Poezie

Rod al unor indelungi si migaloase decantari, poezia din Un an crescut la loc, cartea de debut, avea deja o patina foarte persona­la, includerea in clase, subclase, directii poetice, fiind, de aceea, oarecum dificila. Descopar in cartea de acum aceeasi dorinta de autonomie, cu respect pentru cuvinte si pentru geometria spa­tiala a scripturalului, precum si stiinta de a "sub-prinde", din­colo de suprafata lucrurilor, esente si motive sub imperativul unei urgente existentiale. Poezia sa a castigat in siguranta si in profunzime. In plus, o extraordinara picturalitate - versurile iti starnesc in minte ilustratii, poemele au corporalitate, inchipu­ind neasteptate racursiuri. Pauza de om e proiectul umanitatii depline, gata de arhitecturi viitoare. - Irina Petras

Cred ca prima oara cand l-am admirat pe Lucian Vasiliu a fost in toamna anului 1982, cand era muzeograf la Muzeul de Literatura, cu ocazia celor 10 ani de la inaugurarea Casei junimistului Vasile Pogor. Am umblat o zi intreaga sa imi prezinte parte din cele 10 muzee si case memoriale iesene. Imi amintesc inca admiratia de atunci, pentru ca, in mod ciudat, ea se referea la aceleasi caracteristici de sens contrar, care aveau sa ma fascineze intotdeauna in versurile lui Lucian Vasiliu. Amestecul surprinzator si aproape patetic de emotie si ironie, de nostalgie si deriziune, de jocuri de cuvinte si termeni religiosi face din poezia lui nu doar o voce distincta, inconfundabila in concertul generatiei, ci si o melodie, in acelasi timp preclasica si dodecafonica, nelinistitoare. - Ana Blandiana

Am scris si scriu poezie din dorinta de a ma vindeca de, "ranile ratiunii", cum spunea Novalis, sau poate din dorinta de a deveni un mai bun imblanzitor de subterane. Pentru mine, poezia inseamna, in primul rand, sunetul care se aude cand toate celelalte zgomote au amutit, iar in jur s-a lasat acea liniste in care pot asculta miscarea de rotatie a pamantului. Apoi, cred ca rolul poeziei este asemanator cu cel al unei oglinzi solare. In mitul japonez al zeitei soarelui, numita Amaterasu, oglinda solara scotea lumina din tenebre si o daruia lumii intregi. Dincolo de toate acestea, ramane jocul meu de-a v-ati ascunselea cu poezia, un nimerit prilej de a rechema copilul de altadata sa imi arate, discret, ascunzatoarea. - Savu Popa

Nadajduiesc ca, si la cea de-a doua editie (revazuta si adaugita), antologia de fata sa ramana tot o Carte din vis. S-ar exprima, in acest mod, nu doar dorinta fireasca de continuitate, ci, indeosebi, angajamentul autorului de a-si reconfirma, in fata propriei constiinte si a virtualilor sai cititori, modul propriu de gandi si a scrie poezie.

,,Când vezi Sfânta Scriptură vezi un munte, e muntele din Isaia 2, e Sionul binecuvântării întru Legea Domnului, de aceea nu voi încerca să surprind toate structurile poetice desfășurate aici de cinstitul autor, ci doar să-i dau ceea ce este drept, ori de drept, domnia sa fiind avocat ca profesie, și eu receptând această lucrare ca pe o deplin credibilă pledoarie pentru dovedirea veșniciei Cuvântului și a înveșnicirii încuvântatului.” IOAN CHIRILĂ

Poezia actuală a Lilianei Trif este una de maturitate, scrisă de o mână versată, de o minte care știe să așeze cuvintele la locul potrivit. Este scrisă de un suflet care intră în rezonanță cu frumosul, cu emoția unui sărut, a unei atingeri tandre, cu taina luminii sacre și evlavia rugăciunii. Într-un cuvânt, Liliana Trif este o poetă autentică. DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN

În condițiile „pandemonizate” în care am ajuns să trăim, la doar două decenii după trecerea în mileniul III al erei creștine, poezia propusă de Enrique Nogueras are suficiente note consolatoare, spre a merita să fie lecturată și percepută ca un binevenit remediu contra răului din lume.

Acest volum cuprinde Opera poetică a lui Konstantinos Petrou Kavafis. Poeziile incluse în această ediție au fost scrise în limba greacă. Pe lângă acestea, Kavafis a mai scris proză și poezii în limba engleză, texte care nu se regăsesc în această carte.

În anul 2022, an hărăzit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și ca „an omagial al rugăciunii”, o vrednică credincioasă, pe numele său Mariana Răbîncă, și-a asumat sarcina deloc ușoară a alcătuirii unei antologii de poezie creștină românească, declarată ca atare (rugă sau rugăciune) de autori sau prin evidența adresării: către Doamne-Doamne, către Fiul Său iubit, Iisus Hristos, sau către Fecioara Maria.

Volum apărut la aniversarea a 75 de ani ai autorului, sub egida Muzeului Național al Literaturii Române, cu sprijinul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) „Poezia lui Dinu Flămând este o oglindă elegiacă a istoriei. Fiecare din poemele lui are ceva de excavație arheologică, întrucât ia în seamă, în fiecare moment, toate straturile de timp suprapuse care îi conferă sens. Capacitatea lui Flămând de a aduna laolaltă detalii cotidiene exacte, prezentate cu vocea vechilor maeștri, alcătuiește un tot proaspăt, o grădină a plăcerilor ca la Bosch, unde toți locuitorii ei sunt destul de umani, fii ai unui loc și ai unui timp, victime însă în vântul Istoriei. Marele poet român e una din vocile esențiale ale poeziei europene contemporane”. (LUIS GARCÍA MONTERO, președintele Institutului Cervantes)

Proiect editorial apărut sub egida Ministerului Culturii din Republica Cehă / Tento projekt vznikl pod patronátem Ministerstva kultury České republiky Ediție bilingvă / Dvojjazyčné vydání „Chiar și în spatele celor mai prostești dintre poezioare, rime, caramboluri sau travestiuri sonore se ascunde ceva ce transformă texte în aparență infantile sau, dimpotrivă, minuțios calculate într-o materie de nivel superior menită a deveni, oarecum involuntar, poezie.” (Dora Kaprálová, critic literar) ”I z té sebepitomější říkačky, rýmových karamboláží či travestií trčí cosi ,za‘. Cosi, co ze zdánlivě infantilních, či naopak chladně vykalkulovaných textů vytváří to, co přesahuje a jaksi mimoděk přechází v poezii.“ (Dora Kaprálová, literární kritička)

„Versurile caută, cu umilință, să înregistreze „bilanțul pierderilor” suferite pe câmpul de bătălie al existenței. E un Jurnal de bord sumar, ca atare cu totul incomplet, ce consemnează unele din morțile întâmplate. Le mulțumesc tuturor celor care vor avea curiozitatea, temeritatea și răbdarea să îl răsfoiască!” - Mihai Banciu

Cuvânt-înainte de Mircea Muthu

Imagine copertă: Johannes Plenio; Coperta: Miruna Munțiu Rădulescu

Scări și capcane, antologia poetului echinoxist Iustin Moraru, a fost imprimată în același an cu Nectarul clipei (2020). În ambele ipostaze poetice sunt resuscitate amintirea părinților, înstrăinarea de casa familială, imaginea abstractă și totuși prezentificată a iubitei, dar mai cu seamă relația autorului cu Divinitatea, toate acestea prelungindu-se și acum, în Lumina din înserare. Reîntâlnim aici anamnesis-ul poetic într-un „întreg ritual de întoarcere”, de unde rezultă o veritabilă lirică de purificare dramatică a sinelui ce unifică, în integralitatea lor, poemele țesute din interludiile accentuat autobiografice. (MIRCEA MUTHU)

Iustin Moraru oferă, în noua lui antologie, o imagine a scrisului său liric accentuat confesiv, cu note de patos sentimental, pe care le temperează sub semnul acelei reverii blânde care dădea tonul primelor sale poeme. (ION POP)

Iustin Moraru este un poet din tipologia acelor scriitori rari, deosebiți, care își câștigă un statut înalt și o recunoaștere critică remarcabilă, printr-o operă relativ restrânsă, alcătuită din puține cărți, însă de certă valoare. (AURELIU GOCI)

Filonul de aur al poeziei există, ca tezaur de taină, în fiecare dintre noi. Așteaptă să fie descoperit, adus, din adâncuri, la lumină și trăit.

Eu nu fac altceva decât să ridic puțin vălul de nori plutitori peste cerul tău interior. Fiind martor treaz și atent la propriul miracol, notez câte ceva din ceea ce văd, simt sau îmi imaginez, asumându-mi călătoria. Fiecare cuvânt, fiecare imagine devine o posibilă poartă spre cântecul, netrăit încă, din sufletul tău nemuritor, avid de noi experiențe.

Îngăduie-ți și tu această aventură continuă în necunoscut, oferă-ți bucuria propriilor revelații. Intră astfel în rezonanță cu marea simfonie a lumilor din nevăzut, care ne structurează ființa și așteptarea. (IUSTIN MORARU)

Volum apărut la aniversarea a 70 de ani ai autorului

Pe copertă: Ion Barbu, ROZAPIN. O instalație artistico-horticolă (artFORest 2022, Dosul Gârciului, Sângeorz-Băi)

Tăietura versurilor nu e atât de vehementă, Mircea Bârsilă etalând un simț aparte al apocalipticului și promovând imaginarul la modul catastrofic. Subtilitățile și nuanțele își pierd delicatețea în limbajul său frust și imperativ, explodând ca niște evenimente și ținând nervul poetic într-o continuă flamă. (AL. CISTELECAN)

Mircea Bârsilă sparge așa-zisa „monotonie a realității”, mitologizând și sacralizând în marginea acesteia în poeme convingătoare, în care textualismul stă alături de suprarealism, după cum „reflecția” stă alături de ceea ce s-ar putea numi obscurități ale sufletului colectiv. (DAN CRISTEA)

Mircea Bârsilă scrie o poezie ca un curs de apă adâncă, de amplă respirație și temerară imagistică. (VALERIU CRISTEA)

Echilibrul său moral se transmite discursului liric, eliminând în mare măsură terificul excesiv ca și grandilocvența care marcau ruralismul turbulent al deceniilor șapte și opt. Senzualitatea devine dureroasă, iar durerea se sensualizează prin plenitudine existențială, care nu mai simte nevoia de a recurge, în cele mai bune texte, la aparatul violent deformator. (GHEORGHE GRIGURCU)

În definitiv, la Bârsilă, este același naturism ca la Ion Cristofor, într-o notă mai elaborată, mai amplu orchestrată, mai senină (ceea ce îl îndepărtează încă o dată de tensionatul Fundoianu). Dacă este un clasic care ar trebui citat aici, acesta e Blaga, într-o „sinteză” a tânărului din Pașii profetului și a celui din poeziile (aproape) postume. (NICOLAE MANOLESCU)

Scriu iar despre lucrurile acestea/ Fugite demult, niciodata gasite - acestea sunt primele versuri din noua carte a lui Dumitru Zdrenghea, Poeme pentru Doamna Dalloway. Imediat ce l-am citit, l-am suspectat pe poet ca se joaca cu noi "de-a Sfinxul". "Lucrurile acestea" e sintagma care ne impune un prezent imperativ, un hic et nunc, pentru ca imediat prin acel "demult" sa ne trimita intr-un timp iremediabil trecut, iar prin cuvantul urmator, "niciodata", sa anuleze orice perspectiva temporala. In fond, aici e cheia intregii carti: poetul incearca sa faca jurnalul unei zile "mai lungi decat veacul" - cum ar spune Cinghiz Aitmatov. Dumitru Zdrenghea continua si in aceasta carte lupta cu Heraclit, cu acel "totul curge", o lupta tot mai disperata cu timpul care se ascunde in toate maruntisurile, detaliile si resturile zilei. Poetul dilata ziua pana la refuz, dupa modelul Virginiei Woolf sau al lui James Joyce din Ulise, ceea ce-l face uneori sa creada ca a invins: "E sigur, Heraclit nu avea dreptate/ Sau a murit prea tanar". Asta este! De la o vreme incolo, tuturor ne place mai mult perspectiva eleata: "Si totul devine cum a fost,/ Nemiscat". O poezie directa, confesiva, atat de densa, ca-i iese incarcatura existentiala prin toate crapaturile poemelor. - Ion Muresan

