâne una în chip vital necesară." (Dan C. MIHĂILESCU)
  • Marea scriitorilor. Între Olimp şi zidul Puterii
    40.58 LEI
    Epuizat din stoc
    Paginile cărţii abundă de momente spumoase, palpitînd de viaţă, adesea relatate cu umor, dar marcate uneori de accente nostalgice sau melancolice, momente petrecute de şi între oamenii condeiului în vacanţele de la Casa de creaţie şi odihnă a scriitorilor „Zaharia Stancu” de la Neptun.
  • Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor
    23.42 LEI
    Epuizat din stoc
    '' (...) cartea Ultimul tango la Buenos Aires vă invită să faceţi aventura unei lumi narcisiace, care-şi trăieşte patetic dislocările, o lume care, cum spune autoarea, «se adoră şi se critică permanent».“ (Gabriel LIICEANU)
  • Eu şi timpul. Viaţă, vocaţie, viziune
    32.08 LEI
    Epuizat din stoc

    Cartea de faţă închide în paginile ei o carieră şi o viaţă care nu s-au concurat niciodată. S-au împăcat de la bun început. Secretul aparţine numai şi numai artistei. (Magda Mihăilescu)

  • Prin perdea
    28.82 LEI
    Epuizat din stoc
    Aurora Liiceanu îşi recompune din fragmente viaţa, din perioada studiilor până în anii postdecembrişti, plasând în prim-plan figura fiului său, dar şi traseul profesional, cu interesante referinţe la psihologie sau la maeştrii cu rol formator pe care i-a cunoscut.
  • Memoria frunzelor moarte
    34.22 LEI
    Epuizat din stoc
    O carte despre realităţile deconcertante din România de azi; despre amintirea unei alte Românii, păstrată în revelatoarele memorii ale bunicii sale, Elena Brătianu, născută Sturdza, transcrise de nepoată cu înfiorare; despre statura impunătoare a bunicului ei, istoricul şi omul politic Gheorghe Brătianu.
  • Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din Gulagul românesc
    35.64 LEI
    Epuizat din stoc

    Volumul Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc îl continuă pe cel intitulat Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică.

  • Cuvinte încrucişate
    26.67 LEI
    Epuizat din stoc

    Cuprins:


    Iubirea şi promisiunile deşarte · Unde-i îndârjirea pătimaşă de altădată? · Prima iubire? Marea iubire? · Franţuzoaicele şi visul american · Fiecare cu scenariile lui · O carte schimbă viaţa · Răzbunarea păguboasă · Mobilier identic, relaţii diferite · Marketing socialist · Ia-ţi o pisică: bloc contra vilă.

  • Oleg Danovski – omul, artistul, legenda
    37.43 LEI
    Epuizat din stoc

    Biografia coregrafului Oleg Danovski ( 1917- 1997) constituie rezultatul unui efort de documentare şi redactare de mai bine de şase ani, care a presupus consultarea unor categorii de surse dintre cele mai diverse (articole şi cărți de specialitate, dicționare româneşti şi străine, memorialistică, documente de arhivă, filme, discuții cu prieteni, rude, colaboratori ai personajului principal), călătorii de documentare şi propria arhivă a autoarei care l-a cunoscut pe Oleg Danovski, l-a urmărit în repetiții şi spectacole şi a consemnat mai multe ore de interviuri cu el, în anii de dinaintea morții, când era directorul Teatrului de Balet din Constanța.

  • Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu
    28.87 LEI
    Epuizat din stoc

    "Uitaţi-vă la mine. Pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toată viaţa a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot - şi nu ştiu de ce o fac -, într-o conversaţie, la lumină." (Mircea Ivănescu)

  • Însemnări zilnice. Volumul al IX-lea (1 ianuarie-31 decembrie 1927)
    42.71 LEI
    Epuizat din stoc
    Lupta pentru putere, tensiunile dintre Casa Regală şi partidele politice determinate de dezmoştenirea principelui Carol sau de educaţia principelui Nicolae, dar şi relaţiile adesea complicate dintre membrii familiei regale – toate acestea se regăsesc în jurnalul reginei Maria, alături de întâmplări din viaţa de zi cu zi.
  • La foc mărunt
    20.31 LEI
    Epuizat din stoc

    Dincolo de modestia jucată a titlului, La foc mărunt arată un Livius Ciocârlie în plină formă intelectuală.

