Poezie

„Cotitura radicală pe care o face A. E. Baconsky în 1969, când își expune Cadavre-le în vid, e suficient temei și suficientă justificare pentru tăietura drastică operată în această antologie. Dacă mai adăugăm la această metamorfoză violentă a formulei și saltul valoric spectaculos făcut prin intermediul ei, tăietura, fie cât de nemiloasă și nedreaptă, devine de-a dreptul imperativă. Ultimul Baconsky e un mare poet, celălalt Baconsky e (când e, nu totdeauna) doar un poet rezonabil și stimabil. Rezonabili și stimabili avem destui; mari cu adevărat – destul de puțini.”

Bibliografie scolara recomandata

Cele mai frumoase pasteluri, alături de alte poezii scrise de Vasile Alecsandri, accesibile școlarilor, cu o prezentare grafică de excepție, într-un volum care poate îmbogăți biblioteca copiilor. Am selectat pentru micii cititori versuri din ciclurile Doine, Lăcrimioare, Mărgăritărele, Pasteluri, Legende, Ostașii noștri, căutând să oferim o imagine cât mai completă asupra poeziilor autorului, categorie căreia acesta însuși i-a acordat calitatea principală în cuprinsul operei sale. De la delicatețea suavă a pastelurilor, la versurile cantabile ale Doinei sau la semeția insuflată de Hora Unirei , cititorii vor parcurge pagini ce pot fi considerate resurse prețioase pentru exersarea capacităților de lectură și îmbogățire a vocabularului.

Bibliografie scolara recomandata

Oferim noilor generaţii de cititori o selecţie de rapsodii, fabule, balade, texte scrise cu mult talent şi inspiraţie de George Topîrceanu. Natura, zugrăvită cu pricepere de poet în rapsodii, este raportată la viaţa obişnuită a oamenilor, relevându-se scene surprinzătoare şi amuzante din universul vieţuitoarelor mari şi mici. Versurile pline de farmec şi umor relevă un poet atent la detalii, un fin observator, capabil să stimuleze pozitiv conştiinţa şi sensibilitatea cititorilor.

In fiecare venă un foc am făcut în fiecare venă o voce a pielii am pus aerul este aici în limbaj. Ruxandra Anton

Un volum de Radu Bata seamănă cu o casetă în care-o femeie tânără de azi își ține, de-a valma, podoabele. Nu neapărat scumpe, nu neapărat moșteniri de familie. Plastic și sidef, alamă dar și aur pealocuri, șnurulețe și lănțișoare-ncâlcite, câte-o camee dar și câte-un inel de rockeriță cu cap de mort, o brățară cu linie pură, dar și-un pandantiv kitsch strident, purtat din nonconformism și sfidare. De asemenea, o pisicuță roz din sticlă de Murano. Peste toate poetul așterne un fel de vernis melancolic care atenuează stridențele, lăsând să strălucească doar anumite puncte din pumnul acesta de gablonzuri zornăitoare. … Jocurile de cuvinte, unele ingenioase, altele, mai rar, facile, sunt și ele, în fine, un ingredient în rețeta „poezetelor“

 Octavian Soviany (n. 1954, Brasov) a publicat volumele de poezie „Cartea lui Benedict", „Scrisori din Arcadia", „Alte poeme de moda veche", „Dilecta", „Pulberea, praful si revolutia", „Calcaiul lui Magellan", „Adda si romanele Arhivele de la Monte Negro", „Viata lui Kostas Venetis", „Moartea lui Siegfried", „Naluca", „Casa din strada Sirenelor". Pe langa acestea, a mai publicat teatru, critica si traduceri din poezia universala. A obtinut mai multe premii literare si a fost tradus in Spania, Bulgaria si Slovenia.


  "Esti aici
  si cand nu esti aici.
  Stai picior peste picior
  pe un scaun
  si vorbim despre intuneric.
  Ai ciorapi negri.
  Limba mea este neagra
  de atata singuratate,
  iar cuvintele mele
  seamana cu jucariile
  unui copil idiot.
  Lasa-ma
  sa-mi trag peste fata
  ciorapul tau negru
  si sa-ti miros
  incheieturile.
  La noapte
  o sa culeg de pe
  coapsele tale
  margarete salbatice."

 M-am intrebat de ce acest poet deplin, matur, cu o scriitura bine individualizata, cu discurs poetic inteligent, cu subtilitati ideatice, indrazneli lingvistice percutante, nu este mai cunoscut in lumea literara de azi. De vina e, poate, modestia sa. 

Pare un matematician al unei formule ce inchide misterul nasterii poeziei, pare un filosof statuand legile dupa care ele, cuvintele, se asambleaza, se aglutineaza, se imprietenesc ori se hartuiesc pentru intaietate spre acel edificiu invizibil numit inefabil, pare un chimist decantand parfumuri, care si ele se potenteaza, se sustin in caleidoscopul fascinant al unei lirici seducatoare. lon Marculescu a asimilat poezia moderna ridicand derizoriul la nivel de arta elaborata. Ideile sale ne surprind, dar nu socheaza, venind parca dintr-o ordine prestabilita, universala. Planurile mari se intretaie cu cele mici, banalul coabiteaza cu extraordinarul mascat si revelat unde si cand nu te astepti. Finalurile poeziilor sale sunt rarisime, sunt surprize ce vin sa rastoarne tot ce se construise inainte, lasand provocarea reconstituirii sau a alegerii altei rute de intelegere. Victoria Milescu

„Sa scriu poezie a fost mereu ceva profund instinctual pentru mine, ceva ce fac atunci cand am chef, adesea foarte pe fuga, noaptea sau pe drum. Ciorne. Editorul meu interior are nevoie de multe divagatii pentru a lua o pauza. In ultimii 20 de ani, ca jurnalist si editor, am devenit un deadline uman, sarind de la un proiect la urmatorul. Poezia a fost o cale de a ma deconecta, o intoarcere la o paradigma mai profunda de gandire care nu imi transpune mintea intr-o activitate, ci intr-un spatiu. Am simtit mereu ca subconstientul cartografiaza lucrurile intr-un fel mult mai interesant decat ratiunea, decat trezia, si aceasta carte este incercarea mea de a ma lasa ghidat de acest principiu, de a vedea ce traieste – pentru mine – in posibilitatea unui poem. ” - John Freeman

Despre autor:

„Ceea ce-l individualizeaza pe Hirsch in poezia americana este echilibrul perfect pe care-l realizeaza intre cotidian si acel ceva total opus — o forta irationala ce i se opune, focul viu care da titlul antologiei sale de poeme... Cotidianul si irationalul se imblanzesc reciproc in aceste poezii excelente, iar rezultatul este o forta extraordinara, cu totul noua, pe care o da liricii americane.” Peter Campion, The New York Times 

„Odata cu volumul Masuri pamantesti, Edward Hirsch strapunge inelul de foc si intra in stapanirea Muzei. In chip cu totul straniu, de acum are propria voce; straniu pentru ca ai impresia ca aceasta voce ii e cunoscuta, desi accentele ii sunt neobisnuite, cu totul noi." Harold Bloom 

„Trebuie sa fii un poet curajos ca sa te avanti in genuni, pe urmele lui Homer, Vergiliu, Dante si Milton. Versurile lui Hirsch sunt pline de compasiune, de veneratie, dar si, cateodata, de o cruzime eliberatoare." Dana Goodyear, Los Angeles Times Book Review 

  „Cele mai mici proze e o carte in care se aude intruna lipa-lipa, tars-tars si se merge mult, chiar si atunci cand nu se pleaca, in care se circula intruna, fie si pe loc. Uneori doar cu gandul, trimis inainte, inapoi, in toate directiile, intr-un autobuz londonez, intr-un aeroport indepartat, pana pe palier sau pana in beci, de unde sunt aduse muscatele. Este aici o arta poetica, in care umorul ia in stapanire cea mai adanca amaraciune a unei lumi periferice, unde nu stii niciodata daca frunzele sunt afara, daca se vad pe geam ori s-au mutat deja inauntru, la fel ca vrabiile, muscatele, albinele, loboda sau gladiolele.“ - (Svetlana Carstean)

    „Fiecare volum al Doinei Ioanid e un teritoriu inconfundabil, cu regulile lui de organizare si cu legile lui de existenta. E o «tara»– cu un relief si cu o atmosfera cu totul particulare. Totul e proaspat, inedit in Cele mai mici proze – o carte despre femei si despre universul lor. Obiecte variate – de la papucii umili sau ustensilele de bucatarie la foaia de hartie care le consemneaza existenta «feminina» –, ca si locurile sau peisajele la fel de variate (casa bunicilor, strazile Parisului ori «marginea Bucurestiului cea veche») dau continut unor spatii «de trecere», unui prezent dens, dar si unui trecut invaluitor ca un parfum sau ca o sansoneta. O tensiune constanta strabate, pe dedesubt, ca un curent freatic, teritoriul Tarii Papucia." - (Bianca Burta-Cernat)

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Paranoia poetică se obţine din neiubire, dor şi pasiune. O copilă vibrândă, visătoare şi pătimaşă traversează aceste texte. Ea reînvârte toate piesele universului în vârtejuri de un romantism alienant. Agonia revărsată în delir imaginativ e de o intensitate expresionistă. Poezia unui singur personaj ce evadează din infern cu emoţii înflăcărate pentru a se întoarce în infern doborât de mahmureli şi ispite mucegăite.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Poetronica poate fi când locvace şi alambicată, când simplă şi eficace. Toţi atomii, moleculele şi cuantele s-au adunat în aceste poeme versate, scăpărătoare, agitate, hiperbolice şi acide. Împiedică aceste calităţi ale inteligenţei metafora ori revărsarea de muzică sferică? Nici vorbă! Aici cosmosul, aici câteva fleacuri – între ele energia vagului ce împinge totul în suprarealitate.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Mai nou, pokemonii se ascund în texte cu vibrato senzorial, sub jerbe de metafore. Pokemonii s-au poetizat, au devenit lirici şi ghiduşi. Odată descoperiţi, ei îşi arată şi faţa reală, vlăguită de simulacre. Se recomandă lectura prin incizii rapide, nemiloase.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„Veteranii plajei de la Vadu scriu în continuare pe hituri de cândva, mizele sociale şi politice inflamează tot mai mult, deşi tot ele sunt tot mai scăzute, chiotul vitalist ţâşneşte din whiskey şi vesteşte abilităţile profetice ale poetului. E bine să fii viu, să explodezi în metafore, să fluturi steaguri pe care scrie nebunie şi iubire. De aici şi febrilitatea fabulaţiei poetice.”

Felix Nicolau

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.

Călin Vlasie

„În mod normal, acest tip de poezie are priză la publicul larg, în timp ce pe intelectuali îi irită sub aspectul tradiţio-nalismului. Dar dacă Aripi sub asfalt va plăcea mai tuturor? Pluteşte printre versuri un postumanism distopic pigmentat cu sentimente intense, nobile. Disperarea rece, lucidă nu alunecă în acreală moralizatoare. Sunt doar constatări ale dezastrului, poetizate de o caldă nostalgie. Poezia rezistă şi după ce lumea s-a ratat.”

Felix Nicolau

E indubitabil că avem în persoana lui Grigore Chiper un poet special. Postmodern fără emfază, liric fără sentimentalism și abstract numai atât cât trebuie, poetul și-a configurat un teritoriu liric în care șoapta este suficientă pentru a crea atmosferă, iar imaginația hrănită de lecturi alimentează o sensi-bilitate dotată din plin cu simțul limitelor. Artistul nu înșfacă niciodată realul, ci-l șarmează și-l supune printr-un ritual textual al curteniei. Cititorul pornește prin a contempla acest ritual, până când, pe nesimțite, verbul gingaș al lui Grigore Chiper îl ia prizonier și-l subjugă, făcându-l părtaș la această epifanie a abia tangibilului.

Lansat în anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanţi poeţi români ai ultimelor decenii, foarte perso­nal, stăpînind peste un teritoriu al lui şi numai al lui: metapoezia. Încă de la început, scria Poem după Poem (titlul pe-atunci pre­dilect) pentru a obţine efecte de profunzime, de surpriză, de mister din reflecţia fulgurantă asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei. Se vedea – pe de altă parte – încă de atunci implicarea exis­tenţială în reflecţia textuală, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeaşi combinaţie, adîncind patetismul şi „umanizînd” metadiscursul poetic. De la formula concentrării maxime, de tip haiku, autorul a deviat şi spre mai ample extensii, mergînd pînă la secvenţe de proză eseizantă, „haşurînd” pagina, căutînd sensuri în albul ei acoperit cu negre şire. Poate că vor fi existat dintotdeauna, însă au devenit în ultimele cărţi mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esenţială.

"Poemele de pe Facebook radiografiaza o lume alienata, care s-a mutat in imaginea despre sine, care isi confunda esenta cu aparenta, care si-a croit o realitate din pixeli si a inceput sa creada in propria iluzie.
    Mai mult decat atat, poezia (lui FDP) propune una dintre solutiile iesirii din confuzie, o posibilitate de aparare a sensibilitatii, de intoarcere catre sine, de reconstituire a sinelui proiectat insistent in afara. In pofida sau poate tocmai prin intermediul nostalgiei, al tristetii, al singuratatii de care nu te scapa retelele de socializare, al iritarii create de ecranul care se interpune intre retina si realitate, mesajul cartii este unul profund uman si chiar optimist: nu e totul pierdut, omul nu s-a ratacit de sine, nu a pierdut sensul.
    Poemele de pe Facebook reprezinta unul dintre cele mai puternice volume pe care le-am citit in ultima vreme, o reactie la postumanismul care pare a deveni simptomul, daca nu chiar diagnosticul catastrofal al epocii noastre." - Bogdan Cretu

  "Lumea inconstientului, cu fauna ei teriomorfa, constituie, in versurile Ofeliei Prodan, principala sursa de anxietate; de aceea actul poetic dobandeste acum ceva din virtutile unui exorcism, el e asociat regresiunii in zonele obscure ale psiheei, care duce la revelarea si anihilarea dublului tenebros. O anihilare provizorie insa si incompleta de vreme ce eul obscur e, simultan aproape, resuscitat sub forma mastilor si a spectrelor care populeaza din abundenta textele autoarei." - Octavian Soviany

Cea mai frumoasa intalnire
  Dragostea mea anonima
  Aceasta dintre noi e
  Intalnirea dintre eu, cuvant
  si tu, lumina.

Sebastian Big este unul dintre cei mai buni clarvăzători sintactici pe care îi cunosc, o meserie de viitor în timpuri de criză nu atât economică, cât conceptuală. Profeții semantice de orice natură, socială, psihologică, literară etc., au încercat mulți în trecut, rezultatele fiind dezamăgitoare, iar direcțiile de urmat neclare, în ciuda eforturilor asidue de a le urma. Lucrător cu semnul, de formație filozofică și cu traduceri din Virilio, Baudrillard, Derrida & Stiegler, Sebastian caută să își valorifice talentele pe piața românească, însă metodele sale de clarviziune sunt puse, deocamdată, la îndoială de un sistem cantonat în factualitatea imediată. (Adrian Dohotaru)

Alin Ioan: (n. 1981) îi place să meargă cu bicicleta și să privească lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat. consumă multă cafea și muzică. A publicat poezie în câteva reviste. Locuiește în Arad.

Zeul protector al casei, care veghează peste cerul de rigips și norii de glet, e unul lipsit de puteri supranaturale sau tămăduitoare, un zeu care se blochează adesea în încercarea de a-și rosti binecuvântările și care e departe de a cunoaște toate răspunsurile. Dar el este stăpân peste limita dintre provizoriu și permanent, acolo unde se aprind și se sting tensiunile mai mult sau mai puțin lirice ale vieților noastre domestice, din ce în ce mai sărace în trăiri ingenue. (Andrei Dósa)

„Doua teme majore intalnim in opera lui Omar Khayyam, teme care sunt nu numai esentiale pentru continutul metafizic al universului sau poetic, dar si realitati subtile, simbolice, cu posibilitate de realizare initiatica si metafizica: VINUL si TIMPUL. […]

Vinul simbolizeaza un mod aparte, un gen special de Cunoastere: Iubirea; in mod evident, nu este vorba despre eros in sensul pe care il inteleg in general oamenii, ci despre acel dor care uneste dorinta irepresibila, suverana, de Absolut cu tensiunea tragica creata de lipsa aparenta a lui Dumnezeu in imediat. […]

