Prima mea lectură este o colecție special creată pentru a-i ghida pas cu pas pe preșcolari și pe școlari în aventura cititului. Formatul accesibil, textele ilustrate și adaptate la nivelul de înțelegere al vârstei, succesul de care se bucură aceste cărți în lumea întreagă și premiile primite îi motivează pe copii să-și cultive interesul pentru lectură. Nivelul 1 – 5-6 ani • Nivelul 2 – 6-7 ani • Nivelul 3 – 6-7 ani Nivelul 4 – 7-8 ani • Nivelul 5 – 8-9 ani • Nivelul 6 – 8-9 ani
O comoară fermecată de istorioare festive cu animale, ale căror vedete sunt un măgăruș, o pisicuță neascultătoare, un ren mai puțin obișnuit și chiar un curcan vorbitor. O minunată colecție de povești nou-nouțe, scrisă de autori deja cunoscuți în universul cărților pentru copii. Amuzante, delicate, triste și magice, poveștile sunt numai bune de citit cu voce tare la gura focului, pe vreme de iarnă.
Într-o noapte viscolită, un băiat se împrietenește cu o vulpe polară, o țestoasă e salvată de la îngheț de un om de zăpadă, un dragon ce pare înfricoșător la prima vedere devine cel mai bun prieten al unei turme de capre, o zebră joacă pentru o noapte rolul de ren, o veveriță le pregătește prietenilor ei ca surpriză un tort de tarte, un cățel sare în ajutorul unei bătrâne doamne, un pui de arici pornește prin pădurea înzăpezită în căutarea mamei sale, un iepure de piatră prinde viață, iar un…
În timp ce stelele sclipesc într-o noapte de iarnă, o bufniță curajoasă îl învață pe un iepuraș cum să facă să nu-i mai fie teamă de întuneric, o pisică dornică de aventură își găsește un nou cămin magic, iar un ponei singuratic își face un prieten cu care să petreacă Crăciunul. O colecție de povești cu animale care îți merge direct la suflet și e perfectă de citit înainte de culcare. Cuibărește-te în copilul tău și bucură-te de încântătoarele istorioare alături de el.
Zece povești de iarnă magice, scrise de zece autori diferiți, dar care au în comun originalitatea și fantezia, transpuse în aventuri ce sunt desprinse din lumea necuvântătoarelor de pretutindeni. Ați mai auzit vreodată de un iepure și un șoarece care să se trezescă peste noapte că sunt mesagerii lui Moș Crăciun? Dar de o cămilă care se oferă să facă parte din scena Nașterii Domnului, la serbarea școlară de Crăciun? Ce-ați zice să aveți un câine-detectiv, care devine salvatorul dușmanului său de…
O colecție de povestiri în care vă veți întâlni cu niște pui de pinguin care îl ajută pe Moș Crăciun să pregătească darurile pentru copii, cu o balenă care formează un duet cu o focă, cu un câine husky rătăcit la Polul Nord, care se lasă călăuzit de stele, cu un elefant care îndeplinește dorințe și cu multe alte animăluțe care au parte de aventuri de neuitat. 10 povești amuzante, înduioșătoare sau fermecate, numai bune de citit în vacanța de iarnă.
Într-o noapte cu zăpadă, un băiețel se împrietenește cu un Yeti și un iepuraș îl ajută pe Gerilă să aducă iarna. O colecție de fermecătoare povești cu animale, perfectă de citit înainte de culcare, care poartă semnăturile unor autori mult îndrăgiți, precum Holly Webb, Jeanne Willis și Linda Chapman. Cadoul de Crăciun ideal pentru întreaga familie. O minunată colecție de povești amuzante, înduioșătoare sau fermecate, numai bune de citit în vacanța de iarnă.
O colecție de povești ale mai multor autori de cărți pentru copii, în care castori, urși, reni și alte animale se bucură împreună de magia iernii și a Crăciunului, trăind aventuri palpitante, din al căror final neașteptat se pot trage multe învățăminte. O minunată colecție de povești amuzante, înduioșătoare sau fermecate, numai bune de citit în vacanța de iarnă.
Însoțește-i pe Moș Crăciun și pe renii lui în fascinanta lor călătorie. Completează scenele cu autocolantele potrivite și retrăiește magia acestei sărbători.
Cei mici vor fi fascinați să dea viață scenelor de Crăciun în această carte încântătoare, cu imagini de colorat și autocolante de lipit pe fiecare pagină.
Cei mici vor fi fascinați să dea viață scenelor de Crăciun în această carte încântătoare, cu imagini de colorat și autocolante de lipit pe fiecare pagină.
Intră în lumea fermecată a unicornilor, a zânelor și a spiridușilor! Plină de activități variate, de la jocuri de perspicacitate la planșe de colorat, această carte le este dedicată tuturor copiilor care așteaptă cu nerăbdare și se bucură din plin de magia sărbătorilor de iarnă.
La târgul de Crăciun vei găsi tot felul de cadouri drăguțe lucrate manual, carusele pline de copii și un patinoar strălucitor. Așadar, distracția e garantată! Folosește autocolantele și dă viață peisajelor din această carte minunată, încărcată de magia iernii.