  • Principesa si monahie: Domnita Ileana - Maica Alexandra
    33.30 LEI
    Epuizat din stoc
    Această carte este cheia înțelegerii unei vieți de al cărei exemplu are nevoie orice român, deoarece cu toţii avem nevoie să ne limpezim minţile şi sufletele, să ne redefinim valorile şi modelele, să ne „schimbăm la faţă” și noi, primind în suflet povestea acestei Mari Doamne, care a știut ce înseamnă să-ți iubești țara, ce înseamnă demnitatea în perioade de restriște, datoria de om și slujirea jertfelnică.
  • Convorbiri cu Petru Dumitriu
    34.22 LEI
    Epuizat din stoc
    ''M-a interesat şi continuă să mă intereseze destinul acestui mare scriitor care a părăsit o literatură şi îşi găseşte greu locul în alta, pe măsura talentului său.'' (Eugen Simion)
  • Jubileul Regelui
    42.78 LEI
    Epuizat din stoc
    Caracterul unic al aniversării de 90 de ani a Majestăţii sale, Regele Mihai I, a fost marcat în 2011 printr-o serie de manifestări care au antrenat nu doar familia regală şi unele dintre familiile domnitoare din Europa şi din lume, dar şi întreaga societate românească. Invitaţia adresată Regelui de a vorbi în faţa Parlamentului României, convocat în Şedinţă solemnă, a însemnat reluarea unei tradiţii care fusese întreruptă brutal de regimul comunist şi reintrarea într-o normalitate pe care românii păreau că au uitat-o.
    Cartea de faţă se doreşte a fi un omagiu cu ocazia aniversării unei personalităţi politice care a reprezentat, prin viaţa şi activitatea sa, un model de urmat pentru poporul român.
  • Întâlniri cu Solomon Marcus
    80.20 LEI
    Epuizat din stoc
    Titlul cărţii exprimă exact scopul urmărit: să strângă laolaltă mărturii din partea celor care s-au întâlnit, în cele mai variate împrejurări, cu Solomon Marcus. Printre aceştia: Ana Blandiana, Andrew Bruckner, Cristian S. Calude, Marcel Danesi, Mircea Martin, Grigore C. Moisil, Nichita Stănescu, Sergiu Rudeanu, Umberto Eco şi Claude Lévi-Strauss. Întâlniri cu Solomon Marcus este o carte în două volume, cu peste 450 de contribuţii a căror varietate provine din varietatea preocupărilor lui Solomon Marcus.
  • N. Steinhardt in evocari
    32.02 LEI
    Epuizat din stoc
    Scriitor si publicist, condamnat politic si monah ortodox, atras in egala masura de literatura si muzica, de teologie si drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de prima marime ale culturii românesti.
  • Breviar pentru pastrarea clipelor
    20.31 LEI
    Epuizat din stoc
    O carte se scrie pentru placerea ta sau a altcuiva. Nu am de unde sa stiu daca lucrurile pe care le-am spus vor face placere si altcuiva, stiu insa ca noi am facut treaba asta din placere, chiar daca nu duce la nimic.
  • Jurnalul Generalului Sanatescu
    25.46 LEI
    Epuizat din stoc
    Prin functiile militare si politice pe care le-a detinut, generalul Sanatescu a fost direct implicat in istoria anilor 1941-1947: comandant militar al Capitalei in timpul rebeliunii legionare, general combatant pe frontul de rasarit, sef al Casei Militare regale si maresal al Palatului; de doua ori prim-ministru, apoi sef al Marelui Stat Major, a participat la campania spre rasarit si la dezastrul militar de la cotul Donului.
  • Angela Marinescu 70
    21.09 LEI
    Epuizat din stoc
    Un poet văzut din unghiuri foarte diferite.
  • Din cate adevaruri?
    26.64 LEI
    Epuizat din stoc
    Ajuns la varsta de saptezeci de ani, poetul, prozatorul si traducatorul Ilie Constantin isi reevalueaza opera. Insa textele din prezentul volum nu sunt doar o relectura cat mai obiectiva a propriilor scrieri, ci si bilantul unei vieti exemplare pentru secolul trecut
  • Ofrande. Memorii
    15.27 LEI
    Epuizat din stoc
    „Una din cele mai frumoase cărţi de memorii ce s-au tipărit după 1990 în România.“ (Doina URICARIU)
  • De la Isarlîk la Valea Uimirii. Vol. II. Drumul fără sfârşit
    29.94 LEI
    Epuizat din stoc
    De la Isarlîk la Valea Uimirii reuneşte polii simbolici ai itinerarului spiritual al lui Basarab Nicolescu.
  • De la Isarlîk la Valea Uimirii. Vol. I. Interferenţe spirituale
    32.59 LEI
    Epuizat din stoc
    De la Isarlîk la Valea Uimirii reuneşte polii simbolici ai itinerarului spiritual al lui Basarab Nicolescu.
  • Cuvinte din exil
    16.00 LEI
    Epuizat din stoc
    Despre trecut, dar si despre dificultatea adaptarii intr-o tara straina, despre motivele care ii determina sa scrie, despre situatia actuala a literaturii sau despre Premiul Nobel...
  • Oare chiar m-am întors de la Athos?
    25.46 LEI
    Epuizat din stoc
    ''Nu este atât o carte despre Athos, cât o carte despre Dan C. Despre răsfrângerea (sau frângerea? sau înfrângerea?) lui de sine în oglinda Athosului. Chipul din această oglindă este redat cu o sinceritate totalã, fără menajamente, fără cosmetizări («Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredinţa doritoare de har»), lucru rar în lumea culturală de azi.'' (Costion NICOLESCU)
  • Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian
    34.22 LEI
    Epuizat din stoc
    „Cred că motorul supravieţuirii e vitalitatea, dinamismul în limita puterilor, setea de nou, curiozitatea pentru tot ce se întâmplă în jur, senzaţia impusă că eşti încă în circuit. Nu recapitularea, cu inerentele-i regrete şi remuşcări pentru fapte ireversibile, nu fuga în trecut, ci ancorarea în prezent (oricât ar fi el de urât), adaptarea la acest prezent.'' (Antoaneta RALIAN)
  • Amintiri din Junimea
    37.43 LEI
    Epuizat din stoc
    „Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însufleţea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti.'' (Ioana PÂRVULESCU)