Iubirea, la Omar Khayyam, este o imensa suferinta, o adanca si inalta durere pe care o simte in fiecare particica a fiintei sale, iar acestea, asa cum spune doctrina, vor marturisi in fata lui Dumnezeu la Ziua Invierii si a Judecatii.” Teodoru Ghiondea

Jan H. Mysjkin
(n. 1955, Bruxelles)
a studiat cinematografie și filosofie la universitățile din Bruxelles și Gand. Reputat poet, performer și traducător belgian de expresie flamandă, Mysjkin a debutat în 1985 cu volumul Vormbeeldige gedichten (Poeme desăvârșite), urmat de alte cărți ce vădesc un explorator al limbajului și un experimentalist neabătut: Spel van spiegels / Sonnetten in beweging (Joc de oglinzi / Sonete în mișcare), 1990; Verlangen, eksplozie (Dorință, explozie), 1994; Kosovo, 2006; Voor mijn ogen ligt bet zwijgen (Dinaintea ochilor mei, nimic de spus), 2010. Volumul Rekenkunde van de tastzin (Aritmetica atingerii), 2011, a apărut în traducere românească în 2012. Lui Mysjkin i se datorează două antologii de poezie flamandă în limba română și două de poezie românească în neerlandeză, precum și transpunerea, pentru prima oară în spațiul neerlandofon, a unor cărți semnate de Max Blecher și Cristian Popescu.

Sorin Catarig își vede de treabă, impasibil la cîntecele de sirenă ale literaturii societale. Codul succesului, incluzînd strategiile curente de impunere (afirmarea apartenenței la o generație, la un grup literar, la un trend în curs, cultivarea imaginii ș.a.), nu îl atîță în niciun fel dorința mimetică. E dintre cei ce trebuie descoperiți <<în bîrlogul lor>>.Pentru că pe el nu-l interesează decît, aproape autist, explorarea sa textuală, altfel spus, pariul ontologic al poeziei. Noul volum, ghidat, și acesta, de principiile poeticii stohastice xenakiene, creează un <<eveniment liric>> pe planul unui nsamblu eterogen stilistic, neobsedat de puritatea de gen.
(O. Nimigean)

„Mihók Tamás e unul dintre cele mai bune lucruri petrecute în poezia română recentissimă. Foarte puțini dintre poeții tineri pot scrie deopotrivă poeme aluvionare, post-ginsbergiene, și poeme contrase în sine până la implozie. Sau poeme confesive de o intimitate aproape insuportabilă, alături de poeme tehnice intensive & reci. Poeme despre amoruri adolescentine la mare — alături de poeme-dialog cu îngeri foarte deocheați la vorbă. E, pe scurt, o sensibilitate intensă pasionată de cele mai varii tropisme tehnice. Combinație rară, specifică exclusiv celor mai buni poeți de cursă lungă.” 

(Radu Vancu)

„Viteză și combustie: acestea sunt categoriile specifice poemelor lui Mihók Tamás. Indiferent că e vorba de trenuri, avioane, metrou sau glisări pe tiroliană, vedem un eu care, departe de a avea plăcerea mobilității beatnicilor, se dislocă într-un câmp spațial tensionat. Fiecare text este, de fapt, o luptă cu cercul vicios și obositor al autoreferențialității: «creierul/ caută mereu să se extindă».”

(Teodora Coman)

„Îi prezentăm cititorului român aproape cinci sute de texte din producția lirică pe care Pessoa a plasat-o sub propriul său nume, scrise în portugheză, în franceză și în engleză, convinși fiind că este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Şi vom vedea că Pessoa continuă să se multiplice chiar și atunci când rămâne sub propriul său nume, complexitate ce se adaugă spectacolului de identități deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimică. Căci dacă ne-am obișnuit să vedem în familia heteronimică a lui Pessoa o sursă abundentă și importantă de scrieri, cât pentru o adevărată generație literară transnațională, iar ea stabilește deja o performanță unică în istoria tuturor literaturilor, puțini bănuiesc existența diversității din care se alcătuiește Pessoa însuși, ca multiplu de sine. Acel «teatru în oameni» pe scena căruia evolua restul familiei alături de autorul lor, din imensa convingere a poetului că un creator trebuie să fie «plural ca universul», mai are un personaj complex ascuns chiar sub numele Pessoa. Iar acest personaj trăiește grav destabilizarea rezultată din propria sa multiplicare, fiindcă rezultă din ea neîmplinire și absență dramatică de identitate, în timp ce ele își continuă proliferarea alături de alte teme existențiale sau filozofice.“ (DINU FLĂMÂND)

Era un om care cunoștea diverse limbi și scria versuri. Își câștiga pâinea și vinul punând cuvintele pe locul cuvintelor; așa a scris versuri cum trebuie să fie scrise versurile, deci ca pentru prima dată. La început s-a numit Fernando, pessoa, persoană ca toți ceilalți. Dar într-o zi îi trecu prin cap să anunțe iminenta apariție a unui super Camões, unul mult mai mare decât primul; fiind însă limpede că el era o persoană discretă, obișnuind să treacă nebservat pe Strada Aurarilor înveșmântat într-un impermeabil de culoare deschisă, cu papion și cu o pălărie fără pană, nu a spus că acel super Camões era el însuși. De fapt, un super Camões nu e altceva decât un Camões mai mare, numai că el avea rezerve, fiindcă urma să devină Fernando Pessoa(s), adică persoane, fenomen nemaiîntâlnit în Portugalia până atunci. Evident, viața lui era făcută din zile, și știm că zilele sunt egale, dar ele nu se repetă, iată de ce nu trebuie să fim surprinși că într-o zi, când trecea prin fața unei oglinzi, Fernando a întrevăzut, pentru un moment, o altă persoană. [...] «Dați-mi ochelarii!» au fost ultimele și decisele sale cuvinte. Până acum nimeni nu a arătat vreun interes să știe pentru ce i-a vrut, cu riscul de a da impresia că ignoră sau disprețuiește ultima voință a muribunzilor, dar e destul de plauzibil să presupunem că intenția lui a fost de a se privi într-o oglindă ca să afle, în sfârșit, cine fusese el. Doar că Parcele nu i-au dat răgaz și nici nu se afla vreo oglindă în acea odaie. Acest Fernando Pessoa nu a ajuns să afle cu adevărat cine anume fusese, dar grație îndoielilor sale reușim să știm ceva mai mult despre ceea ce suntem noi.“ (JOSÉ SARAMAGO)

„Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtilă, mai dureroasă și mai tragică a omului din secolul XX, dar și cea mai lucidă, cea mai necruțătoare: un om turmentat, înclinat să fie nemulțumit de toate, dar care se ia pe sine drept țintă. Cu adevărul, dar și cu veninul său, cu abuzul său de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egală ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revoluționare din vremea noastră.“ (ANTONIO TABUCCHI)

„Traducerea volumului lui T.S. Eliot Old Possum’s Book of Practical Cats mi-a luat cam treizeci de ani. Pe parcursul primilor douăzeci și nouă, traducerile rezultate refuzau cu încăpăţânare să reproducă ritmul sprinţar al originalului, deși îi erau fidele până la mimetism și mai și rimau. Dar nu păreau deloc fidele spiritului limbii în care erau traduse. Și mă-ntrebam de ce oare?
Eram gata să accept că pisicile lui Eliot erau incompatibile cu româna, dacă nu chiar cu România. Mi-am schimbat atunci radical abordarea, hotărându-mă să transplantez, în loc să traduc, «Pisicile» în română.
Versiunea astfel rezultată, încheiată în mai puţin de un an, este în egală măsură, chiar dacă la prima vedere nu pare, opera comună, în sens de opus alchimic, a autorului, a traducătorului și – sper – a cititorului. Dar, în ciuda circumscrierii strict locale a acestei versiuni, la originea ei nu poate sta cu nici un chip altcineva decât T.S. Eliot.“ (Florin Bican)

Trei este unul dintre cele mai importante volume de poeme din opera sa.

„Zice că e bine. Tu zici că ești bine și te gândești că într-adevăr ea e bine și că într-adevăr tu ești bine. Privirea ei e superbă, ca și cum ar vedea pentru prima dată ceea ce și-a dorit toată viața. Apoi vine răsuflarea putredă, ochii goi deși ea zice (în timp ce tu rămâi tăcut, ca într-un film mut) că infernul nu poate fi lumea în care trăiește. Tăiați mizeria asta de text!, strigă. Caleidoscopul ia chipul singurătății. Poc, face inima ta.“