Cantec livresc Citim si scriem, scriem si citim. E usor a face carti din carti. Nadajduim ca nu-i departe ziua cand cu tomul nostru vom da lovitura. Nu ne place a crede cum ca truda noastra e umbra palida a cartilor citite. Undeva departe, peste coline ce se pierd in fum, batranul hidalg inca rataceste. El nu mazgaleste, infaptuieste ceea ce-a citit...

ANTONI CLAPÉS I FLAQUÉ (Sabadell, 1948) scrie poezie și texte despre poezie din 1964. Își consideră propria operă ca un lung poem, ca o meditație asupra ființei și a devenirii, cu un interes clar asupra aspectelor legate de scris, limbaj, timp, memorie, tăcere și, în mod special, lumină, atât ca și concept fizic, cât și metafizic. Traduce poezie din franceză și din italiană. Ies în evidență traducerile sale din Philippe Jaccottet și Paul Valéry. Din 1989, conduce unul dintre cele mai importante proiecte editoriale din Catalonia, Cafè Central. A publicat peste douăzeci de cărți și numeroase texte în ediții de artă, prefețe, plachete și antologii. Opera sa s-a aflat întotdeauna într-o strânsă colaborare cu artiști plastici precum Benet Rossell, Alícia Casadesús sau Pilar Abad. Câteva dintre ultimele cărți publicate sunt in nuce (2000), Alta Provença / Haute Provence (2005), La llum i el no-res / Lumina și nimicul (2009), Pluja / Ploaie (2015) și Arbre que s’allunyà / Copac ce s-a îndepărtat (2017). Clars, aquest matí, són els teus records / Limpezi, în dimineața aceasta, îți sunt amintirile (2020) este o antologie care recuperează șase din cele mai emblematice cărți ale sale.

ANTONI CLAPÉS I FLAQUÉ (Sabadell, 1948) scrie poezie și texte despre poezie din 1964. Își consideră propria operă ca un lung poem, ca o meditație asupra ființei și a devenirii, cu un interes clar asupra aspectelor legate de scris, limbaj, timp, memorie, tăcere și, în mod special, lumină, atât ca și concept fizic, cât și metafizic. Traduce poezie din franceză și din italiană. Ies în evidență traducerile sale din Philippe Jaccottet și Paul Valéry. Din 1989, conduce unul dintre cele mai importante proiecte editoriale din Catalonia, Cafè Central. A publicat peste douăzeci de cărți și numeroase texte în ediții de artă, prefețe, plachete și antologii. Opera sa s-a aflat întotdeauna într-o strânsă colaborare cu artiști plastici precum Benet Rossell, Alícia Casadesús sau Pilar Abad. Câteva dintre ultimele cărți publicate sunt in nuce (2000), Alta Provença / Haute Provence (2005), La llum i el no-res / Lumina și nimicul (2009), Pluja / Ploaie (2015) și Arbre que s’allunyà / Copac ce s-a îndepărtat (2017). Clars, aquest matí, són els teus records / Limpezi, în dimineața aceasta, îți sunt amintirile (2020) este o antologie care recuperează șase din cele mai emblematice cărți ale sale.

ION POP (n. 1 iulie 1941, Mireșu Mare, jud. Maramureș). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1964-2007). A condus, ca redactor-șef și director, revista studențească de cultură „Echinox” (1969-1983). A lucrat ca asistent asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (1973-1976), iar între anii 1990-1993 a activat ca director al Centrului Cultural Român din capitala Franței. La 26 noiembrie 2015 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anii 1973, 1979, 1985, 2001. Premiul Academiei Române (1985). Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România (2012).
POEZIE: Propuneri pentru o fântână (1966), Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990), Descoperirea ochiului (2002), Elegii în ofensivă (2003), Litere și albine (2010), În fața mării (2011), Casa scărilor (2015), Lista de așteptare (2019).
CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Avangardismul poetic românesc (1969), Poezia unei generații (1973), Nichita Stănescu – spațiul și măștile poeziei (1980), Lucian Blaga. Universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei (1993), Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001), Viață și texte (2001), Lucian Blaga în 10 poeme (2004), Introducere în avangarda literară românească (2007), „Echinox”. Vocile poeziei (2008), Din avangardă spre ariergardă (2010), Scara din bibliotecă (2013), Poezia românească neomodernistă (2018), Cărți la alegere, I. Poeți și poezie (2020), Existența rituală. Despre poezia lui Ioan Alexandru (2020).
PUBLICISTICĂ: Ore franceze (I, 1979; II, 2002); Interviuri. Între biografie și bibliografie (2011); Dezordinea de zi (2012).
CORESPONDENȚĂ: Ore, zile, ani de prietenie. Corespondență Ion Pop-Mircea Zaciu. 1964-2000 (2020).
A coordonat Dicționarul analitic de opere literare românești (4 vol. 1998-2003, ed. definitivă 2007). A realizat antologia Poeții revistei „Echinox” (2004), o antologie a avangardei literare românești, La réhabilitation du rêve (Paris-București, 2006), și antologia Avangarda românească (2015). Coordonator al revistei Caietele avangardei, editată de Muzeul Național al Literaturii Române din București.
TRADUCERI din Georges Poulet, Jean Starobinski, Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Eugène Ionesco, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Paul Ricœur, Benjamin Fondane, Paul Morand.

VIRGIL MIHAIU s-a născut în 28 iunie 1951 la Cluj. În 1974 absolvă secția engleză-germană/facultativ spaniolă-portugheză la Facultatea de Litere a Universității Clujene. În perioada 1971-1983 este membru al redacției revistei de cultură Echinox. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1981. Între 1983-1994 este redactor pentru România al revistei Jazz Forum, editată de Federația Internațională de Jazz la Varșovia. Din 1990 face parte din redacția publicației lunare Steaua, editată de U.S.R. În paralel, din 1992 e integrat în cadrul Academiei Naționale de Muzică G. Dima din Cluj. Din 1993 este membru de onoare al Asociației Criticilor de Jazz din Statele Unite (J.J.A.). În 1994 fondează Jazzographics, primul grup de jazz-poetry româno-britanic, împreună cu muzicienii Alan Tomlinson, Harry Tavitian și Corneliu Stroe. În 1996 aderă la PEN-Club România. Fondează Cursul de Estetica Jazzului la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca în 1997. Din același an este membru al juriului mondial Down Beat Jazz Critics Poll și membru de onoare al Asociației Culturale Cehia-Romania din Praga. În 2001 devine primul est-european cooptat în redacția Down Beat, publicația-pivot a jazzului mondial editată la Chicago, și membru al Societății F. Scott Fitzgerald, New York. În 2002 își susține doctoratul (Magna cum laude) cu un studiu monografic despre F. Scott Fitzgerald din perspectivă interdisciplinară (conducător științific: prof. dr. Virgil Stanciu). În 2004 e cooptat în juriul ce acordă Premiul European de Jazz, patronat de guvernul Austriei. Din 2006 devine director cofondator al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia, funcții pe care le va exercita până în 2012. Din 2015 e cooptat ca profesor master în cadrul Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma, al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai și i se atribuie titlul de profesor universitar asociat la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima. Din 2015 este director al centrului cultural brazilian Casa do Brasil și al Bibliotecii de Studii Latino-Americane, ambele funcționând sub auspiciile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

GELU VLAȘIN s-a născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud la data de 30 august 1966. A locuit în Madrid aproape 20 de ani (2001-2020). A debutat literar în România literară nr. 16/ 1999 cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu, iar debutul editorial a fost cu volumul Tratat la psihiatrie (versuri), Editura Vinea, București, 1999, prefață de Nicolae Manolescu, postfață de Paul Cernat, volum premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea Debut în 1999 și nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, 1999. Este membru al Asociației Scriitorilor din Spania (ACE Escritores), Uniunii Naționale a Scriitorilor din Spania (UNEE), PEN România, Uniunea Scriitorilor din România (USR), președinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), director al Revistei Kryton din Madrid, director al Festivalului Internațional de Poezie Diverbium, președinte al Centrului European pentru Excelență Culturală. Grupaje de poezie i-au apărut în majoritatea revistelor literare din România, iar poemele sale au fost traduse și publicate în reviste din SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Ungaria și Israel. Poemele lui au fost publicate în peste 30 de antologii de poezie apărute la nivel național și internațional și au fost analizate în nouă volume de critică literară. Cărțile sale au fost traduse până acum în limbile: franceză, spaniolă, engleză, germană, ita­liană și arabă. A reprezentat România la Festivalul Internațional de Poezie „Trenul Poeților” – Cuenca 2014, la Festivalul Interna­țional Guillena – Sevilla, 2015, la Festivalul Internațional „Voix Vives” – Toledo, 2015, Festivalul Internațional de Poezie Ubeda / Jaen, 2016, Festivalul Internațional de Poezie „Madrid – La Nueva Paris Literaria” – 2017, 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie din Madrid – NO WAR – HUG PEACE, 2019, Festivalul Internațional EXILES, 2019, Festivalul Mondial de Poezie WPI, 2019, Festivalul Internațional Febrero Poetico 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie / WFP – World Festival of Poetry, 2020, Festivalul Internațional de Poezie din Medellin (Columbia), 2020. În anul 2018 și 2019 a reprezentat România la Târgul de carte din Madrid / Retiro. În 2019 și 2020 a coordonat Festivalul Internațional de Poezie Diverbium din Madrid la care au participat poeți din peste 30 de țări.

HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor și al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, Cluj-Napoca, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe  (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a – Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020).

ION URCAN s-a născut în 21 septembrie 1955, în satul Luna, județul Cluj. A absolvit Liceul la Câmpia Turzii, secția umanistă, în 1974. A urmat și terminat Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialitatea Limba și literatura română – Limba franceză (1979). A fost redactor la revista Echinox între 1976 și 1979. A publicat cronici și recenzii literare: Martori oculari (D. Tudoran), în Echinox, nr. 11-12/1976; Starea de grație (M. Bojan), în Echinox, nr. 5/1977; A trăi literatura (D. Culcer), în Echinox, nr. 6-7/1977; Orion și lumea (Geo Bogza, în Echinox, nr. 11-12/1977; Alianțe literare (V. Cristea), în Echinox, nr. 4/1978; Epifanii (Daniel Turcea), în Echinox, nr. 3-4/1979; Măștile dramei (M. Vodă-Căpușan), în Echinox, nr. 5/1981; Trandafirul și clepsidra (D. Damaschin), în Vatra, nr. 4/1986; Spațiu romanesc (M.-L. Cristescu), în Tribuna, nr. 25/1986; Apocalipsa mioritică (D. Țepeneag), în Apostrof, nr. 5/1992; Școala ardeleană de poezie (I. Pintea), în Cadran, nr. 13/ 1992; Paharul cu apă (R. Preda), în Cadran, nr. 7/1993; Spre un metarealism? (Jean Guitton), în Cadran, nr. 7/1993 ; Împotriva realului (Viorel Mureșan), în Familia, nr. 10-11/1995.

Poeme care-ți frâng sufletul – și ți-l reconstruiesc la loc. Precum marile cărți ale copilăriei, de la Micul Prinț la Cuore și la Singur pe lume – dar trecute prin ceva ce seamănă și cu confesivii americani, și cu neorealiștii italieni, și cu noul ruralism românesc. Și, uneori, cu Antologia inocenței a lui Iordan Chimet. E o carte doldora de poeme cu bunici, cu mame, cu câini care mor ajutați de copilul care-i iubește. O carte bună precum feliile de pâine cu apă și zahăr adorate în câteva poeme. Pe scurt, o carte pentru care sufletul există. (Radu Vancu)

SORIN PARASCHIV STĂNESCU (12 februarie 1954, Bucureşti) a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti în 1978. A lucrat ca economist până în 1984, când a emigrat în Canada, unde a studiat şi a fost licenţiat în 1995 ca expert contabil, auditor, la renumitul Institut Certified Public Accountant (CPA). Între 1990 şi 1996 a participat, în privat, la cursurile lui Graham Jackson (Toronto), care l-a introdus în operele lui Platon, Edouard Schuré, Rudolf Steiner, precum şi în studiul euritmiei, al terapeuticii muzicale, al culorilor pentru copiii cu handicap şi al beneficiilor spirituale ale voluntariatului.
S-a întors în România în 1998, unde, până la pensionarea din anul 2019, a desfăşurat activităţi antreprenoriale în industria de protecţie a mediului şi de promovare şi dezvoltare a programelor informatice. A fost implicat şi în activităţi de audit şi de consultanţă ale ONG-urilor care au urmărit dezvoltarea antreprenoriatului în mediu rural.
A debutat cu volumul de versuri Poezii de sertar (Editura Total Publishing, 2018). Volumul de faţă reuneşte poeme scrise în perioada 1980-2020, parte din ele publicate în cartea amintită, parte inedite.

Ştefan Damian s-a născut în 1949 în Hodoş-Bodrog (Arad). Absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai (1972), doctor în filologie (italiană) al Universităţii din Bucureşti. În timpul studenţiei a publicat versuri în principalele reviste din ţară. A fost redactor al revistei Echinox. Debutul editorial s-a produs în volumul colectiv de versuri Eu port această fiinţă (1972). A activat în cadrul unor instituţii de cultură din Cluj, a fost redactor de beletristică la Editura Dacia, cadru universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi la Facultatea de Litere a Univer-sităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A realizat numeroase volume de traduceri din literatura italiană veche şi modernă (46), traduceri din literatura română în limba italiană (15).
A publicat: volume de poezii – Segni, versi italiani, versuri, Nemapress Edizioni, Roma – Alghero, 2013; Aşteptări îngrădite, versuri, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014; Nedumeriri aproape exemplare, versuri, Editura Studia, Cluj-Napoca, 2015; Mici intimităţi conjuncturale, versuri, Editura Studia, Cluj-Napoca, 2015; Autoritratto frammisto di vento o Versi smorti, versuri, Editura Studia – Nemapress Edizioni, Cluj-Napoca, 2016; La provocazione dell’aria, Editura Studia – Nemapress Edizioni, Cluj-Napoca, 2017; Il sapore alterato del grido, versuri, Editura Ragnatele, Canterano (Roma), 2019; volume de proză – Portrete de familie, nuvele, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977; Nunta, roman, Editura Albatros, Bucureşti, 1980; Prisma, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982; Sfârşit de vară, nuvele, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985; Pisica de Eritreea, roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986; Racconti di Transilvania, povestiri, Editura Santi Quaranta, Treviso, 1997; La farfalla dalle ali bruciate, roman, Nemapress Edizioni, Alghero – Roma, 2009; Arhanghelul de sticlă, roman, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011; Povestiri din oraşul de spini, povestiri, Editura Capriccio, Piatra Neamţ, 2015; Blocul aprins, povestiri, Editura Tribuna, 2018; volume de istorie şi critică literară –Versioni romene del Cantico di Frate Sole, IDC Press, Cluj-Napoca, 2001 (în colab.); Federigo Tozzi, una lezione contestuale, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001; Biografie şi poezie în Renaşterea italiană, IDC Press, Cluj-Napoca, 2004; Lettere dai tempi di guerra, IDC Press, Cluj-Napoca, 2005; Metamorfozele naraţiunii în opera lui Federigo Tozzi, IDC Press, Cluj-Napoca, 2005; Privirea reciprocă, IDC Press, Cluj-Napoca, 2009; Pe urmele unor moaşte: Grigorie Decapolitul – Ioan de Capestrano, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012 (în colab.).