Continuarea romanului Charlie și Fabrica de Ciocolată Charlie a câştigat fabrica de ciocolată a domnului Wonka, dar aventurile prin care trece alături de bizarul personaj şi de ciudata sa familie nu sunt nici pe departe încheiate. Cu toţii sunt pasagerii Marelui Ascensor de Sticlă, maşinărie care-i va purta într-o fabuloasă călătorie prin spaţiul cosmic. Spre final, cei trei bunici ţintuiţi la pat vor suferi nişte trasformări deopotrivă uluitoare şi pline de haz.
„Nu contează cine ești sau cum arăți atâta vreme cât te iubește cineva.” Roald Dahl ne spune povestea amuzantă a unui băieţel de şapte ani care dă nas în nas cu un grup de vrăjitoare. În poveşti, ele poartă pălării negre caraghioase şi zboară pe mături. În viaţa reală, vrăjitoarele nu se deosebesc cu nimic de femeile obişnuite. Se îmbracă în haine obişnuite, locuiesc în case obişnuite şi au slujbe obișnuite. Și nu sunt niciodată prinse. Eroul nostru află însă că vrăjitoarele adevărate urăsc…
Terawați de electricitate se prăbușesc din cer într-un paradis tropical, pregătind scena pentru Pikachu ex superîncărcat! Cu puterea unui Pokémon ex Tera Stellar, iluminează țărmul, dezvăluind o paradă de Pokémon dragon conduși de impunătorul Alolan Exeggutor ex! Archaludon ex și Latias ex completează horda, în timp ce noile cărți ACE SPEC și alte noi Pokémon ex aduc surprize proprii. Curentul trosnește și dragonii răcnesc în expansiunea Pokémon TCG: Scarlet & Violet—Surging…
În vreme ce Ari şi Joni ajung în Zona 51, peste tot în lume alţi copii încearcă să termine jocul Kepler62. Marie, o fată de 14 ani, cu o minte iscoditoare şi curaj pe măsură, vrea să ştie care-i misterul din spatele lui. Ea află că organizaţia OTNSPCFRVR (Out In Space For Ever) pune la cale o misiune spaţială şi se alătură echipajului. Odată ajunsă şi ea în Zona 51, Marie descoperă un extraterestru ţinut prizonier care o avertizează telepatic să nu plece în călătoria spaţială. Dar ce se…
Ilustrații de Xin Li Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor. Fiți curajoși! Fiți hotărâți! Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm! Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului. Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul…
Bun venit la Povestea vieţii!Intră și descoperă cum a apărut și a evoluat viaţa pe Pământ! În acest compendiu fabulos ilustrat veţi găsi peste 80 dintre cele mai uluitoare vieţuitoare de pe uscat, din aer și din apă, de la cea mai mică bacterie la Tyrannosaurus rex și de la megafauna erei glaciare la homo sapiens.Fiecare vieţuitoare aleasă să reprezinte o etapă a evoluţiei dă seamă de istoria plină de neprevăzut a planetei noastre și de incredibila diversitate a…
Laura este inteligentă, curioasă și plină de curaj, deși se crede „neobișnuit de obișnuită“. Are însă un secret. O să vi-l spun și vouă: la aproape opt ani, nu știe să citească. Motivul? Imaginația ei prea bogată. Într-o bună zi, colegii Laurei intră în bibliotecă și dispar. Au devenit pur și simplu invizibili! Unde ar putea să fie? Ca să-i regăsească, fata trebuie să treacă prin șase încercări și să cunoască șase lumi. Din fericire, nu e singură în aventurile ei. Are alături un…
Ilustrații de Rareș Ionaşcu În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Şi nu de la oricine, ci de la nişte oameni foarte importanţi! Copiii au un talent nemaipomenit să pună întrebări încuietoare: De ce e marea sărată De ce nu pot să mă gâdil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se îndrăgostesc oamenii? De ce nu putem trăi veşnic? şi multe altele. Nu e deloc uşor să le faci faţă şi să le dai răspunsuri potrivite pentru vârsta lor.…
Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această…
Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este scris de celebrul autor american de bestseller-uri James Patterson (în colaborare cu Lisa Papademetriou) şi este ilustrat de Keino). Volumele sale, dedicate nu doar adolescenţilor şi copiilor, ci şi adulţilor, au fost vândute deja în toată lumea.
Lui Rory Rooney îi place să fie pregătit… pentru orice eventualitate. Doar cartea lui preferată este ghidul de supraviețuire în condiții vitrege Nu te teme, nu te teme, pregătit nu ai probleme.Dar Rory nu era deloc pregătit pentru acea zi ciudată în care s-a înverzit inexplicabil. Închis în rezerva unui spital, departe de casă, Rory este la fel de confuz în legătură cu așa-zisa lui boală ca și medicii. Dacă de vină nu sunt nici genele, nici…
Pentru Chloe King, viaţa devine din ce în ce mai palpitantă. Ea nu este nicidecum o adolescentă oarecare, iar faptul că se dovedeşte a fi descendenta unei rase mitice de feline o transformă în ţinta principală a războinicilor din Ordinul A Zecea Lamă. O povară greu de dus pentru o fată de şaisprezece ani, dar destinul ei este pecetluit şi trebuie să se împlinească. Ea este Aleasa şi trebuie să-şi salveze semenii, chiar cu preţul sacrificiului suprem. Dar să nu uităm că are…
Ucenicul Vraciului este Thomas Ward, un baiat de 12 ani care isi face ucenicia la un vraci batran si aspru. Ucenicia lui este grea, dar intr-o zi va deveni un exorcist care alunga strigoii, prinde si inchide duhurile rele si vrajitoarele. Fiind al saptelea fiu al unui al saptelea fiu, el poate vedea lucruri si creaturi pe care oamenii obisnuiti nu le vad. Thomas este pus la grea incercare in confruntarea cu cea mai rea vrajitoare din tinut, Mama Malkin. Va reusi, oare, sa scape din iadul care…
În lume există sute de tablouri faimoase. Este imposibil de stabilit care dintre ele sunt mai renumite, pentru că oamenii vor avea întotdeauna păreri diferite.Această încântătoare carte cu aproape 100 de autocolante prezintă povestea celor mai faimoase tablouri din lume, de la Mona Lisa lui Leonardo da Vinci la Dansatoarele în albastru ale lui Edgar Degas.Află poveștile uimitoare din spatele tablourilor și artiștilor care le-au…
Cu ilustrațiile autoarei Faceți cunoștință cu Maxi, un băiat curios și isteț, care vă invită într-o călătorie magică în Țara soarelui pe dos, pardon, Japonia voiam să spun. Urmați-l și veți descoperi o mulțime de lucruri interesante despre tradițiile și obiceiurile din arhipelag, despre cultura urbană, despre ce fac elevii japonezi la școală, ce sporturi practică, care sunt dulciurile lor preferate, ce anime și manga le plac și câte și mai câte. La final veți găsi câteva pagini de activități…
Colectia Stiu sa citesc ii ajuta pe copii sa descopere singuri placerea lecturii. Povestile si povestirile au fost atent selectate pentru a-i atrage pe micii cititori. Textele sunt usor de citit, redate in fraze scurte si cu scris mare. Cand vor termina de citit aceste carti, copii vor putea spune cu adevarat: stiu sa citesc!
Un volum nou ce completeaza colectia binecunoscuta a Cristinei Andone, Povesti din Padurea Muzicala.Colectia Povesti din Padurea Muzicala reprezinta o serie de povesti pentru copii scrise de Cristina Andone, ale caror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cartile, original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprita si Thea Olteanu, ii vor „imprieteni” pe copii cu muzica clasica, oferindu-le, intr-un mod accesibil, informatii…
E o minunata carte pentru copii care revalorifica si reinterpreteaza basmele clasice ale copilariei, toata bogatia fantastica din cartile lui Charles Perrault si ale Fratilor Grimm.Doi frati gemeni, Alex si Connor, primesc de la bunica lor o carte ilustrata de povesti, o carte fermecatoare si, de asemenea, fermecata. Pentru ca cei doi sunt atrasi, la propriu, nu doar de carte, ci in carte, trezindu-se in mijlocul taramului povestilor, un taram magic unde se intalnesc cu Alba ca Zapada, Scufita…
Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii si restul lumii, de Adrian Sonka, este o introducere in astronomie pentru copii si pentru toti cei care vor sa afle mai multe despre Univers.Este o carte bine documentata, cu informatii la zi din astronomie, dar si cu mult umor si glume science geek, adresata cititorilor de toate varstele care vor sa stie mai multe despre ce se intampla in spatiul cosmic.Intrebarile pe care ti le poti pune atunci cand privesti cerul sunt…
Dana Nălbaru e o vocea caldă pe care cu toții am auzit-o cântând sau citindu-le copiilor povești. Acum o descoperim ca povestitoare plină de farmec.Poveștile ei de noapte-bună au un aer de basm care se petrece în lumea de azi. Sunt ilustrate splendid de Oana Ispir și strânse într-un volum care va fi cartea de pe noptieră pentru multe perechi de copii și părinți.Cei mici se vor oglindi în istoriile amuzante și suprinzătoare, scrise cu multă empatie și pline de…
Cand Amelia vrea sa-si vada o dorinta indeplinita, stie exact cu cine trebuie sa vorbeasca - cu Mos Craciun. Dar magia in care-si doreste sa creada incepe sa paleasca, iar Mos Craciun are alte griji pe cap ca sa mai stea sa se gandeasca la niste dorinte imposibile: elfi suparati, reni care cad din cer, troli nervosi… si chiar e posibil sa fie anulat si Craciunul.
Nu e usor sa fii copil si sa cresti in Elfhelm, chiar daca parintii tai adoptivi sunt Mos Craciun si Mama Craciun. De exemplu, scoala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare cand trebuie sa canti colinde de Craciun in fiecare zi - chiar si in iulie - si cand pici la toate examenele de facut jucarii. Sa nu mai zicem ca e mereu foarte, foarte frig. Dar cand gelosul Iepuras de Paste si armata lui de iepuri ataca Elfhelm pentru a opri Craciunul, e randul Ameliei sa-si ajute noua familie si…
Inspirata de Charlie si Fabrica de ciocolata de Roald Dahl. Inainte de Charlie, inainte de Fabrica de ciocolata, a fost o poveste despre nascociri si imaginatie... Toate lucrurile bune din viata incep cu un vis. Inca din copilarie, visul lui Willy Wonka era sa faca ciocolata si s-o imparta cu intreaga lume. Tanarul Wonka soseste la faimoasele Galerii Gourmet hotarat sa schimbe lumea cu delicioasa lui ciocolata, patratica dupa patratica. Haituit…
Istoria unei familii deportate in Siberia In noaptea de 12 Iunie 1941, intr-un sat din Bucovina, o familie e trezita in toiul noptii de soldati inarmati. Fara nici o explicatie, cei trei copii si parintii lor sunt deportati in Siberia. Un veritabil documentar grafic, Vasia, bunicul tau, e povestea adevarata a familiei Annei Rakhmanko, asa cum i-a fost istorisita de sora bunicului sau. Amintirile tulburatoare despre lungul drum spre Siberia, despre greutatile indurate acolo si despre…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou