Publicistică & Critică & Istorie literară

În romanul de tip balzacian, lumea există deja, este finită şi cineva competent, naratorul, vorbeşte despre ea. Din contră, în întreaga literatură din a doua jumatate a secolului al XX-lea, încă din anii douăzeci, totul se întâmplă ca şi cum lumea n-ar exista încă, iar cuvântul scriitorului ar consacra-o astfel determinându-i apariţia. Scriitorul nu mai reprezintă, ci creează.

În contextual dezbaterilor despre destinul cărţii şi, deci, şi al lecturii, ce animă de o manieră deseori scandaloasă spaţiul cultural mediatic din ultimele decenii, figura fantomatică a lui Don Quijote se constituie într-un pretext de o evidentă flexibilitate în tranşarea disputei.

Dacă în 1957 speranța emancipării literare mai însuflețea condeierii, în 1958 aceasta părea definitiv spulberată.

„Al doilea Eu” – acel Eu intim care se reflectă în paginile de confesiuni, memorii și jurnale ale unor scriitoare, spirite academice și figuri marcante ale societății românești interbelice și contemporane: Maruca Cantacuzino-Enescu, Nina Cassian, Gabriela Melinescu, Ioana Em. Petrescu, Alice Voinescu – este privit și analizat cu finețe și empatie de Liana Cozea.

Figura spiritului creator este al doilea volum dintre cele trei cunoscute sub titlul generic „Ciclul imanentei literaturii”. Plasat intre Expresivitatea involuntara si Imanenta literaturii, studiul este dedicat analizei procesului subtil de geneza si executie ale operei artistice, care niciodata nu este rodul exclusiv al inspiratiei sau al geniului, ci este determinat de nenumarati factori interiori si exteriori, mai mult sau mai putin favorabili.

Tănase Scatiu nu avea convingeri. Avea numai interese.

El nu avea prieteni.

 Din nefericire pentru poporul român, pentru România, această categorie a ciocoilor a existat întotdeauna şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip de ciocoi - CIOCOIUL NOU. El nu are complexul inferiorităţii; trecut prin universitate şi tot felul de studii superioare şi doctorate, îşi închipuie că este nu numai intelectual, ci mai mult: oxigenul unui popor.

Să fie, oare, opera publicistica a lui Augustin Buzura şi opera sa românească atât de inseparabile precum susţin criticii?

„Procesul comunismului prin teatru propune în primul rând o invitaţie la reflecţie şi poate relansa discuţia despre crimele comunismului, despre eroi şi antieroi. Autorul se teme, asemenea unui personaj din una dintre piesele sale, că memoria se va fărâmiţa şi că oamenii vor începe să uite. De aceea scrie. Din interviurile cu Matei Vişniec reiese că împărtăşeşte convingerea unui alt personaj al său, Meyerhold: «Omenirea a pierdut demult răul direct, sincer şi pur. Astăzi, răul este învăluit în mii de discursuri despre o lume mai bună. Astăzi, răul nu vrea numai să îndobitocească mulţimile, vrea să fie şi adulat de ele [...]. El vrea să locuiască în minţile oamenilor şi să-i domine din interior.»“ (Daniela MAGIARU)

„Critica lui Mihai Iovanel e metodica, intensiv analitica, abraziva, lipsita de sentimentalism si retorica, de o mare vioiciune argumentativa, perfect adecvata mobilului ideologic si caracterologic pe care-l urmareste. Autorul opereaza prin reducerea conceptuala a discursului lui Sebastian si al comentatorilor lui, astfel incit expunerea capata caracterul demonstrativ al unui joc logic. Procesul abstractizarii se bazeaza insa pe o excelenta cunoastere a operei lui Sebastian si a bibliografiei subsecvente (cu veleitati exhaustive). Lucrarea lui Iovanel va stirni controverse si dezbateri aprinse, as zice, pe masura valorii si a contributiilor innoitoare pe care le aduce. Ea releva un talent critic de prima mina.” (Paul Cornea)

Din cuprins:
Trei domenii ale interpretării textuale • Libertatea de a interpreta • Interpretarea ca problemă • Intenţii şi întrebări • Transgresiune şi pedeapsă • Închiderea şi sensul narativ

In Interview, primul film al trilogiei, frumoasa actrita Sienna Miller (Factory Girl, Casanova, Alfie) si actorul/regizorul Steve Buscemi (Lonesome Jim, Fargo, Reservoir Dogs) fac cuplu intr-o drama incarcata cu sexualitate despre mass-media, adevar si celebritate.

Patologia societăţii noastre este o antologie ce cuprinde peste 120 de articole, numeroase fragmente din manuscrisele eminesciene şi cateva scrisori ale poetului.

Cartea Simonei Vasilache e un inventar al purtărilor onorabile, în trei epoci literare.

„Ce tulburătoare plutire-n trecut, ce senzaţie de levitaţie în chioşcul din livada de vişini a istoriei îţi dau amintirile lui Alexandru Paleologu! [...] Evocările «conului Alecu» alintă mustrător, ne eliberează şi ne împovărează, ne umilesc şi ne înalţă la iluzia blazonului.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

Amintirile unui cititor de cursă lungă.

Un fascinant portret literar, psihologic şi moral al lui William Faulkner.

Mai poate fi citită poezia lui Eminescu, astăzi, cu ochi străin, adică – aşa cum ar descoperi-o un cititor care nu sunt eu, cel educat în spiritul cultului eminescian, ci un seamăn al meu, cititor ca şi mine, dar lipsit de prejudecăţile mele în receptare?
Întorcându-mă la a scrie despre opera lui Eminescu, am vrut să recitesc poezia lui privind-o „cu ochi străini", căutând să reactivez acele locuri ale operei pe care exegeza le-a lăsat deoparte - ca fiind ininteligibile (de ex.: atelierul Odei în metru antic), incongruente (de ex.: Gemenii, Odin şi poetul) sau insuficient de valoroase (erotica de tinereţe, poeziile-pastişe după paşoptişti) - ori pe care aceeaşi exegeză le-a comentat urmând prea îndeaproape îndrumările discursurilor de escortă (Epigonii, Mureşanu).

Jurnal de cititor/scriitor, Proximităţi şi mărturisiri cultivă, cu dreaptă măsură, ambele vocaţii ale autorului, atît pe cea sacerdotală, cît şi pe cea culturală.

Ultimul volum antum al lui N. Steinhardt.

O lucrare monumentală, un excepţional instrument de lucru pentru toţi cei interesaţi de cultura şi literatura franceză.

Noul studiu al lui Gelu Negrea reprezinta o incursiune ingenioasa si captivanta in viata lui I.L. Caragiale si in universul sau literar.

Dedicat memoriei lui Matei Calinescu, volumul Tirziu, de departe... stringe laolalta cronici literare, majoritatea publicate, in anii din urma, in revista Apostrof.

„În istoria noastră literară, Şerban Cioculescu reprezintă pentru Caragiale ceea ce a însemnat G. Călinescu pentru Eminescu: uriaşă defrişare documentară, sinteză factologică, biografie şi textologie. Minus, desigur, geniul exegetic, asociativitatea barocă şi fascinantul spectacol de idei care definesc irezistibil impresionismul călinescian. Dar pozitivismul arhivistic nu micşorează nicidecum statura exemplară a celui supranumit «Şerban cel Rău». Dimpotrivă: cred sincer că, pentru relativismul şi plezirismul narcisic din critica literară actuală, lecţia lui Şerban Cioculescu rămâne una în chip vital necesară." (Dan C. MIHĂILESCU)

Cartea de faţă cuprinde articole şi eseuri apărute de-a lungul vremii în presa laică de la Chişinău şi din România, adresîndu-se în special celor din afara Bisericii, cît şi o serie de interviuri cu personalităţi ale lumii culturale şi ecleziale din România, Republica Moldova şi Rusia.

''(...) După eseurile dedicate epistolarului eminescian şi celui cioranian, cutreierul hipnotic printre scrisorile unui Caragiale complexat de sărăcie şi umilire aristocrată, îndrăgostit nărăvaş, ahotnic de putere şi recunoaştere oficială, pliat ludico-parodic pe cele mai diverse aşteptări epistolare, cinic şi sentimental, mizantrop şi altruist, înnebunit de România la 1907 ş.a.m.d. mi-a devenit oglindă, spectacol şi exemplu. Sălaşul utopic al unui paseist nevindecabil.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

Cu un eseu despre „Oralitate in textualitate” tradus din limba engleza de Anca Baicoianu si un capitol romanesc despre Mateiu I. Caragiale (2002).

În stilul său caracteristic, N. Steinhardt acoperă în eseurile reunite în volum o paletă literară largă, de la SF la generaţia interbelică, de la Ion Creangă la Lucian Blaga şi Octavian Paler, de la Sărmanul Dionis la La Paradis General şi „antiromanul” lui Bedros Horasangian.

Cu subtilitate hermeneutică, dar şi cu o atitudine destins-ludică, Mircea A. Diaconu îl (re)interpretează pe Caragiale în cheia unui existenţialism combinat ingenios cu viziunea şi cu strategiile textualiste.

Prima panoramă a publicisticii argheziene dedicate Radioului: peste 200 de articole din presa scrisă şi vorbită (1927-1967)

Prefaţă ("Radioestetica. Publicistica radiofonică a lui Tudor Arghezi") de Paul Cernat

CD inclus

În toate trebuie să fie un sens, iar un intelectual autentic este dator să-l afle şi să-l transmită celorlalţi prin ceea ce trăieşte, prin ceea ce spune, prin ceea ce face. Nu cu trufie, nici cu suficienţă sau cu aerul extrateritorialităţii spirituale cum intelectualul român a făcut-o adesea în ultimele două decenii — un sens fără sens — ci cu convingerea că e al tuturor şi că e de folos, că poate răni pentru că poate să vindece, că nu trebuie să umilească, ci să dea nădejde şi să construiască. Este ceea ce văd eu în omul Eugen Simion şi ceea ce cred că vor vedea şi cititorii acestor dialoguri din „ariergarda avangardei“.