Autori străini

„In Nu genul ala de fata, Dunham ridica un val de pe experientele care alcatuiesc procesul prin care ne construim drumul prin lume: cum e sa te indragostesti, sa te simti singur, sa ai cinci kilograme in plus desi mananci doar mancare sanatoasa, cum e sa trebuiasca sa te faci apreciata si sa-ti demonstrezi valoarea intr-o incapere plina de barbati care au dublul anilor tai, cum e sa intalnesti iubirea adevarata si, mai ales, cum e sa ai tupeul de a crede ca povestea ta este una care merita spusa. 

Exuberanta, miscatoare si atenta la detalii, Nu genul ala de fata este un sir de telegrame trimise din linia intai a frontului, din batalia Cresc Mare. «Deja imi este rusine la gandul ca, de fapt, as avea ceva de oferit», scrie Dunham. «Dar daca daca as putea lua tot ce am invatat si ti-as face treaba mai usoara tie sau te-as impiedica sa mai ajungi in situatia aia in care simti nevoia sa-ti pastrezi tenisii in picioare, cand faci sex, pentru cazul in care ai simti nevoia s-o iei la goana in timp ce-o faceti, atunci fiecare pas gresit pe care il voi fi facut eu a meritat». 

Nu franchetea Lenei Dunham este cea care ma misca, ci mai degraba scriitura – care este plina de surprize acolo unde te astepti mai putin. O carte buna, subversiva.“ (David Sedaris) 

 

„Talentata Lena Dunham nu doar ca scrie cu o precizie metodica, dar foloseste, in creionarea portretului mai tinerei Lena si a panoramei lumii, si un simt al perspectivei, al nostalgiei si acel gen de intelepciune specifica persoanelor mai in varsta… Spunandu-si pur si simplu povestea, in toate detaliile ei uneori stanjenitoare, a scris o carte care este pe cat de subtila si sincera, pe atat de comica.“ (Michiko Kakutani, The New York Times)

 

„Marea majoritate a oamenilor incearca cu disperare sa ascunda acea prapastie angoasanta dintre acel eu bine slefuit, aspirational si reprezentational si eul real, uman si plin de defecte. Dunham traieste in aceasta prapastie, unde da acces tuturor, cu inima deschisa, fara limite sau bariere si scrie despre ea, cu un profund sentiment al constiintei de sine si al autocompasiunii, care ne provoaca sa incercam si noi sa salasluim in propriile prapastii si poate sa le acceptam putin mai mult si sa ne angoasam ceva mai putin cand ne gandim la ele.“ (Maria Popova, Brain Pickings)

Cât valorează viaţa unui om care a atras asupra lui mânia camorrei? Roberto Saviano, tânărul jurnalist italian care a scris Gomora, ştie foarte bine răspunsul. Condamnat la moarte de membrii camorrei, autorul este obligat să trăiască păzit de poliţie douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru şi să‑şi schimbe frecvent adresa pentru a‑şi pierde urmele.

Cea mai convingatoare autobiografie aparuta vreodata sub semnatura unui fotbalist. (The Guardian)

Appalachian Trail, unul dintre cele mai lungi trasee montane din lume, strabate 14 state pe o distanta de peste 3.400 de kilometri, de-a lungul Coastei de Est americane. Dornici sa admire peisajele superbe de pe aceasta ruta, Bill Bryson si prietenul sau Stephen Katz hotarasc sa o parcurga pe jos de la un capat la celalalt. 

Nisipurile arabe este cronica unui trecut disparut, un omagiu adus unui popor magnific, unor oameni care, in ciuda greutatilor si pericolelor, au facut dovada unui curaj si a unei loialitati iesite din comun.

Datorita farmecului ei romantic si caracteristicilor patologice, viaţa lui Torquato Tasso, geniu incontestabil care a dominat literatura europeana o buna bucata de vreme, a devenit repede o legenda, oferind nu fara temei prilejul multor interpretari romanţate pline de farmec. Mitizarea de tip romantic a „geniului persecutat“, consacrata de mari artisti și ganditori precum Montaigne, Goethe, Leopardi sau Baudelaire, a fost urmata de interesul cercetatorilor din epoci mai recente care au incercat sa analizeze, pornind de la figura excepţionala a lui Tasso, tulburatoarea legatura dintre genialitate si nebunie. Legenda acestei legaturi si-a gasit o sursa de importanţa fundamentala in scrisorile tassiene, cu precadere in cele scrise in timpul recluziunii la ospiciul Sfanta Ana: scrisori pe cat de stranii si disperate, pe atat de rafinate si revelatoare pentru o epoca de neliniste, de control ideologic si de disimulare. Ele marcheaza un moment novator in panorama genului epistolar, prin impletirea inedita a imaginii artistului ca personaj public cu introspecţia unui suflet melancolic, traversat de halucinatii, și nu contenesc, dupa veacuri, sa fascineze si sa intrige.

Vocea originala a lui Tyson se aude clar in paginile acestea – nu sunt doar un mix de limbaj de strada, programe de recuperare in 12 pasi, descrieri cinematografice ale luptelor si panseuri filosofice, ci si pagini pline de umor acid si referinte literare ce acopera un spectru neasteptat de larg, de la Alexandre Dumas si Tolstoi la Lenin si Tennessee Williams. Un suflet tulburat ce a incercat prin eforturi autentice sa priceapa calatoria lunga si bizara care a fost viata sa. 

Contele Alexander von Schönburg s-a născut în 1969, în Somalia, unde tatăl său era corespondent de presă. Este căsătorit cu prinţesa Irina Verena de Hessa, nepoata prinţului Christoph de Hessa şi strănepoata reginei Elisabeta a II-a. Împreună au trei copii, descendenţi direcţi ai reginei Victoria şi stră-stră-strănepoţi ai prinţesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic.

Cred insa ca deprinderile culinare de baza sunt o virtute, ca abilitatea de a te hrani cu pricepere atat pe tine, cat si pe altii ar trebui predata tuturor tinerilor drept o competenta fundamentala, ca ar trebui sa devina la fel de esentiala in procesul de maturizare ca atunci cand te stergi singur la fund, traversezi fara nici un ajutor strada sau cand ajungi sa inspiri suficienta incredere incat sa ti se dea bani cu imprumut.

„Un minimum de cunostinte despre cum se manuieste un cutit ar trebui sa fie obligatoriu. Fara el nu suntem buni de nimic, suntem niste naufragiati cu o cutie de conserve alaturi – dar niciun deschizator. Totul incepe cu deprinderea modului in care se foloseste un obiect ascutit, suficient de familiar ca sa ducem treaba la bun sfarsit fara sa ne ranim. Asadar, vorbim despre elementele de baza ale manuirii, ascutirii si pastrarii cutitelor, precum si despre acelea ale taiatului, tocatului si feliatului rudimentar, dar eficient. Nimic prea serios. Doar suficienta indemanare in folosirea cutitului, cat sa te poti masura cu orice bunica din Sicilia.“- Anthony Bourdain

In aceasta carte Harman ne ajuta sa patrundem in culisele acestui sport, aruncand lumina asupra celor mai intime secrete ale tenisului, intr-un volum plin de personalitate, freamat, drama si intrigi.

„In ultimii ani, Johnson a scris carti de mici dimensiuni, scurte biografii, si toate sunt niste bijuterii: Johnson poate picta panze mari si mici; poate compune simfonii brukneriene si menuete gratioase. Acele «menuete», recentele biografii, s-au ocupat de Churchill, Isus, Socrate, Darwin si, acum, de Mozart.“ (Jay NORDLINGER)

„Excelent… O lectura incantatoare, concisa… Sa citesti despre viata unui asemenea muzician formidabil este o placere si un privilegiu. Paul Johnson a facut povestea lui Mozart accesibila si formativa.“ (Washington Independent Review of Books)

„Johnson condenseaza un mare volum de informatii in aceste pagini… Pornind de la cunoasterea uimitoare a operei mozartiene, el reuseste o descriere cuprinzatoare si edificatoare a acesteia. O solida introducere in viata si opera compozitorului.“ (Publishers Weekly)

 

Din cei 15 000 de copii sub 16 ani inchisi la Theresienstadt si trimisi apoi la Auschwitz, doar 100 au supravietuit.

Cartea pernei. Confesiunile unei doamne de onoare este una dintre cele mai citite opere din literatura japoneza!

Intr-o biografie captivanta ca o poveste, Antonio Forcellino parcurge fulgeratoarea traiectorie a lui Rafael recitind documentele si marturiile si interpretand operele de arta cu ochiul expertului in restaurari. In aceste pagini extraordinare, eliberate in sfarsit de prejudecati, Rafael este prezentat fara valurile care i-au faurit mitul, redevenind barbat si artist.

„Cartea care a redefinit jurnalul de calatorie.” (The Guardian)

„O carte ce merita sa stea pe acelasi raft cu Graham Greene, Somerset Maugham si Paul Theroux.” (The New York Times Book Review)

„Sunt aproape 10 ani de cand am ascultat pentru prima oara o poveste de David Sedaris si tin minte ca m-am oprit din ce faceam pentru ca nu mai auzisem niciodata o astfel de voce. Nu ma refer la glas, desi e la fel de inconfundabil, cat la vocea naratiunii, o impletire nepereche intre dulce si amarui, intre autoironie si vulnerabilitate. E vocea unui om care te invita sa te asezi langa el si sa calatoriti impreuna prin viata, plini de uimire. Eseurile lui Sedaris sunt despre nimicurile prin care trecem cu totii – familie, relatii, momente stranii prin aeroporturi si cafenele –, dar si despre cum aceste nimicuri sunt de fapt totul.“ - Cristian Lupsa, editor Decat o Revista

„Din liceu n-am mai ras de unul singur in public. Nu pentru ca as fi un sobru, ci din cauza cinismului - defect profesional de jurnalist. Pana ce am cumparat o carte de Sedaris dintr-un aeroport. Si am inceput sa rad. Un ras fin, autoironic, cu alinturi antropologice. Un ras din care si inveti. Vecinul din avion m-a intrebat de ce rad. I-am dat sa citeasca. La sosire a intrat in prima librarie si a cumparat un Sedaris.“ - Vlad Mixich, jurnalist

La cincizeci de ani dupa moartea sa, aceasta biografie foarte bine documentata traseaza destinul maret si bulversant al celei mai mari doamne a cantecului francez, cunoscuta si astazi la nivel mondial. Ce ramane astazi din Edith Piaf? Un repertoriu, cantat inca de numerosi artisti, o legenda, tesuta dintr-o viata mareata si tragica, o voce exceptionala care continua sa ne emotioneze pana in adancul inimii. Jean Dominique Brierre ne conduce pe urmele lui Piaf, ale debutului ei in Parisul interlop al cartierului Pigalle, ale turneelor sale triumfatoare in America de dupa razboi. De la P'tit Louis la Marcel Cerdan sau Theo Sarapo, ultimul sot, trecandu-i in revista pe Cocteau, Montand, Aznavour, Canetti, Coquatrix, Moustaki... cu totii se regasesc in aceasta biografie, toti barbatii pe care ea i-a iubit si cei carora le datoreaza succesul in cariera sa. Aceasta carte traseaza parcursul atipic al acestei mari cantarete a muzicii frantuzesti.

„Nu e simplu sa incerci sa convingi oamenii sa vorbeasca despre companie. Angajatii Apple nu vorbesc, chiar daca lucrurile s-au intamplat cu 30 de ani in urma. Compania este atat de secretoasa, incat a divulga ceva – orice – este o abatere care poate duce la concediere. Totusi, partenerii mei de cercetare au convins o serie de oameni sa vorbeasca, oficial si neoficial, despre Apple, Jony Ive si cultura lor unica de lucru. In special, am convins niste actori majori, inclusiv unii care au colaborat strans cu Jony decenii la rand. Gratie interviurilor cu ei, alaturi de o cercetare extinsa, va putem oferi cel mai complet tablou disponibil, despre adevaratele evenimente din spatele carierei lui Jony Ive si a influentei sale la Apple.“ - Leander Kahney

Deschizand usa bucatariei sale, Anya von Bremzen reuseste sa se intoarca in propriul trecut, cand comunismul se servea uneori cu porumb si caviar, alteori cu paine goala si gloante. Desi, la o prima vedere, pare a fi vorba despre o colectie de retete traditionale, Arta bucatariei sovietice isi dovedeste valoarea memorialistica in momentul in care scriitoarea incepe sa asocieze diversele perioade istorice (razboiul civil, comunismul) cu anumite feluri de mancare. Astfel, placinta lui Lenin sau painea de malai pentru Hrusciov devin metafore pentru starea statului sovietic, iar arta de a gati se confunda cu aceea de a povesti.

Jurnal de la saisprezece ani si Adolescentul sunt doua dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata.

Primul lucru care trebuie sa-l invete un scriitor este arta de a transpune ceea ce simte in ceea ce vrea sa simta altii. La inceput reuseste din intamplare. Dar pe urma talentul trebuie sa inlocuiasca intamplarea. Exista si o parte de noroc la radacina geniului.

„N-ar fi trebuit sa scriu: daca lumea ar fi limpede, arta nu ar exista, iar daca lumea mi s-ar parea ca are un sens, nu as mai scrie. In unele cazuri trebuie sa fii personal din modestie.“ (Albert Camus, Carnete)

Jurnalul contine extrase din scrisorile familiei si memorii ale contemporanilor

Pe teren, Serena este cea mai competitiva adversara pe care am intalnit-o, iar in afara terenului este o sora iubitoare si o prietena adevarata. Serena a fost pentru mine un model si o sursa de inspiratie. (Venus Williams)

Alte aventuri ale unui personaj ciudat asa cum i-au fost povestite lui Ralph Leighton

„În descrierea unui voiaj în ţările române, germanul K[unisch] povesteşte legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte, însă, pe pământ nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.“ (Mihai EMINESCU)

In fuga este povestea resorturilor care m-au tinut in viata in a doua parte a carierei mele. In prima parte a acestei cariere, prietenii mei au fost alcoolul, drogurile si Prozacul; oricat de nebuneste suna asta. De data asta, mai putin exceptional, alergatul a fost ceea ce m-a tinut deasupra nebuniei.(Ronnie O'Sullivan)

Publicata in peste zece tiraje, aflata inca de la aparitie in topurile de vanzari, bucurandu-se de traduceri in mai multe limbi, Lev Tolstoi. Fuga din rai a fost desemnata Cartea anului 2010 in Rusia si a fost recompensata cu premiul Bolsaia Kniga (Big Book).

Am inteles la un moment dat ca, de unul singur, nu voi putea schimba lumea. Asa ca nu mi-a ramas decat sa ma duc undeva departe de lume, sa traiesc singur, intr-o cabana. In padurile Siberiei. Am cumparat o izba de lemn, pe taramurile nimanui, la marginea lacului Baikal. Acolo, la cinci zile de mers pe jos de prima asezare umana, inconjurat de natura salbatica, am incercat timp de sase luni sa descopar fericirea.

“Aceasta nu este o carte, este o bijuterie.” Le Figaro

“Povesti halucinante, amuzante si nelinistitoare.” Liberation

“O calatorie emotionanta, tragica, dar si distractiva.” La Repubblica

“Avem ocazia sa vedem adevaratul comunism.” Frankfurter Allgemeine Zeitung

“O carte intrligenta si pasionanta.” Adam Michnik

 

Lectura romanelor lui Jules Verne, ore indelungate petrecute la Muzeul de arta asiatica Guimet – asa s-a nascut pasiunea Alexandrei David-Neel pentru calatorii si mai ales pentru Orient.