Shoham Smith și Einat Tsarfati îi invită pe toți aceia care au fost odată la școală, pe cei care merg acum sau care vor merge în curând să exploreze cel mai (sau aproape) important loc din viața lor. De-a lungul acestei călătorii, veți învăța alături de copiii din Preistorie, veți vizita Grecia Antică și veți descoperi cum Revoluția Industrială și cea Informațională au schimbat educația din ziua de azi. De asemenea, aici veți găsi răspunsuri la întrebări fundamentale, cum ar fi : Cine a…
Știai că atunci când îi zici cuiva „ciao“ îi spui de fapt că ești sclavul lui? Sau că prin multe forme de salut le transmiți sănătate celor cu care te întâlnești, în timp ce altele – „hola“ sau „hello“ – nu sunt decât mijloace de a atrage atenția? Cartea saluturilor ne invită într-o fascinantă, distractivă și surprinzătoare călătorie prin istoria, tradițiile și obiceiurile formelor de salut existente. Totodată, ni se amintește că aceste gesturi cotidiene, mici și aparent insignifiante, au…
Ilustrații de Hannah Bailey Cine suntem? De unde venim? Cum a început drumul nostru prin lume? Când am devenit oameni și cum am reușit să schimbăm lumea așa cum nicio altă creatură de pe faţa pământului n-a reușit? Din această carte excelent documentată și minunat ilustrată veți afla o sumedenie de lucruri despre povestea fascinantă a devenirii și transformării noastre ca specie. Veți întâlni termeni noi precum „australopitec“, „ADN“ și „artă rupestră“. Veți călători în trecut…
Ilustrații de Åsa Gilland „Aceasta e lumea noastră”, scrisă de Tracey Turner, este o celebrare a diverselor medii şi culturi ale planetei noastre – o călătorie de neuitat care aduce în faţa micilor cititori oameni, obiceiuri şi stiluri de viaţă din 20 de locuri din întreaga lume. Călăuzele noastre în aceste lumi îndepărtate sunt copii care ne povestesc despre animalele, plantele şi climatul în mijlocul cărora trăiesc, despre sărbătorile şi festivalurile de care se bucură, precum şi despre…
Cu secole in urma, curiozitatea stiintifica a determinat unele personae sa fie interesate in a cunoaste mult mai multe despre biodiversitatea vegetala. Catalogarea speciilor a devenit, de asemnea, o provocare pentru multi si, cu timpul, studiul plantelor a prins contur, pana la aparitia botanicii ca stiinta.
In urma cu doua sute de ani, inainte de a fi descoperita fotografia, omul de stiinta Johannes van Berkhey, un naturalist pasionat, si-a propus sa ordoneze regnul animal si sa clasifice toate exemplarele cunoscute dupa familie, gen si specie. Pentru a atinge un obiectiv atat de incredibil, si-a propus sa adune cea mai completa colectie de ilustratii a timpului sau, ajungand la aproape 6.500 de desene.
Cum poti rezuma uimitoarea lume a arhitecturii in doar 100 de cuvinte? Fascinanta carte pe care o tii acum in mana accepta aceasta provocare! De la scoli si zgarie-nori la palate si castele, pregatiti-va sa calatoriti prin istorie si in jurul lumii pentru a descoperi cele mai interesante arhitecturi din toate timpurile.
Ilustrații de Garry Parsons Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să…
Ilustrații de Ewa Poklewska-Koziełło. Vine Crăciunul! Despre Nașterea Domnului, Moș Crăciun, Moș Nicolae și alte tradiții de sărbători din lume Vă puteți imagina o iarnă fără Crăciun, și totuși plină de arome și de tradiții de neuitat? NU?! Dar le cunoașteți cu adevărat pe toate? Sunt la fel pretutindeni în lume? Monika Utnik vă invită să descoperiți mirosuri, gusturi, legende, tradiții inedite și totodată răspunsuri la întrebări precum: De ce sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie? De…
O sută de miliarde de oameni au trăit până acum pe Pământ. Din păcate, cartea asta ar fi fost mult prea grea dacă v-aș fi povestit despre toți, așa că am ales să vă vorbesc doar despre ZECE DINTRE EI. Dar nu sunt oricare zece, ci unii care au schimbat lumea pentru totdeauna. De exemplu, Ada Lovelace, care a inventat programarea acum două sute de ani. (Și căreia i s-a interzis să intre în biblioteci.) Sau Thomas Edison, care a inventat camera de filmat, becul și modul în care putem să…
Sub cele peste 30 de clapete incluse în cartea din colecția Micii exploratori, copiii vor găsi informații despre lumea animalelor. Sub apă, la fermă, în junglă sau în regiunile arctice trăiesc viețuitoare uimitoare, care abia așteaptă să fie descoperite.
Apel către toți Micii Exploratori! Haideți să aflăm ce se întâmplă la o stație de pompieri și să cunoaștem câțiva dintre oamenii care lucrează acolo. Ridicați clapetele și descoperiți totul despre îmbrăcămintea de protecție a pompierilor, cum combat ei incendiile și ce se află în spatele obloanelor autospecialei. Sunteți gata? E timpul să explorăm!
Noi alegem sa zburam pe Luna. Noi alegem sa zburam pe Luna in acest deceniu si sa facem lucrurile diferit, nu pentru ca este usor, ci tocmai pentru ca este complicat. - John F. Kennedy
De la disparitia dinozaurilor la primii exploratori ai Americii, vei cunoaste cele mai celebre civilizatii si cele mai formidabile descoperiri. O mare enciclopedie bogat ilustrata care te va ajuta sa descoperi si sa te pasionezi pentru istoria si modul de viata a acestor extraordinare vremuri de demult. Iata o fabuloasa calatorie in timp!
Corpul omenesc este mai uimitor decat orice alta masinarie de pe Pamant. Este chiar mai uimitor si mai complicat decat un calculator. De fapt, calculatorul si alte masini complicate au fost inventate si construite de o parte a corpului nostru, si anume de creier.
Ce au in comun un palmier si un pelican? In ce fel sunt asemanatori un copil si un miriapod? La prima vedere, noi, vietuitoarele, suntem atat de diferite intre noi, incat nu pare ca am fi inrudite. Dar priveste mai atent! Unele impartasesc trasaturi similare: flori, par, pene, solzi... Sa fie o intamplare? Stim sigur ca nu. Evolutia, procesul desfasurat pe parcursul a milioane de ani care a dat nastere marii diversitati de specii din trecut si din prezent, poate explica aceste coincidente si…
Compendiul perfect, cu liste, grafice, hărți vrăjitorești și tot ce e magic! Pătrunde in lumea vrăjitorească a lui Harry Potter. Ghidul magic oficial al seriei Harry Potter imaginate de J.K.Rowling!
Cartea pentru copii bazata pe serialul original Netflix si o celebrare glorioasa a lumii naturale pentru toata familia Calatoreste in jurul lumii rasfoind paginile acestei carti minunate! Din tinuturile inghetate salbatice ale Antarcticii in marile si oceanele nesfarsite, din junglele luxuriante ale Americii in imensele peisaje africane, afla totul despre habitatele unice pe care le ofera incredibila noastra planeta si descopera povestea fascinanta a singurului loc pe care noi toti il numim…
Hai sa pornim impreuna intr-un tur minunat in jurul lumii pentru a descoperi animalele. Bucura-te de ilustratiile bogate, cu habitatele si animalele planetei noastre, cauta detalii si afla curiozitati dintre cele mai fascinante!
Prin intermediul cărţii de faţă te invităm într-o călătorie în cei mai înalți și cei mai frumoși munți din lume, HIMALAYA. Cu pași suavi și trăiri intense, cartea te poartă prin toate colțurile sacre ale acestui magnific lanţ muntos şi îţi dezvăluie legendele popoarelor străvechi din Nepal, India și Tibet. Vei face cunoştinţă atât cu oamenii de aici, care zâmbesc mereu și trăiesc în deplină pace pe acești munți albi şi reci, cât şi cu fauna sălbatică a locurilor. Munţii Himalaya ţi se…
Pornește într-o minunată călătorie pentru a descoperi imensa diversitate a celui mai bogat dintre continentele planetei: AFRICA Aventura noastră face înconjurul continentului în care s-au născut primele ființe umane și care a trăit tragedia sclaviei. Călătoria începe în Maroc, o punte între Africa, Europa şi Orientul Apropiat, iar din acele ţinuturi aurii şi verzi vom porni într-un tur fantastic. De la capitale la deșerturi, de la savanele sălbatice la satele de pescari, de la cartierele…
ANTARCTICA este un continent al minunilor şi al recordurilor. Aici s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură de pe planetă, de –93 °C, gheața are o grosime de aproximativ 4 kilometri, iar vântul poate atinge o viteză de până la 300 km/h. Apele din zona Antarcticii reprezintă cel mai vechi ecosistem de pe Pământ. Dar cel mai extraordinar lucru legat de acest continent este faptul că a reuşit să aducă împreună numeroase țări pentru a promova pacea, știința, cooperarea și respectul faţă de…
O carte care vine în întâmpinarea curiozităţii celor mici despre lumea din jurul lor, graţie textelor simple și ilustraţiilor atrăgătoare, pline de detalii amuzante! Prima mea enciclopedie Larousse face din explorarea lumii un joc de-a dreptul pasionant!
Descoperă minunatul univers al steagurilor! Plină cu informații fascinante despre țările și drapelele Europei, această carte de activități te va ține ocupat ore întregi. Activități distractive Testează-ți noile cunoștințe răspunzând la întrebări și antrenează-te cu tot felul de activități interesante!
Povestea unui om ale carui realizari au depasit frontierele lumii noastre. Neil Armstrong a zburat prima data cu avionul in copilarie si, ulterior, a devenit inginer, pilot si astronaut. Pilot dedicat si cutezator, Neil era renumit pentru faptul ca isi pastra intotdeauna calmul in situatii-limita, dorindu-si mereu sa ajunga cat mai departe. A devenit elementul central al celui mai ambitios proiect spatial din lume, fiind primul om care a pasit pe Luna. Aceasta este povestea extraordinara a…
Povestea unei femei care a devenit sursa de inspiratie pentru semenele ei Michelle Obama s-a nascut in Chicago si a luptat pentru egalitatea de sanse inca dinainte de a deveni Prima Doamna a Statelor Unite ale Americii. A inspirat oamenii de pretutindeni in calitate de sustinator al ideii de diversitate si, ulterior, ca reprezentant al Casei Albe. In prezent, continua sa se foloseasca de influenta de care se bucura pentru a schimba lumea.
La o primă vedere, multe dintre fenomenele naturii par să ţină de magie, iar culturile arhaice au creat mituri pentru a le explica. Egiptenii antici credeau că se face noapte pentru că zeiţa Nut înghite Soarele. Grecii puneau iarna pe seama dispariţiei Persefonei în lumea subterană a lui Hades. Pentru vikingi, curcubeul era puntea care îi lega pe zei de Pământ. Richard Dawkins crede însă că adevărata magie este magia ştiinţei, care ajunge să explice aceste fenomene. Fiecare capitol al cărţii…
Emil Racoviță a fost primul român care a ajuns în Antarctica, la sfârșitul secolului XIX. Cartea „Străbunicul meu, Emil Racoviță” spune povestea Mariei, o fetiță care pornește într-o călătorie imaginară pe urmele străbunicului ei, Emil Racoviță. Maria se întâlnește cu animalele pe care le-a studiat străbunicul: pinguinii, focile, balenele și orcile. De asemenea, descoperă lucruri noi despre Antarctica, cel mai vântos continent. Sub forma poveștii, copiii află informații despre animalele…
Timisoara a devenit, in 1884, primul oras din Europa cu strazile iluminate electric. In Romania exista cea mai mare sculptura in stanca din lume realizata pe malul unui rau. In Romania a fost scrisa cea mai lunga scrisoare catre Mos Craciun. Delta Dunarii este cea mai mare rezervatie de la noi din tara.
Vârsta recomandată: 8+ Ilustraţii de Jeff West Hărţi de Sarah Park Poți fi rege în două regate deodată? Cum a fost descoperită Lumea Nouă? Cum poate un război să dureze treizeci de ani? Ce este o colonie? De ce s-a izolat Japonia de lume? Cum a ajuns ciuma în Anglia? Cine a fost primul președinte american? De ce atât de mulți oameni și-au pierdut capul în Franța? Scrisă într-un stil direct și antrenant, Povestea lumii. Istoria pe înțelesul copiilor este o serie de patru volume care…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou