Istoria artei

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 31-60 din 170

Pagină
pe pagină
Setați descendent
  1. Viata lui Michelangelo
    36.00 LEI
    Marile spirite sunt asemeni piscurilor înalte. Vântul le bate, norii le învăluie, dar acolo se respiră mai adânc și mai cu putere. Aerul lor are o puritate care spală inimile de orice prihănire; iar când norii se împrăștie, ele domină neamul omenesc. Așa a fost acest munte uriaș care s-a înălțat deasupra Italiei Renașterii și căruia îi zărim în depărtare profilul zbuciumat pierzând-se a cer. Nu susțin că toți oamenii pot trăi pe aceste culmi. O zi pe an însă ei să urce în pelerinaj până la…
  2. Arta. O istorie ilustrata
    319.99 LEI
    Porneste intr-un tur ghidat unic prin cele mai importante 2 500 de picturi si de sculpturi, de la arta rupestra pana la capodopere moderne.   Minunat organizata ca un catalog cronologic, Arta prezinta peste 700 de artisti din cele mai importante momente ale istoriei artei si analize atente ale operelor-cheie pentru a te ajuta sa intelegi viziunea si tehnicile artistului. Exhaustiva, cu autoritate si incantatoare vizual, aceasta este o adevarata galerie de arta globala in casa…
  3. Arta în șase emoții
    105.61 LEI
    Dorință, delir, chin, uimire, îndoială, bucurie: emoții la fel de vechi ca umanitatea, pe care artiștii, de-a lungul secolelor, le-au redat așa cum le-au trăit, de la creațiile Greciei antice până la valorile Renașterii, de la invențiile Barocului la revoluțiile Romantismului și provocările secolului XX, o călătorie fascinantă printre capodoperele artei universale și geniile care ni le-au dăruit.
  4. Arhitectura industrială istorică. Posibilități de recuperare sustenabilă. Cazul Timișoara
    39.27 LEI
    Monumentele arhitecturii industriale reprezintă o categorie aparte a patrimoniului construit, exprimând foarte clar diferitele faze de transformare economică, socială și tehnologică prin care a trecut societatea de-a lungul timpului. În plus, arhitectura industrială, prin componentele sale materiale și imateriale, reprezintă o dovadă a inovației și a creativității umane. Negarea importanței și a valorilor asociate acestei categorii patrimoniale conduce la distrugerea definitivă a moștenirii…
  5. Bolnițe. Arhitectură, iconografie, istorie
    56.35 LEI
    Cartea reunește cele două perspective – obiect de patrimoniu național și expresie a unei preocupări legate de îngrijire – și-i oferă cititorului interesat un context mai larg despre bolnițe, ilustrându-le monografic pe cele care încă există in situ, chiar dacă nu mai îndeplinesc funcțiunea de altădată: Bistrița, Cozia, Dragomirna, Tismana, Sadova, Hurezi, Brâncoveni, Negru Vodă, Polovragi, Neamț, Episcopia Râmnicului, Agapia, Căldărușani, Țigănești, Mamu, Văleni, Dintr-un lemn. Partea…
  6. Înainte să se prăbușească. Modernism și Art Déco în București
    125.80 LEI
    Acest volum este mai mult decât o trecere în revistă a splendorilor arhitectonice fanate din Bucureștiul interbelic. Este o radiografie esențială a unui oraș neiubit, neîngrijit, abandonat de autoritățile locale și naționale – un oraș emblematic, până la urmă, pentru o întreagă țară. Mai grav, volumul trage un semnal de alarmă: în spatele teribilei „buline roșii” stau iresponsabila lipsă de inițiativă și delăsarea criminală. Putem vedea aici laolaltă toate aceste clădiri, le putem deplânge…
  7. Modernitatea și spațiile feminității
    58.14 LEI
    Studiile de film feministe mi-au oferit două concepte-cheie: reprezentare (în loc de expresie) și subiectivitate și diferență sexuală, ca formațiuni psihosimbolice. Cu ajutorul acestor noțiuni, consider că putem interpreta picturile moderniste ale micului grup de artiști care au expus împreună între anii 1874 și 1886 (cunoscuți în istoria artei drept impresioniști; preferat fiind însă numele de independenți) pe trei paliere ale reprezentării și spațiului:ce spații erau reprezentate;cum erau…
  8. Istoria ilustrata a artei
    189.22 LEI
    Acesta este ghidul tău de la A la Z pentru artă! De la picturi rupestre la artă pop și capodopere moderne, această enciclopedie de artă captivantă și frumoasă explorează dezvoltarea artei în detalii spectaculoase. Iată ce veți găsi în paginile acestei cărți de artă uimitoare din punct de vedere vizual: Descrie fiecare mișcare majoră în artă de la preistorie până în zilele noastre Fiecare mișcare este urmărită într-o cronologie vizuală care prezintă picturile ei cheie și artiștii…
  9. Falsificatorii
    49.00 LEI
    Povestea unei escrocherii care a schimbat istoria artei moderne Când a publicat anunțul că realizează reproduceri ale unor picturi celebre, lui John Myatt nici prin minte nu-i trecea că va lua parte la cea mai mare fraudă cu obiecte de artă din istoria Marii Britanii. Printre puținii care i-au răspuns a fost John Drewe, un personaj carismatic și misterios care se prezenta drept profesor și inventator. În realitate, era un escroc care, fără să știe prea multe despre lumea artei, a înțeles…
  10. Frida
    57.09 LEI
    Cu incontestabil talent literar şi remarcabilă exactitate, Hayden Herrera reconstituie una dintre cele mai spectaculoase biografii artistice din secolul XX, făcând un portret nuanțat și profund emoționant al Fridei Kahlo. Toate scenele şi episoadele sunt documentate în profunzime, de la copilăria artistei mexicane și accidentul de autobuz care i-a schimbat viața, lăsând-o infirmă la doar 18 ani, la căsătoria tumultuoasă cu Diego Rivera şi relațiile ei amoroase cu diferite personalităţi ale…
  11. Arta. Istoria creației artistice
    135.31 LEI
    Vreme de milenii s-a crezut ca acei primi zori au constituit taramul pe care vietuiau divinitatile, uriasii si spiritele care au creat totul. Dar eram si noi acolo, dupa cum aflam acum, intr-o forma sau alta, asa cum suntem si astazi pretutindeni, in toate ungherele in care ne poate transporta imaginatia. Putem recrea nasterea stelelor in laboratoare, dar putem sintetiza si microparticule capabile sa distruga viata; putem folosi telescoape uriase si sonde spatiale pentru a surprinde imagini ale…
  12. Puterea artei
    206.14 LEI
    ,,Arta extraordinară are maniere îngrozitoare. Atmosfera tăcută și reverențioasă a galeriei te poate păcăli, făcându-te să crezi despre capodopere că sunt lucruri rafinate, viziuni ce alină, încântă și ademenesc, dar în realitate sunt criminale. Nemiloase și viclene, cele mai mărețe picturi te prind de gât, îți tulbură liniștea sufletească și apoi, în scurt timp, continuă să-ți reconfigureze simțul realității... Puterea artei este puterea surprizei tulburătoare. Chiar și atunci când pare…
  13. Uite ce pierzi. 31 de moduri de a vedea lumea
    58.09 LEI
    Artiștii plastici se pricep foarte bine cum să vadă, pentru că au învățat să fie atenți. Noi, ceilalți, care suntem mai tot timpul „pe pilot automat”, mereu grăbiți, orbi la ceea ce ne înconjoară, pierdem din vedere minunățiile de care e plină lumea noastră. Însă chiar am putea să privim lumea cu alți ochi. În inimitabilul său stil antrenant, Will Gompertz face o incursiune în mintea unor artiști de pe tot mapamondul, de la vedete contemporane la vechii maeștri, de la cei cunoscuți la cei mai…
  14. O istorie a teoriilor despre artă (sec. XV-XX)
    67.65 LEI
    O lucrare fascinantă despre marii maeștri ai ultimeleor cinci secole, al cărei liant filozofic este chiar funcţia de cunoaştere a artei şi prin artă. Cartea renumitului istoric de artă polonez Jan Białostocki este alcătuită din studii şi eseuri consacrate unor subiecte prefirate pe spaţiul a cinci sute de ani de experienţe, trăiri, înfăptuiri şi exegeze ale frumosului întruchipat în opere care se adresează nemijlocit ochiului şi sensibilităţii intuitive. Deși au fost scrise fără a avea o…
  15. Mică istorie a artei
    60.00 LEI
    De ce s-au preocupat strămoșii noștri să facă artă? Ce însemna arta pentru ei și pentru noi, astăzi? De ce este arta importantă? Charlotte Mullins aduce arta la viață prin poveștile celor care au creat-o și, mai important, lărgește grupul celor incluși, creând un peisaj al artei divers și fascinant. Ne arată cum arta ne poate ajuta să vedem lumea diferit și să ne înțelegem locul în ea, cum ne permite să ne exprimăm, ne alimentează creativitatea și cum contribuie la starea noastră de bine.
  16. Planeta Banksy
    40.17 LEI
    Subliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă unele dintre cele mai bune lucrări de artă din toate colțurile lumii realizate de Banksy și altele inspirate de el, cu accent pe cele mai inovatoare, profunde și controversate opere ale grafferilor.Subliniind relevanța artei stradale a lui Banksy și modul în care impactul operelor lui s-a răspândit în întreaga lume, cartea Planeta Banksy prezintă…
  17. Iubire și ură sau istoria lumii în 21 de statui
    73.89 LEI
    Emoții sălbatice și antagonism istoric, intoleranță și cruzime, poftă de dominație și de certitudine morală, epurări și pedepse într-un dialog mut al statuilor spulberate. Când societățile se împart în triburi încărcate de râvnă revo­luționară și oarbe la lecțiile istoriei, convinse că trecutul a fost iremediabil rău, distrugerea simbolurilor comune este dirijată de setea de transcendență și de foamea de sacru, iar ceea ce începe cu dărâmarea de statui se termină cu uciderea de…
  18. Victor Brauner. Invenții și magie/Inventions and Magic
    210.90 LEI
    Catalog coordonat de Camille Morando (Centre Pompidou) Co-editat de Arta Grafică și Art Encounters Cu ocazia Timișoara–Capitală Europeană a Culturii 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește în perioada 17 februarie – 28 mai cea mai importantă și cuprinzătoare expoziție din Europa de Est dedicată artistului de origine română Victor Brauner – cea dintâi retrospectivă în țara sa de origine. Catalogul Victor Brauner: Invenții și magie este o apariție inedită în spațiul editorial…
  19. Introducere în gramatica limbajului vizual
    47.57 LEI
    „Meritul Introducerii lui Cornel Ailincai stă, sunt pornit a crede, nu atât în expunerea clară, caldă, sistematică, mereu vie, mereu participatorie, din belșug exemplificată și documentată a teoriei că arta este un limbaj ca toate celelalte, făcut din semne cu încarcatură culturală (de neînțeles pentru acela care nu a învățat să o citească) și nici în judicioasa prezentare a tuturor sorginților, conceptelor și tendințelor artei noi, cât mai ales în a fi vestit cu fermitate că formele sunt,…
  20. Pe urmele lui Van Gogh
    148.00 LEI
    Cu treizeci de ani în urmă, fusese deja demolat mitul aparent inatacabil al unui Van Gogh numai „geniu și nebunie". Mergând pe urmele lui, prin această carte, descoperim o realitate evidentă, a locurilor obișnuite despre artistul olandez. Van Gogh a fost un artist cultivat, un cititor avid, foarte bine informat cu privire la mecanismele pieței de artă a vremurilor. Deși unele dintre operele sale au fost expuse la Paris , nimeni nu a mai mers pe urmele lui într-un mod atât de analitic și de…
  21. Familia Bednarik in arta romaneasca
    158.57 LEI
    Un demers monumental, o lucrare exhaustivă menită să redea cercetătorilor și pasionaților de artă o personalitate pe nedrept uitată sau negljată în ultimii 40 de ani - acuarelistul Ignat Bednarik, dar și să reconstituie ampla istorie a unei ilustre familii de artiști ce au contribuit din plin la dezvoltarea artei și societății românești dintre cele două războaie mondiale, dar și după Al Doilea Război Mondial, prin Beatrice. Fiica artiștilor Elena și Ignat Bednarik, acuarelistă, desenatoare,…
  22. Spiritualul în artă
    40.17 LEI
    „Universul lui Kandinsky este unul sensibil, conceput pentru bucuria văzului [...]. Abstractizarea este opera sensibilității, nu a inteligenței. E rezultatul elanului, nu al calculului. [...] Kandinsky nu caută o simplificare a formei, ci fuge de definiția care ucide." Marcel Brion „Kandinsky nu a rămas niciodată prizonierul unei singure discipline, ci a vrut să extindă domeniul artei astfel încât să cuprindă toate categoriile cunoașterii, sintetizând pictura și muzica, știința și…
  23. Nu vedeţi nimic
    44.00 LEI
    Știința nu trebuie să fie neapărat serioasă, rigidă, morocănoasă. De ce, în numele unei triste științe, istoricii artei vor ca nimeni să nu râdă, de pildă, în fața picturii? Ce Dumnezeu caută un ditamai melcul în prim-planul unei respectabile Bune Vestiri? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atât de aparte în Adorația Magilor? De ce părul Mariei Magdalena este atât de lung în picturi? Venus din Urbino este în tablou sau în altă parte? Cum se face că Foucault a produs un…
  24. Arta. Idei fundamentale
    139.99 LEI
    Ce face un lucru o operă de artă? Cum au dat grecii antici formă frumuseții ideale? Culoarea are o influență directă asupra sufletului? Volumul de față analizează aceste întrebări și altele, explorând mișcări, teme și stiluri artistice esențiale în peste 200 de lucrări de artă pe o gamă largă de medii. Cu un limbaj accesibil, volumul ARTA elimină jargonul istoriei și teoriei artei și este bogat ilustrat cu imagini ale celor mai mari opere de artă ale lumii și cu infografice istețe…
  25. Dinastiile luxului
    73.89 LEI
    În cimitirul brandurilor de modă, dispăruții nu se numără cu zecile, ci cu „pachetele“ de câte cincizeci: Montana, Grès, Schiaparelli, Philippe Venet, Per Spook, Jean-Louis Scherrer, Patou și câte alte mărci au depins, în sensul supraviețuirii, de investițiile făcute la noroc de oameni de afaceri mai mult sau mai puțin avizați. Dacă imperiul modei și-a trăit clipele de glorie înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, începând din anii 1980 și continuând până în 2000, s-au…
  26. Compoziția figurativă. Corpul feminin în arta contemporană
    42.29 LEI
    „Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)
  27. Leonardo. Măiestria desenului
    126.86 LEI
    Cum anume înțelegea ideea de frumos cel mai mare geniu al tuturor timpurilor? Pentru Leonardo, frumosul în Natură poate fi reprezentat, prin intermediul picturii și al desenului, în funcție de două categorii fundamentale: peisajul și portretul. Desenele, care adeseori nu sunt cu nimic mai prejos decât picturile, erau fie simple schițe, trasate rapid, dar cu o mână sigură, fie veritabile opere desăvârșite, destinate să marcheze pentru întotdeauna cursul istoriei artei.Volumul de față conține…
  28. Marile scandaluri din pictură
    153.29 LEI
    Povestea artei occidentale s-a scris în ritmul sacadat al scandalurilor. În fața canoanelor religiei, ale academismului, ale decenței și tradiției, în fața codurilor și regulilor în vigoare, artiștii au căutat să-și afirme identitatea și convingerile. De la Judecata de apoi a lui Michelangelo la Rondul de noapte al lui Rembrandt, trecând prin capodoperele de un realism crud ale lui Gustave Courbet și invațiile lui Andre Derain și Georges Braque, cartea spune povestea 50 de scandaluri care au…
  29. Istoria artei. O foarte scurta introducere
    31.61 LEI
    Cartea de față, destinată în general pasionaților care vizitează galerii și muzee, fiind totodată o introducere de bază în aspectele culturii vizuale pentru studenții din anul întâi care studiază istoria artei, arheologie și studii culturale, este concepută ca o introducere în problemele și dezbaterile care alcătuiesc disciplina istoria artei și care reies din preocupările centrale ale ei – demersul de a identifica, a clasifica, a interpreta, a descrie și a gândi operele de artă. Deși nu…
  30. Ultimul Leonardo. Viata secreta a celei mai scumpe picturi din lume
    45.45 LEI
    Sub penița unui istoric de artă, ia naștere în volumul Ultimul Leonardo povestea palpitantă a unei picturi menite să construiască sau să distrugă reputația savanților, a restauratorilor, a comercianților, dar și a miliardarilor, a regilor sau a șeicilor. Călătoria la care sunt invitați cititorii împletește secole, destine, povești adevărate (sau false?), alături de vieți personale, corupție și politică. Este un drum de-a lungul căruia Arta (cu majusculă) încearcă să aibă ultimul cuvânt, deși nu…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 31-60 din 170

Pagină
pe pagină
Setați descendent