Ursuleții se află în toiul pregătirilor de Crăciun, și fiindcă sunt atât de ocupați, au nevoie de puțin ajutor din partea ta. Folosește autocolantele și îmbracă-i pe acești prieteni cu tot felul de hăinuțe.
Ilustrații de Gabi Murphy Vine Crăciunul, dar ursulețul nu e încântat. Crede că nu va mai primi daruri anul acesta, pentru că a fost un pic cam obraznic. O să vină oare Moșul în cele din urmă? Aflați răspunsul din această fermecătoare poveste de sărbători.
Ilustrații de Ned Taylor Moș Crăciun e rănit si nu mai poate împărți cadourile, așa că are nevoie mai mult ca oricând de prietenii săi. Oare pot ei salva Crăciunul cu ajutorul unui dar special?Aflați din această poveste de iarnă, care ilustrează magia sărbătorilor.
Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și activist educațional. Este președintele fundației ”Ce Poți Face” și, din 2020, este în boardul proiectului Școala Încrederii. A publicat 23 de cărți vândute într-un număr total de 160.000 de exemplare. La editura Nemira, a lansat colecția Povești din Pădurea Muzicală, prin care își propune să îi împrietenească pe copii cu muzica clasică, și, recent, colecția Dar Motan.Ca autor-povestitor a fost invitată la Târgul de Carte de la Goteborg,…
Sir ISAIAH BERLIN (6 iunie 1909 – 5 noiembrie 1997), filozof şi profesor britanic considerat unul dintre cei mai mari gânditori liberali ai secolului XX. Familia lui a emigrat din Uniunea Sovietică în Anglia în 1920. A studiat la St. Paul's School din Londra, apoi, beneficiind de o bursă, la All Souls College, Oxford. A obtinut titlul de doctor în litere în 1935 şi a predat, pe rând, la mai multe colegii din Oxford. Filozofia politică a lui Isaiah Berlin vădeşte preocuparea în primul rand…
Victoria PĂTRAŞCU are o experienţă de peste un deceniu în jurnalism, iar din 2007 se ocupă de conceperea şi susţinerea de proiecte culturale și educaţionale destinate, în mare parte, copiilor. În septembrie 2007, a obţinut premiul al II-lea la Concursul de dramaturgie „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, organizat de Teatrul „Ion Creangă“, cu piesa O poveste cu Bulbuc, care intră în bucluc. A debutat editorial cu Ziua în care a fugit somnul (Editura Nemi, 2008). În 2012 îi apare culegerea de…
Desene de colorat • LabirinturiDiferențe de găsit • DominoGăsește perechea • Unește punctele Descoperă în fiecare zi câte o activitate relaxantă și amuzantă. Dacă vrei, poți face chiar mai multe jocuri. Oricum, ai timp până pe 24 decembrie să le rezolvi pe toate!
Pentru noi, povestea Franklin și cadoul de Crăciuneste despre generozitate și împărțit cu cei mai puțin norocoși. Ce crezi că vei mai descoperi alături de copilul căruia vrei să-i dăruiești cartea?
Jenny Colgan este faimoasă pentru romanele sale pentru adulți devenite bestselleruri Meet Me at the Cupcake Café și Welcome To Rosie Hopkins' Sweetshop Of Dreams. Dar când cititorii ei au remarcat un personaj înaripat în romanul Little Beach Street Bakery, s-a gândit că acesta are nevoie de o poveste doar a lui.
Tom Fletcher (n. 17 iulie 1985, la Harrow, Marea Britanie) este cântăreț, chitarist, autor de versuri pentru piese muzicale, scriitor și vlogger pe YouTube. Este membru fondator al trupei pop rock McFly. În 2012 Fletcher a publicat prima carte, scrisă în colaborare cu Dougie Poynter – The Dinosaur that Pooped Christmas (Dinozaurul care a bălegat Crăciunul) –, titlu care a avut cel mai mare succes printre autorii debutanți de literatură pentru copii din acel an. Cărțile lui au fost până acum…
În Magica noapte a elfilor, Geronimo este salvatorul Crăciunului. În Ajunul Crăciunului, în Șoricezia, toată lumea se pregătea să sărbătorească... Toți, cu excepția lui Geronimo și a Teei. Erau în birou, obligați de bunicul Torquato să lucreze! Însă era contrar adevăratului spirit al Crăciunului? Biffo și Biffa, doi elfi ai Moșului, vor avea grijă să redescopere magia acestei sărbători, ducându-ne într-o călătorie magică spre Polul Nord!
Rachel Cohn și David Levithan au scris împreună șase cărţi. Prima, Playlist pentru Nick și Norah (Editura Trei, 2014) a fost ecranizată, cu Michael Cera și Kat Dennings în rolurile principale. A doua, Naomi & Ely's No Kiss List a fost desemnată New York Public Library Book for Teen Age.Cei doi sunt și autorii seriei Dash & Lily, care cuprinde trei cărți: Dash, Lily și Cartea Provocărilor, The Twelve Days of Dash & Lily și Mind the Gap, Dash & Lily.De asemenea, Rachel și David au scris împreună…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou